Читать книгу Originea Harului - Brower Dawn - Страница 8

Scoţia 1590

Sorcha Dalais Creag își ţinea fiul Lachlan aproape în timp ce se plimbau agale de-a lungul câmpului care ducea spre stâncile Nord Berwickului. Dealurile verzi coborau spre o întindere stâncoasă și duceau la o plajă cu nisip de care se izbeau valuri în diverse nuanţe de albastru și alb. Respiră adânc, inspirând aerul proaspăt și bucurându-se de lucrurile simple din viața ei.

Soarele strălucea pe părul roşu-auriu al lui Lachlan, scoțând în evidență nuanţele roșii ca focul. Îl moștenise de la ea, și o parte din ea era foarte bucuroasă. Asta îl făcea mai mult al ei, și deși părea egoist, spera că moștenise și alte lucruri de la ea. Harul ei îi oferea o înțelegere a oamenilor pe care altfel nu ar fi avut-o și îi arăta motivaţiile celor din jur. Această informație făcea posibil să îi poată ajuta pe cei care aveau nevoie de ea. Brian ura necesitatea ei de a oferi asistenţă celor în situații disperate. Își iubea soțul, dar uneori el nu o înţelegea. Empatia era înrădăcinată în sufletul ei. Nu o putea ignora nici dacă ar fi vrut.

Brian era un om bun și le asigura o viață bună. Era al patrulea fiu al unui conte dar fără o moştenire. Puținii bani pe care îi avusese îi folosise să deschidă un magazin de marfă cu puțin din toate iar Sorcha se ocupa de produsele de farmacie. Aduna ierburi și le pregătea pentru vânzare în fiecare zi. O făcea să se simtă utilă chiar dacă la majoritatea oamenilor le era frică să fie văzuţi cumpărând ceva care ar fi putut fi asociat cu vrăjitoria.

Sorcha nu putea să-și facă griji. Ar fi durut-o sufletul dacă nu i-ar fi ajutat. Simţea că era parte din harul ei și nu avea cum să fugă de el. Toți membrii familiei ei aveau un har special. Ea ajuta oamenii înțelegându-le emoțiile pentru a îi putea vindeca atât în interior cât și în exterior. Își asuma riscul de a fi numită vrăjitoare deoarece alternativa îi crea dureri de stomac. A ignora o afecțiune putea duce la moarte, și nu putea trăi cu această alternativă.

Se opri să culeagă roseroot de pe marginea stâncii și îl puse în buzunarul șorțului. Planta creştea acolo şi ajuta cu anumite boli. Sinceră să fie, nu era foarte sigură cum funcționa, dar uneori, atunci când anumite răni se infectau și se înroșeau, roserootul putea fi folosit pentru a le eradica.

Lachlan alerga în spatele ei chicotind. Se întoarse şi se uită la el. Băiețelul se împiedică de propriul picior și se rostogoli pe deal. Se ridică, dădu din cap, și începu să alerge din nou.

─ Au, băiete, spuse ea și apoi râse. Mă termini.

Terminase de cules ierburile, și era timpul să se întoarcă. Făcuse inventarul cu o zi înainte, și avea tot ce îi trebuia. Sorcha avea nevoie doar de cîteva lucruri, și mai târziu va merge în oraș să le procure.

─ Ma, strigă el. Prinde-mă.

Era un joc pe care îl jucau ori de câte ori aveau posibilatea. Ea alergă după el iar râsul lui răsună în vânt. Lachlan alerga cât de repede îi permiteau piciorușele sale mici. Era un băieţel mic de cinci ani, vesel din prima zi când se născuse. Sorcha avea o viață binecuvântată, și fiul ei era cea mai mare bucurie. Ar fi făcut orice pentru el.

Sorcha își ridică fusta și alergă mai repede. Ajunse la Lachlan și se aplecă să-l ridice în braţe. ─ Băiețelul meu cuminte, zise ea apoi îi sărută obrajii. Este timpul să faci nani.

─ Nu, spuse el.

─ Da, spuse ea. Bãiețeii au nevoie de somn ca să crească puternici. Îl strânse în brațe și treptat nemulțumirea lui dispăru și își recăpătă zâmbetul. Curând, avea un zâmbet larg și strălucea de fericire. ─ Ășa băiatul meu. Ești gata să mergem?

El dădu din cap. ─ Da, ma.

L-a dus în brațe până la casa lor de pe plajă. Se îngrijea de casă singură, deși crescuse cu servitori, tatăl ei fiind un mare nobil. Familia lor fusese întotdeauna parte din baronia Dalais. Fratele ei, Niall, era acum baronul, de când tatăl lor murise cu câțiva ani în urmă. Avea și o soră Caitriona, care era căsătorită cu fierarul orașului. Probabil că s-ar fi putut căsătorii cu oameni mai înalţi, dar iubirea era mai importantă decât rangul. Familia lor avea nevoie de acea emoție puternică pentru a fi uniţi.

Aproape de casă Sorcha se încruntă când observă că cineva aștepta nerăbdător. De îndată l-a recunoscut. Era parohul, Tamhas Gall. Era înalt, deşirat, și avea un tic nervos. Avea părul castaniu și ochii maro. Își învârtea pălăria în mână în timp ce îi aştepta să se apropie. Parohul avea ceva care Sorchei nu îi cădea bine, dar nu împărtășise sentimentul cu nimeni. Avea o nevastă dulce care compensa pentru temperamentul lui.

─ Bună ziua, îl întâmpină Sorcha. Îl puse jos pe Lachlan și întrebă:

─ Ce faceți?

─ Eu sunt foarte bine, spuse parohul. Lumea în sat spune că te pricepi la medicină.

Era o limită delicată. Nu era bine să recunoască în mod deschis aptitudinile ei cu ierburi. Ar fi putut fi judecată pentru vrăjitorie. Majoritatea oamenilor nu o întrebau direct. Nu vroiau să piardă unica persoană capabilă de a îi ajuta cu afecţiunile lor. Dar parohul nu ar fi avut nici o problemă să o dea pe mâna unui vânător de vrăjitoare.

─ Cine spune povești despre mine? întrebă ea cu grijă.

─ Vă rog, spuse el apropiindu-se. O durere amestecată cu anxietate îi răsuna în voce. ─ Doamna mea soție este în travaliu. Au trecut ore, și mă tem pentru ea și prunc.

Sorcha atât a trebuit să audă. Beitris Gall avea nevoie de ea și ar fi făcut orice pentru a o salva. ─ Va trebui să-l duc pe Lachlan la Dalais Manor înainte de a veni să vă văd soția.

─ Putem să-l lăsăm pe drum, spuse arătându-i trăsura. ─ Trebuie să ne grăbim. Eu…

─ Nu mai trebuie să spuneţi nimic, îl opri Sorcha. ─ Îmi puteți explica pe drum. Culesese ierburi toată dimineața. Multe dintre ele nu ar fi ajutat cu starea lui Beitris, dar nu voia să piardă timp sortând ceea ce avea în coș. Era mai uşor să aducă tot și să scoată ce avea nevoie acolo.

Sorcha l-a ridicat pe Lachlan și l-a așezat în trăsură, apoi s-a urcat lângă el. Parohul s-a suit și el rapid. A luat hăţurile şi le-a plesnit pentru a face caii să meargă. Trăsura s-a propulsat, lovind fiecare denivelare în drum spre Dalais Manor.

Distanță era scurtă de la cabana Sorchei, deci nu le-a luat prea mult timp să ajungă. Impozantul conac era în familia ei de generaţii, dar era modest în comparație cu majoritatea caselor de nobili. Nu avea o sală de baluri, dar avea o frumoasă sufragerie. Nu puteau face petreceri mari, dar puteau să aibă oaspeți la cină. Biblioteca mică care era și biroul lui Niall era una dintre camere ei preferate. Setea ei de cunoaştere crescuse citind limitata colecție de cărți. Nu aveau o familie mare, și nu trebuia să împartă spaţiul unde dormeau. Aveau chiar și câteva dormitoare în plus disponibile pentru oaspeți ocazionali. Era luxos, dar nu obscen.

Trăsura se opri în fața conacului. Sorcha coborî și apoi se întinse după Lachlan. ─ Mă întorc imediat, îi spuse parohului și intră.

Soţia lui Ailis, fratele ei, o întâmpină. ─ Sorcha, spuse ea, surprinsă. Nu ştiam că vi.

─ Este soția parohului, spuse ea. Pruncul e pe drum, și e unul dificil. Poți să ai grijă de Lachlan cât mă duc să o îngrijesc?

Ailis își mușcă buza de jos şi își frecă burta proeminentă. Era prima ei sarcină. Erau nerăbdători pentru sosirea pruncului în câteva luni. ─ Of, spuse ea. Sper să fie bine.

─ Totul va fi bine, dar trebuie să plec, zise Sorcha. Lachlan, să fi cuminte cu mătușa ta.

Lachlan se agăță de piciorul lui Sorcha. ─ Vreau cu mama, spuse el.

Sorcha se aplecă și îi sărută obrăjorii. ─ E timpul să faci nani, și ți minte ce am spus despre nani.

─ O să cresc puternic, spuse el.

─ Așa este, băiețelul meu, spuse ea ciufulindu-i părul. ─ Mătușa Ailis te duce să dormi.

Ailis o îmbrățișă pe Sorcha. ─ Ai grijă, șopti ea. ─ Ar putea fi un mare risc.

Sorcha dădu din cap. ─ Nu o pot lăsa să moară. Își dădea seama că era periculos să-l ajute pe paroh și soţia sa. Dar nu putea să nu îi ajute pe cei ce aveau nevoie de ajutor. Se temea că într-o bună zi asta îi va provoca probleme. Tot ce putea face era să se roage că nu se va întâmpla niciodată, și că de această dată totul va fi bine ca de obicei. Să o lase pe Beitris și pruncul ei să moară pentru a se salva - ar fi o durere cu care nu ar putea trăi. A lăsat deoparte îndoielile și a continuat. Pentru ea, nu exista o altă opțiune.

─ Bine, Ailis conveni. Știu că nu pot să te opresc. Ar fi o pierdere de timp și îmi e destul de greu să respir oricum. Pruncul mă presează din ce în ce mai mult.

Sorcha zâmbi. ─ Așa fac. Familia ei creştea cu copilul lui Niall și Ailis. Caitriona avea fiice gemene, Sorcha îl avea pe Lachlan, și curând un nou prunc li se va alătura. De abia aștepta să-și cunoască noul nepot. ─ Trimit vorbă când aflu mai multe, spuse ea și se grăbi să iasă.

Parohul era în trăsură unde îl lăsase. I se vedea neliniştea și Sorcha i-o simţea. De abia mai stătea în scaun și ținea hățurile strâns. Se sui și dădu din cap la el. Cuvintele nu erau necesare. A mișcat hățurile şi caii au pornit la drum. Casa parohului era aproape de Dalais Manor la capătul de nord al proprietății. Era de datoria baronului să aibă grijă de paroh și să le plătească cheltuielile de trai. Parohul actual preluase postul înainte ca tatăl ei să moară. Niall moștenise responsabilitatea și nu a fost încântat.

Familia ei credea în Dumnezeu şi respecta religia lor, dar nu fuseseră niciodată zeloși. Tamhas Gall era înverşunat împotriva vrăjitoarelor. Era în favoarea comenzii regelui ca toate vrăjitoarele în Scoţia să fie eradicate. Sorcha nu credea în magie, dar știa că anumiţi oameni aveau daruri deosebite. Familia ei era un exemplu. Dar nu era magie. Darurile lor veneau de la o putere supremă, și nu aveau nici o consecință negativă. Nimeni nu o putea convinge vreodată că erau rele.

Trăsura se opri în fața casei. Tamhas sări jos și priponi hățurile de un stâlp din apropiere, apoi o conduse înăuntru. Urlete lui Beitris răsunau în toată casa. Și se întețeau pe măsură ce se apropiau de dormitor. Sorcha intră și respiră adânc. Beitris era palidă, și pielea îi era îmbibată de sudoare. Gâfâia puternic și nici măcar nu observase când au intrat.

─ Beitris, șopti Sorcha. ─ Cum te simți?

Își întoarse capul și se uită la Sorcha. Ochii ei de un verde închis care de obicei sclipeau erau acum o nuanță pală. Nu a spus nimic, nici măcar nu a încercat, doar s-a uitat fix la Sorcha și căzu inconştientă. ─ Of, asta nu e bine deloc.

Sorcha trase plapuma care acoperea corpul transpirat al lui Beitris. Era mai rău decât credea. Cearșafurile erau pline de sânge, și șansele ei de supraviețuire scădeau cu fiecare secundă care trecea. Dar pruncul ar putea fi salvat. Dacă ar putea să o trezească.

─ Beitris, spuse Sorcha atingându-i obrazul ușor. Poți să deschizi ochii?

A gemut și a deschis ochii încet. ─ Nu cred că pot face asta.

─ Ba poți și o vei face, îi răspunse Sorcha. Dacă vrei să trăiască pruncul trebuie să-l împingi afară. Ești pregătită?

Ea dădu din cap. ─ Nu pot.

Sorcha verifică dacă pruncul era gata să vină. Capul părea să fie blocat, și l-a mișcat un pic pentru a o ajuta pe Beitris. Era atât de aproape şi nici măcar nu își dăduse seama. De ce oare nu trimise parohul după o moașă sau ea mai devreme? Chiar a crezut că soția sa va putea face asta singură? ─ Împinge pruncul afară, îi spuse Sorcha.

Lacrimi căzură pe obrajii deja uzi ai lui Beitris. ─ Nu pot, insistă ea.

─ Acum, spuse Sorcha. ─ Trebuie sau pruncul va muri.

Nu-i spuse că pruncul ar putea muri oricum sau că propria ei viață era în pericol. Întâi, pruncul trebuia să se nască, și apoi restul va depinde de soartă. Beitris a început să reacționeze la cererea ei și gemând împinse pruncul afară. Sorcha îl trase, și se îngrijoră și mai tare. Pruncul nu plângea și nu deschise ochii.

─ Este ceva în neregulă? Întrebă Beitris. ─ Este băiat sau fată?

Voia să-i dea vestea bună că era un fiu, dar trebuia să-i dea și vestea rea. ─ Nu respiră.

─ Fă-l, ordonă Beitris, pe un ton plin de panică. Făcu un gest către copil. ─ Dă-mi-l.

Sorcha l-a curățat şi l-a înfășurat într-o păturică apoi i l-a dat lui Beitris. Trebuie să-l vadă, chiar dacă nu a supraviețuit. Parohul ar fi trebuit să reacționeze mai rapid decât o făcuse. Poate astfel ar fi putut să salveze pruncul.

─ Tu ai făcut asta, zise Beitris. Ar fi trăit dacă nu insistai să-l împing. Avea nevoie de mai mult timp.

Agonia şi durerea lui Beitris o învăluiră, făcând-o să-și piardă echilibrul lovită de emoții. Se întinse după ceva de care să se țină dar nu găsi nimic. Dacă nu respira curând, va leșina. ─ Doar nu crezi asta.

Femeie, vei fi bine? Tamhas Gall își întrebă soția intrând în cameră. ─ S-a terminat? Avea o expresie perplexă pe chip. Dus era domnul plin de anxietate care venise după ea mai devreme. Omul din fața ei era complet diferit. Cum putea o persoană să fie un așa amestec de emotii contrare? Parohul era atât de crud că aproape a strivit-o. Nu îi păsa de soția și copilul său? Se duse la Beitris și luă pruncul din brațele ei. ─ De ce nu plânge?

─ Ea l-a omorât, Beitris acuză, țipând complet isterică. ─ Nu a avut nici o șansă.

Tamhas îi dădu pruncul înapoi lui Beitris. ─ Nu ar fi trebuit să vin la tine pentru ajutor. Ești o vrăjitoare după cum spun zvonurile. Vei plăti pentru păcatele tale. Vocea lui era acuzatoare și amestecată cu dispreţ. Ochii i se îngustară în fante minuscule. Răutate emana din el în valuri în timp ce se îndrepta spre ea.

Ridică o oală la Sorcha și o lovi în cap. Oasele nasului se fisurară de la lovitură, iar fața i se umplu de sânge. Camera începu să se învârtă cu ea și își pierdu controlul. Emoţiile din cameră o supraîncărcaseră și - împreună cu lovitura-o doborâră. Privirea i se întunecă și rămase pradă omului care se temuse că va fi sfârșitul ei.