Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 160

15:8.1 (175.4) Sferele-sediu ale suprauniversurilor sunt în aşa fel construite astfel încât ele pot funcţiona ca regulatori eficienţi de energie-putere pentru diversele lor sectoare; ele servesc ca puncte focale pentru a dirija energia către universurile locale care depind de ele. Ele exercită o puternică influenţă asupra echilibrului şi a controlului energiilor fizice care circulă prin spaţiul organizat.

15:8.2 (175.5) Alte funcţiuni regulatoare sunt exercitate de centrii de putere şi de controlorii fizici ai suprauniversurilor, care sunt entităţi inteligente vii şi semi-vii constituite în mod expres pentru aceasta. Aceşti centrii şi controlori de putere sunt dificil de înţeles; ordinele inferioare ale acestor entităţi nu sunt volitive, nu posedă voinţă, nu aleg; funcţiunile lor sunt foarte inteligente, însă aparent automate şi inerente organizării lor înalt specializate. Centrii de putere şi controlorii fizici ai suprauniversurilor preiau controlul parţial şi dirijarea celor treizeci de sisteme energetice care formează sistemul gravitei. Circuitele energiei fizice administrate de centrele de putere de pe Uversa cer ceva mai mult de 968 de milioane de ani pentru a face turul suprauniversului.

15:8.3 (175.6) Energia în evoluţie are substanţă; ea are greutate, cu toate că greutatea este întotdeauna relativă şi depinde de viteza de rotaţie, de masă şi de antigravitaţie. Masa materiei tinde să încetinească viteza energiei. În ceea ce priveşte viteza energiei prezente într-un sistem oarecare, ea reprezintă înzestrarea iniţială de viteză, mai puţin încetinirea datorată maselor întâlnite în drumul ei, apoi funcţiunea reglatoare a controlorilor vii de energie din suprauniversuri şi influenţa fizică a corpurilor celeste vecine foarte calde sau puternic încărcate.

15:8.4 (175.7) Planul universal de menţinere a echilibrului dintre materie şi energie cere ca unităţile materiale inferioare să fie perpetuu construite sau distruse. Directorii de Putere ai Universului au facultatea de a condensa şi a reţine, sau de dilata şi a elibera cantităţi variabile de energie.

15:8.5 (175.8) Dată fiind o durată suficientă de influenţe de întârziere, gravitaţia ar sfârşi prin a converti întreaga energie în materie dacă nu ar intra în joc doi factori: în primul rând, influenţele antigravitaţionale ale controlorilor energiei, şi în al doilea rând faptul că materia organizată tinde să se dezagrege în anumite circumstanţe prevalând în stelele foarte calde, precum şi în anumite condiţii particulare întâlnite în spaţiu în apropierea corpurilor reci de materie condensată puternic încărcate.

15:8.6 (176.1) Când o masă devine supraagregată şi ameninţă să dezechilibreze energia, să epuizeze circuitele puterii fizice, intervin controlorii fizici, mai puţin în cazul în care tendinţa proprie gravitaţiei de a supramaterializa energia nu este învinsă ca urmare a unei coliziuni între giganţii morţi ai spaţiului, ceea ce disipă complet într-o clipă acumulările datorate gravitaţiei. Pe parcursul acestor episoade colizionale, enorme mase de materie sunt brusc transformate în energie de forma cea mai rară, şi este reluată din nou lupta pentru echilibrul universal. În cele din urmă, cele mai mari sisteme fizice se stabilizează, devin ancore din punct de vedere fizic şi sunt lansate în circuitele echilibrate bine stabilite ale suprauniversurilor. După acest eveniment, nu mai survin coliziuni şi nici alte catastrofe devastatoare în sistemele astfel stabilite.

15:8.7 (176.2) Pe parcursul perioadelor în care energia este excedentară, se produc perturbări de putere şi fluctuaţii de temperatură însoţite de manifestări electrice. Pe parcursul perioadelor de deficienţă de energie, materia manifestă tendinţe sporite de a se agrega, de a se condensa şi a scăpa oricărui control în circuitele cel mai delicat echilibrate; rezultă astfel ajustări prin maree sau coliziuni care stabilesc rapid echilibrul între energia circulantă şi materia mai puţin stabilizată fizic. Unul dintre scopurile observatorilor celeşti ai stelelor constă în a prevedea şi a înţelege comportamentul probabil al sorilor strălucitori şi al insulelor întunecate din spaţiu.

15:8.8 (176.3) Noi suntem capabili să recunoaştem cea mai mare parte a legilor ce guvernează echilibrul universurilor şi să facem numeroase preziceri cu privire la stabilitatea sa. Previziunile noastre sunt valabile în practică, însă noi suntem întotdeauna confruntaţi cu anumite forţe care nu relevă în întregime legi pe care le cunoaştem asupra controlului energiei şi comportamentului materiei. Devine din ce în ce mai dificil să prevedem fenomenele fizice pe măsură ce ne îndepărtăm de Paradis în univers. Când ieşim dintre graniţele în care Directorii Paradisului administrează personal, ne devine din ce în ce mai puţin posibil să facem calcule conform standardelor stabilite şi experienţei dobândite referitor la observaţii care ţin exclusiv de fenomenele fizice ale sistemelor astronomice apropiate. Chiar şi în domeniul celor şapte suprauniversuri, noi trăim în mijlocul acţiunilor de forţă şi al reacţiunilor de energie care străbat toate domeniile noastre şi se extind în echilibru unificat până în toate regiunile spaţiului exterior.

15:8.9 (176.4) Cu cât ne îndepărtăm mai mult, cu atât suntem mai siguri să întâlnim aceste fenomene variabile şi imprevizibile care caracterizează atât de infailibil insondabilele înfăptuiri de prezenţă ale Absolutelor şi ale Deităţilor experienţiale. Iar aceste fenomene trebuie să indice un anumit supracontrol universal al tuturor lucrurilor.

15:8.10 (176.5) Suprauniversul Orvontonului pare în prezent să se descarce; universurile exterioare par să acumuleze energie în vederea activităţilor viitoare fără precedent; universul central al Havonei este permanent stabilizat. Gravitaţia şi absenţa căldurii (frigul) organizează materia şi o menţin laolaltă: căldura şi antigravitaţia dezagregă materia şi disipă energia. Directorii de putere vii şi organizatorii de forţă sunt secretul controlului special şi direcţia inteligentă a metamorfozelor fără sfârşit pe parcursul cărora universurile se fac, se desfac şi se refac. Nebuloasele pot să se disperseze, sori pot să se consume, sistemele pot să dispară şi planetele să piară. Însă universurile nu se epuizează.