Читать книгу Nepoftiții - Owen Jones - Страница 7

1 3 Pee Pob Heng

Când se treziră a doua zi dimineață, căci până la urmă somnul îi răpuse pe toți trei, Heng era acoperit complet de pături cu perna așezată peste cap.

Se ridicară și coborâră cât de repede putură, trecând cât mai neobservați pe lângă patul lui.

“Hei, mamă, l-ai văzut pe tata aseară?” întrebă Den. “Ochii și pielea lui luminau încăperea, dar ochii erau totuși cei mai cei, nu? Tata avea ochii ca ai noștri cu negru pe alb, dar acum erau cu roșu pe roz… Cred că de la tot sângele ăla!”

“Nu știu, dragul meu, dar cred că ai dreptate. Mai bine te-ai duce să aduci mai mult sânge și ia-o pe soră-ta să aducă și lapte. Îți amintești cum a luat mătușă-ta sângele?”

“Da, mamă, dar de data asta am să iau de la alt țap ca ăsta sa aibă timp să se vindece, nu crezi?”

“Sigur, e o idee foarte bună. Folosește o altă capră în fiecare zi pentru sânge, iar Din poate să mulgă caprele așa cum face de obicei. Pentru moment tot laptele de la capre e doar pentru taică-tu, da? Are nevoie de el mai mult decât avem noi nevoie și chiar nu vrem să i se facă foame în miezul nopții, nu?”

“Categoric nu vrem asta, mamă! Foarte greu am adormit azi-noapte. Am fost terorizat de gândul că tata ar putea să se ridice din pat și să înceapă sa se plimbe prin casă căutând ceva de mâncare sau poate pe cineva…”

“Nu te gândi la așa ceva, Den. Oricum eu sunt mai aproape de el decât tine așa că pe mine o să mă ia prima dată, dar dacă vezi un sac de piele fără sânge, smochinit, în pat lângă el, fugi. La fel dacă vezi două perechi de ochi roșii privindu-te de după plasa de țânțari a doua zi dimineața.”

“Poți să fii sigură de asta, mamă! Mă duc să mă ocup de sângele ăla imediat. Unde-i Din?”

“Nu știu, poate s-a apucat de treabă deja. Du-te și apucă-te de ce ai de făcut, iar eu iau scuterul și mă duc după mătușa Da – cred că încă avem nevoie de ajutorul ei deocamdată. Tu și soră-ta așteptați-mă înainte să vă duceți la el, bine?”

“Crede-mă mamă că nu trebuie să-mi spui de două ori să te aștept, dar ce facem dacă vine el aici?”

“Nu cred că va veni… dormea buștean când m-am dat eu jos din pat și oricum nu lipsesc foarte mult. Dacă se dă totuși jos, nu-l lăsa să te pupe de bună dimineața.”

Wan se întoarse zece minute mai târziu cu Da, care se așteptase încă de foarte dimineață la inevitabila vizită a unui membru din familia Lee. Când se întoarseră, Heng nu se dăduse jos din pat, Din mulsese caprele, iar Den era aproape gata.

“Bine, pentru acum recomand 50/50 lapte de capră și sânge, o linguriță de busuioc, jumătate de coriandru și un praf din asta. Amestecă-l bine și gata. Dă-i jumătate de litru dimineața și jumătate seara. Asta ar trebui să fie suficient pentru moment. Și să nu uit! Nu-i dați usturoi deloc! E foarte toxic pentru vampiri! Haideți să mergem sus să-l vedem!”

“Înainte să mergem la el, mătușă Da, trebuie să-ți spun că a stat mai toată noaptea ridicat în fund, luminând ca un far cu pielea lui palidă și ochii roz cu pupilele roșii. Vai, și, pe numele lui Budha, a vorbit cu noi! N-am auzit niciodată nimic ca asta până acum. A spus ‘Bună seara, familie’ cu o voce stranie foarte joasă… a fost de-a dreptul înfricoșător.”

“Lasă asta acum… hai să-l vedem.”

Urcară în dormitor cu ulciorul cu amestecul de lapte în mână și intrară în cameră. Toate obloanele erau trase așa că era întuneric beznă înăuntru. Wan ieși din nou cât să se întoarcă cu o lumânare aprinsă. Da se aventurase mai aproape de patul în care dormea Heng.

Lumina lumânării nu revelă nicio schimbare, așa că femeile ridicară plasa de țânțari și o legară ca să nu-le încurce. Se așezară de fiecare parte a patului, iar Wan trase cuvertura și acolo îl descoperiră întins pe spate, gol, cu brațele întinse ca Hristos pe cruce, cu ochii deschiși, două cercuri roșii adânci, două migdale roz pe o mască de strigoi, o stană de piatră, neexpresivă, buzele lui, două linii scurte în jurul gurii.

Wan se uită întrebător la Da, care studia pacientul. Îi puse mâna pe frunte acestuia din urmă și nu fu surprinsă să constate că e la temperatura camerei.

“Cum te simți astăzi, Heng?” întrebă nevastă-sa.

“Mi-e foame… ba nu, mi-e sete” spuse el, cuvintele prăvălindu-se din gura lui ca niște stânci venind la vale de pe peretele versantului.

“Nicio problemă, dragul meu, ridică-te aici. Am adus amestecul de lapte care ți-a plăcut.”

Femeile aranjară pernele pentru el și îl ajutară sa se ridice în șezut, apoi îl înveliră cu o pătură.

“Bea asta, dragul meu, e cu aroma care ți-a plăcut cel mai mult ieri” spuse Wan.

Da îi turnă amestecul într-un pahar și îi dădu și un pai cu care să bea. Heng dădu pe gât două pahare din lichidul roz cu spumă verde de la ierburi și păru mai înviorat. Se îndreptă singur și se uită în jurul lui ca și cum vedea pentru întâia dată.

“Îți place asta, nu-i așa, Heng?” întrebă Da. “Văd că ești mult mai vioi decât atunci când am venit. Crezi că ești în stare să vii cu noi jos, astăzi? Cred că soarele ți-ar prinde bine… ești un pic cam palid… nu ești obișnuit să stai atât de mult în casă, nu?”

Heng se uită la ea ca și cum i-ar fi vorbit în limbi străine și apoi se uită la nevastă-sa.

“Vrei să mergi la toaletă, Heng? Nu ai fost de ceva timp, totul e în regulă acolo sub buric? Vrei să mergi la toaletă acum sau ai prefera să aducem o căldare aici la îndemână?”

“Da, uite o idee bună, vreau să merg la toaleta de jos, dar mai întâi aș mai bea niște amestec cu lapte.”

Pentru că nici una dintre femei nu știa cât de mult era bine să-i dea, îl lăsară să bea cât vrea, iar Heng termină litrul de lichid.

Da se retrase și observa în timp ce Wan îl ajută să se îmbrace. Când băutura își făcu efectul, Heng deveni mai activ.

“Hai, dragă, să te îmbrăcăm și să te ducem jos.”

Femeile îl apucară de câte o mână fiecare și îl ajutară pe bărbatul tremurând să se ridice pe propriile picioare. Era ca o bicicletă cu o roată stricată. Când ajunseră afară, în pridvor, clipi repede în lumina strălucitoare, dar așa ar păți oricine și-ar petrece ziua într-o cameră întunecată. Den și Din își priviră tatăl cum cobora scările ca un alcoolic asistat de nevasta și mătușa lui. Erau înspăimântați de faptul că arăta atât de fragil și diferit. Heng fusese din totdeauna slab, dar acum era sfrijit, alb ca zăpada și cu două migdale roșii în loc de ochi. Se apropiară când acesta se lăsă pe colțul mesei ca să-și tragă sufletul.

“Den, mai ai cumva ochelarii vechi de soare? Cred că tatăl tău are nevoie de ei astăzi, ochii lui sunt puțin sensibili.”

Da o întrebă pe Wan “crezi că te descurci să-l duci singură pe Heng la toaletă sau vrei să te ajute Den?”

“Cred că mă descurc” răspunse ea. Și îl conduse mai departe pe Heng care acum își ferea ochii de lumina soarelui cu mâna rămasă liberă. Când l-au adus înapoi la masă cincisprezece minute mai târziu, păru extenuat din cauza efortului.

“Din, repede-te până sus și adu un cearșaf și câteva perne, te rog! Taică-tu se va odihni aici astăzi la aer curat și lumină. N-a petrecut atât de mult timp înăuntru în viața lui așa că organismul lui nu e obișnuit cu asta. Uită-te în ce hal e…”

În acest timp, Heng se uită când la unul când la altul părând a nu înțelege o iotă. Îi creară puțin confort cu ajutorul pernelor, iar Den aduse vechii lui ochelari de soare cu lentile fumurii cu efect de oglindă de care fusese atât de mândru cu zece ani în urmă când erau la modă.

Rezultatul fu că Heng arăta ca o pasăre ciudată sprijinit de stâlpul care ținea acoperișul, cu ochelarii de soare pe nas și înfășurat în cearșaful alb.

“Copii, cred că ar fi bine să vă duceți să mai pregătiți amestec de lapte pentru tatăl vostru. Pare foarte flămând astăzi si ăsta e semn bun, înseamnă că facem ceva corect!”

“Te simți mult mai bine astăzi, nu-i așa, Paw?” Cu toții așteptară să răspundă, iar el dădu din cap, ceea ce îl făcu să semene întocmai cu o bufniță. Den și Din plecară chicotind fiindu-le foarte greu să asemene creatura de la masă cu cel care le era tată cu doar 24 de ore în urmă.

“Crezi că aș putea să gătesc ceva pentru Heng în seara asta, mătușă Da?”

“Sigur, nu are ce rău să-i facă dacă va mânca, dar asta nu poate să înlocuiască amestecul de lapte.”

“Heng ți-ar plăcea să mănânci ceva cu noi mai târziu?”

Heng își ridică capul dintr-o parte în alta și se uită stăruitor la nevastă-sa.

“Ce gătești în seara asta, Wan?” întrebă Da.

“Găină sau porc… ce dorește el”

Heng continua să se uite la cele două femei ca un străin ce nu vorbește limba locului.

“De ce nu-l întrebi pe el? Nu s-a prostit de tot sau cel puțin așa cred.”

“Ce vrei la cină, Heng? Porc sau găină?”

El se uită la ea preț de câteva secunde și apoi zise:

“Pui de…”

“Care dintre ei? Oricum, Heng, nu poți să mănânci pe niciunul din copiii noștri… nu e normal”

“Nu pui de om… pui de capră. Avem sau nu?” spuse Heng.

“Da, avem câțiva, dar credeam că îi ținem ca să mărim turma.”

“Doar un ied”

“Da, sigur, Heng acum că ți-e rău am să-ți gătesc o ciozvârtă de ied, iar noi vom mânca porc.”

“Friptura mea să fie făcută pe grătar, mai nepătrunsă, Wan. Am așa o poftă de carne roșie, dar roșie de-adevăratelea.”

Copiii au răsuflat ușurați când au aflat că tatăl lor nu avea nicio intenție să-i mănânce, cel puțin nu încă. Când deveni clar că tatăl lor se duse să se culce până la masa de seară, Den o întrebă pe maică-sa dacă ea consideră că el i-ar putea mânca într-o bună zi.

“Ah, nu cred, Den! Cel puțin cât avem grijă să aibă poftele satisfăcute, nu că am ști care sunt acelea!”

“Mătușă Da, ce părere ai de boala lui Heng?”

“Cred că este foarte interesant… foarte interesant într-adevăr. Ieri bătea la porțile morții, dar acum devine pe oră ce trece mai activ, deși pare să nu mai fie același Heng pe care îl cunoșteam și îndrăgeam cu toții. Va trebui sa așteptăm să vedem cum este acest nou Heng sau poate că își va reveni complet în fire odată ce se obișnuiește cu noua dietă și își revine ca atunci când nu a avut niciun strop de sânge în el.”

“Predicția ta poate nu e atât de bună ca a mea, dar am să admit că e un teritoriu nou și pentru mine și că am să o tratez după cum bate vântul, doar cu câteva sugestii de la prietenele mele spiritele, deși unul dintre ele a spus, într-adevăr că poate e mai uman să-l ucidem pur și simplu și să-l lăsăm să înceapă o altă viață”

“Ce zici despre asta, Wan?”

“Cred că e măsură prea drastică, nu crezi, mătușă Da?”

“Da, așa cred și eu de asta nu am sugerat-o până acum, dar e o opțiune în caz de lucrurile scapă complet de sub control.”

În timpul discuției lor, Heng părea că doarme, dar femeile nu verificară să vadă dacă chiar așa este.

“Crezi că suferă, mătușă Da?”

“Pare destul de liniștit, nu? Vorbește din când în când și până acum nu a menționat niciun fel de disconfort, așa că eu nu m-aș îngrijora prea tare de condiția lui fizică, dacă aș fi în locul tău m-aș îngrijora mai mult de starea lui mentală, dar tu îl cunoști cel mai bine așa că de tine depinde să identifici semnele schimbării și să mă anunți cât de repede ca să le putem discuta.”

“”Bine, mătușă Da, așa voi face. Uite dacă ai alte lucruri de făcut nu vrem să te reținem. Copiii sunt extraordinari – au preluat complet treburile gospodăriei – așa că eu mă pot ocupa în liniște doar de Heng, dar dacă vrei sa te reped acasă, se rezolvă imediat. Suntem cu toții foarte recunoscători pentru ajutorul tău, dacă nu erai tu, Heng ar fi murit și suntem cu toții conștienți de asta. Dacă te vom putea ajuta vreodată cu ceva trebuie doar să spui.”

“Da, mulțumesc, Wan, cred că mă voi duce acasă pentru câteva ore, dar aș vrea să-l văd pe Heng cum mănâncă carnea de ied, așa că ar fi grozav dacă aș putea lua cina cu voi în seara asta. Cât despre plată, nu-ți fă griji acum. Heng e nepotul meu preferat și nu aș vrea sa văd că i se întâmplă ceva rău, dacă stă în puterile mele să împiedic asta. Pot să mă duc pe jos până acasă și pot să mă întorc tot pe jos. La ce oră propui să mâncăm?”

“Pe la șapte chiar șapte și jumătate ca de obicei și ești mai mult decât binevenită.”

“Bine, plec acum și ne vedem în jur de ora șapte. La revedere pentru acum!”

“La revedere, mătușă, și mulțumesc din nou pentru ajutor.”

După ce plecă Da, Wan se simți nelalocul ei singură cu soțul ei. Era prima dată de când Heng căzuse bolnav, mai ales că Den duse caprele la pășunat lângă izvor, iar Din plivea parcela de legume a familiei. Wan trebuia să-i dea de știre lui Den ca trebuie să sacrifice un ied pentru diseară, dar nu îndrăznea să-l lase singur pe Heng. Din era singura care se putea duce să-l anunțe pe Den, așa că tot ce putea face era să spere că Din va veni acasă să mănânce la prânz așa cum făcea de obicei. Wan era convinsă că Heng va avea parte de ciozvârta de ied în seara aceea.

Încercă să vorbească cu el și cum nu era nimeni prin preajmă, îl alintă cum știu ea mai bine:

“Dragul meu, Heng, ești treaz? Cu toții… eu am fost atât de îngrijorată pentru tine… Te rog să-mi răspunzi daca mă auzi.”

“Bineînțeles că te aud când sunt treaz, dar am ațipit puțin, Mud”, răspunse el cu noua lui voce gravă, “și cred că am ratat câteva lucruri. În general, mă simt mult mai bine, chiar dacă puțin ciudat. De-abia aștept cina!”

“Cât e ceasul acum?”

“Acum e 11:45, o să luăm prânzul cât de curând. Ți-ar plăcea?”

“Ce este pentru masa de prânz?”

“Niște salată”

“Mâncare pentru iepuri”

“Dar ție obișnuia să-ți placă salata verde, Heng!”

“Serios? Nu-mi amintesc să-mi fi plăcut vreodată”

“Ce zici de o omletă?”

“Da, asta sună mult mai bine. Poți să pui în ea și din amestecul cu lapte?”

“Sigur că da, dragul meu, nu văd de ce nu, avem din cel pregătit pentru cină. Trebuie să-i mai dăm 30 de minute lui Din să vedem dacă se întoarce. Trebuie să-i transmită lui Den să sacrifice un ied pentru tine.”

După prânz, Din luă câteva cuțite, o geantă pentru carne și un ulcior pentru sânge să le ducă fratelui ei ca el să poată duce la capăt macabra misiune, apoi Din se întoarse la tarlaua de legume.

“Se pare că chiar ți-a plăcut omleta, Heng, nu-i așa?”

“Da, a fost foarte sățioasă, destulă carne, destule proteine.”

Wan trebălui în jurul lui Heng ziua întreagă, tăind legume și gătind sosul naam pik cu cili, dar Heng nu mai scoase un cuvânt. Părea că își făcea siesta sau un posibil somn de recuperare după prima masă cu mâncare solidă din ultimele câteva zile.

Din fu prima care se întoarse după-amiaza târziu cu un coș plin de legume să le ajungă pentru următoarele 24 de ore. Den sosi puțin mai târziu și-i dădu mamei geanta cu carne de ied perfect curățată și gata de pus pe foc, și un ulcior cu sângele iedului.

“Mă duc să-i sărez pielea, mamă! Deja am curățat-o așa cum mi-a arătat tata. Mă întorc în douăzeci de minute.”

“Nu e nevoie să te grăbești, avem destul timp la dispoziție. Ai grijă să faci un duș înainte să vii la masă, mai ales acum că ai măcelărit iedul.”

“Da, mamă…”

“Hmm, amestec de lapte, simt mirosul amestecului de lapte… Heng se foia și mormăia.”

“Da, Heng, amestec cu lapte… Mud o să ți-l pregătească pentru mai târziu, mai întâi vom servi cina când ajunge și mătușa ta aici.”

Wan îi șopti lui Dn, “cred că simte mirosul sângelui de ied sau al cărnii. Uite cum își mișcă nasul ca o vrăjitoare. Cine ar fi crezut acum o săptămână că o să ajungă să trăiască așa?”

Wan puse surplusul de carne în congelator, apoi luă ciozvârta pregătită pentru Heng și o duse suficient de departe încât mirosul să nu-l mai deranjeze și-și continuă treburile. Heng se culcă la loc ca o jucărie cu cheiță care și-a încheiat runda.

La șase și patruzeci și cinci de minute, Wan luă legumele tocate din apă sa se scurgă, făcu focul într-o căldare de metal în care găteau de obicei așezată pe o veche cărămidă de ciment de pe masă, în care mai adăugă câteva bucăți de cărbune. În seara asta mâncau felul preferat al copiilor: porc la grătar. Aparatul pentru făcut grătarul era foarte simplu și eficient. Era o farfurie de metal semănând cu un foarte vechi storcător de portocale. Jgheabul era umplut cu apă ca să fiarbă legumele și spaghetele din făină de orez, iar partea de deasupra reprezenta grătarul propriu-zis pe care se frigea carnea. De fapt fiecare își gătea propriul meniu, dar pentru că ‘jgheabul’ era umplut pentru toată lumea, se considera o masă ‘la comun’.

Când ajunse Da, nici prea devreme, nici prea târziu, la ora șapte și zece minute, Wan o trimise pe Din să scoată carnea din frigiderul din beciul casei. Când ajunse cu carnea la nici 10 metri de masă, Heng începu să se foiască iar și adulmecă aerul.

“Mmmm, lapte”

“Nu, Heng, lapte mai târziu, acum vei primi ciozvârtă de ied”

“Mmmm, ciozvârtă de ied, superb, rară”

Da era fascinată și lua notițe mental.

Când Wan puse carnea pe grătar, Heng își dădu jos ochelarii de soare ca să vadă mai bine în lumina palidă a serii. Ochii săi scăpărară ca niște faruri roșii arzând făcându-i pe copii să se cutremure.

Oricine ar fi zis că legumele fierte și carnea la grătar miroseau minunat, dar Heng fu cel care vorbi primul.

“Iedul miroase grozav acum! Ai grijă să nu arzi sângele. Heng vrea carnea rară… fără legume, miros oribil.”

“Da, Heng, știu, rară, dar nu crudă. Asta e încă crudă, trebuie s-o mai las câteva minute.”

“Nu, Mud, o s-o mănânc așa. Miroase atât de bine acum, dar cu fiecare minut mirosul e din ce în ce mai fad. Vreau friptura mea acum!”

“Bine, Heng, cum vrei tu. Vrei vreo legumă sau, poate, spaghete?”

“Nu, doar carne, vreau iepurele, nu mâncarea de iepure.”

Wan luă cele două bucăți de pe foc, le puse pe o farfurie pentru Heng și i le înmână. “Poftim, Paw, dar să știi că arată prea în sânge, aproape crude dacă mă întrebi pe mine. Tu întotdeauna preferai carnea bine făcută ca noi toți de altfel.”

Heng luă farfuria, o puse sub nas și o adulmecă, nasul i se mișca precum cel al iepurelui. Apoi puse farfuria în poală, luă bucata mai mică cu amândouă mâinile și o ridică din nou în dreptul nasului. “Minunat” spuse el, “puțin prea făcută, dar foarte bună.”

Heng nu observă că toată lumea îi observa fiecare mișcare în timp ce mușcă o bucată minusculă de carne pe care o mestecă cu dinții din față. Wan se așteptase că o să înfulece o bucata mare pe nerăsuflate. El, în schimb, ținea friptura cu o mână, iar cu cealaltă smulgea bucățele mici de tot. Când dădea peste porțiuni mai însângerate le ducea la buze și le sugea cu nesaț.

Se uitau unii la alții uluiți în timp ce ochii lui roșii cu roz urmăreau carnea ca un uliu.

“E vreo problemă?” întrebă cu o mișcare scurtă a capului spre nevastă-sa.

“Nu Heng, nu-i nicio problemă. E atât de bine să te vedem mâncând mâncare solidă din nou, atât. Ne bucurăm pentru tine, nu-i așa?”

“Da, aprobară cu toții în cor”, dar Da avea reținerile ei, deși nu ținea morțiș să le împărtășească în chiar acel moment.

“Bun, atunci e în regulă”, spuse Heng și se întoarse la ciugulit carnea cu evidentă plăcere.

Îi luă lui Heng exact treizeci de minute să mănânce o bucată de carne cât palma de mare și apoi se apucă de os pe care îl curăță perfect de carne și-l supse de măduvă până îl usca de tot. Ceilalți găsiseră că era imposibil să se concentreze la propria farfurie, iar în consecință ‘jgheabul’ fierse până rămase fără apă, iar carnea se arse de nenumărate ori, așa că cina lor fusese ruinată deși lăsaseră farfuriile goale, pentru că ei nu erau genul să risipească mâncare.

Când termină prima ciozvârtă, Heng se șterse la gură cu dosul mâinii pe care o linse și o supse până rămase curată. Cine l-ar fi văzut din afară, ar fi crezut că sigur abia fusese eliberat dintr-un lagăr de concentrare unde fusese ținut în izolare și pe rații de pâine și apă. Nimeni nu văzuse niciodată pe cineva care să prețuiască mâncarea atât de mult.

“O vrei și pe cealaltă acum, Paw?” întrebă Din. Heng își ridică cearșaful de pe umeri și îl strânse mai bine în încercarea de a se face mai confortabil și Den reuși să prindă la timp farfuria care zbură din poala lui.

“Așteptăm întâi să se așeze asta” spuse Heng, “și pe urmă mai mâncăm. Foarte bună mâncare. Heng place foarte mult.”

Den se uită la mama lui, iar ea știu ce vrea să însemne. Heng vorbea o thailandeză - păsărească și nimeni nu-l auzise exprimându-se atât de rău până acum, chiar dacă thailandeza lui nu fusese niciodată grozavă pentru ca părinții lui erau chinezi.

Chiar când ceilalți începură să se concentreze la propriile farfurii și Heng deveni imobil din nou, un pârâit camuflat veni din direcția lui. Toți știură exact ce se întâmplase, dar fiind politicoși se prefăcură că n-au auzit nimic. Apoi veni încă una, urmata de un miros groaznic.

Numai Da și Wan îndrăzniră să se uite la Heng care afișa un zâmbet larg sub ochelarii lui de soare întunecați.

Den începu să chicotească. La început în liniște, dar apoi nu se mai putu abține și în curând râdea în hohote.

“Liniște, copii! Tatăl vostru nu se poate abține, este bolnav” spuse Wan. “Hrana solidă a trecut direct prin el probabil”. Cu toate astea, Den și Din nu se mai putură abține. Heng stătea acolo cu un zâmbet larg pe față. Câteva minute mai târziu, când mirosul încă persista cu aceeași intensitate, Wan îi spuse lui Den “ du-l pe tatăl tău la toaletă ca să se curețe! Dacă sunt probleme strigă-mă și îndată vin să-l ajut.

Heng pune-ți chiloții în coșul de rufe, am să mă ocup de ei mâine.”

Când se îndepărtară, Wan spuse:

“Vai mie! Vai mie, ce zici de asta, mătușă Da?”

“Ciudat, nu-i așa? Comportamentul lui Heng îmi amintește de cel al unei păsări. Nu aș putea spune exact despre ce pasăre e vorba, dar cum stătea acolo cocoțat parcă și cum a mâncat și cum s-a răhățit imediat după… Păsările fac asta – multe alte animale de asemenea – dacă urmărești cu atenție găinușele în ogradă. Nu-mi iese din minte cum s-a cuibărit în cearșaf cu ochelarii pe ochi după ce-a terminat ciozvârta.”

“Deci nu crezi că-i incontinent? Sunt un pic îngrijorata cu patul nostru, abia am cumpărat salteaua acum câteva săptămâni… ar fi păcat, nu-i așa? Crezi că l-am putea lăsa să doarmă în hambar până ne lămurim?”

“Nu, nu te îngrijora! Nici măcar păsările nu-și fac nevoile în locul în care dorm, deși cred că ai putea să-i pui scutece până ne dăm seama ce se petrece… sau scutece speciale pentru incontinență dacă persistă, dar va trebui să te duci în oraș să le cumperi.”

Când Heng și Den se întoarseră, tatăl părea trist și chiar rușinat.

“Ești bine, Heng?”, întrebă nevastă-sa.

“Da, un accident. Nu-ți fă griji. Nicio problemă. Nu astăzi. La culcare acum.”

“Da, e o idee bună. Mătușă Da, dar amestecul de lapte?”

“Cred că ar trebui să bea puțin înainte de culcare. Nu-ți fă griji pentru patul tău cel nou, nu l-a murdărit până acum, nu-l va murdări nici în seara asta, dar eu n-aș vrea să-l văd că se trezește în mijlocul nopții căutând ceva de mâncare, dacă aș locui în aceeași casă cu el.”

“Cred că ai dreptate. Den, așază-l pe taică-tu la marginea mesei pentru un minut. Din, adu repede un pahar din amestecul ăla cu lapte, te rog.”

După ce dădu pe gât laptele și se asigurară cu nu se auziră sunete nelalocul lor sau mirosuri urâte, Wan îi rugă pe copii sa-l ducă la culcare pe tatăl lor.

“Mă duc acuși să verific dacă e totul în regulă, dar sunt convinsă că va dormi acum”.

“Ei, ei, ei, mătușă Da, ce e de făcut? Acum avem un bărbat-pasăre în gospodărie! Ce zici de asta?”

“Încă nu sunt sigură, Wan, dar s-ar putea s-o fi nimerit de data asta. Va trebui să așteptăm și să vedem.”

“Poate va dori să migreze în sud la iarnă.”

Wan nu era sigura dacă Da glumea sau nu, așa că zâmbi sperând că nimeni nu va descoperi de ce, deși mătușa Da, Vraciul știa.

Era îngrijorată, dar cine nu ar fi fost în condițiile astea.