Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 89
1. Dumnezeul acţiunii
Оглавление8:1.1 (90.5) În veşnicia trecutului, odată cu personalizarea Spiritului Infinit, ciclul divin al personalităţii devine perfect şi complet. Dumnezeul Acţiunii este existent, iar vasta scenă a spaţiului este pregătită pentru formidabila dramă a creaţiei - aventura universală - panorama divină a veşniciilor.
8:1.2 (90.6) Primul act al Spiritului Infinit este cercetarea şi recunoaşterea părinţilor săi divini, Tatăl-Tată şi Fiul-Mamă. El, Spiritul, îi identifică clar pe amândoi. El este pe deplin conştient de personalităţile lor separate şi de atributele lor infinite, precum şi de natura lor conjugată şi de acţiunea lor unificată. Pe urmă, şi de bună voie, cu o bună voinţă transcendentă şi o spontaneitate inspiratoare, a Treia Persoană a Deităţii, cu toată egalitatea ei cu Prima şi a Doua Persoană, se angajează să fie pe vecie fidelă lui Dumnezeu Tatăl şi recunoaşte că depinde veşnic de Dumnezeu Fiul.
8:1.3 (90.7) Inerent naturii acestei tranzacţii şi recunoaşterii reciproce a independenţei personalităţii fiecăreia dintre aceste Deităţi şi a uniunii executive a tuturor celor trei, ciclul eternităţii este stabilit. Trinitatea Paradisului este existentă. Scena spaţiului universal este pregătită pentru multipla panoramă fără de sfârşit a desfăşurării creatoare a planului Tatălui Universal prin personalitatea Fiului Etern şi prin acţiunile Dumnezeului Acţiunii, agentul executiv al înfăptuirilor realităţii asocierii creatoare Tată-Fiu.
8:1.4 (91.1) Dumnezeul Acţiunii intră în acţiune şi astfel sunt stârnite valurile inerte ale spaţiului. Un miliard de sfere perfecte iau fulgerător viaţă. Înainte de această clipă ipotetică de eternitate, energiile spaţiului inerente Paradisului sunt existente şi potenţial pregătite să funcţioneze, însă nu au o existenţă actuală; gravitaţia fizică nu poate nici ea să fie măsurată altfel decât prin reacţia acestor realităţi materiale la neîncetata ei atracţie. Nu există nici un univers material în acest moment (presupus) veşnic îndepărtat, însă în chiar momentul în care un miliard de lumi se materializează, se vădeşte o gravitaţie suficientă şi adecvată pentru a le menţine sub eterna dominaţie a Paradisului.
8:1.5 (91.2) Acum ia fulgerător fiinţă a doua formă de energie, prin creaţia Dumnezeilor, iar acest spirit în revărsare este prins imediat de gravitaţia spirituală a Fiului Etern. Astfel, universul, dublu îmbrăţişat de gravitaţie, este atins de energia infinită şi cufundat în spiritul divinităţii. Terenul vieţii este în felul acesta pregătit pentru conştiinţa minţii, făcută manifestă în circuitele inteligenţei asociate Spiritului Infinit.
8:1.6 (91.3) Tatăl acţionează asupra acestor germeni de existenţă potenţială răspândiţi pe tot cuprinsul creaţiei centrale a Dumnezeilor, şi aşa apare personalitatea creaturilor. Atunci, prezenţa Deităţilor Paradisiace umple întregul spaţiu organizat şi începe efectiv să atragă toate fiinţele şi toate lucrurile către Paradis.
8:1.7 (91.4) Spiritul Infinit se eternizează concomitent cu naşterea lumilor Havonei, acest univers central fiind creat de el, cu el şi în el pentru a se supune conceptelor conjugate şi voinţei unite a Tatălui şi a Fiului. A Treia Persoană se deifică prin chiar acest act de creaţie asociată şi devine astfel pentru totdeauna Creatorul Comun.
8:1.8 (91.5) Aşa sunt marile şi solemnele momente de expansiune creatoare a Tatălui şi a Fiului, prin şi în acţiunea asociatului lor comun, a agentului lor exclusiv de execuţie, a Treia Sursă-Centru. Nu există arhive referitoare la aceste vremuri pline de frământări. Nu dispunem decât de slabe dezvăluiri ale Spiritului Infinit ca să putem justifica aceste puternice operaţiuni. Şi el confirmă pur şi simplu faptul că universul central, cu tot ceea ce îi aparţine, a devenit etern odată cu atingerea de către Spiritul Etern a personalităţii şi a existenţei conştiente.
8:1.9 (91.6) Pe scurt, Spiritul Infinit atestă faptul că, de vreme ce el este etern, tot aşa este şi universul central. Acesta este punctul de plecare tradiţional al istoriei universului universurilor. Nu se ştie absolut nimic şi nici nu există arhive referitoare la vreun un eveniment sau la vreo operaţiune anterioare acestei formidabile izbucniri de energie creatoare şi de înţelepciune administrativă care a cristalizat imensul univers ce există şi funcţionează atât de minunat în centrul tuturor lucrurilor. Dincolo de acest eveniment se întind nepătrunsele operaţiuni ale eternităţii şi profunzimile infinităţii - misterul absolut.
8:1.10 (91.7) Şi astfel, originea secvenţială a celei de-a Treia Surse-Centru, noi i-o descriem minţii legate de timp şi condiţionate de spaţiu a creaturilor muritoare ca fiind o condescendenţă interpretativă. Mintea omenească trebuie să aibă un punct de plecare pentru încât a-şi putea reprezenta istoria universului, şi am fost desemnat să ofer această tehnică de abordare a conceptului istoric de eternitate. În mintea materială, logica cere o Cauză Primă. Noi postulăm deci faptul că Tatăl Universal este Sursa Primă şi Centrul Absolut al întregii creaţii. Totodată, noi le propovăduim minţilor tuturor creaturilor că Fiul şi Spiritul sunt coeterni cu Tatăl în toate fazele istoriei universale şi în toate domeniile activităţii creatoare. Şi asta o facem fără să neglijăm în nici un sens realitatea şi eternitatea Insulei Paradisului şi a Absolutelor, cel Necalificat, cel Universal şi cel al Deităţii.
8:1.11 (92.1) Este de ajuns şi că mintea materială a copiilor timpului ajunge să îl conceapă pe Tatăl în eternitate. Noi ştim că pentru orice copil cea mai bună cale de a se raporta la realitate este prin stăpânirea relaţiilor din situaţia părinte-copil, şi prin lărgirea acestui concept ulterior până la îmbrăţişarea familiei ca un tot. Cu timpul, mintea în creştere a copilului va fi capabilă să se adapteze la conceptul de relaţii de familie, la relaţiile comunităţii, ale rasei şi ale lumii, şi apoi la acelea ale universului, ale suprauniversului, şi chiar şi ale universului universurilor.