Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 298

3. Domeniul centrelor de putere

Оглавление

29:3.1 (322.4) Centrele Supreme de Putere repartizate în suprauniversuri, inclusiv asociaţii şi subordonaţii lor, sunt în număr de peste zece miliarde. Şi ele sunt toate în sincronism perfect şi în legătură completă cu antecesorii lor din Paradis, Cei Şapte Directori Supremi de Putere. Controlul puterii marelui univers este astfel dat în păstrarea şi sub îndrumarea Celor Şapte Spirite Maestru, creatori ai Celor Şapte Directori Supremi de Putere.

29:3.2 (322.5) Directorii Supremi de Putere şi toţi asociaţii, asistenţii şi subordonaţii lor, sunt pentru totdeauna scutiţi de orice grijă legată de orice amestec din partea vreunui tribunal al spaţiului. Ei nu sunt supuşi nici conducerii administrative a guvernului suprauniversal al Celor Îmbătrâniţi de Zile, nici administraţiilor universului local al Fiilor Creator.

29:3.3 (323.1) Aceste centre şi directoare de putere sunt înfiinţate de copiii Spiritului Infinit. Ele nu sunt în raporturi cu administrarea Fiilor lui Dumnezeu, cu toate că se afiliază cu Fiii Creatori de-a lungul epocilor mai târzii de organizare materială a universurilor. Însă centrele de putere sunt într-un fel strâns asociate cu supracontrolul cosmic al Fiinţei Supreme.

29:3.4 (323.2) Centrele de putere şi controlorii fizici nu trec prin nici o pregătire; ei sunt toţi creaţi perfecţi, iar perfecţiunea în acţiune le este intrinsecă. Ei nu îşi schimbă niciodată funcţiunea, şi servesc întotdeauna după cum au fost desemnaţi iniţial. Nu există evoluţie în rangul lor, şi acest lucru este adevărat pentru toate cele şapte diviziuni ale celor două ordine.

29:3.5 (323.3) Neavând un trecut ascendent de rememorat, centrele de putere şi controlorii fizici nu se joacă niciodată; ei sunt cât se poate de pragmatici în toate acţiunile lor, şi sunt întotdeauna la datorie; nu există nici o dispoziţie în schema universală pentru întreruperea liniilor fizice de energie. Aceste fiinţe nu pot niciodată să abandoneze, nici măcar pentru o fracţiune de secundă, supravegherea lor directă a circuitelor energiei ale timpului şi ale spaţiului.

29:3.6 (323.4) Directorii, centrele şi controlorii de putere nu au de a face, din toată creaţia, decât cu puterea, cu energia materială sau semifizică. Ei nu o emit, însă o modifică, o manipulează şi o orientează. Ei nu au nimic de a face nici cu gravitaţia fizică, decât că trebuie să reziste puterii ei de atracţie. Relaţia lor cu gravitaţia este în întregime negativă.

29:3.7 (323.5) Centrele de putere utilizează vaste mecanisme şi coordonări de ordin material în legătură cu mecanismele vii ale diverselor concentrări de energie segregate. Fiecare centru de putere individual este compus exact dintr-un milion de unităţi de control funcţional, iar aceste unităţi modificatoare de energie nu sunt staţionare, aşa cum sunt organele vitale ale corpului fizic ale omului; aceste „organe vitale” de reglare a puterii sunt mobile şi cu adevărat caleidoscopice prin posibilităţile lor de asociere.

29:3.8 (323.6) Sunt absolut incapabil să explic modul în care aceste fiinţe vii înglobează manipularea şi reglarea circuitelor principale ale energiei universale. Dacă aş încerca să vă învăţ mai multe cu privire la dimensiunea şi la funcţiunea acestor centre de putere gigantice şi aproape perfect eficiente, acest fapt nu ar face decât să vă mărească confuzia şi consternarea. Ele sunt atât vii, cât şi „personale”, însă se situează dincolo de înţelegerea voastră.

29:3.9 (323.7) În afara Havonei, Centrele Supreme de Putere nu operează decât pe sfere special construite (arhitecturale) sau pe alte corpuri spaţiale corespunzător constituite. Lumile arhitecturale sunt construite în aşa fel încât centrele de putere vii să poată acţiona drept comutatori selectivi pentru a orienta, modifica şi concentra energiile spaţiului, pe măsură ce ele se revarsă peste aceste sfere. Ele nu ar putea funcţiona tot astfel pe un soare sau o planetă evolutivă obişnuită. Anumite grupuri se ocupă, de asemenea, de încălzire şi de alte necesităţi materiale ale acestor lumi-sediu speciale. Şi cu toate că acest lucru depăşeşte sfera cunoştinţelor de pe Urantia, pot să spun că aceste ordine de personalităţi de putere vie au mult de a face cu distribuţia luminii care străluceşte fără căldură. Ele nu produc acest fenomen, dar se ocupă cu diseminarea şi orientarea lui.

29:3.10 (323.8) Centrele de putere şi controlorii lor subordonaţi sunt desemnaţi pentru punerea în aplicare a tuturor energiilor fizice ale spaţiului organizat. Ei lucrează cu cei trei curenţi fundamentali având zece energii fiecare, reprezentând încărcătura de energie a spaţiului organizat; iar spaţiul organizat este domeniul lor. Directorii de Putere ai Universului nu au absolut nimic de a face cu extraordinarele acţiuni de forţă care acum au loc în afara prezentelor frontiere ale celor şapte suprauniversuri.

29:3.11 (324.1) Centrele şi controlorii de putere nu exercită un control perfect decât asupra a şapte din cele zece forme de energie conţinute în fiecare dintre curenţii universali de bază; formele care scapă total sau parţial controlului lor reprezintă probabil domeniile imprevizibile ale manifestării de energie dominate de Absolutul Necalificat. Chiar dacă este posibil ca centrele de putere să exercite o influenţă asupra forţelor primordiale ale acestui Absolut, noi nu avem cunoştinţă de asemenea funcţiuni. Există, cu toate acestea, uşoare indicii care să justifice opinia că anumiţi controlori fizici reacţionează uneori automat la anumite impulsuri ale Absolutului Universal.

29:3.12 (324.2) Aceste mecanisme vii ale puterii nu sunt racordate în mod conştient la supracontrolul energetic al universului principal al Absolutului Necalificat, însă noi deducem că întregul şi aproape perfectul lor plan de dirijare a puterii, este subordonat într-un mod necunoscut acestei prezenţe a supragravitaţiei. În toate situaţiile energetice locale, centrele şi controlorii exercită o supremaţie aproape totală, însă sunt întotdeauna conştienţi de prezenţa supraenergetică şi de înfăptuirea de nerecunoscut a Absolutului Necalificat.

Cartea Urantia

Подняться наверх