Читать книгу Singurătatea ca în pustiu – одиночество, как в пустыне - Наталья Евгеньевна Бошин - Страница 2
ОглавлениеSingurătatea ca în pustiu
Printre flori, dintro cîmpie
Fără nimeni și nimic
E ca – n pustiu, nimic încîntător
Și doar pe cer ceva apare
Un sunet lung, de pasăre vioaie
Dar, curînd și ea dispare,
Nici o umră nu se vede
Nici un pas nu se aude
Florile dispar și ele
Rămîne doar covor de frunze
Rămîn doar eu și gîndul meu
Fără nimeni și nimic
Singurătatea doar șoptește
Un lucru foarte evident
«Tu ești singură acum»
Și se simte așa de bine
Briza toamnei aurite
Ce alintă printre ramuri
Și se întoarce înapoi
Nici o vorbă nu se aude
Cin totuși să vorbească?
Căci sunt o floare în cîmpie
Și petalele îmi zboară
Cu frunzele de plop și de arțar
Poate voi trăi la anul, voi fi alta
Dar tot voi fi eu
Singură în pustietate
De acum se vede luna
Iar în stele vezi toate dorințele de pe lume
Și ți rămîne doar să speri
Că în viață vei afla ce nu sa aflat acum
06.09.2007
Lumina între nori
Trecuse gîndul, nimeni n – o să – l amintescă
Vîntul zboară, cu un vis de la copil
Frunze cad, ca picăturele din cer
Iar culorile se întunică
Dansînd frunzele cad
Purtîndu – se de vînt
Nimic nu mai rămîne
Zile trecătoare, nopțî întunecate
Visul se întoarce la vechii să – i stăpîni
Și copilăria trece cu o briză printre ramuri
Și apare o lumină care este amintirea.
14.09. 2007
Visul
Păstrarea amintirii de o singură visare
Nu apare nici o întîmplare
O plutire fără sens
Fără fapte, fără vorbe
Cu o liniște ciudată
Se strecoară printre ramuri
Și șoptește niște vorbe
Un cuvînt de o secundă
Aduce doar o povestire
Auzită de la brazi
De la nori cunoaște timpul
Și apare el atunci când este o vorbă bună
16.09.2007
Anotimpul
Ceva răsună, din departe
Sunetul melodios, e bătaia aripilor
Iar se simte bine briza după calea lor
Se aude cum frunze cad, aurii și galbene
Se adună norii
Nu nu le stă în cale
Iar iepurele negru acum devine alb
Și vulpoaica leneșă sforăie în groapă
