Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 65

5:4.1 (66.5) Moralitatea religiilor evolutive mână pe oameni înainte în căutarea lui Dumnezeu prin putere motivaţională a fricii. Religiile revelaţiei îmbie pe oameni să caute un Dumnezeu al iubirii datorită faptului că ei încearcă năzuinţa de a deveni asemenea lui. Însă religia nu este doar un sentiment pasiv de „dependenţă absolută” şi de „certitudine a supravieţuirii”. Este o experienţă vie şi dinamică a atingerii divinităţii întemeiată pe slujirea omenirii.

5:4.2 (66.6) Marele serviciu imediat al religiei autentice constă în stabilirea unei unităţi permanente în experienţă umană, o pace durabilă şi o încredinţare profundă. La oamenii primitivi, chiar şi politeismul este o unificare relativă a conceptului în evoluţie al Deităţii. Politeismul este monoteismul în formare. Mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu este destinat să fie înţeles ca fiind realitatea valorilor, substanţa semnificaţiilor şi viaţa adevărului.

5:4.3 (67.1) Dumnezeu nu este doar cel care determină destinul, el este destinaţia eternă a omului. Toate activităţile umane nereligioase încearcă să aplece universul către denaturanta servire de sine. Indivizii cu adevărat religioşi caută să-şi identifice sinele cu universul şi să dedice apoi activităţile acestui sine unificat servirii familiei universale a semenilor lor, umani şi supraumani.

5:4.4 (67.2) Domeniile filozofiei şi artei se interpun între activităţile religioase şi nereligioase ale sinelui uman. Prin artă şi filozofie, gânditorii materialişti sunt atraşi către contemplarea realităţilor spirituale şi a valorilor universale de semnificaţii eterne.

5:4.5 (67.3) Toate religiile propovăduiesc slăvirea Deităţii şi vreo doctrină de salvare umană. Religia budistă promite salvarea de suferinţă, pacea veşnică. Religia iudaică promite salvarea de greutăţi, prosperitatea bazată pe justeţe. Religia greacă promitea salvarea de disarmonie şi de urâţenie şi realizarea frumuseţii. Creştinismul promite salvarea de păcat, sfinţenia. Mahomedanismul promite eliberarea de stricteţea normelor morale ale iudaismului şi ale creştinismului. Religia lui Isus este salvarea de sine, izbăvirea de relele care decurg din izolarea creaturii în timp şi în eternitate.

5:4.6 (67.4) Evreii îşi bazau religia pe bunătate, grecii şi-o fundamentau pe frumuseţe, şi ambele religii căutau adevărul. Isus a revelat un Dumnezeu al iubirii, şi iubirea înglobează în întregime adevărul, frumuseţea şi bunătatea.

5:4.7 (67.5) Zoroastrienii aveau o religie a moralei, hinduşii o religie a metafizicii, confucianiştii o religie a eticii. Isus a trăit o religie a servirii. Toate aceste religii sunt de valoare prin aceea că sunt apropieri valabile de religia lui Isus. Religia este destinată să devină realitatea unificării spirituale a tot ceea ce este bun, frumos şi adevărat în experienţa umană.

5:4.8 (67.6) Religia greacă avea o lozincă universală: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Centrul învăţăturii evreilor era „Cunoaşteţi-l pe Dumnezeul vostru”. Creştinii predică o evanghelie îndreptată spre „Cunoaşterea Domnului Isus Christos.” Isus a proclamat vestea cea bună „Cunoaşteţi-l pe Dumnezeu şi cunoaşteţi-vă pe voi înşivă ca Fii ai lui Dumnezeu.” Aceste concepte diferite asupra scopului religiei determină atitudinea unui individ în diverse situaţii ale vieţii sale şi lasă să întrevadă profunzimea veneraţiei sale şi natura obiceiurilor sale personale de rugăciune. Putem determina statutul spiritual al oricărei religii după natura rugăciunilor ei.

5:4.9 (67.7) Conceptul unui Dumnezeu semiuman şi gelos este o tranziţie inevitabilă de la politeism la monoteismul sublim. Cel mai înalt nivel al unei religii pur evolutive este atins într-un antropomorfism exaltat. Conceptul antropomorfismului a fost înălţat de creştinism de la idealul uman până la conceptul transcendent şi divin al persoanei lui Cristos glorificat. Este antropomorfismul cel mai înalt pe care oamenii îl vor putea concepe vreodată.

5:4.10 (67.8) Conceptul creştin de Dumnezeu tinde să combine trei învăţături separate:

5:4.11 (67.9) 1. Conceptul ebraic- Dumnezeu ca apărător a valorilor morale, un Dumnezeu al dreptăţii.

5:4.12 (67.10) 2. Conceptul grec- Dumnezeu ca unificator, un Dumnezeu al înţelepciunii.

5:4.13 (68.1) 3. Conceptul lui Isus- Dumnezeu ca un prieten viu, un Tată iubitor, prezenţa divină.

5:4.14 (68.2) Este deci evident că teologia compozită creştină întâmpină mari dificultăţi în atingerea coerenţei. Aceste dificultăţi sunt încă agravate datorită faptului că doctrinele creştinismului primitiv erau în general fondate pe experienţa religioasă a trei persoane diferite, Filon din Alexandria, Isus din Nazaret şi Paul din Tarse.

5:4.15 (68.3) Când studiaţi viaţa religioasă a lui Isus, vizualizaţi-o în mod pozitiv. Nu vă gândiţi prea mult la faptul că el era fără de păcat, ci gândiţi-vă mai degrabă la dreptatea sa, la servirea sa plină de iubire. Conceptul ebraic de Tată celest dădea la iveală o iubire pasivă. Isus a ridicat iubirea pasivă dezvăluită în conceptul ebraic de Tată ceresc la afecţiunea mai înaltă şi mult mai activă şi iubitoare a unui Dumnezeu pentru făpturile sale, Dumnezeu care este Tatăl tuturor indivizilor, chiar şi al răufăcătorilor.