Читать книгу Harță Răzășul - Vasile Alecsandri - Страница 1

Persoane

Harță Răzășul

Bursuflescu

Lunceanu, primar

Tarsița Garofeasca, văduvă

Măriuca, tînără țărancă

Un Lacheu

(Scena se petrece la moșia Bursufleni.)

(Teatrul reprezintă o livadă, cu casa boierească în fund printre copaci. În stînga actorului, un gard cu o portiță. În dreapta, o laiță sub un copac.)

Scena I

Bursuflescu (în halat și cu fes cusut pe cap): Plăcut e de a fi proprietar pe o moșie cumpărată ieftin, după împărțeala pămînturilor!… Nu te mai îngrijești de legea rurală și, dacă natura te-a înzăstrat cu darul poeziei, poți în toată liniștea să te hîrjonești cu muzele… Iaca eu, de pildă, Anastasi Bursuflescu, m-am născut poet și cred că m-ați cetit și chiar admirat ades în calendare… Am făcut multe ode la Anul Nou, cîteva cîntice de amor și un șir de satire pipărate în contra guvernului… Acum m-am retras la moșia mea, la Bursufleni, ca să respir aerul cîmpiei, să visez să mă alint și să-mi caut amorul… (În taină.) Căci sînt înamorat de vecina mea, d-na Tarsița Garofeasca, o văduvă nurlie, care a binevoit a primi ca să-și schimbe numele grădinăresc de Garofească în acel armonios de Bursuflească… O aștept chiar azi de dimineață să vie ca să ne cununăm aici, în castelul meu, și am dat de știre primarului, domnului Lunceanu, ca să-și aducă registrul și să ne unească după legea cea nouă… Ba încă l-am mai poftit ca, odată cu registrul, să aducă și pe Tarsița de la moșia ei… Ah! ce zi fericită pentru mine! am să cunosc în fine deliciurile căsătoriei… Trebuie însă ca să ies cu plin înaintea miresei, să o primesc cu o poezie improvizată ad-hoc… Ian să cerc.

(Se primblă pe scenă inspirat și declamă:)

Așteptînd a mea mireasă cu-o nespusă nerăbdare, Simt că sîngele meu ferbe, că pe frunte mă fac roș… Inima me bate… bate ca… ciocanul… pe-o… căldare, Și că-n ea răsună, cîntă un glas dulce de… cucoș!

(Se aude un cîntat de cucoș peste gard.)

Tronc! iar mi-a spăriet muza, cucoșul dracului!… În toate zilele îmi turbură visurile cu țipetul lui răgușit, parcă l-ar pune înadins Harță Răzășul, vecinul meu, ca să cucurigească, tocmai cînd vreu să pun mîna pe o rimă. (Cătră public.) Cică hreanul are la rădăcină un verme care îl roade, eu am pe un răzăș! pe jupînul Harță… (Arătînd în stînga.) Iată casa lui, cole… numai gardul ne desparte… sîntem vecini! (Cu amar.) Cunosc eu multe vecinătăți supărătoare, d-apoi ca asta a me nu se află alta mai nesuferită.

(Se aude din dosul gardului Harfă cîntînd.)

Ian auziți-l… Nu pot trăi liniștit de răul lui; cînd îi sar cînii peste gard, de-mi mănîncă păsările; cînd mojicul își întinde rufele cele strențeroase pe spini, sub ochii mei; cînd își scapă vaca în grădina mea… Ce să mai spun?… I-am propus să-mi vîndă răzășia lui, ca să scap de el… Unde!… mi-a cerut cît dracu pe tatăsău… a simțit, hoțul, că am nevoie de el și mă ține de nas… (Ascultînd.) Nu mai aud nimic… a fi ieșit de acasă… Să-mi urmez poezia. (Declamă:)

Ah! cum să-mi potolesc focul? Ah! spune-mi, ce-o să mă fac?

Cînd amorul fără milă îmi tot zice…

(Se aude după gard glasul lui Harță, strigînd: „Tio, malac!”. Furios.) Malac!… Ei! nu mai e de suferit. (Strigă:) Harță!… Bade Harță…

Scena II

Bursuflescu, Harță (la portiță)

Harță: Ce poftești, domnule?

Bursuflescu: Știi d-ta pentru ce am scos din pungă 8319 galbeni, 27 lei și cîteva parale și le-am dat pe moșia asta?

Harță: Pentru că ai găsit-o ieftină, domnule.

Bursuflescu: Asta-i una… și alta?

Harță: Alta? Pentru că ai avut poftă să te faci proprietar.

Bursuflescu: Ai gîcit… Însă pricepi ce vra să zică a fi proprietar?

Harță:

Bursuflescu: Pre frumos; însă ai uitat să pomenești de răul cel mai supărător.

Harță: Care?

Bursuflescu: Vecinătatea unui răzăș.

Harță: Cum asta, domnule?

Bursuflescu: Cum, necum, ascultă! Vrei să-mi vinzi răzășia dumitale?

Harță: Locul meu de baștină? unde au trăit și murit părinții mei, Dumnezeu să-i ierte!…

Bursuflescu (în parte): Iar o să înceapă cu pomelnicul.

Harță: Casă strămoșească unde m-am născut.

Bursuflescu: Ce strămoșească? însuți d-ta ai clădit-o.

Harță: Așa este, dar am clădit-o pe locul caselor celor vechi… livada răsădită de bietul bunul meu Vasile Harță…

Bursuflescu (în parte): Toate aceste-s ca să suie prețul… să videți.

Harță: Da bine, domnule, ce ți-a făcut răzășia me, de nu poți încăpea de dînsa?

Bursuflescu: Ce mi-a făcut?… Știi ce-i muza?

Harță: Mursa?

Bursuflescu: Avut-ai vreodată inspirațiune în viața d-tale?

Harță: Ba m-a ferit sfîntul… numai o dată am avut friguri.

Bursuflescu: Apoi dar nu ne putem înțelege. Vinzi răzășia?

Harță: Locul meu de baștină, unde au trăit și murit?…

Bursuflescu: O vinzi, ori ba?

Harță: Dacă-ți face poftă numaidecît… fie!

Bursuflescu: Cît cei pe dînsa, prețul cel de pe urmă?

Harță: Cu casă, cu livadă, cu tot?

Bursuflescu: Cu tot, afară de cine ești.

Harță: Îi pămînt mult și bun… numai pe perje prind sume mari de bani.

Bursuflescu (nerăbdător): Cît ceri? spune azi.

Harță: Știu eu, d-le?… cît te-a lăsa inima… Ian vro cinci mii de lei.

Bursuflescu: Cinci mii? pentru un petic de loc?… Ai nebunit?… mai dăunăzi ai cerut numai trii mii.

Harță: Așa este, dar de atunci legea rurală o scumpit pămînturile.

Bursuflescu: Vrei trii mii?

Harță: Da… unde!

Bursuflescu: Vrei patru?

Harță: Din cinci, nici o lițcaie mai gios.

Bursuflescu: Gîndește-te, bade Harță… De te-i îndărătnici, eu sînt în stare să ridic de-a lungul gardului un zid nalt cît plopul cela.

Harță: Nu se poate, domnule, că am portiță în gard.

Bursuflescu: Dar portița d-tale se deschide pe proprietatea mea și pot s-o închid.

Harță: Ferească sfîntul! E un drept de șerbire statornicit din bătrîni, care îmi învoiește trecerea prin livada asta.

Bursuflescu: Șerbire prin livada mea?

Harță: Să-ți arăt ispisoacele din pod… Am ian așa un teanc de hîrțoage afumate.

Bursuflescu: Într-un cuvînt, primești ce ți-am dat.

Harță: Cinci mii?

Bursuflescu: Ba patru.

Harță: Nu-mi dă mîna.

Bursuflescu: Nu?… Să nu te căiești, bade Harță, atîta-ți zic… Răzgîndește-te bine… Eu mă duc să gătesc banii…

Harță: Cinci mii în capăt?

Bursuflescu: Nu te scumpi, că te-i căi… Scumpul mai mult păgubește… Știi vorba… (Iese prin fund.)

Scena III

Harță: M-oi căi eu?… Nu cumva-i bate gîndu la giudecată?… Poftească, dacă vrea să guste moara lui Harță Răzășul… de 20 de ani de cînd m-am tot frecat de păreții giudecătoriilor, doar am deprins eu să întorc șuruburi cîrciogărești și am agiuns a putea ținea clanț cu oricare avocat.

Umblă Bursuflescu să-mi cumpere răzășia cu o nimică toată… S-o îndulcit cu chilipiruri, de cînd o pus mîna pe moșia cucoanei Săfticăi, stăpîna cea vecinică a Bursuflenilor… Sărmana! bărbatu-său o calicit cu cheltuielile, vrînd să se aleagă deputat, și, după moartea lui, i s-o scos averea la mezat… Încît biata cucoana Săftica o rămas lipită pămîntului și șede la preotu din sat… Cum aș face, cum aș drege, ca să-i cîștig măcar o căsuță, unde să-și odihnească bătrîne țile… De-aș pute să-l smulg de pene pe ciocîr lanul ist de proprietar nou… Cine știe? bun e Dumnezeu, meșter îi dracu!… Dar ce s-aude?… Ha! Măriuca!

(Se ascunde după copac.)

Scena IV

Harță, Măriuca (vine din dreapta, purtînd pe cap un val de pînză ghilită)

Măriuca

Harță (în parte): Ian auzi ciocîrlia cum ciripește de dimineață.

Măriuca

Harță (arătîndu-se): Măriucă!

Măriuca: Iaca!… aici mi-ai fost, bădică?…

Harță: Ba aiure… Da de unde vii tu, fa?… Ai ieșit de-acasă cu ziua-n cap.

Măriuca: Vrei să zici cu pînza-n cap, pentru că-i albă ca ziua?

Harță (esaminînd valul de pînză): Ca ziua cea posomorită?

Măriuca: Apoi dă, numai de două ori păn-acu am dat-o în undă… Mai așteaptă vro trii-patru zile și-i vide-o mai albă decît cinstita fața dumitale.

Harță (rîzînd): Te cred, fa, și nu ți-a fi greu, căci cinstita fața mea îi albă ca labele tale.

Măriuca: Labe?… Labe-s aceste?… Mai alaltaieri vătavul moșiei zicea că-s de caș dulce și că vre să le mănînce.

Harță: Auzi mîncăul!… Ei! și tu?…

Măriuca: Eu?… i-am tras un caș peste gură de i-a fi părut brînză sărată.

Harță: Bine i-ai făcut, Măriucă… L-a fi umplut zărul?

Măriuca: Așa-mi pare, că se ținea rău de nas.

Harță: Și nu s-o mîniet?… Vătajii-s cam iuți… Măriuca; Atîta grijă să am eu pe fața pămîntului!… Cucoana Săftica, nînașa mea, mi-o zis în mai multe rînduri: „Fa, Măriucă, să te ferești de minciunile flăcăilor ca dracu de tămîie!…” De atunci, cînd se leagă vreun hîtru de mine, am leac de alungat dracu.

Harță: Care leac?

Măriuca