Читать книгу Lucruri Periculoase - Amy Blankenship, Amy Blankenship - Страница 6

Kriss intră în apartamentul pe care îl împărțea cu Tabatha și încuie ușa în urma lui. Îl căutase pe Dean în sus și jos și nu găsise nici o urmă de el sau de demonul pe care el îl urmărea.

Știa un lucru despre neamul lor, că dacă doreau să se ascundă, știau să dispară și să nu lase nici o urmă. Putea să simtă demonul peste tot, deși nu l-a văzut niciodată. Abia după ce a fost eliberat, el și-a dat seama că a fost întotdeauna capabil să-i simtă prezența. Putea încă să simtă intenția meschină a acelei personalități întunecate chiar și în interiorul casei sale... iar chestia asta nu-i făcea bine la stomac.

Trecând prin apartamentul întunecat, Kriss se întoarse înapoi la dormitorul Tabathei și zâmbi văzându-i fața nevinovată visând adormită pe pat. Era ghemuită ca un pisoi în jurul animăluțului de pluș preferat,... un câine Yorkie, cu limba scoasă. Animalul de pluș era singura rămășiță din copilăria pierdută. Cu câțiva ani în urmă, a reușit în cele din urmă s-o facă să-i povestească despre Scrappy și cum a dispărut acest câine când a plecat în vacanță cu părinții ei ultima oară.

Kriss oftă și se culcă în pat lângă ea, încovrigându-se în jurul ei ca o pătură de siguranță. Imediat ce a făcut asta, Tabatha se cuibări înapoi înspre el.

− L-ai găsit pe Dean? întrebă ea încet.

*****

Kane reușise să scape; bucuros că Warren îl deviase pe Michael suficient de mult pentru a putea face asta. Orice au făcut Michael și Dean pentru a repara ce i-a făcut Misery, i-a dat aripi de parcă luase mama adrenalinei. Era agitat și nu avea de gând să aștepte să-i treacă stând în biroul lui Warren, amintindu-și de demonul care suge sufletele, care avea să-i aducă durere în coșmaruri pentru o vreme.

El a aruncat o privire spre întunericul copleșitor din cer și știa că primele dâre ale zorilor nu erau departe. Vrând să fie departe de inima orașului, el a alergat pe străzi atât de repede încât dacă cineva l-ar fi urmărit, nu l-ar fi observat printre ei. Partea urâtă era faptul că acum se afla la kilometri distanță de casa lui Michael.

Voia să-l vadă pe Scrappy și se întinse cu câinele pe canapea cu o sticlă de vin bun, cu un castron de popcorn de mari dimensiuni și... un film dezastruos? Kane clătină din cap... la ce naiba se gândea? Scrappy va alege cel mai probabil filmul, care poate fi sau nu un lucru rău în acest moment. Le plăceau la amândoi filmele în care animalele vorbeau.

Kane încetini și luă aminte la împrejurimi pe când își dădu seama că ceva îl atrase în această direcție. La început a crezut că Misery îl atrase aici. El și-a clătinat din nou capul și a respins ideea pe când imaginea cu Tabatha la biserică i-a fulgerat prin minte. Putea să-i simtă prezența și, pentru prima dată în toată noaptea asta, Kane a uitat de monștrii care mișunau sub pat și se îngrămădeau în dulap.

Tabatha era partenera lui de suflet și, acum că i-a luat sângele, conexiunea s-a amplificat. Singurul motiv pentru care nu a observat-o săptămâna trecută a fost că cei căzuți... zgârcitul de Kriss... o luase atât de departe de el. Începu să se întrebe dacă suferea de frica de despărțire.

Trecând prin această parte a orașului, s-a trezit acasă la ea în câteva minute. Aterizând tăcut pe acoperișul casei unui vecin, s-a așezat să o privească prin fereastra dormitorului. Privirea lui ascuțită observă felul în care părul ei era căzut pe pernă și cum buzele s-au deschis ușor, în timp ce respira adânc. El nu a cunoscut niciodată o astfel de pace așa cum avea chiar acum... uitându-se la ea cum doarme.

Kane se întreba cum arăta el prin ochii ei. Semăna cu ceilalți monștri pe care îi întâlnise sau pe care-i visase? Oare și-a dat ea seama cât de profunde erau emoțiile lui pentru ea?

Aproape că s-a ridicat de pe acoperiș, gata să meargă la ea, când o auzi strigând în mintea lui. Sunetul a venit din visurile ei, dar sunetul mental l-a făcut să se oprească, deoarece îi amintea de felul în care ea a strigat ca un copil cu atât de mulți ani în urmă. Până în prezent, tot ce făcuse el era să-i provoace durere... pentru ca ea să sângereze pentru el.

Kane se întoarse să plece când văzu deschizându-se ușa camerei Tabathei. Mușchii lui s-au tensionat gata să atace intrusul când l-a văzut pe căzut, Kriss, cum intră în dormitorul Tabathei și se târăște în pat cu ea. Kane își dădu seama că cel căzut era supărat, dar și-a simțit propria furie dinăuntrul lui când Kriss și-a pus brațul în jurul ei, ținând-o aproape așa cum doar un iubit o poate face.

El simți că i se zdruncină liniștea și în timp ce privea, și mai multă mânie creștea tare în el. Concentrându-se din greu, auzul său sensibil începu să capteze conversația șoptită. Se încruntă pentru o clipă când își dădu seama că puterea lui era mai mare decât înainte. El fu surprins și încruntarea lui s-a adâncit când le-a auzit bătăile inimii chiar și de la această distanță.

− Dean nu vrea să-l găsesc, oftă Kriss, întrebându-se dacă Dean îl urmărea pe demon sau dacă cel căzut era acolo cu el. Își dorea ca Dean să aștepte. Era ceva despre aura celuilalt căzut, despre care Kriss nu se încredințase complet. Spera în secret ca Dean să nu reușească să-i găsească pe niciunul dintre ei.

− Mă întreb ce s-a întâmplat, șopti Tabby, − Din ce spuneau Envy și Devon, Dean fusese prins acolo jos cea mai mare parte a zilei. Nu putu să se abțină să și-l imagineze pe Kane știind că a fost și el acolo cu demonul și aproape că nu i-a supraviețuit.

− Sigur o să-l întreb de îndată ce-l găsesc, răspunse Kriss incapabil să-și ascundă îngrijorarea din voce.

− Dean te iubește... nu va sta departe prea mult. − Tabatha și-a închis ochii sperând că avea dreptate de dragul lui Kriss.

− Culcă-te acum, îi șopti Kriss, sperând că ea avea dreptate iar Dean se va întoarce în curând. Nu văzuse cum arăta celălalt căzut, pentru că se mișca prea repede, dar îl simțise pentru o clipă, înainte ca aura demonului să-i înfrângă simțurile. Dacă doar senzația trecătoare îl bântuia, atunci își putea imagina prin ce trece Dean.

Cei căzuți erau atât de rari încât își tăiau respirația când erau aproape unul de altul. Cea mai multă lume credea că ei erau legendarii îngerii căzuți care fuseseră aruncați pe Pământ pentru a-l proteja... dar legendele sunt adesea doar jumătate de adevăruri modelate de poveștile oamenilor care își doresc un erou sau uneori, un dușman.

Cei căzuți au venit pe pământ dintr-o altă dimensiune... la fel ca demonii. Legendele au denumit acea dimensiune Rai, dar se înșelau.

Miturile au spus că ei distrug demonii... din nou era doar o jumătate de adevăr. Biblia spusese că cei căzuți s-au împerecheat cu frumoasele femei ale Pământului și au fost pedepsiți pentru asta... și acesta era cel mai apropiat de adevăr lucru pe care profeții l-au spus vreodată.

Motivul pentru care ceilalți căzuți s-au ferit să se împerecheze cu femeile pământului... se datora faptului că produsul acestor împerecheri era nașterea unui demon. Cei căzuți au creat demonii.

Când au apărut primii căzuți, erau mulți, dar pe măsură ce s-au născut demonii și au început să distrugă ceea ce iubeau cei căzuți, s-au întors împotriva propriilor copiii și s-au luptat. Numărul lor din ambele părți se micșorează, iar pecetea dintre dimensiuni se închide încet.

Unii dintre cei căzuți inițial dispăruseră, crezându-se că și-au pierdut viața în fața demonilor cărora de-au dat naștere. Majoritatea supraviețuitorilor au ales să se întoarcă acasă, pentru a nu fi tentați de seducția femeilor umane. Acei câțiva erau cei care i-au trimis pe tinerii războinici înapoi în această lume ca să-i supravegheze... și să protejeze oamenii de monștrii.

Nu era decât o singură regulă... nu se puteau împerechea cu femeile acestei lumi, ca nu cumva să le omoare. Un singur copil din adevărata rasă a fost pus în fiecare punct energetic al Pământului și doar câțiva dintre ei au supraviețuit atât de mult. Legendele au spus că sunt nemuritori... legendele erau greșite.

Cei căzuți nu erau nemuritori, doar că trăiau perioade foarte lungi de timp... viața lor se măsura în milenii. De asemenea, ei puteau fi uciși atât de oameni cât și de demoni... deși să reușească un om așa ceva era extrem de dificil.

Syn cunoștea adevăratele legende și le-a transmis și copiilor lui. Amintindu-și aceste lecții, Kane înțelese acum cât de mult o iubește Kriss pe Tabatha... suficient încât să nu o considere perechea lui... și suficient pentru a nu lăsa pe cineva despre care credea că nu e cu mult peste un demon să o aibă. Părea că nu era singurul ce ascundea secrete întunecate. Colțul buzelor lui Kane s-au mișcat cu înțeles zâmbind pe când se întoarse și se îndepărtă.

*****

Envy și Devon așteptau la bar, iar primii oameni începură să sosească la întâlnire. Ea și Kat erau ocupate să vorbească și să încerce să afle tot ce s-a întâmplat între timp iar Devon și Quinn s-au oprit și se uitau la ele nedumeriți.

− În ce limbă vorbesc acum? întrebă Devon.

− Nu există un nume pentru limba asta, a răspuns Quinn. − E un ritual feminin la care participă ele destul de regulat. Începe în mod nevinovat, dar, înainte să știm, cumpărăturile se dezlănțuie și noi rămânem blocați în afara cabinelor de probă ținând portofelele.

− Rămâi blocat și cu pungile în timp ce ele intră în magazinele de fete și cumpără lenjerie pe care nu ți se permite să o vezi până la aniversarea voastră, zise Nick cu un zâmbet.

Warren îl bătu cu mâna pe umăr pe Nick. − Ai încredere fratele meu, vei fi fericit cu acele pungi când îți va veni timpul.

O pereche de brațe se înfășurară prin spatele gâtului lui Warren și chipul lui Michael se strecură între ei. − Asta înseamnă că mă duci la cumpărături?

− Cum să nu, spuse Warren cu un rânjet. − Te duc la magazinul de sadici care îți place ție atât de mult.

Expresia lui Michael deveni visătoare. − O da, biciuri, lanțuri, bretele, cravașe de călărie... piele.

− Ce nai... se ridică Nick dintr-o dată și se îndepărtă de ei, făcându-l pe Devon să râdă zgomotos.

− Homofobule, murmură Devon.

− Taci! mormăi Nick: − fie sunt mincinoși experimentați, fie e deranjant de adevărat.

Ușa s-a deschis și Steven intră împreună cu Alicia și Jewel. Alicia s-a uitat prin dulapul ei și a găsit o frumoasă rochie de vară purpurie pe care Jewel o putea purta până când o să-și mai ia niște haine. Din fericire, aveau aproximativ aceeași mărime și înălțime, astfel că Jewel ar fi putut să se descurce pentru moment. Alicia îi spusese lui Steven că, până când îi va putea aduce lui Jewel mai multe haine, Jewel va putea să-și ia orice-și dorea din dulapul ei.

Steven se îndreptă imediat spre locul unde Quinn și Devon stăteau împreună cu Nick la o masă de bar chiar alături de zona de servire a lui Kat.

− Văd că nu am întârziat, zise Steven zâmbind în mintea lui când a văzut că Jewel zâmbea la Alicia. Își dădu seama că nu-i văzuse zâmbetul până acum și se simți imediat trist atunci când zâmbetul dispăru de pe buzele ei.

Warren se uită în jur: − De fapt, cred că toată lumea este aici.

− Nu prea, spuse Envy. − Îl mai așteptăm și pe Chad.

În acel moment, ușile s-au deschise și Chad intră cu Trevor și Zachary în spatele lui.

− Ce dracu face aici? întrebă Devon și se ridică în picioare.

− Chad e polițist, îi reaminti Envy. − Știe deja ceva din ceea ce se întâmplă și a văzut sfârșitul din ceea ce s-a întâmplat la cimitir. E deja implicat fie că-i place sau nu. În plus, a continuat ea, el va putea să-i țină deoparte pe ceilalți polițiști pentru o vreme.

− Nu mă refeream la fratele tău, zise Devon cu o voce periculoasă.

Kat a încuviințat din cap, văzând că Envy se pregătea și ea să-l înfrunte pe Trevor în mod greșit. Nu dorea să aibă loc o bătălie așa că părăsi barul pentru a se poza în calea lor.

− Trevor poate să rămână și el, spuse ferm și își încrucișă brațele peste piept. – De fapt... se înțelege bine cu ceilalți, a Kat a terminat făcându-i din ochi blondului care i-a răspuns cu un salut amical.

Quinn se ridică de pe scaun și se îndreptă spre Kat, punându-și brațul în jurul taliei ei, ca să o tragă mai aproape. − Va trebui să vă supraveghez... nu-i așa?, murmură el jucăuș, dar privirea din ochi lui spunea o poveste diferită.

− Putem să începem? întrebă Kane din umbră.

Toată lumea, cu excepția lui Michael, au sărit la auzul acestei voci. Fusese atât de tăcut, încât nimeni nu știa că el era acolo.

− Sunt de acord, spuse Warren. − Cred că toată lumea știe de ce suntem aici. Se uită la Chad, care dădu din cap pentru a arăta că a înțeles înainte să-și îndrepte privirea spre Trevor și Zachary. − Înainte să vedem ce s-a întâmplat la cimitir, am o întrebare pentru Trevor.

Trevor își strânse ochii: − Cum ar fi?

− Ce dracu ești tu? întrebă Devon întrerupându-l pe Warren.

− Sunt un shifter ca majoritatea celor de aici, răspunse Trevor.

Kane pufni în umbră, făcându-i pe toți să-l privească.

− Știi ceva despre el? îl întrebă Envy. Nu era ca și cum ar fi crezut orice cuvânt al lui Trevor... el deja dovedise ce mare mincinos era.

− S-ar putea, dar va trebui să vă purtați frumos cu mine dacă vreți să știți, spuse Kane cu vocea lui amuzată. Ar fi dat vina pe starea lui de spirit că s-a trezit pe partea cealaltă a patului, dar la naiba... el nu a dormit deloc.

Devon se ridică în picioare și îl ridică pe Kane în aer de reverele jachetei. − Cred că am terminat cu frumosul, a mârâit jaguarul.

Kane rânji în jos spre shifter: − O, îmi pare rău. I-am spus deja cățelului meu ce drăguț ai fost și părea atât de fericit să întâlnească un nou coleg de joacă. Amândoi știau cine ar fi pierdut dacă s-ar decide sa se ia la întrecere... și nu era pisica.

− Câinele tău? întrebă Jewel, cu ochii ei mirați la ideea unui lucru drăguț și pufos. Buza ei se răsuci la gândul că aveau un câine printre toate pisicile din cameră.

− E un iepuraș de pluș XXL, murmură Michael.

Warren și-a pișcat podul nasului, iar Quinn a trebuit să se abțină să nu râdă de cumnatul jaguar.

− Devon, pune-l pe Kane jos și treci înapoi pe scaun, spuse Warren. − Vom încheia mai târziu discuția despre Trevor.

Nick, Devon și Kat îl priveau pe Warren cu ochi mari. Dacă o persoana obișnuită nu-l cunoștea pe Warren, l-ar fi ratat. Warren era încântat de ideea unui nou shifter în zonă și voia să afle mai multe despre rasa necunoscută.

Devon îl așeză pe Kane în picioare și se deplasă apăsat spre scaunul de lângă Warren. Ușile s-au deschis și Kriss intră cu Tabatha prinsă de braț. Devon lăsă un zâmbet lent să-i destindă buzele privind spre vampirul blond. S-ar putea să nu-l poată pune pe Kane la locul lui, dar omul care tocmai a intrat ar putea și știa că Kriss nu-l iubea pe vampirul reformat.

− Am ajuns prea târziu? a întrebat Tabatha fericită că a câștigat cearta cu Kriss despre venirea ei la întâlnire. Uneori, Kriss putea fi doar un pic prea protector... un pic mai mult.

− Nu, ați ajuns la timp, spuse Envy. − Încă nu am început încă.

Tabatha s-a alăturat femeilor de la bar și s-a așezat în timp ce Kriss s-a oprit lângă Chad.

Inima lui Kane îi ajunse în gât când a intrat Tabatha iar el trebui să se lupte cu nevoia de a o prinde în brațe și de a o lua de aici. Se întoarse mai departe în umbre, astfel încât numai silueta lui se putea vedea. Ochii lui se îndreptară spre cel căzut și se crispa în interior la strălucirea pe care o vedea dinspre om.

− Trebuie să aflăm mai multe despre demonul care a fost prins în cimitir, continuă Warren. − Trebuie să știm cum arată și deoarece Dean e absent, Kane este singurul care l-a văzut.

Kane scoase o țigară și deschise bricheta. Flacăra îi lumină fața pentru o clipă, astfel încât să se poată vedea cât de tulburi îi erau ochii.

Tabatha uită să respire, când privirea ei se îndreptă spre flacără și-l văzu pe Kane. Buzele sale perfecte era curbate ușor când își aprinse țigara și ochii îi erau umbriți de genele întunecate. Umbrit sau nu, îi simțea privirea atingând-o la fel cum mâinile lui i-ar mângâia pielea. Simțindu-se distrasă de ceva ce-i atinse brațul, se uită în jur, și-l găsi pe Kriss stând lângă ea.

− Numele ei este Misery, spuse Kane după o clipă. − Problema este că... Nu prea știu cum arată.

− Cum poți să nu știi cum arată? întrebă Kriss cu o încruntare adâncă pe față. − Ai fost acolo cu Dean pentru cine știe cât timp.

− Poți să mă lași să termin, Penaj? întrebă Kane cu un ton sarcastic.

Kriss și-a strâns privirea detectând insulta.

− Bine, răspunse Kane. − Motivul pentru care nu știu cu adevărat cum arată este pentru că își schimbă aspectul tot timpul. O clipă era o fetiță frumoasă, cu o personalitate înfiorătoare ca iadul, apoi un cadavru putrezind, un nor de fum negru, iar ultima înfățișare era o femeie frumoasă. Acestea par a fi formele ei preferate. E extrem de puternică dacă putea ține doi căzuți în același timp în acea cameră.

Kriss respiră adânc și dădu din cap: − Unii demoni sunt recunoscuți pentru puterea lor extremă.

− O să vină un specialist în demoni chiar aici, a spus Zachary în cele din urmă. − Avionul ei ar trebui să sosească în câteva ore. Când ajunge aici, ar fi mai bine ca toată lumea să o lase pe Misery în seama ei.

Kane își ridică o sprânceană, − Pe seama EI?

− Da, spuse Trevor. Numele ei este Angelica. Are informații despre aproape toate legendele, miturile și basmele din lume. Dacă există o poveste despre Misery, atunci sigur există pe hardul ei.

Alicia oftă cu frustrare: − Bine, poate să-l ia pe demon. Vreau să știu ce facem să-l găsim pe Micah.

− Micah poate să-și poarte singur de grijă, îi informă Quinn.

Adevărul era că, în timpul ultimei dispute între el și Micah, i-a ordonat lui Micah să se dea la o parte, dar fratele său nu se supuse și asta nu putea să însemne decât un singur lucru... erau acum doi bărbați alfa în clanul panterelor, și așa ceva nu s-a mai auzit. În trecut, întotdeauna asta ducea la o luptă până la moarte.

Quinn îl iubea pe Micah și era mândru de el pentru că avea o voință puternică. Ultimul lucru pe care și-l dorea era ca una dintre neînțelegerile lor să scape de sub control.

− Dar nu știe nimic din ce s-a întâmplat, exclamă Alicia agățându-se de orice motiv posibil ca să-i facă să-l găsească. − Dacă se întâlnește cu Misery și e rănit... sau ucis? Plecat sau nu, încă face parte din clan.

− Nu poți să te contrazici cu logica ei, băiete, zise Kane după ce a citit gândurile lui Quinn.

Alicia îi aruncă o privire în umbre și se înroși, apoi privi în altă parte. S-a simțit bine să audă pe cineva care-i ținea partea măcar o dată. Ceea ce Alicia nu știa era că întreaga familie se gândea la Micah și la ultima dată când îl văzuseră cu adevărat; imediat după lupta sa cu Anthony.

Kane îi întoarse zâmbetul, deși nu o vedea. Aparent, ea era singura din grup care avea un pic de curaj.

− Ultima oară când l-am văzut pe Micah, intrase într-o uriașă confruntare de strigăte cu Anthony Valachi și acesta din urmă l-a aruncat din club, a spus Steven încet. − Asta a fost înainte de a dispărea.

− Vârcolacul? întrebă Trevor cu o înclinare a capului.

− Da, și pe lângă asta, Steven e partener cu logodnica lui Anthony. Quinn l-a informat pe el și pe oricine altcineva care nu auzise încă.

Jewel se încruntă, realizând că Steven îi spusese adevărul despre legăturile dintre fratele dispărut și Anthony. Își mușcă buza, întrebându-se în tăcere dacă acesta era singurul motiv pentru care Steven o ajutase. Nu, a greșit. Când Steven a luat-o de la biserică, nici nu știa că Anthony era logodnicul ei.

A auzit acuzația nespusă din vocea lui Quinn și ridică umerii. Un instinct de protejare a apărut în interiorul ei și ea trebuia să-i dea glas.

− Steven nu știa cine e logodnicul meu și nu aveam nici o idee că Anthony era un vârcolac, a spus Jewel cu voce fermă. − Până când am devenit parteneri nu i-am spus despre Anthony. Deci dacă ai de gând să dai vina pe cineva pentru asta, dă vina pe mine.

Quinn a avut amabilitatea să se arate ușor admonestat, iar Kat i-a făcut un semn aprobator discret.

Jewel se aplecă înspre bar și începu să-și muște din nou buza de jos. Faptul că i-a luat apărarea fratelui mai mare al lui Steven, masculul alfa al tribului panterelor, îi dăduse un pic de speranță.

Se uită la Steven și se relaxă când văzu cum îi străluceau ochii plini de mândrie pentru ea. Ceva din interiorul ei se înmuiase și se luptă din greu să construiască înapoi zidul de protecție. Inima ei bătu mai repede și se întrebă dacă se îndrăgostește de el.

− Anthony Valachi era suspect de ceva timp, a vorbit Chad. − Forțele de poliție au motive să creadă că este implicat nu numai în contrabandă, ci și în sclavie. Zvonurile spun că oamenii lui au luat prostituate, le-au răpit și le-au vândut ca sclave sexuale.

− Atunci de ce nu a făcut nimic poliția? a întrebat Kat.

− Ni s-a spus să nu ne amestecăm pentru că FBI-ul a preluat controlul anchetei, a răspuns Chad. Din păcate, când apare FBI-ul, nu avem nicio jurisdicție și nu putem face altceva decât să ne dăm la o parte din calea lor dacă nu vrem să ajungem în închisoare alături de băieții răi.

Steven dădu din cap și își dădu seama că era timpul să le spună toate astea. − Tatăl lui Jewel a fost investigat de FBI chiar aici în urmă cu ceva timp. Acesta a fost motivul pentru care Jewel s-a logodit cu Anthony în primul rând. El zâmbi spre Jewel ușor înainte de a reveni la grup.

− Tatăl ei era directorul stațiunii Palm Springs Resort, iar Anthony nu era mulțumit de mandatul de percheziție pe care îl avea sau de faptul că Arthur le-a permis să verifice proprietatea. Realizându-și greșeala, Arthur l-a omorât pe agent și a fost arestat pentru crimă. Pentru ca Arthur să-și salveze pielea, i-a dat-o pe Jewel lui Anthony ca plată pentru a-l scoate din suspiciunea de crimă.

− El este cel care mi-a ucis tatăl. Sunt sigur de asta, a spus Jewel, strângând pumnii pe lângă ea. − Atunci când merge după el?

− Nu trebuie să mergem după el, i-a spus Chad. − Vom face un plan și apoi vom răspândi informația că ești sub protecția lui Wilder. Când va face o mișcare... îl vom lua.

− Cred că asta ar putea fi ceva în afara legii, îl corectă Trevor. – Țineți-o pe Jewel ascunsă pentru încă câteva zile și lăsați-mă pe mine și Zackary să ne asigurăm că FBI-ul nu va intra în schemă și nu va transforma totul într-o grămadă de rahat.

− De ce ar interveni? întrebă Kat. – Că doar faceți parte din organizația paranormală... nu sunteți mai presus de FBI?

− Doar în anumite zone, răspunse Trevor. − Cea mai mare parte a FBI nu are nici un indiciu ca noi existăm. La naiba, nici măcar președintele Statelor Unite nu știe despre noi. Lucrăm mult deasupra capului lor și pentru asta trebuie să avem dovezi că se întâmplă ceva paranormal.

− Asta înseamnă că cel puțin o parte din guvern știe despre noi? a întrebat Nick fără să-i placă senzația de disconfort care însoțea această știre.

Trevor clătină din cap: − Nu în mod specific despre fiecare dintre voi... dar ei sunt conștienți de cei mai... neobișnuiți. Sunteți protejați la fel ca și oamenii... poate chiar mai mult și cu mai multe reguli tolerante și de un guvern mic dar puternic în interior și peste guvern. Se scărpină pe cap în speranța că toată lumea va digera această versiune vagă a adevărului.

− Mă îngrijorează faptul că FBI-ul ar putea săpa mai mult și va descoperi prea târziu că au de-a face cu vârcolaci, nu cu oameni, Chad se încruntă când înțelese și nu-i plăcea ceea ce Trevor tocmai spusese. Trebuia să înțeleagă că paranormalii avea mai multe drepturi decât oamenii? Poate că era puțin părtinitor, dar era unul dintre acei oameni.

Trevor clătină din cap: − Mulțimea nu se va înfuria și va ataca FBI-ul. În plus, dacă lumea ar afla despre vârcolaci, vor fi următorii în vizor pentru a deveni specie dispărută și vârcolacii știu asta. Ultima dată când s-au lăsat descoperiți, au fost vânați până aproape de dispariție.

− Lasă-mă să dau câteva telefoane să văd dacă avem jurisdicție deplină asupra cazului Valachi, s-a oferit Zackary. − Dacă avem, atunci suntem liberi să recrutăm pe oricine credem că e calificat. El a aruncat o privire asupra grupului știind că va include pe aproape toată lumea din cameră și le va acorda imunitate, indiferent de modul în care se vor derula lucrurile.

− Știe cineva ce conducea Micah în ziua în care a dispărut? a întrebat Chad. − Pot verifica de la mașina mea de patrulare și să pun un ordin de urmărire pentru vehicul.

− Motocicleta, spuse Alicia, apoi ochii i se lărgiră, în timp ce își aminti că îi spunea lui Warren că va merge cu aceeași motocicletă în furtuna de seara trecută. Uitându-se la el, îi reveni respirația când acesta îi făcu simplu un semn din ochi.

Nick concluzionă: − Sunt cu totul de acord să stăm departe de Misery, dar vampirii se înmulțesc pentru ea și nu putem lăsa să se întâmple asta.

− Toată lumea se ocupă de controlul dăunătorilor, a fost de acord Warren.

− Sper că nu toată lumea, Trevor se uită spre Envy.

Zackary păși în mod discret în fața lui Trevor, pentru a bloca căutătura arzătoare pe care Devon i-o aruncă prietenului său. − Cred că e timpul să apelăm la câteva favoruri și să ajutăm și mai mult echipa în acest domeniu.

− Vrei să spui că mai sunt și alții ca tine în jur? întrebă Steven.

Zachary își înfipse mâinile în buzunare și își înclină ușor capul. Luminile reflectau strălucirea moale din părul lui blond, spiralat, în timp ce zâmbi: − Îmi pare rău că te dezamăgesc, dar există doar unul ca mine. Am vrut să mă clonez, dar liderul furios de aici nu m-a lăsat, a terminat el fraza arătând cu degetul mare la Trevor.

− Terminați dracu' odată și dați telefoanele alea, strigă Trevor. − Dacă ar mai fi fost un altul ca tine, Angelica l-ar fi ucis doar pentru a putea spune că în cele din urmă a reușit.

Expresia lui Zachary luase un aer de superioritate. – Oooo, ca să fiu călcat în picioare de acei minunați bocanci Doc Martin, pe care-i ascunde în dulap.

Trevor a făcut un pas agitat spre coechipierul său, iar Zachary alergă imediat în zona barului pentru a se ascunde în spatele lui Kane.

− E vreun motiv pentru care mă folosești ca scut? întrebă Kane.

− Da, exclamă Zachary. – Lasă-mă un minut și mă voi gândi la ceva.

Kane rânji: − Dă-mi un minut să mă duc acasă să-mi găsesc bocancii Doc Martin.

Zachary se întoarse de la Kane, cu mâinile ridicate. − Bine, gata, sunt cuminte.

− Zachary! strigă Trevor.

− Bine, bine, spuse Zachary și își scoase telefonul mobil. – Hă hă, sunt înconjurat de oameni fără simțul umorului... Angelica o să iubească ceata asta.