Читать книгу Nepoftiții - Owen Jones - Страница 6

1 2 Suferințele familiei Lee

Obiceiul locului era ca întreaga familie să doarmă laolaltă în, de altfel, singura cameră a casei: mama și tata aveau o saltea dublă, copiii câte o saltea de o singură persoană, iar fiecare din cele trei paturi erau protejate de o plasă împotriva țânțarilor. Când se treziră la ivirea zorilor mergeau atenți în vârful picioarelor ca să nu-l trezească pe Heng.

Știau că ceva nu e regulă pentru că, de obicei, el era primul în picioare și ieșit pe ușă chiar și în cea mai friguroasă dimineață. Îi priviră îngrijorați, îndelung, prin plasa de țânțari fața palidă ca de mort până fură alungați de mamă.

“Din, fă-mi o favoare, te rog. Nu-mi place deloc cum arată tatăl tău, așa că, repede, spală-te și du-te și vezi dacă mătușa poate să ne lămurească. Ești o fată foarte bună! Dacă nu e încă gata, și ai ajuns prea devreme, întreab-o dacă poate să îi facă o favoare nepotului ei preferat până nu e prea târziu, da?”

Din izbucni în plâns și alergă să se spele. “Iartă-mă, draga mea! Nu am vrut să te supăr”, strigă după ea. Un sfert de oră mai târziu când ajunse în fața casei mătușii, bătrâna deja îmbrăcată mânca supă de orez la masa mare din fața casei.

“Bună dimineața, Din! Mă bucur mult să te văd. Vrei un farfurie de supă? E delicioasă! Da își alinta nepoatele, iar pe Din în mod special, dar când auzi ce dorea de la ea nu se putu abține să nu comenteze că maică-sa avea pretenții destul de mari să ceară atât de mult într-un timp atât de scurt.

“Maică-ta aia a ta… Bine o să văd ce pot face… Paw arată rău de tot, nu-i așa?”

“Da, mătușă Da. E alb ca un cadavru, dar nu credem că a murit încă… Mama se pregătea să înfigă un bold în pielea lui ca să vadă dacă reacționează, dar n-am mai așteptat să văd. Nu vreau ca Paw să moară, mătușă Da, te rog salvează-l!”

“Am sa fac tot ce-mi stă în putință, copila mea, dar dacă Budha îl cheamă, nimeni în lumea asta nu-l poate refuza, dar hai să vedem ce putem face. Vino cu mine!”

Da o îndrumă spre sanctuarul ei, aprinse o candelă și închise ușa în urma lor. Ea spera că Din va arăta interes față de ‘metodele vechi’ atâta timp cât era suficient de tânără ca să o învețe pentru că era conștientă că va avea nevoie de un succesor la un moment dat, mai ales dacă voia ca tradiția să fie continuată în familia Lee.

Arată spre covorul Căutătorului de pe podea și Din se așeză. Înainte să se așeze și ea, Da dădu ocolul colibei murmurând rugăciuni și incantații, aprinzând câteva lumânări, apoi își ocupă poziția în fața lui Din care-și privea intens mâinile ținute căuș în poală.

Da își privi nepoata, simți cum un fior îi trece prin tot corpul, se uită pierdut la căușul propriilor mâini pentru câteva secunde apoi se uită din nou la Din.

“Ai venit să cauți sprijin pentru altcineva? Te rog adresează întrebarea!”, spuse Da, dar cu o voce tunătoare, grea pe care nu o auzise nimeni până acum în afara colibei.

Transformarea o șocă pe Din ca de fiecare dată când mătușa intra în transă și permitea unei alte entități să-i preia controlul asupra propriului corp. Nu doar că fața i se schimbă, dar întregul corp i se modifică subtil așa cum un actor își schimbă înfățișarea ca să impersoneze mai ușor personajul pe care îl joacă. Era parcă Da fusese înlocuită cu cineva pe dinăuntru ceea ce o făcea nu doar să arate diferit, dar să și arate diferit.

Din privi pe bătrâna Vraci care nu mai avea nimic din mătușa ei.

“Tămăduitoareo, tatăl meu este foarte bolnav. Vreau să știu ce are și ce este de făcut.”

“Da, tatăl tău, cel pe care îl numești Paw.”

Persoana (mătușă-sa suna ca un bărbat în acest moment) puse câte o mână pe câte una din cele două legături pe care Heng le lăsase cu o zi înainte și închise ochii. Urmă o pauză lungă însoțită de o tăcere adâncă, încât lui Din i se păru că aude furnicile deplasându-se pe podeaua de lut.

Din participase la o duzină de astfel de sesiuni înainte, deși niciuna nu fusese pentru ceva atât de serios. Întrebase despre o durere de stomac, și despre menstruație cu ceva ani in urmă, întrebase dacă avea să se mărite curând. Nu îi era frică de locul respectiv, ci mai degrabă de rezultatul întrunirii, însă tot ce putea face era să aștepte și să observe, iar ce observa i se părea fascinant.

Vraciul desfăcu cu atenție prima legătură ce conținea piatra, o examină cu atenție, o mirosi și o așeză înapoi în frunza de banan, apoi luă a doua legătură conținând mușchiul de pământ și-l mirosi și pe acesta înainte să-l așeze pe covorașul din fața ei.

Da se uită solemn la Din și, după câteva minute, vorbi.

“Cel din cauza căruia ești îngrijorată este foarte bolnav. De fapt era aproape să moară când mi-a lăsat mostrele astea, dar nu e mort … încă. O parte din organele sale interne sunt într-o stare foarte precară, în special cele care se ocupă de curățarea sângelui… Cei pe care îi numiți ‘renichi’ sunt cei mai afectați, nu mai funcționează deloc, iar ficatul e pe cale să cedeze și el. Asta înseamnă că moartea este iminentă. Nu există niciun tratament medical care să-l poată ajuta.”

Vraciul se scutură ca de un fior din nou și reluă forma inițială a mătușii Da, care clipi, se scutură și se frecă la ochi.

“Nu sunt vești bune, nu-i așa copila mea? Știi, atunci când sunt posedată de spirit nu aud întotdeauna totul, dar am prins câteva frânturi și pot spune după expresia feței tale că e de rău pentru tatăl tău.”

“Spiritul a spus că Paw va muri curând pentru că nu există tratament pentru rinichi și ficat care au cedat deja…”

“Îmi pare foarte rău, Din, știi cât de mult țin la tatăl tău… Uite, am mai învățat câte ceva de-a lungul timpului, în afară de posedare. Hai să ne uităm acum… Da, piatra… vezi unde a scuipat taică-tu? Nicio urmă! Asta înseamnă că nu sunt niciun fel de săruri în salivă, nici minerale, nici vitamine, nimic, doar apă.”

“Acum mușchiul de pământ,” îl mirosi de la distanță, apoi îl apropie de nas. “La fel! Miroase și tu!”, spuse ținând bucata de mușchi suspendată în aer, dar Din avea o reținere în a mirosi urina tatălui ei. “Haide, nu o să te muște”, spuse Da. Din făcu ce fusese rugată.

“Niciun fel de miros, doar cea naturală a mușchiului de pământ”

“Exact!” Urina bărbatului miroase ca cea de pisică dacă o ții învelită, dar a lui taică-tu, nu. De asta, nu e niciun fel de carne care să putrezească. Și tot de asta, sângele lui e apos.

“Nu poți trăi mult cu apă în loc de sânge, nu-i așa? E împotriva firii, nu? Sângele transportă toate bunătățile în corp, dar taică-tu nu mai are nimic în el de asta e atât de slăbit tot timpul.

Du-te acasă acum și dacă e încă cu noi, vino cu scuterul și ia-mă și pe mine. Du-te acum, grăbește-te!”

Din zbură pe ușă și fugi acasă. Cât Din era plecată să verifice cum se simțea taică-su, Da se pregăti de drum pentru că în inima ei știa că Heng al ei nu era mort încă, nu de tot. Alese câteva ierburi și le puse în geantă, se stropi cu apă pe față și își prinse părul cu o eșarfă să o apere de apa împroșcată de motocicletele de pe celălalt sens. Apoi ieși afară să-și aștepte nepoata.

Din sosi câteva minute mai târziu însoțită de un nor de praf.

“Repede, mătușă, mama a zis să vii repede, tata mai are puțin și moare!”

Da se urcă în atașul motocicletei, așa cum se cădea unei doamne și porniră cu părul lui Din biciuindu-i fața ridată, iar ea încercând să se ferească. De cum sosiră, Da sări destul de sprinten pentru o femeie de vârsta ei, din atașul motocicletei și se repeziră amândouă în casă.

“Mulțumesc că ai venit atât de repede mătușă Da, el e în dormitor.”

“Da, presupun că e în pat și nu cu dragele lui capre!”. Ridică plasa de țânțari și se așeză pe podeaua de lemn la capul lui. Prima dată se uită la pielea lui, apoi la păr și la buze, iar la final îi deschise ochii și se uita în ei.

“Hmm, da… vreau să-i văd picioarele!” Wan se grăbi să-i dezvelească picioarele bărbatului ei, iar Da se repezi să le strângă și să le observe mai de aproape.

“Hmm, niciodată n-am văzut un caz atât de grav de lipsă a cărnii în sânge. Îmi dai voie să le spun copiilor ce au de făcut pentru o perioadă de timp? Bine, mă întorc degrabă, ridică-i capul pe pernă. O trimit pe Din să te ajute, iar Den o să mă ajute pe mine afară.”

“Da, mătușă, bineînțeles. Absolut orice ca să-l ajut pe dragul meu Heng.”

“Bine, hai să vedem ce putem face, da?” și cu asta coborî în fața casei.

“Din du-te și ajut-o pe maică-ta, Den vino cu mine, trebuie să acționăm cu toții rapid și precis.”

Din plecă în viteză, iar Den întrebă cum poate ajuta.

“Fugi și adă-mi cel mai cel mai puternic cocoș din ogradă! Repede, flăcăule!”

Când s-a întors cu pasărea sub braț, Da o luă.

“Acum du-te și leagă cel mai puternic țap de un stâlp, dar leagă-l bine să nu se poată mișca un centimetru - stând sau șezând mi-e totuna.”

Cât Den fugi să aducă țapul, Da se așeză la marginea mesei, tăie gâtul cocoșului, îi scurse sângele într-un castron, îi arunca corpul fără viață într-un cos de legume de pe masă și apoi se grăbi pe scări.

“Din, spuse ea la sosire, aveți lapte de capră, sau orice alt fel de lapte în frigider? Dacă nu ia repede un ulcior și fugi și adă proaspăt, te rog, fată!”

N-avu nevoie să i se spună de două ori că trebuie să se grăbească că dispăru într-o clipă.

“Wan, s-a trezit?”

“Nu chiar, mătușă, pe jumătate.”

“Bine, tu strânge-l de nas cât sa deschidă gura și eu îi torn pe gât sângele ăsta.” Îi strânse maxilarul între degetul mare și arătător ca să-l deschidă, îi împinse capul pe spate și îi turnă câteva guri din sângele de găină pe gât. Da ghici din felul în care Heng se înecă ca o mașină pe motorină, că măcar jumătate se dusese unde trebuia.

Heng miji ochii.

“Ce-mi faceți, vrăjitoarelor bătrâne?” șopti el, “A fost oribil!”

“Ah, m-am gândit eu”, spuse Da, turnând mai mult, “e prea bogat, trebuie să-l obișnuiesc cu el.”

“Lapte proaspăt, încă cald, de la Floarea, cea mai bună capră a noastră”, spuse Din de cum intră în cameră.

Da îl luă, îl amestecă jumi-juma cu sângele rămas și-l turnă pe gât lui Heng cu același rezultat, dar cu mai multă rezistență din partea lui.

“Ai văzut!”, exclamă ea, “devine deja din ce în ce mai puternic! Încearcă să ne opună rezistență. Poate că nu e cu totul sortit pieirii!”

“Acum, Wan, tu continuă cu laptele, dar păstrează jumătate din cea rămas. Mă întorc în câteva minute.”

Coborî și îl strigă pe Den.

“Ai pregătit țapul?”

“Da, mătușă, e acolo”

“Bine, acum vino cu mine!”

Da făcu o tăietură mică la gâtul țapului cu briceagul ei foarte ascuțit și scurse printr-un pai câteva sute de mililitri de sânge.

“Ai văzut cum am făcut, băiete? Încearcă să-ți amintești că am impresia că va trebui să faci asta în fiecare zi de-acum încolo.”

Urcară amândoi în dormitor unde spre uimirea lor, Heng stătea de vorbă cu soția și fiica lor așa cum un pacient de spital ar face după o anestezie generală - amețit, slăbit și ezitant, dar coerent.

Da amestecă sângele de capră cu restul de lapte, dar întâi i-l dădu să încerce nediluat.

“Vai, mătușă, dar e dezgustător! Vai mie… ”

“Atunci încearcă asta”, spuse ea, înmânându-i un pahar cu lichid roziu.

“Da… ăsta chiar e bun…Ce e asta? Simt că-mi face bine deja.”

Heng îl bău pe nerăsuflate.

“E un amestec de lapte cu… ierburi. E bun, nu-i așa?”

“Da, mătușă, e foarte bun… foarte revigorant. Mai este?”

Wan se uită la bătrâna Vraci care încuviință din cap. Wan umplu încă un pahar și își ajută bărbatul să-l bea.

“Mă bucur, Heng”, spuse Da. “Cred că acest amestec este răspunsul la suferințele tale, deși sunt convinsă că putem îmbunătăți rețeta. Poate vom găsi alte ingrediente ca să-i modificăm gustul din când în când, nu de alta, dar să nu devină plictisitor, știi tu.”

“Da, mătușă, eram sigur că ai să mă ajuți să înving boala.”

“Orice pentru familia mea, mă bucur că am putut ajuta”, îi răspunse ea și chiar îi zâmbi călduros, lucru mai rar văzut la Da.

Puse restul amestecului cu ierburi și un sfert de litru de lapte și spuse:

“Heng, cred că trebuie să te odihnești acum. Uite, ai aici mai mult din amestec pentru mai târziu și am să arăt și celorlalți cum să-l prepare pentru tine, da? Ai grijă și cheamă-mă dacă ai nevoie de mine. La revedere și fă-te bine repede.”

Odată ce toată lumea se așeză la masa mare și Wan termină de servit fructe și apă rece, Da începu consiliul de familie.

“Așa cum am mai spus, nu am mai văzut un caz atât de grav până acum, dar experiența mea și Spiritele Călăuzitoare m-au ghidat să găsesc soluția corectă. Cu toate astea, până acum am folosit doar metode de urgență. Pe șleau spus, am folosit doar sânge de la animale care nu mănâncă ce mâncăm noi oamenii, așa că lui Heng îi lipsesc lucruri esențiale din dietă. Ceea ce trebuie să facem acum este să-i dăm constant sânge de la animale care consumă ceea ce noi oamenii consumăm. Cu cât se potrivește mai bine dieta animalului cu a lui Heng, cu atât mai bine pentru el.

Acum, cu toții știm că nu toată lumea mănâncă în fiecare zi ce îi cere organismul, deci putem ușor presupune că nici Heng nu face excepție, dar dacă va consuma doar sânge de găină, multe alte ingrediente vor lipsi din dieta lui și doar găina din el va supraviețui și va înflori.

La fel se va întâmpla și dacă va bea doar sânge de capră, pentru că iarba nu e suficient de hrănitoare pe termen lung.”

“Deci, ce spui, mătușă Da, că trebuie să găsim sânge de maimuță?”, întrebă Den.

“Cam asta e direcția în care ne îndreptăm, Den, doar că maimuțele nu mănâncă ce mâncăm noi, nu?”

Lăsă un moment să treacă tocmai ca ceea ce afirmase să se așeze și să aibă un nou sens.

“Vrei să spui, mătușă, că tata va avea nevoie regulat de sânge uman?”

“Da, Din, asta ar fi calea cea mai ușoară de urmat și, poate, singura pe termen lung. Dacă nu îi puteți asigura o sursă regulată de sânge uman, va trebui să-i dați cantități mari de sânge de la diverse animale ca să-i supliniți dieta umană. De exemplu, porcii mănâncă cam la fel cu ce mâncăm noi, dar nu consumă suficiente fructe și categoric nu mănâncă… porc.

Presupun că puteți păstra câțiva ‘porci donatori’ doar pentru Heng, și să-i hrăniți special ca să obțineți exact sângele de care are el nevoie și să suplimentați cu sânge de la alte animale, dar asta presupune un mare efort. Ați putea face un cocktail din sânge de găină, capră, porc, câine și pisică și să-l păstrați în frigider, dar nimeni nu a mai făcut asta din ceea ce știu eu… rezultatele ar putea fi neașteptate în cel mai bun caz.

Soluția este mai limpede ca lacrima: sânge uman.

Am verificat probele luate de la taică-tu cel puțin șapte ore mai devreme și totuși dovada era clară.

Tatăl vostru nu are sânge. Deloc! Nici măcar un strop! Am să vă arăt.” Da băgă mâna în geanta ei de umăr și scoase de acolo mușchiul de pământ învelit în frunza de banan. “Asta este mostra de urină a tatălui vostru. Priviți!” Da îi dădu foc. “Focul e un pic pâlpâit din cauza umezelii, dar, uite, nu are nici culoare, așa că nu sunt vitamine, nici săruri, nici nimic altceva în sânge. Tot ceea ce are e apă în venele sale, chiar dacă e roșiatică.

Îi putem lăsa sânge puțin mai târziu dacă vreți și atunci verificăm, dacă vreți. Dar dacă ar fi avut sânge adevărat, mușchiul s-ar fi uscat de tot până acum și ar fi arătat culoare când a ars.

La fel cu piatra, uite! Heng a scuipat pe ea, dar nicio urmă lăsată de sare, nimic, iarăși doar apă. Tatăl vostru nu are niciun pic de sânge în el.

Nici măcar o picătură!”

“ Si asta e un lucru rău, mătușă Vraci?”, întrebă Den.

“Rău? Rău? Băiete, un om nu poate trăi fără sânge! Te iubesc foarte mult, Den, dar ești tare prost câteodată! Sex în creier, presupun, ca toți băieții de vârsta ta! Și poți sa mă strigi doar mătușă în afara sanctuarului. Taică-tu s-a transformat într-un vampir… a mușcat pe vreunul dintre voi în ultima vreme?”

“Nu, mătușă, dar poate a mușcat caprele, n-avem de unde să știm asta”, replică Den.

“Ah, este foarte grav, foarte foarte grav. Am auzit de cazuri ca ăsta, dar nu am văzut niciunul în toată … ăăă… vasta mea … experiență.”

“O ho”, spuse Den, “tata s-a transformat într-un Pee Pob, un vampir? Stai să vezi când vor afla prietenii mei! Heng – Pee Pob! Este foarte tare!”

“Poate să moară curând?”, întrebă Din.

“Încercăm să-l salvăm, Din, vom face tot ce ne stă în putință, dar nu trebuie să afle nimeni. Den! Tu înțelegi? NIMENI, NI –ME –NI, copil fără minte!

Ești sigură că băiatul ăsta e din neamul lui Lee, Wan?” Și îi aruncă o privire scăpărătoare lui Wan, care i-o întoarse înapoi cu suficient de mult afront cât îi permitea faptul că baba tocmai îi salvase viața bărbatului ei.

“Deci, asta-i. Astea sunt opțiunile voastre. În ultimă instanță este decizia voastră -a tuspatru –din moment ce voi va trebui să procurați ‘remediul’, iar Heng va trebui să-l consume toată viața lui căci vindecare pentru condiția lui nu există.”

Da își permise să se odihnească sprijinită de unul din stâlpii acoperișului și închise ochii ca și cum închise o carte și terminase întrunirea. Familia se uita la ea, pe urmă unul la altul întrebându-se cum vor ieși din încurcătura asta.

În timp ce mătușa Da părea sa fie în transă sau adormită, ceilalți trei dezbăteau care va fi pasul următor.

“Așadar, nu prea putem lua sânge de la localnici, nu-i așa?”, spuse Wan. “Mulți dintre ei nu ți-ar da nici pojghița de deasupra unei budinci reci de orez, d-apăi o jumătate de litru de sânge și de plătit, clar, nu ne permitem”

“Am putea prinde turiști să le scurgem sângele în sticle și sticlele la frigider…”, spuse Den.

“Nu vin prea mulți turiști pe aici, Den”, îi replică maica-sa cu un plescăit ușor iritat.

“Am putea încerca un cocktail din sânge de la diferite animale si am putea dona fiecare jumătate de litru de sânge pe lună”, sări si Din.

“Hmm, nu știu cât de mult sânge poate dona o persoană într-un an, dar șase litri îmi pare foarte mult – totuși, bine gândit draga mea. Poate unii membrii de familie ar fi pregătiți să doneze sânge din când în când, tatăl tău e foarte îndrăgit pe aici…”

“Am putea cumpăra sângele persoanelor decedate deja”, sări Den.

“Trebuie scos sângele din corp înainte să moară, cred, dragule, altfel inima s-a oprit și nu mai are cine să pompeze sângele afară.”

“Am putea să-i ținem atârnați de picioare și să le punem un robinet la jugulară sau la inimă, sau la amândouă?”

“Am înțeles, deci când moare, să zicem, iubita bătrână mamă a cuiva și toată lumea plânge, tu propui să te grăbești să ajungi acolo până se răcește și să întrebi dacă poți să o legi de picioare și să-i scurgi sângele într-o căldare pentru ca tatăl tău să-l bea mai târziu, da? Cam cât de bine crezi că ar funcționa treaba asta?”

“Am putea să sugerăm să luăm ceva sânge înainte…”

“Nici nu te gândi la un lucru atât de cretin și de cumplit!”

“Ce zici de bebeluși… Mai bine nu…” spuse Den și tăcu, toate sugestiile lui fură respinse până acum.

“Pe scurt, până acum avem opțiunea de a colecta sânge de la membrii de familie sau să facem un amestec din sângele animalelor, neștiind dacă măcar una dintre ele va funcționa. Altceva?”

“Am putea… nu, mai bine nu…” spuse Den.

“Hai, spune, prostie sau nu, suntem disperați și iau în considerare orice opinie” spuse mama.

“Ei, bine, aș putea să mă convertesc musulman… aș putea avea patru neveste și asta ar însemna alți patru donatori… și dacă aș avea, să zicem, patru copii cu fiecare, atunci am avea alți șaisprezece donatori și…”

“Da, bine Den, mulțumesc pentru ideile tale! Acum îmi doresc să nu fi întrebat… Următorul lucru pe care îl vei sugera e ca soră-ta să intre și ea în joc și să taxeze un litru de sânge pentru o tură.”

Din se înroși violent numai la gândul acesta șocată fiind că maică-sa putuse spune așa ceva, Den dădea afirmativ din cap până când Wan îi dădu un șut.

“Așa cum văd eu lucrurile, avem alte două probleme pe care nu le-am luat în considerare încă.” spuse Din. “Mătușa Da a spus-o de fapt că tata trebuie să fie de acord cu planul nostru pentru că el e cel care trebuie să bea chestia asta și avem nevoie de ceva pe mâine.”

“Poate că putem folosi amestec cu sânge de capră pentru mâine, tata oricum o preferă celui cu sânge de găină, și da trebuie să găsim o soluție permanentă cât mai curând. Putem s-o întrebăm pe mătușa despre asta mai târziu. Cât despre tatăl tău, va trebui să mănânce ce îi dăm și să se mulțumească cu asta până va fi destul de în putere ca să se ocupe personal de propriile necesități culinare, dar sunt convinsă că va fi recunoscător că v-ați gândit la el.”

Când cei trei se adânciră în propriile gânduri pentru câteva minute, mătușa Da se trezi.

“Ați reușit să veniți cu vreo idee nouă sau să îndrăznesc să spun soluții noi?”

“Nu, mătușă”, admise Wan. “Den avu câteva idei foarte ‘originale’, dar nu foarte practice. Din păcate nu ne-a rămas decât să continuăm cu propunerile pe care le-ai făcut tu acum câteva ore.”

“Da, m-am gândit că asta o să spui, dar ca să fiu sinceră, asta nu este o problema ușor de rezolvat. Și eu m-am izbit de problema asta în timpul meditației mele. Se face târziu și eu sunt obosită, ar putea unul din copii să mă ducă acasă și rămâne să ne gândim cu toții alte soluții?”

Îl așteptară pe Den să se întoarcă înainte să se așeze la cină, pregătiră animalele pentru noapte, se spălară cu rândul și își petrecură ultimele momente ale serii împreună înainte de a se duce la culcare mai devreme căci erau cu toții storși psihic. Adevărul gol-goluț era că niciunul dintre ei nu voia să se ducă singur sus cu un vampir așa că preferară să se ducă împreună.

Wan nici nu voia să se gândească să doarmă în același pat cu el, dar simțul datoriei o obligă, și faptul că era singurul adult o făcură să ia lumânarea în mâini și cu amândoi copiii ascunzându-se în spatele ei intră în casă.

S-au oprit în fața patului matrimonial și se holbară. Heng stătea ridicat în fund, țeapăn, cu pielea foarte palidă și ochii de culoarea coralilor strălucind în întuneric.

“Bună seara, familie!” spuse el cu voce joasă și gravă. Cei trei se urcară fiecare în patul lui fără să-și poată lua ochii de la el, care nici nu se clinti, ci doar se uita în gol.