Читать книгу Delirând - Florin Spataru - Страница 7

Prinţesa papuaşă

Оглавление

Motto: „Astă-seară e bal / În salonul oval”

Avu loc aseară-n palatul de cristal

Petrecerea în cinstea prinţesei papuaşe,

Şi zeci de invitaţi, în salonul oval,

Porniră să danseze cu gesturi gingaşe.

Apoi porni şi vinul să clipocească-n cupe

Şi atmosfera-ndată mai destinsă fu.

În ochii tuturor, după puţine clipe,

Câte-o sclipire-aprinsă, fugară apăru.

Deodată, precum un fulger ce despică

Nori negri ce tăcuţi pe cer s-au adunat,

În lături zboară treflă,cupă,caro şi pică

Şi unghii, dinţi se-nfig în cel apropiat.

Dintr-o grămadă diformă de sub masă

Sar membre dezmembrate, fâşii de piele rupte,

Hălci sângerii de carne. Toţi trag, nimeni nu lasă.

Pe buze le curg creieri din craniile supte.

O pereche de plămâni agaţă de candelabru,

Pe oglinzi veneţiene curge sângele şuvoi;

Braţe, glezne descărnate se rostogolesc macabru,

Pe orbite dezgolite se adună muşte roi.

O limbă retezată îşi ia locul pe bufet

Alături de-o ureche şi un arătător.

Un esofag muşcat se-afundă în şerbet.

O căpăţână cheală umple acest decor.

Un râgâit stătut şi lacom se aude-n camera vecină;

Acolo dorm copii gazdei ! Au fost descoperiţi !

Oase moi scrâşnesc zdrobite, completând bogata cină

Ce se-ncheie-n sos de carne garnit cu plămâni striviţi.

(15.01.85)

Delirând

Подняться наверх