Читать книгу Lucruri Periculoase - Amy Blankenship, Amy Blankenship - Страница 4

Envy se învârtea prin dormitor, împachetând câteva lucruri în valiza ei din piele neagră. S-a oprit și s-a uitat la fratele ei când a observat că îi despachetează lucrurile de fiecare dată când ea se întoarce cu spatele pentru a lua altele. Îi respirase în ceafă de când venise acasă și ea începea să se simtă foarte frustrată din cauza lui.

− Oprește-te, a răbufnit Envy, în timp ce smulse de la el o mână de haine și le aruncă înapoi în valiză. Ea și-a aruncat părul lung și roșu peste umăr și l-a fixat cu o privire de avertizare.

− Cum să pleci? L-ai cunoscut doar de... o săptămână? Ești sigură că vrei să faci asta? repetă Chad ca o mantră.

− Răspunsul este același, Chad, îi spuse Envy cu o voce fermă, întrebându-se de câte ori ar fi trebuit să i-l spună până când l-ar fi auzit cu adevărat. Își încrucișă privirile cu el, tratându-l ca pe un copil debil, și rosti foarte încet cuvintele: − Vreau să mă mut împreună cu Devon și asta e exact ceea ce voi face.

− Cum poți să fii sigură că într-o săptămână sau o lună de acum, nu va găsi o altă fată și nu te va părăsi? a întrebat cu disperare Chad.

− Nu o va face. Ea continuă să împacheteze, încercând să-și blocheze sentimentul că-și abandonează fratele. Era om mare pentru numele lui Dumnezeu și pe deasupra și polițist.

− Nu știi asta sigur. Adică, dansează în cluburi pe jumătate gol în fiecare seară iar tu vei fi blocată în spatele barului servind băuturi pentru perverși, exclamă Chad gata să se tragă de păr. Ceea ce dorea cu adevărat era să strige la ea pentru că se implica în ceva atât de periculos... cu cineva atât de periculos.

Envy s-a oprit din strângerea bagajului și l-a privit pe singurul ei frate de care îi plăcea foarte mult, dar pe care mai avea puțin până să-l strângă de gât. − Unu, știu sigur. Doi, ar putea fi pe jumătate gol, dar arată bine în felul ăsta. Trei, o să pot dansa și eu cu el în cușcă. Și patru, se aplecă mai aproape de parcă ar fi spus un mic secret murdar – cam trebuie să ți-o tragi.

Chad se uită la sora lui: − Nu trebuie să-mi trag nimic. El a mârâit pe când ea înălță o sprânceană.

− Ba da. Ea trase un sertar și apucă o mână de lenjerie sexy.

− Nu, n-am nevoie. Chad a trântit capacul valizei înainte ca ea să le poată adăuga la ceea ce se ruga să fie doar o pungă mai mare de lucruri pentru noapte.

− Ba da. Envy îi scutură lenjeria în față ca și cum ar fi vrut să-și întărească ideea.

− Nu, nu. El i le-a smuls din mână.

− Nu, n-ai nevoie. Și îngustă ochii.

− Ba, da. Chad se opri apoi ridică pumnul cu lenjerie în aer. − LA NAIBA!

Devon se afla în camera de zi, sprijinit de perete, cu gleznele încrucișate și cu mâinile în buzunarele de la blugi... încercând să nu râdă de să se prăpădească. Cearta lor i-a reamintit atât de mult de relația sa cu frații lui iubitori.

El putea spune că Chad avea cu adevărat grijă de Envy și, din cauza asta, nu ar vrea să se bage între ei. Chad făcea ceea ce făcea cel mai bine... era fratele mai mare al unei roșcate temperamentale. Nu, nu i-ar opri, dar ar plăti bani buni doar să privească.

Devon a râs cu voce tare, apoi a încercat să acopere râsul cu o tuse falsă. Cineva a bătut la ușă, iar ochii ei albaștri de gheață s-au micșorat întrebându-se cine naiba i-ar vizita pe frați înainte de zori.

− Devon, poți să vezi tu? spuse Chad.

− Desigur, răspunse Devon și se desprinse de la perete, apoi să se îndrepte spre intrare. Deschizând ușa, el nu putu abține să nu zâmbească la privirea uimită a lui Trevor. – Salut Trevor, nu te-am văzut de mult.

Așa cum a promis, Trevor a venit să vorbească cu Chad despre ceea ce văzuse la biserică. Ultimul lucru pe care îl aștepta era ca Devon Santos să-i deschidă ușa. Neputând să-și controleze reacția, Trevor și-a ridicat imediat pumnul și l-a lovit pe jaguar tare… chiar în nas.

Devon se împiedică câțiva pași și-și șterse sângele de la nas. Se uită la sânge, apoi înapoi la Trevor, rânjind dinții. Înainte ca Trevor să poată face altă mișcare, Devon îl împinse afară pe ușă, în curtea din față.

Îmbrăcămintea lor s-a rupt și a căzut, pe când ce cei doi au trecut în forma lor animală. Devon îl înconjura pe Kodiak și se plimba cu un strigăt de tânăr jaguar. Trevor scoase un răget și se ridică pe picioarele din spate, încercând să-l prindă pe jaguarul agățat de spate.

Înăuntru, Chad și Envy au auzit urletul lui Devon și au alergat prin casă până la ușa din față. Ei au înghețat când l-au văzut pe Devon luptându-se cu un urs uriaș chiar în curte. Polițistul fu imediat recunoscător că nu trăiau atât de aproape încât să-i vadă vreun vecin.

Chad și-a oprit comutatorul său mental, îndepărtându-și toate emoțiile. Era ceva ce a făcut clic în el, ceva ce îl făcea mereu calm și rece... chiar și în mijlocul unei lupte cu arma. Întinzând mâna la tocul de pe șoldul drept, Chad și-a scos pistolul și a tras o dată în aer încercând să le atragă atenția. Se încruntă când nici măcar nu i-a deranjat iar el primi un pumn în umărul stâng.

− Anunță și tu când tragi cu chestia aia! Exclamă Envy în timp ce-și ținea o mână peste urechea dreaptă și se ghemui la zgomotul sonor.

Zackary se îndepărtă de mașină cu un oftat imens și se uită la cei doi copii care se luptau. Încă o dată, o minte mai luminată va trebui să-i răcorească. El zâmbi în glumă, pentru că nimeni nu ar folosi vreodată cuvântul răcoros pentru a-l descrie pe el. Ridicându-și mâna în fața, el a tras cu un val de căldură spre cei doi shifteri, făcându-i să sară înapoi când o dâră de foc trecuse prin curte, separându-i.

− Dacă nu vreți să vă pârlesc blănurile, atunci ar fi bine să vă schimbați înapoi în bărbați și să vă prefaceți că aveți puțină bunăvoință, i-a avertizat Zackary, în timp ce o altă flacără începu să crească în mâna întinsă. − Voi doi vă purtați ca copii sau ca adulți, pentru că nu văd nicio diferență? zâmbi el cu răceală, pe când flacăra crescuse și se apleca spre țintă.

Știind că Zackary o va face, Trevor s-a schimbat înapoi în om și aruncă o căutătură către adversarul său peste flăcările care pâlpâiau. Doar privind la omul care i-a furat-o pe Envy, tensiunea arterială i se accelera atât de mult încât trebuia să se concentreze pentru a-și păstra forma umană.

Devon și-a schimbat înfățișarea, dar și-a păstrat poziția de luptă, neîncrezător în Trevor și neștiind cât de departe îl poate arunca. În clipa aceea, i-a fost distrasă atenția auzind – Doamne ferește! dinspre Chad și a aruncat o privire rapidă spre frați. Văzând că Envy se uită cu ochii larg deschiși la Trevor... care era acum dezbrăcat, Devon mormăi adânc, dorind ca atenția ei să se întoarcă înapoi, unde-i era locul... spre el.

Envy și-a frecat tâmpla acum că ambii bărbați erau goi, având din fericire doar răni minore. Devon i-a arătat mai demult cât de repede se poate vindeca, așa că știa că nimic nu era atât de rău pe cât părea. Privirea lui a călătorit spre Trevor, încă șocat că ea se întâlnea cu un urs înfricoșător de atât de mult timp și că el nu știa asta.

Trevor surâse, bucurându-se de faptul că mârâiala lui Devon era sunetul geloziei pure... jaguarul a primit ce-a căutat.

Chad a clipit întrebându-se cine i-a întunecat gândurile. De obicei, el era cel calm în situații limită, inhală adânc, apoi se împinse de ușă ca să se ridice. − Asta e casa mea, așa că trebuie să urmați regulile mele. Envy va sta aici cu mine și toți cei care nu sunt oameni vor pleca. A încercat să închidă ușa, dar Envy l-a oprit.

− Nu fără partenerul meu, Devon mormăi încercând să înlăture efectul de ecou pe care-l resimțea. La naiba, cine ar fi știut că Trevor era atât de puternic? Nu se simțea bine știind asta.

− Pune-ți hainele, se încruntă Envy, apoi se întoarse cu ochi curioși spre Zackary. Arăta că el și Trevor ar fi putut fi frați, căci culoarea lor era atât de asemănătoare. Singura diferență reală era că Zackary avea părul scurt și era puțin mai înalt. − Bine, eu știu ce sunt ei... dar ce ești tu?

Zackary se aplecă elegant, − Poți să-mi spui gardian, zâmbi el, în timp ce flăcările s-au stins. − Un paznic atât al oamenilor cât și al creaturilor paranormale, se corectă și se uită la Trevor. − Nu i-ai spus nimic?

− Nu, bineînțeles, Envy îi aruncă lui Trevor o privire răutăcioasă binemeritată, apoi își îndreptă atenția către Zackary. − Paznic? Ce anume înseamnă asta? și tu ești frate cu Trevor? Nu se putu abține să nu întrebe.

− Înseamnă că protejăm ambele părți, una de cealaltă, răspunse Trevor apoi adăugă: − Și nu. În ceea ce privește familia, nu am nici un frate.

− Oh, acum ești plin de informații, bâlbâi Envy.

− Am încercat să-ți spun mai demult, îi aminti Trevor în timp ce își trase o pereche de pantaloni pe care i-a aruncat Zachary. − Nu e vina mea că nu ai ascultat.

Buzele lui Envy s-au pornit să-i răspundă, dar s-a oprit... recunoscând cu vinovăție ultima noapte când l-a văzut cu adevărat pe Trevor. El îi spusese ceva despre C.I.A. dar ea nu l-a crezut. Chiar l-a necăjit că o crede atât de proastă să creadă o asemenea minciună. Dar altfel cum se aștepta el ca ea să-l creadă pe când dansa provocator cu alte femei?

Dacă se gândește bine... el i-a spus că era o acoperire pentru slujba lui. Envy se încruntă la durerea de cap care îi apăru și hotărî că Trevor era un măgar mai mare decât credea inițial pentru că o făcuse să se gândească la asta.

Chad se uită la jaguar înainte de a se îndrepta spre casă. A ieșit câteva secunde mai târziu cu o pereche de blugi și i-a aruncat-o lui Devon.

− Nu avem nevoie de ajutorul vostru, zise Devon când și-a închis fermoarul apoi făcu doi pași spre Envy și îi strecură un braț gelos în jurul taliei.

− Oh da? Ți-am salvat sora în timp ce tu erai ocupat să-mi furi prietena, s-a revoltat Trevor înainte de a-și îndrepta privirea înfocată spre Envy.

Envy și-a ridicat ochii și-i întâlni pe cei albastru-argintii ai lui Trevor. Putea încă să vadă că era rănit și i se strângea inima deloc confortabil. Chiar nu l-a urât deloc. De altfel, încă îl iubea pe Trevor... doar că nu așa cum îl iubea pe Devon. Buzele ei se deschiseră să încerce să explice, dar Devon i-a tăiat-o.

− De ce ai venit aici? Ne-ai urmărit? întrebă Devon, fără să-i placă faptul că Trevor continua să o pună pe Envy în situații dificile. Ea făcuse o alegere, iar Trevor trebuia să se resemneze cu acest lucru pentru a nu fi rănit.

− De fapt, a venit să mă vadă, spuse Cad cât putu de calm. Întorcându-se spre sora lui, i-a luat mâna în a lui și a tras-o ușor în timp ce privea peste umăr la Devon. − Dacă nu vă deranjează, aș dori o convorbire privată.

În secunda în care Devon a lăsat-o să plece, Chad a tras-o înăuntru și a închis ușa. De fapt, a trebuit să se abțină să blocheze încuietoarea. De fapt, după ceea ce tocmai văzuse în curte, o încuietoare nu ar fi fost bună la nimic.

− Ești sigură că nu vei rămâne aici încă o noapte? Pentru sănătatea mea mintală? s-a rugat el, deși știa că pierduse controlul cu ceva timp în urmă.

Envy și-a înfășurat brațele în jurul fratelui său și i-a dat îmbrățișarea de care avea nevoie, apoi a făcut un pas înapoi să-l privească: − Nu pot. Ai văzut ce s-a întâmplat la biserică în seara asta. Toată lumea s-a împrăștiat, așa că Warren încearcă să organizeze o întâlnire dimineață la prima oră.

Ea se uită înapoi la ușă, dar avu altă idee. − În plus, să fiu acum cu ei este probabil cel mai sigur loc. De fapt, te sun și-ți spun la ce oră să vii la întâlnire și dacă se ține la Moon Dance sau la Night Light. Vreau să-mi faci o favoare. Adu-l pe Trevor și pe băiatul cu flăcările la întâlnire, pentru că dacă ceea ce am auzit este adevărat... vom avea nevoie de tot ajutorul pe care îl putem obține.

− Vampiri? a întrebat din nou Chad când intră în modul polițist frecându-și partea din spate a gâtului, unde firele de păr mici au decis să stea permanent ridicate.

Envy dădu din cap, se încruntă, apoi clătină din cap: − Da, vampiri, dar avem un demon în libertate și...

Chad se întinse și o apucă de brațe: − Un demon? Nimeni n-a spus nimic despre demoni!

Envy trase aer în piept apoi dădu din cap, în speranța că ceea ce era pe punctul de a spune îl va face să se simtă mai bine: − Da, un demon. Vestea bună este că avem doi îngeri de partea noastră. Ea afișă un zâmbet slab, sperând că nu va leșina.

− Îngeri? Chad a lăsat-o să plece și s-a lăsat tare pe perete, − Dumnezeule mare.

− Exact, Envy dădu din cap văzându-l cum își trece degetele prin păr, de parcă s-ar fi abținut să-l smulgă. − Acum înțelege-te cu Trevor. Poți face asta pentru mine? Adu-l pe el și pe Zackary la întâlnirea de mâine. Și-a mușcat buza de jos, fără să vrea să facă altă scenă. − În schimb, nu îmi iau lucrurile în seara asta... dacă asta te va face să te simți mai bine.

Chad a dat din cap și zâmbi ușor − Bine.

Deschise ușa ca să iasă, dar amândoi s-au oprit când l-au văzut pe Zackary în picioare între cei doi bărbați, cu o palmă în flăcări, îndreptată spre cei doi.

− Să plecăm dragă, spuse Envy și se repezi prin ușă afara, apucându-l pe Devon de mână, mergând drept spre mașina lui.

Trevor a vrut să-i urmeze, dar Zackary l-a oprit, − Stai așa, iubărețule. Trebuie să ne ocupăm mai întâi de frate.

− Hai să intrăm să vă fac niște cafea, s-a oferit Chad, cu un suspin recunoscător, văzând că Trevor s-a întors furios și a intrat în casă cu pata pusă. El a dat din cap pe când Zackary l-a urmat pe Trevor, apoi închise ușa, întrebându-se de ce naiba se înhăitase cu el.

După ce mașina de cafea porni, Chad se întoarse spre cei doi oaspeți. Acum, avea mai multe întrebări decât răspunsuri și asta nu-l ajuta cu nimic. − Ce zicea Envy despre un demon în libertate? A mai zis că Warren îi cheamă pe toți împreună, mâine, pentru o întâlnire să discute despre ceea ce s-a întâmplat în seara asta și vrea ca noi trei să fim acolo.

Trevor nu putea să-și ascundă un zâmbet fin care-i juca pe buze. Envy a vrut ca el să fie implicat... a vrut să-l țină aproape. Nu putea să o învinovățească. La felul în care o proteja Devon, nu putea fi în totală siguranță. Știind că ea avea nevoie de el, a făcut ca cea mai mare parte a furiei sale să se înăbușe până la urmă.

− Am fi spart mica petrecere oricum. El aruncă o privire spre Zackary, care confirmă declarația. A zâmbit din nou, realizând că o va vedea iarăși pe Envy în câteva ore. − Cred că e timpul să-ți spun ce se întâmplă.

La interior, nu era mulțumit de modul în care își folosea poziția pentru a se apropia din nou de Envy. De asemenea, era foarte conștient de felul cum arăta chestia asta din afară. Devon va presupune că o folosește din nou pe Envy, dar ăsta era cel mai îndepărtat lucru de adevăr. Dar apoi, nu era mai presus de faptul că se folosea de fratele ei ca să se apropie de ea și să-și facă munca în același timp. Devon ar trebui să afle că totul era corect în dragoste și război... și că cel mai bun shifter trebuie să câștige.

− Sunt numai urechi, bombăni Chad și își încrucișă brațele peste piept pentru a atrage atenția lui Trevor de oriunde ar fi fost. Nu se gândise niciodată la el însuși ca la un psiholog, dar făcea o treabă destul de bună în a-l citi pe Trevor în acest moment.

− Nu știm prea multe despre demon, doar că a fost prins acolo timp de mai multe secole. Existența lui precedă tot ce avem în dosar la P.I.T. dar căutăm încă indicii, a început Zackary sperând că Trevor îl va ajuta.

− Deci știai că un demon era întemnițat sub cimitir, de cine știe cât timp și nu ai făcut nimic?

Trevor ridică o sprânceană: − Ce te-ai fi așteptat să facem în legătură cu asta? Să-l ajutăm să se elibereze? A fost prins acolo și nici nu știm cum naiba un căzut și un vampir au reușit să rupă vraja.

− Căzut? întrebă Cad. − Vrei să spui unul dintre îngerii despre care mi-a spus Envy?

Zachary dădu din cap: − Da, am știut despre ei de foarte mult timp. Știm că mai sunt și alții, dar nu-i puteam localiza nicăieri și, aparent, cei doi căzuți din oraș nici măcar nu știau despre existența celuilalt prins în cavernă până când cineva a coborât acolo.

− Avem și pe cineva care știe cum să se ocupe de demoni, zise Trevor. − Cu puțin noroc, o să-și dea seama când o să sunăm.

− Nu este prea târziu să te retragi, i-a spus Zachary lui Chad. – Rostește cuvântul și-ți vom șterge memoria despre tot ce s-a întâmplat.

Chad se încruntă și începu să toarne cafea pentru toți trei. El a fost toată viața polițist pentru că voia să facă ceva. De mai multe ori a simțit că nu face destul. Se găsea întotdeauna un alt dealer de droguri, încă un ucigaș, încă o încălcare a traficului... nu prea părea să merite uneori. Dar ceea ce făceau Trevor și Zachary era altceva... ceva diferit, ceva ce Chad și-a dorit mereu să facă.

Luând o înghițitură lungă din cafeaua lui, își lăsă ceașca jos și dădu din cap. – Mă bag.

*****

Angelica s-a gândit că telefoanele erau mai rele decât demonii când al ei a început să sune la trei dimineața. Privind apelantul, își strânse ochii și apucă receptorul. Întorcându-l, își dădu părul întunecat la o parte și îl așeză la ureche.

− Dacă nu-i sfârșitul lumii, mările nu s-au înroșit, cele șapte ciume ale Egiptului nu s-au întors sau dacă nu ai murit, ar fi bine să ai o foarte bună explicație de ce mă trezești, a mormăit ea.

− Of, haide Boo... așa vorbești tu cu ursulețul tău Zachy?

Angelica închise și își aruncă capul înapoi pe pernă. Tocmai s-a cufundat din nou în somn pe când telefonul sună din nou. Fără a se uita la telefon, l-a pornit și a vorbit din nou.

− Te prind eu, Zachary, murmură ea. Pe tine și pe câinele tău.

− Of, amintiri din vrăjitorul din Oz, zâmbi Zachary, iar Angelica zâmbi în secret, bucurându-se că el nu o putea vedea.

− Ce vrei? zise ea ridicându-se și dându-și părul de pe față.

− Avem unul foarte urât pentru tine, îl cheamă Misery, zise Zachary.

Angelica s-a ridicat din pat și a aprins becul. − Cat de mare?

− Nu sunt sigur, dar cred că de nivelul șapte. El a zâmbit în telefon știind că-i va atrage atenția... și chiar îi plăcea să-i atragă atenția lui Boo.

Angelica ieși în sufragerie și porni laptopul. A scris câteva lucruri și s-a încruntat.

− Nivelul șapte? Ești sigur? întrebă ea. Orice peste un nivel cinci era foarte periculos și foarte rar.

− E doar o presupunere, răspunse Zachary. − A reușit să-l prindă pe unul dintre cei doi căzuți pe care îi urmăream și, probabil, ca era un alt căzut acolo cu el de multă vreme. Din moment ce ei sunt considerați de nivelul șapte, atunci presupun că oricine suficient de puternic pentru a prinde unul este egal cu el ca nivel.

Angelica căuta în baza ei de date. Peste trei sferturi din ea a fost obținută ilegal din seifurile Vaticanului, dar nimeni nu se putea contrazice cu rezultatele ei. Faptul că a fost descoperit un demon de nivel șapte în Los Angeles era un motiv mai mult decât suficient pentru a o trezi nu doar pe ea, dar și pe restul echipajului P.I.T.

Fiecare demon este încadrat într-o clasă de la unu la zece, nivelul zece fiind echivalentul lui Satan însuși. Nu ar fi vrut să se întâlnească cu cineva care poseda atâta magie pentru a putea închide un demon de nivel șapte... ar fi nevoie de tunetul lui Dumnezeu ca să faci așa ceva.

− Nu găsesc niciun demon numit Misery în zona Los Angeles, spuse ea după câteva minute. − Lasă-mă să-mi cuplez hard-ul extern și să arunc o privire la fișierele alea.

L-a auzit pe Zachary vorbind cu cineva pe fundal și și-a dat seama că era Trevor până când a auzit o altă voce care se alătură conversației.

− Cu cine vorbești? întrebă ea curioasă.

− Cel mai nou membru al echipei noastre, Chad, răspunse Zachary. − E un polițist local care știe prea mult, așa că l-am adus pentru a proteja populația, iar prin populație vreau să zic ceilalți idioți cu care lucrează.

Angelica se hlizi: − Probabil că ceilalți sunt mai slăbuți.

− Nu cu mult, spuse Zachary.

− Bine, spuse Angelica. – L-am conectat, să aruncăm o privire și să vedem ce avem aici.

− Vrei să spui că nu știi? întrebă Zachary cu surprindere.

Angelica oftă: − Știi cum sunt. Aș fi în stare să-mi uit capul dacă n-ar fi fost lipit de corp. Am avut ocazia să explorez doar o fracțiune din lucrurile astea.

− Da, le-ai descărcat într-o mare viteză, zise Zachary și oftă. − Vremuri bune, vremuri bune!

Angelica a accesat hard disk-ul, a scris un cuvânt în spațiul de căutare și a apăsat pe Enter.

− Văd că nu v-ați comportat prea frumos! zise ea sprijinindu-se pe canapea în timp ce computerul își făcea treaba.

− Nu, nu, a râs Zachary. − Nu mă poți duce cu tine peste tot, îți amintești?

Angelica zâmbi amintindu-și cum doar cu câteva luni în urmă, au mers la o gală mare să urmărească un vârcolac de patru ani care se pierduse și care nu era foarte mulțumit de asta. Până la sfârșitul nopții, Zachary și-a pierdut pantalonii, pentru că vârcolacul s-a transformat în timpul unui acces de furie a copilului și i-a făcut bucăți.

Partea cea mai amuzantă a fost că Zackary nu a spus nimic, doar și i-a scos și a mers doar în lenjerie intimă, smoching și cămașă. Angelica nu s-a putut decide dacă să fie jenată sau să râdă în hohote. Văzându-i picioarele cu șosete până la genunchi și pantofi de seară, aproape că murea de râs pe când mai multe dintre tinerele doamne dorind să danseze cu el au făcut cerc jurul lui.

Laptopul ei a făcut bip și ea s-a așezat să privească ce găsise căutarea.

− Ai găsit ceva? Întrebă Zachary.

Angelica deschise câteva dintre fișierele care aveau cuvântul Misery și începu să citească. Când a citit, țigara i-a alunecat dintre degete și a aterizat pe picior.

− Au, la naiba!, Blestemă ea și-și luă țigara înapoi, stingând-o repede.

− Totul e în regulă? Zackary se încruntă îngrijorat și ridică o mână când Trevor dori să știe ce se întâmplă.

Angelica a citit informațiile din nou doar pentru a fi sigură. − Prind următorul zbor, îl informă ea înainte de lua telefonul de la ureche. Ea a închis peste întrebările lui Zachary și s-a uitat înapoi la ecran. Nu era ceea ce citea, ce o făcuse atât de sigură de pericol... ci că șeful de la PIT îi blocase într-o oarecare măsură o parte din fișier.

Dacă Storm ținea secrete... atunci ar fi vrut să știe și ea de ce.