Читать книгу Peatra din casă - Vasile Alecsandri - Страница 1

Persoane

Căminarul Grigori Pâlciu – D-nul N. Teodoru.

Comisul Nicu, fiul său – D-nul Luchian.

Cucoana Zamfira, văduvă – D-na Sterian.

Marghiolița, fiica ei – D-la Gabriela.

Leonil, vărul Marghioliței – D-nul Neculau.

Her Franț Birman, doctor – D-nul Teodorini.

Ioana Țiganca – *

Un fecior – *

Scena I

Cucoana Zamfira (pe canape), Ioana.

Zamfira: (cercând dulceți într-o tăbăluță) Ți-am mai spus Ioano, că nu-s destul de legate dulcețile… privește, nu au coardă nici de cum…

Ioana: Cum, Doamne iartă-mă, cucoană? că de azi dimineață le țin pe foc. De le-oi mai pune pe jăratic, mă tem că din belte s-or priface în balmuș.

Zamfira: Ea, taci, dobitoaco, că nu știi ce zici. Du-te de le mai dă o fertură pană s-or lega cum se cade.

Ioana: (în parte, voind să iasă prin stânga) Ardă-le focu dulceți, că-mi scot sufletul!

Zamfira: Ascultă… ce face Marghiolița?

Ioana: Duduca?.. drăngănește din ghitardă.

Zamfira: Dascalu de joc o fost azi după masă?

Ioana: Care? Cel uscat ca un țîr?.. o fost.

Zamfira: Și cel de franțuzește?

Ioana: Ș-acel pleșuv… Sărmana duducuță!.. toată ziua o necăjesc fel de fel de șonți!.. în calte de s-ar mărita o dată, să scape…

Zamfira: Ei, nu mai clențeni, cioară, și ieși afară.

Ioana: (ieșind prin stânga, în parte) Crapă de ciudă cucoana, că nu-și poate mărita fata.

Scena II

Zamfira: (plimbându-se pe gânduri) Bine zice Ioana!.. Măcar de s-ar mărita Marghiolița mai degrabă ca să scap de-o grijă… Dar unde-i găsești azi bărbații ca mai înainte!.. Nu-i vezi că fug de însurat, ca dracu de tămîe?.. S-au scumpit mirii ca vămile… Of, of! de cât ai avea o fată mare în casă, mai bine șepte turci.

Scena III

Zamfira, Her Franț (intră prin fund)

Franț: M-am închinat cu sărut mâna, cucoană Zamfiriță. Cum merge sănătatea?

Zamfira: Ah! nu prea bine, monsiu Franț.

Franț: Nu bine?.. (pipăindu-i mâna) Cu adevărat, turburare mare… Scoate limba puțintel.

Zamfira: Că doar nu-s bolnavă cum socoți d-ta.

Franț: Da cum?

Zamfira: Am boala grijei.

Franț: Boala grijei?.. Nu cunosc…

Zamfira: Nu înțelegi că sînt îngrijită pentru Marghiolița?

Franț: A! ha, ha, ha. Eu mă spăriesem că ai friguri.

Zamfira: Mai bine aș avea friguri, lungoare, gălbănare, de cât fată mare!.. Ah, monsiu Franț, nu știi ce sarcine-s fetele la casa omului!

Franț: (oftând) Ah! cucoană Zamfiriță, cum se nu știu!

Zamfira: Ce zici?.. Ai și d-ta vr-o Marghioliță?

Franț: Ba m-a ferit Dumnezeu! Dar, știi că mi-ai poroncit să aștept pana s-a mărita mademuasel Mari, și mi-ai făgăduit că atunci te-i cununa cu mine…

Zamfira: Cu adevărat, monsiu Franț, ți-am făgăduit… dar cine știe dacă s-a înplini vr-o dată!

Franț: (cu foc) A!.. de ce nu? Nu-ți-am spus că te iubesc de două-zeci ș-atâți de ani?.. tocmai din vremea volintirilor?.. De ce să nu-ți fie milă de patima mea?..

Zamfira: Cum n-aș vrea să fiu doftoroae, monsiu Franț!.. Dar, ce folos, dacă nu pot găsi un bărbat Marghioliței!.. D-ta mai căutat-ai prin târg?

Franț: Am umblat toate ulițele, toate casele, toate…

Zamfira: Și ai găsit ceva?

Franț: He, he… (ie tabac) Poftești cucoană Zamfiră?

Zamfira: (luând tabac) Foarte-ți mulțemesc… Ș-așa zici că ai găsit?..

Franț: He, he… (strănută).

Zamfira: Să-ți fie de bine! (strănută).

Franț: Foarte-ți mulț… Să-ți fie de bine.

Zamfira: Amin, și într-un ceas bun!.. Da ia spune-mi mai degrabă…

Franț: (în taină) Cunoști pe Cuconu Grigori Pâlciu?

Zamfira: Căminarul Grigori?.. Cum să nu-l cunosc? Era bun prietin cu răposatu socrul meu, Dumnezeu să-l ierte!

Franț: Știi că are un băet?

Zamfira: Îl știu… Nicu… îi cam tăcut… cam prostuț.

Franț: Prostuț… dar holteiu!..

Zamfira: Bine zici… și are stăricică bună tată-său.

Franț: Și-l-a făcut Comis mai dăunăzi.

Zamfira: Almintrele seamănă a fi cam de treabă tânăr.

Franț: Cu atât mai de treabă, că-i bun de însurat.

Zamfira: Trebue să fie de vr-o 22 de ani?

Franț: I-a înplinit la Crăciun.

Zamfira: Dar… socoți că a vrea?

Franț: Dacă n-a vrea el, tată-său vrea.

Zamfira: Ce zici, dragă monsiu Franț?.. I-ai și vorbit?

Franț: Mă mai întrebi, când știi că te iubesc de două-zeci ș-atâți de ani?.. tocmai din vremea…

Zamfira: Și ce-a răspuns Căminarul?

Franț: -Mi-a zis că a veni deseară cu feciorul său să petreacă aici câteva ceasuri și să se înțeleagă cu d-ta asupra foaiei de zestre.

Zamfira: Ah, monsiu Franț! și nu-mi-o spui mai degrabă?.. Îmi vine să te sărut de bucurie.

Franț: (cu dragoste) Fă-ți pomană, că te iubesc de două-zeci ș-atâți…

Zamfira: Oare?.. Mări, tot o să ne cununăm înpreună… (îl sărută).

Franț: (în parte) Ah!

Zamfira: Du-te acum degrabă Frănțișorule în târg și-mi cumpără o oca de zaharicale pe deseară.

Franț: (cu foc) Ori ce-i dori… poroncește-mi, că eu de-acum sînt a matale de veci.

Zamfira: Și eu a matale, tij, scumpul meu Franț!

Franț: (în parte) Scumpul meu!.. A, Birman, Birman!.. Du bist ain hunțgemainer Don Jian! (iese îngânfat prin fund).

Scena IV

Zamfira: În sfîrșit am să scap de-o grijă!.. am să mă cotorosesc de fată! Slavă ție Doamne, că-mi urnești peatra din casă! (strigă la ușa din stânga) Marghiolițo, Marghiolițo… vin’ degrabă sufletul meu.

Scena V

Zamfira, Marghiolița (se arată la ușă cu o ghitară în mână).

Marghiolița: Ce vrei neneacă?

Zamfira: Vină-ncoaci.

Marghiolița: Acuș… numai să leg o strună la ghitară.

Zamfira: Da lasă-ți cobza la o parte și vină azi când te chiem.

Marghiolița: (intră mânioasă și aruncă ghitara pe un jilț) Of! iată-mă c-am venit… ce vrei?

Zamfira: Dec!.. ce te răstești așa la mine, jupâneasă?.. Ai uitat cu cine vorbești?

Marghiolița: Cine să răstește?.. Îți spun c-am venit.

Zamfira: Te văd eu, că doar nu-s chioară; dar te poftesc să-ți mai ții clanțul, c-apoi…

Marghiolița: (cu mânie, în parte) Apoi ce?

Zamfira: Ascultă-mă… Deseară au să vie să petreacă aici, cuconu Grigori Pâlciu cu feciorul său… cu feciorul său… mă-nțelegi?

Marghiolița: – D-apoi bine… deseară mi-ai făgăduit să mergem la teatru.

Zamfira: Vom merge altă dată, că nu piere lumea.

Marghiolița: Altă dată, altă dată… Tot așa mă porți cu vorbe.

Zamfira: Lasă, fata mea, că după ce te-i mărita, tot teatru îi videa.

Marghiolița: (în parte) Măcar de-ar da Dumnezeu să mă mărit, ca să scap de-aici!

Zamfira: Bucură-te dar și te veselește, dragă Marghioliță, că în curănd ai să ieși și tu în lume… ai să fii cucoană.

Marghiolița: (rușinoasă) Să fiu cucoană?..

Zamfira: Ei, las’… nu-ți mai cârni nasul, că știu că-ți pare bine. Vină mai bine de-mi sărută mâna, că ți-am găsit un bărbat.

Marghiolița: (veselă) Zău?.. care, dragă nenecuță?

Zamfira: Nicu… feciorul Căminariului Pâlciu?

Marghiolița: Nicu?.. Nu-l cunosc… dar-mi-a spus văru Leonil, că-i prost de tot.

Zamfira: Vărul tău Leonil îi un nebun și un obraznic, și dacă l-oi mai videa pe-aici, am să-i rup urechile.

Marghiolița: Vorbește încai franțuzește?

Zamfira: Nicu?.. A fi rupănd și el vro două vorbe ca toată lumea.

Marghiolița: Dar… la balurile de la Curte merge?

Zamfira: Cum nu?.. îi Comis!

Marghiolița: Merge! Cât-mi pare de bine! Vrea să zică oi juca și eu la Revelion?

Zamfira: Ba încă și la sfântu Neculae.

Marghiolița: Și mi-a lua și lojie la teatru, la benuar?

Zamfira: Ce la benuar?.. la răndul întăi.

Marghiolița: Și mai bine, ca să moară de-ciudă celelalte fete… Ah, nenecuță, cât ești de bună!

Zamfira: Vezi cum mă îngrijesc de soarta ta?.. De aceea și tu trebue să faci ce te-oi sfătui eu.

Marghiolița: Ori ce mi-i porunci, nenecuță…

Zamfira: Să te gătești, dintăi frumos: să te strângi în corset și când va veni Nicu, să-i dai pricină de vorbă… însă franțuzește! Să te uiți la el cu ochi galiși, să-i zâmbești, să-i cânți din ghitară marșul lui Napoleon, și însfîrșit să faci ori ce-i ști, pentru ca să-l amețești.

Marghiolița: Las pe mine, nenecuță, că m-oi pricepe eu.

Zamfira: Haide, apucă-te de-ți fă părul, că acuș însărează. Eu mă duc în târg ca să-ți cumpăr o rochie de nunta… dar caută să fii gata când m-oi întoarce.

Marghiolița: Bine… dragă nenecuță.

Zamfira: A!.. să nu uiți ca să aduci aici ghergheful cel cu turcu călare, pentru ca să-l vadă Nicu. (iese prin fund).

Scena VI

Marghiolița (veselă).

Baluri la Curte și lojie la teatru! Cât sînt de fericită! Toate câte le-am dorit, oi să le am… și însfîrșit oi să ies in lume, să fiu slobodă, să scap de cușca asta în care mă usuc.

I.

II.

Scena VII

Marghiolița, Leonil (intră prin fund pe furiș, se apropie de Marghiolița ș-o sărută pe umăr).

Leonil: (sărutând-o) Tra, la, la.

Marghiolița: (spărietă, țipă și fuge în odaia din stânga).

Leonil: (alergând după ea) Stăi verișorică, că eu sînt… Leonil, verișorul matale cel drăgălaș.

Marghiolița: (din întru) Fugi, obraznicule, că m-ai spăriet.

Leonil: (voind să deschidă ușa) Te-am spăriet. Apoi dar deschide-mi ca să viu să-ți descânt de spaimă.

Marghiolița: (țiind ușa) Ba mai bine-ți caută de nevoi și-ți ie tălpășița pană nu vine neneaca ca să te dee de urechi afară.

Leonil: Am mai pățit-o și altă dată… Nu-mi pasă, măcar să-mi și rupă urechile… Mă jertfesc pentru mata! (trage de ușă).

Marghiolița: Da lasă ușa în pace, nebunule.

Leonil: Ba nu… am s-o scot din țițîni, cum m-ai scos și mata din sărite.

Marghiolița: Apoi cearcă, de vrei să vezi pe dracu.

Leonil: Dar… vreu să-l văd cu coarnele în papiliote, și să-l sărut și să-i spun că-l iubesc peste măsură.

Marghiolița