Читать книгу Scara Mâței - Vasile Alecsandri - Страница 1

Persoane

Anica Florineasca, tînără văduvă

Ghiță Făurin, vărul ei

Măgdian, prezident la Roman

Marin Grădinarul

Florica, femeia lui

O slujnică a Anicăi

Săteni

(Teatrul reprezintă o grădină frumoasă cu copaci, straturi de flori, basinuri cu apă ș.c.l. În mijlocul scenei, pe al doilea plan, un boschet de verdeață deschis. În fața boschetului, o canape de iarbă și o ghitară aninată de crengi. În dreapta și-n stînga scenei, pe intîiul plan, două pavilionuri cu uși și cu balcoane deasupra ușilor. Dinaintea pavilionului din dreapta, o scară înaltă îndoită. La ridicarea cortinei începe faptul zilei și se aude cînticul unui cucoș.)

Scena I

Marin (cu o greblă în mînă): Hîș, cucurigu dracului, că-i trezi cuconița… (Vine în fața scenei.) Biata cucoana Anica!… De cînd i-o murit boieriul, nu mai are odihnă!… și adică mult mă mir pentru ce atîta supărare?… că era un matuf răposatul… să fugi în lume… pare că era un snop de urzici! Doamne, iartă-mă, că o răposat… dar bine-o făcut!… (Se apucă de grebluit.) Hei, hăc!… Florico… Florico!… Urît ți-a fi făr’ de bărbățel! că-i numai o lună de cînd ne-am cununat… numai o lunicică, și povestea vorbei… parcă-ar fi plouat cu piper între noi!… Tu te afli la tîrg cale de-o poștă de mine, și eu la țară la Florinești, cu grebla-n mînă și cu doru-n suflet.

(Cucoșul cîntă iar.)

Iaca… crestatul! că nu-i mai tace pliscul… Vai mînca-te-ar ulii!… hîș încolo… la poiată.

(Aleargă în fund și iesă puțin în stînga aruncînd cu pălăria.)

Scena II

Măgdian și Anica (ies pe balconul din dreapta. Anica in toaletă de noapte și Măgdian în costum de călător.)

Anica: Auzi cucoșu, dragă Măgdiene?… grăbește-te de te du păn’ce nu te vede nime.

Măgdian: Ah, crede-mă, Anică, că nu-i vreme încă…

Anica: Da n-ai auzit cucoșul?

Măgdian: Ba l-am prea auzit, arză-l focu! dar a fi cîntat în somn.

Anica: Oricum, du-te mai bine păn’ce nu se trezesc oamenii din sat.

Măgdian: Ce necaz! Doamne, Doamne! să fim siliți a ne tot ascunde de ochii lumei.

Anica: Răbdare, iubite Măgdiene, încă zece zile pănă s-a înplini vremea cernirei mele… ș-apoi vom descoperi taina noastră la toți.

Măgdian: Zece zile încă!

Anica: Adu-ți aminte că tu m-ai rugat să ne cununăm numaidecît… Într-ascuns… deși nu se împlinise încă anul de la moartea bărbatului meu.

Măgdian: Ai dreptate, dragă Anicuță. Fie cum vrei tu… dar după zece zile?

Anica: Îi avea dreptul de a întră la mine pe ușă ziua mare, iar nu tot pe fereastră ca acum, și noaptea.

Măgdian: Că, zău, drept să-ți spun, m-am cam săturat de scara mîței și mai ales de alergări călare, de la Roman aici și de aici la Roman seara și dimineața. De două săptămîni de cînd ne-am cununat, sînt bărbatul cel mai struncinat de pe fața pămîntului.

(Se aude Marin cîntînd în culise.)

Anica: Auzi? Du-te degrabă și să vii deseară!

(Măgdian trece de pe balcon pe scara milei.)

Scena III

Cei dinainte, Marin (ivindu-se după copaci)

Marin: Ce-mi-văzură ochii!… cuconița cu prezidentul din Roman?… Mă… ă… ă!…

Măgdian: Adio, dar, iubită Anicuță.

Anica: Adio, scumpul meu.

Trio

Măgdian

Anica

Marin

Măgdian

Anica

Marin

Anica

Măgdian

Marin

(Împreună.)

Măgdian

Anica

Marin

(Măgdian sărută mîna Anicăi și se coboară. Anica întră în casă și închide fereastra.)

Marin (în parte): Măi Marine, aține-te vîrtos că aice-i treaba pe drăguș la căuș. (Iese dintre copaci și trece în dreapta.)

Măgdian (pe gînduri): Cînd m-ar vedea împricinații cățărîndu-mă zi și noapte pe scară, oare ce ar socoti în gîndul lor despre prezidentul din Roman?

Marin (în parte): Ce bolborosește din gură?

Măgdian: De 15 zile m-am făcut mai tainic decît comoara zgîrcitului. În taină vin aici, în taină petrec cu Anica, în taină mă întorc acasă la Roman, ca să nu mă vadă nime și, slavă Domnului! pănă acum am izbutit de nu m-a zărit nici un om.

Marin (în parte, pufnind de rîs): Ba că chiar.

Măgdian (căutînd ceasornicul): Îi vreme de încălicat. Mă duc să-mi ieu bietul cal din marginea satului. (Vrea să plece și dă cu ochii de Marin.) Na, c-am pățit-o!

Marin (Închinîndu-se): Bună dimineața, cucoane… frumoasă vreme-i azi, senin, răcoare… numai bine de primblat.

Măgdian (În parte): Oare zăritu-m-a pe scară?

Marin: Aud?… Eu unul nu pot pricepe cum de pot dormi boierii păn-amiazi vara?… da eu cînd aș fi boier, m-aș trezi ca d-ta în faptul zilei, și aș deschide frumos ferestrile și aș ieși în balcon, ca să aud păserile făcînd ceah, ceah, ceah…

Măgdian (în parte): M-a zărit hoțul!

Marin (în parte): Mă… ă…! că nu pricepe. (Tare.) Zău așa, cucoane… și alta; pentru ca să nu fac huiet în casă, mi-aș face înadins o scară… ia ca asta care-mi slujește de curățit copacii… și m-aș coborî frumușel pe furiș din balcon în grădină de-a dreptul.

Măgdian (În parte): Bate șeua… (Tare, arătînd o pungă.) Jupîne Marine, vezi punga asta?

Marin: Ba nu o prea văd bine, că-i cam departe și mă dor ochii…

Măgdian (puindu-i punga în mînă): Iată-o chiar sub ochi. Acum spune-mi: văzut-ai ceva mai adinioare… Într-acoace? (Arată scara.)

Marin: Într-acoace?… cînd te scoborai de sus?… Ba m-a ferit Dumnezeu. N-am văzut nimica, nici pe d-ta, nici pe cuconița.

Măgdian (dîndu-i punga): Foarte bine. Văd că ești priceput… Na cu ce să-ți astupi ochii și de-acum înainte… (Vrea să iasă.)

Marin (în parte): O merță! și cele multe înainte… (Tare.) Cucoane Măgdiene… cucoane!…

Măgdian (oprindu-se): Ce-i?

Marin: De astupat ochii mi-ai dat… dar de astupat gura?…

Măgdian: Cu adevărat… uitasem!… poftim și pentru gură… (Îi dă încă o pungă; în parte.) M-a scurs de bani hoțul.

Marin (în parte): Două merțe! noroc să deie Dumnezeu. (Tare, alergînd după Măgdian.) Cucoane… cucoane… dar de astupat urechile nu-mi dai ceva?

Măgdian (viind supărat lîngă Marin): Cît pentru urechi, să știi că ți le-oi bate la stîlp dacă te-a împinge păcatul să auzi ceva cu ele… Auzitum-ai? (Iese prin fund în stînga.)

Marin: Bunătatea d-tale, cucoane… sărut mînile… De-acum sînt și surd și mut. (Viind în fața scenei.) Mă!… ‚da bine ți-a curs laptele în păsat, Marine… hăi!… două pungi de bani deodată!… Ian vezi-le cîtu-s de grele… parcă-s două prepeliți de toamnă. (Sărutîndu-le.) Că mare drăgălașe mai sînteți pe fața pămîntului!… Am să cumpăr o rochie de halastîncă Floricăi… da știi? cole, ghiurghiulie… să-ți ieie ochii cale de-o poștă… și mie am să-mi durez o pereche de poturi arnăuțești, să par că-s Bimbașa-Sava… Ei, de-acum, Mărinaș dragă, destulă vorbă… și mi te apucă de lucru, că azi îi ziua cuconiței. Să te văd, tătucă… să mi-i durezi un snop de flori cît o dimerlie, tot cu bujori și cu ciuboțica cucului. (Merge de ridică scara de sub balcon și o așează în fund.) Ia scara asta mi-a adus noroc astăzi… Bine-a zis cine-a zis, că norocu-i ca o scară!…

(Iese prin fund, în dreapta.)

Scena IV

Anica (pe pragul ușei pavilionului din dreapta, vorbește în cantonadă): Un răvaș pentru mine?… De unde?… de la Roman?… Adu-l încoace… (Vine în scenă, deschizînd răvașul.) Cine să-mi scrie de la Roman? Măgdian?… nu cred ca să fi putut ajunge. (Citește:) „Sărut albele mînușiți a verișoarei Anicăi. Cunoști învăpăiata dragoste ce ți-am purtat în suflet tocmai din copilărie… (Vorbit.) Ha, ha, ha, ha!… iar de la nebunu cel de Ghiță Făurin… vărul meu… Ian să videm ce mai zice? (Citește:)