Читать книгу Dacă ar fi văzut - Блейк Пирс - Страница 10

Micul-dejun a consta într-un Panera Bread drive-in în Roanoke. Acolo, în timp ce aștepta în coada mică de dimineață, DeMarco dădu mai multe telefoane pentru a stabili o întâlnire cu Olivia Nash, fiica cuplului recent ucis. În prezent, stătea cu mătușa ei în Roanoke și era, conform spuselor mătușii sale, o adevărată epavă.

După ce primiră adresa și aprobarea mătușii, se îndreptară spre casa mătușii, la scurt timp după ora șapte. Ora matinală nu era o problemă deoarece, conform spuselor mătușii, Olivia refuza să doarmă încă de când își găsise părinții.

Când Kate și DeMarco ajunseră la adresă, mătușa stătea pe verandă. Când o văzu pe Kate ieșind din mașină, Cami Nash se ridică, dar nu făcu niciun pas în direcția lor. Avea o ceașcă de cafea în mână, iar privirea obosită de pe fața ei o făcea pe Kate să creadă că nu era, cu siguranță, prima pe care o savura în această dimineață.

- Cami Nash? întrebă Kate.

- Da, eu sunt, spuse ea.

- Înainte de toate, îmi pare foarte rău pentru pierderea suferită, spuse Kate. Ați avut o relație apropiată cu fratele dumneavoastră?

- Da, am fost destul de apropiați. Dar acum trebuie să trec peste asta. Nu pot...să plâng acum pentru că Olivia are nevoie de cineva lângă ea. Nu mai e aceeași persoană cu care am vorbit la telefon săptămâna trecută. S-a rupt ceva în ea. Nici nu-mi pot imagina...cum a fost să îi găsească și...

Tăcu și sorbi foarte rapid din cafea, încercând să se distragă de la asaltul lacrimilor care păreau să se apropie rapid.

- Va putea să vorbească cu noi? întrebă DeMarco.

- Poate puțin. I-am spus că veți veni și părea să înțeleagă ce vreau să spun. De aceea mă întâlnesc cu dumneavoastră aici înainte de a intra. Simt că trebuie să vă spun că este o tânără normală și echilibrată. Cu toate astea, având în vedere starea în care se află, nu am vrut să credeți că are probleme mentale sau ceva de genul acesta.

- Mulțumim pentru asta, spuse Kate. Mai văzuse oameni devastați de durere și nu era niciodată o imagine plăcută. Nu se putu abține să nu se întrebe câtă experiență avea DeMarco la acest capitol.

Cami le conduse în casă. Înauntru era o liniște mormântală, singurul sunet provenind de la bâzâitul aparatului de aer condiționat. Kate observă cum Cami mergea încet, asigurându-se să nu facă prea mult zgomot. Kate îi urmă exemplul, întrebându-se dacă ea spera că tăcerea o va ajuta pe Olivia să adoarmă în cele din urmă sau dacă încerca pur și simplu să nu alarmeze în vreun fel tânăra deja fragilă.

Intrară în sufragerie, unde o tânără era pe jumătate așezată, pe jumătate întinsă pe canapea. Fața îi era roșie și ochii ușor umflați din cauza plânsului. Arăta de parcă nu dormise de o săptămână, și nu doar de o zi. Când le văzu pe Kate și pe DeMarco intrând, se ridică puțin.

- Bună, domnișoară Nash, spuse Kate. Vă mulțumim că ați acceptat să ne întâlnim. Ne pare foarte rău pentru pierderea suferită.

- Spuneți-mi Olivia, vă rog. Vocea îi era răgușită și obosită - aproape la fel de obosită ca și ochii ei.

- Vom încerca să fim cât mai rapide, spuse Kate. Am înțeles că tocmai ce ai venit de la facultate. Știi cumva dacă părinții tăi plănuiau să aibă alți musafiri în ziua respectivă?

- Dacă aveau, eu nu știam nimic despre asta.

- Îmi cer scuze că întreb asta, dar știi dacă cineva le purta pică părinților tăi? Oameni pe care i-ar fi putut considera dușmani?

Olivia scutură din cap cu fermitate.

- Tata a mai fost căsătorit o dată...înainte să o cunoască pe mama. Dar era în relații bune chiar și cu fosta sa soție.

Olivia începu să plângă zgomotos. O serie de lacrimi îi alunecau din ochi și nu se deranja să încerce să le șteargă.

- Vreau să-ți arăt ceva, spuse Kate. Nu știu dacă are vreo însemnătate pentru tine sau nu. Dacă da, ar putea fi destul de emoționant. Ești dispusă să arunci o privire și să ne spui dacă ți se pare familiar?

Olivia părea alarmată, chiar puțin speriată. Kate nu o învinovățea și aproape că nu voia să-i arate bucata de material pe care o primiseră de la Palmetto - bucata de care Kate era sigură că făce parte dintr-o pătură sau o învelitoare. O scoase din buzunar un pic reticentă.

Știa de îndată că Olivia nu o recunoaștea. Pe chipul tinerei apăru imediat o ușurare și o confuzie, în timp ce privea punga de plastic și conținutul acesteia.

Olivia clătină din cap, cu privirea ațintită spre punga de plastic.

- Nu. Nu o recunosc. De ce?

- Nu putem dezvălui asta acum, spuse Kate. Într-adevăr, nu era nimic ilegal în a le dezvălui rudelor celor mai apropiate...dar Kate considera că nu are rost să o traumatizeze pe Olivia Nash.

- Aveți vreo idee cine a făcut asta? întrebă Olivia. Părea pierdută, de parcă nu își dădea seama unde era...sau cine era. Kate nu-și mai amintea ultima dată când văzuse o persoană atât de detașată de tot ce se întâmpla în jurul ei.

- Încă nu, spuse ea. Dar vă vom ține la curent. Și vă rog, spuse ea, uitându-se spre Olivia și apoi spre Cami, contactați-ne dacă vă vine ceva în minte care ne-ar putea ajuta.

La acea remarcă, DeMarco scoase cartea de vizită din buzunarul interior al jachetei și i-o înmână lui Cami.

Poate că din cauza anilor pe care îi petrecuse în pensie sau din cauza faptului că fu nevoită să își abandoneze rolul de bunică cu o seară în urmă, Kate se simți îngrozitor când părăsi camera, lăsând-o pe Olivia Nash în durerea ei intensă. În timp ce ea și DeMarco se îndreptau spre verandă, o auzi pe tânăra femeie gemând de durere.

Kate și DeMarco schimbară niște priviri neliniștite, în timp ce mergeau spre mașină. Din interiorul buzunarului ei, Kate putea simți prezența bucății de material și brusc părea a fi foarte grea.