Читать книгу Cicatrici - Aldivan Teixeira Torres, Daniele Giuffre' - Страница 6

Începe o călătorie care promite multe emoții. Ies de pe drumul asfaltat și intră pe un drum de țară plin de hârtoape. În afară de asta totul este grozav: aerul curat, munții, fermele, rocile și pădurea faceau acest loc unic. Fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase locuri din lume.

Starea mentală a prietenilor noștri oscila de la entuziasm la nervozitate. Ce pregătea fiul lui Dumnezeu pentru ei? Ce planuri avea cu excursia la Catimbau? Misterul părea imens. Cu toate acestea, nu aveau curajul să-l întrebe. Preferau să trăiască magia fiecărui moment, ca și cum ar fi fost ultimul, nădăjduind că în timp vor avea toate răspunsurile necesare. Cel puțin așa sperau.

Au avansat într-un ritm constant, și pe la jumătatea drumului, au rugat șoferul să se oprească ca să facă câteva fotografii. Obiectivul era să păstreze aceste amintiri pentru a le arăta familiei, copiilor, nepoților și strănepoților. În cele din urmă, vor fi mândri să spună: Am fost aici pentru un scurt timp.

Zece minute mai târziu, s-au întors la mașină și și-au continuat călătoria. Șoferul mării viteza acum că drum era mai bun. Au făcut ultimii șase kilometri în doar zece minute și au ajuns la Catimbau, un cătun pierdut în imensul și sălbaticul Pernanbuco. Taxiul îi lasă la asociația locală de ghizi, unde angajară unul pentru a-i călăuzi în parc. Își iau la revedere de la Fabricio, păstrându-i numărul de telefon pentru a-l putea contacta mai târziu.

Discută cu ghidul și planifică itinerariul și închiriază un camion mic cu care să meargă până la intrarea în parc. Totul este gata. Ghidul, care va fi și șoferul este Paulo Lacerda. Extazul își atinge apogeul iar turiștii sunt uimiți chiar și înainte de a ajunge la sanctuarul ecologic.

Ajungând la punctul cel mai apropiat până la care se poate conduce, pornesc energici pe jos. Merg pe o potecă îngustă, plină de obstacole: urcușuri și coborâșuri dificile, spini și ghimpi periculoși ai teritoriului numit "Chapadão".

După aproximativ două ore de mers, se opresc și eliberează terenul într-o poiană pentru a pune cortul și a se odihni un timp. Mai târziu, caută lemne, fac focul și încep să pregătească o cină simplă, supă de ceapă. Direct sau indirect, se implică cu toți în proces și de îndată ce mâncarea e gata, se hrănesc cu entuziasm. Nu sunt tocmai comozi, dar nimeni nu se plânge. Catimbau le servește ca o eliberare a frustrărilor personale, și le oferă oportunitatea de a ieși din rutina lor monotonă. Faptul că se aflau acolo, în mijlocul pădurii, în sânul mamei naturi, era mai minunat decât dacă ar fi câștigat un premiu. Era un privilegiu pe care nu mulți îl aveau.

Odată ce terminară de mâncat, clarvăzătorul se ridică și începu să vorbească:

– Dragii mei prieteni, ghidat de experiența mea de viață, am selectat câteva puncte importante de discuție în acest sanctuar. V-am adus aici exact în ideea de a absorbi aceste cunoștințe atât de necesare. Ce probleme aveți?

– Experiența mea de viață este haosul. Deci, trebuie să învăț. (Tadeu Barbosa)

– Ultima dată, eu am fost maestrul, dar acum rolul este al tău. (Messias)

– Tu ești stăpânul luminii. Ai toate calitățile să predici. (Emanuel)

– Sunt un străin în cuib, dar voi asculta învățăturile tale. (Paulo Lacerda)

– Vă mulțumesc tuturor. Tema pe care vreau să o discutăm se referă la fundația oferită de familie. M-am născut într-o familie umilă, fiu de fermieri și cum părinții mei au crescut la granița de nord-est a Braziliei, au primit o educație rigidă de la părinți, inclusiv bătăi frecvente, muncă infantilă, sărăcie și discriminare. Absorbind aceste valori au acționat în același mod cu mine, ceea ce mi-a cauzat multă frustrare, tristețe, distanță și neînțelegere. Nu mi se pare corect acest tip de comportament și mi-am promis să nu-l perpetuez dacă mă căsătoresc. Pentru voi cum a fost și ce părere aveți despre cum ați fost tratați? (Clarvăzătorul)

– Sunt originar din Sicilia, Italia, și pe vremea mea, comportamentul familiei a fost similar cu ceea ce tocmai ai descris. Am fost șapte frați și ne-a lipsit mâncarea. Părinții mei au fost absenți și asta a cauzat diferite situații. De multe ori, frații mai mari îi băteau pe cei mai mici, iar părinții noștri nici măcar nu știau sau pretindeau că nu știu. Odată ajunși în Brazilia, fiecare și-a croit drumul lui, bunicii și părinții au murit, iar noi copiii ne-am construit propriile familii. Datorită acestui fapt am acordat prioritate dreptății, egalității și păcii în familia mea. (Spuse Messias Escapuleto)

– Slavă Domnului, eu și tatăl meu suntem fericiți în unitatea familiei noastre. După cum a menționat, pe vremea lui, lucrurile erau altfel, Dar cu toate acestea, chiar și în zilele noastre, există familii problematice. (Emanuel Melkin Escapuleto)

– Tatăl meu a fost foarte sever. A trebuit să încep să lucrez devreme și nu am putut merge la școală. Am crescut fără nici o educație, mâncând lemn, piatră, praf și târând șerpi. Așa că, fi fericit prietene pentru oportunitatea de a avea o educație și de a fi omul care ești astăzi. (spuse Paulo Lacerda)

– Paulo are dreptate, Aldivan. Viața mea a fost mult mai complicată decât a ta și chiar și așa am supraviețuit. Așa că trebuie să te simți binecuvântat. (Tadeu Barbosa)

– Vă înțeleg pe toți și mă înțeleg și pe mine. Familia este prima comunitate în care participăm și aici este unde învățăm cum să împărțim, cum să comunicăm și cum să interacționăm. Dar, mereu există suferință, pentru că familia perfectă nu există. Ceea ce încerc să vă transmit vouă și publicului, însă, este că aveți dreptul să alegeți. Noi nu suntem părinții noștri și nici nu trebuie să le urmăm exemplul pentru că sunt ființe imperfecte. Cei pe care trebuie să-i urmăm sunt Yahweh și fiul său, Isus Hristos, care și-au lăsat poruncile pe Pământ. Urmându-le, putem atinge perfecțiunea și obține rezultatele dorite în orice domeniu. Binecuvântat fie Tatăl nostru! (Aldivan)

– Amin! (Ceilalți)

– Să vorbim acum despre probleme moderne. Pentru voi, ce este familia în zilele noastre și care îi este importanța prin prisma experiențele voastre? (Aldivan)

– Să comparăm familia din prezent cu una din trecut, este un lucru imposibil. În trecut, copiii își respectau și temeau părinții mai mult. În prezent, progresul a distrus conceptul de familie. (Messias Escapuleto)

– De asemenea, familiile rurale sunt diferite față de familiile din orașe, ca să nu mai vorbim de diversele straturi sociale. (Spuse Emanuel)

– Familia mea este ca oricare alta, cu probleme, neînțelegeri și acorduri. Slavă Domnului că nu am urmat calea părinților mei și copiii mei pot studia. (spuse Paulo Lacerda)

– Nu vreau să vorbesc despre asta. Este o „cicatrice”, care încă doare foarte mult. (Tadeu Barbosa)

– De ce, prietene? Cu ce te pot ajuta? (Clarvăzătorul)

– Nu vreau să vorbesc despre asta acum. Vreau să te cunosc mai bine și da, poate mă poți ajuta. (Tadeu)

– Te înțeleg pe deplin. Nici o problemă, aștept momentul potrivit. (Clarvăzătorul)

– Îți mulţumesc foarte mult. (Tadeu)

– Nici o problemă. Foarte bine. Atât. Să ne bucurăm de restul serii. (Clarvăzătorul)

– Bine. (Ceilalți)

Cu cât noaptea progresa cu atât şi frigul creştea. Exploratorii se adunară în jurul focului să se încălzească și să mai vorbească puțin. Acolo, pe acea bucățică de pământ, fiecare profită să absoarbă învățăturile mamei pământ și ale fiului lui Dumnezeu. Cel mai grav caz era al lui Tadeu, care avea „cicatrici” adânci, care încă nu se vindecaseră, dar nu era o excepție. Și Messias Escapuleto, Emanuel Melkin Escapuleto, Paulo Lacerda și chiar maestrul luminii însuși suferiseră în viață. Singura diferență era că cel din urmă, a fost capabil de a o depăși și de a-și continua viața. „Clarvăzătorul” era un caz rar dispus să învețe și să-și asculte superiorii, subordonații și prietenii. Asta servea drept un exemplu foarte important pentru omenire în general.

Pe lângă scopul de a învăța şi de a fi o aventură, călătoria aceasta era o mare oportunitate de a ieși din monotonia vieţii. De câte ori nu ne-am plictisit sau nu am intrat într-o depresie profundă pentru simplul fapt că repetăm aceeași rutină? De fiecare dată când ajungem în acest punct, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să facem o schimbare drastică: să vorbim, să ne plimbăm, să învățăm lucruri noi, să ne uităm la televizor, să mergem la cinematograf, să citim o carte, sunt doar câteva din lucrurile pe care le putem face pentru a ne schimba rutina. Creierul nostru are nevoie de fluctuație constantă între diversele activități plăcute ale vieții. Conștienți de acest lucru, ei profită și se bucură de restul serii în cel mai bun mod posibil. Mai târziu, fac un program de rotație pentru a face de pază cu atâtea animale sălbatice. Funcționează în felul următor: unul rămâne de veghe pe o anumită perioadă de timp, ceilalți dorm, și fac cu rândul.

Totul era clar. La orele douăzeci și două, patru se duc la culcare și unul rămâne de veghe. Două ore mai târziu, următorul îl înlocuiește și așa mai departe. Singurul exclus de la această sarcină este liderul grupului. Din motive evidente, el trebuie să fie odihnit pentru a face față următoarelor zile în pădure. Deci, noaptea și zorii au trecut și în cele din urmă este dimineață.