Читать книгу Sumalee. Povești Din Trakaul - Javier Salazar Calle - Страница 11

Josele a venit la biroul meu zâmbitor.

─ Ghici, ghici.

─ Nu știu, ai nevoie să termin ceva pentru tine înainte de sfârșitul săptămânii? Încerc mă pun la zi cu treaba mea, dar te ajut cum pot.

─ Nu! Mult mai bine.

─ Spune-mi.

─ Sâmbăta asta avem o petrecere la Avalon, unul dintre cele mai tari cluburi. Cel care ți-am spus că e de partea cealaltă a râului, lângă Muzeului de Artă și Știință.

─ Omule, nu prea este surpriză. Am impresia că în fiecare sâmbătă avem o petrecere.

─ Asta este specială. Este un tribut pentru spanioli expatriați. Va fi plin de spanioli și străini din alte țări. Este șansa ta de a întâlni oameni de toate felurile și din toate părțile!

─ Vă cunosc deja pe voi, nu cred că am nevoie de altcineva pentru următorii cinci ani ... am zâmbit fericit să fiu cu ei.

─ Da, dar noi trebuie să scăpăm de tine un pic. Ești precum peștele remora care e atașat de rechini. Uneori avem nevoie de libertate. Dacă înțelegi ce vreau să spun.

─ Dacă vreți să vă las în pace doar trebuie să-mi spuneți, nenorociților.

─ Glumeam! Doar ști. Dar nu e nimic rău să cunoști oameni noi și să te îmbeți puțin.

─ Da omule, știu. M-am săturat să plâng prin colțuri ca un fraier. Să vedem dacă putem cunoaște un trio de australiene frumoase care au nevoie de afecțiune. Că de spaniole sunt sătul pentru o bună perioadă de timp. De ce am nevoie este un pic de exercițiu de pelvis. Înțelegi ce vreau să spun –am spus făcând o mișcare indiscretă înainte și înapoi.

─ Așa da! Hai să-i spunem lui Damaso și să ne organizăm.

M-am ridicat și ne-am dus să-i spunem planul lui Damaso. Sâmbăta asta distrugem Singapore.

Restul săptămânii mi s-a părut etern. Toată lumea din jurul nostru vorbea despre această mare petrecere pentru spanioli. Toți făceau planuri și râdeau gândindu-se la lucrurile pe care le vor face. Am ieșit să alergăm, toți trei cu Diego, câteva seri încercând să eliberăm tensiunea și să ne concentrăm pentru o vreme la altceva, dar toate eforturile au fost fără succes; și picioarele ne-au durut toată săptămâna. Inclusiv meciul de baschet cu liga companiei a fost doar o scuză să vorbim despre același lucru.

În cele din urmă s-a făcut sâmbătă. Petrecerea era seara târziu. Așa că de dimineața m-am trezit devreme și am coborât la sala de sport pentru un timp. Picioarele îmi erau zdrobite, dar încă trebuia să-mi lucrez brațele. Apoi m-am dus cu Diego la un matineu la Golden Village Cinema, la doar cincisprezece minute de mers de la birou. Aveau săli cu scaune mari, mult spațiu pentru a-ți întinde picioarele și, ocazional, aveau cicluri de filme clasice. Puneau unele dintre cele mai bune filme științifico-fantastice și Diego și eu am cumpărat abonamentul pentru toate. Nu exista preț să putem vedea din nou Alien, Războiul Stelelor, Dune sau Blade Runner pe ecran gigant. Ambii eram fani ai genului.

După film, în acea zi fusese Matrix, am mâncat la un restaurant fast-food numit Mos Burger, care, după cum sugerează numele era specializat în hamburgeri. Era săptămâna de hamburger japonez și aveau unele cu ingrediente foarte ciudate, cum ar fi sos de soia sau miso. Mă rog, nu prea m-a impresionat. Ce s-a întâmplat cu un hamburger bun cu brânză, roșii și ceapă? Apoi ne-am dus fiecare la casa lui să facem duș și să ne pregătim pentru petrecere, care începea la scurt timp, la ora șapte.

Când am ajuns acasă Damaso și Josele erau în plină febră de pregătire. Josele era înțepenit în fața oglinzii din baie cu micul lui moț, care îi dădea un aer de „Rege“ și Damaso se uita la hainele din dulap atât de concentrat că părea că joacă cel mai dificil joc de șah din istorie. Am profitat și am făcut un duș și am ales niște haine elegante, dar nu am exagerat. Nu voiam să contrastez, dar nici să arăt ca un dandi. Când am fost gata, am coborât, unde ne aștepta taxiul comandat, și am plecat spre petrecere. În cincisprezece minute am fost la ușă.

Intrarea era o structură de sticlă cu numele Avalon în litere fluorescente. Era în Marina Bay, și panorama de parte cealaltă a golfului, inclusiv zgârie-norii unde lucram, era minunată, cu toate clădirile înalte iluminate. Mai frumos decât Manhattanul în New York, văzut din Brooklyn pe timp de noapte. Am intrat când abia începea, așa că încă nu era multă lume și am putut alege un loc bun. La petreceri era ca în marketingul pe internet. Cele trei chei erau poziționare, poziționare și poziționare. Interiorul avea un aer de navă industrială și cu toate luminile și muzica îmi amintea de mișcarea cyberpunk, la fel ca atmosfera filmului Blade Runnerpe care eu și Diego urma să-l vedem săptămâna următoare. În spate, pe o scenă cu multe puncte de lumină pe perete, care se stingeau și se aprindeau, era DJ-ul care punea muzică electronică sau ceva de genul. Numele lui nu îmi spunea nimic, dar adevărul era că muzica nu era forțele meu. Mai bine zis nu aveam nici o idee. Oricum, părea să fie cunoscut aici, pentru că în momentul când a fost anunțat oamenii au luat-o razna.

Treptat au venit și colegii de servici până când la un moment dat eram peste douăzeci. Dar, spanioli doar cinci: Teresa, Damaso, Josele, Diego și eu. Era ciudat să vorbesc în engleză cu prietenii mei spanioli, dar o făceam din curtoazie pentru cei care nu vorbeau spaniolă. Am băut și dansat, râs și spus povești amuzante despre întâmplări de acolo. Cam 80% dintre cei de la petrecere eram expatriați sau, cel puțin, păream occidentali. Multe grupuri vorbeau spaniolă.

În grupul nostru au apărut niște spanioli pe care nu îi cunoșteam. Doi băieți și două fete. Damaso, desigur, cunoștea pe toată lumea așa că mi i-a prezentat.

─ David, el este Nacho. Nu știu dacă ai auzit de fotograful Ignacio Insua.

─ Nu, dar nici nu știu nimic despre lumea fotografiei.

─ Mă rog. Este el. Josele l-a cunoscut la o expoziție de fotografie în urmă cu câteva săptămâni. În Spania a expus în mai multe muzee și centre de artă. Apoi, o actriță cunoscută pe plan local l-a întâlnit și a venit aici cu ea să-u facă un portofoliu și de atunci este aici. Este fotograf de celebrități și evenimente majore în Singapore. În plus un bun jucător de golf, desigur.

─ Încântat Nacho. Acum înțeleg cum l-ai cunoscut pe Damaso. Sper să triumfez aici și să fi fotograful meu, pentru că la golf nu cred că ne vedem. Mie îmi plac sporturi de acțiune.

─ Desigur, ar fi grozav. Un client spaniol care să poată plăti rate mele nu ieftine. O plăcere David.

─ Pot pilota o barcă pentru o sesiune de fotografii să scot un ban în plus.

─ Vorbești serios? Uneori facem portofolii și reclame pe bărci. Din când în când am nevoie de un șofer.

─ Desigur, am spus zâmbind că a folosit cuvântul șofer în loc de pilot. Am titlul de Căpitan de Iaht. Iubesc navigația. Poți conta pe mine oricând. Orice legat de navigație mă încântă.

─ Te voi ține minte.

Damaso a continuat cu prezentările.

─ Aceste două brunete atât de frumoase sunt un cuplu și se numesc Elena și Rachel. Au o patiserie de produse fără gluten.

─ Bună, două săruturi, nu? De ce ați venit în Singapore?

─ Ne doream să vizităm altă țară și am văzut că aici aveau aceeași celiaci ca peste tot, dar nu au multe magazine pentru ei –a explicat Elena în timp ce eu îi dădeam două sărutări lui Rachel.

─ Am un prieten celiac în Madrid. Unele dintre dulciurile pe care le mănâncă sunt la fel de bune ca cele normale. Nu puteam să le diferențiez. Voi trece pe la magazinul vostru într-o zi să le încerc.

─ Oricând vrei –a spus Raquel. Ia o carte de vizită.

─ Mulțumesc. Văd că ești pregătită. Asta îmi place. Și numele tău? Am spus adresându-mă celui de-al patrulea. Eu tot David ... Am spus, zâmbind.

─ Mă numesc Pamos, Juan Pamos a spus imitând stilul lui James Bond.

─ Fii atent cu el –m-a sfătuit Damaso. Este un profitor. Chipurile este specialist în cinematografie, dar nu știu dacă a debutat. Părinții lui sunt oameni de afaceri bogați care lucrează în export, dar el se dedică mersului din petrecere în petrecere și se cuplează cu toate fetele cu care poate; indiferent dacă au sau nu prieten. Lipsește de la petreceri doar ca să joace golf cu mine și Nacho.

─ Golf? Este clar cum ți-ai făcut prietenii. Ei bine, eu sunt singur aici, fără parteneră, și nu sunt fată, așa că nu am de ce să îmi fac griji. Poate îmi poți prezenta o prietenă frumoasă ... Am râs cu poftă.

Am vorbit o bună perioadă de timp cu toată lumea, colegi de muncă și noi cunoștințe. Mai târziu, în drum spre baie am fost abordat de un om cu un accent englezesc care mi-a oferit nu știu ce substanță pe care nu o cunoșteam, dar cu siguranță era un fel de drog. L-am refuzat categoric și mi-am văzut de drum. Nu am luat droguri niciodată, nici măcar în epoca mea rebelă, și nu îmi doream să încep acum. Nu-mi plăcea să am viața controlată de nimic și asta era calea tipică, care m-ar putea converti în sclavul dozei zilnice. În această privință eram foarte radical. Nici măcar nu fumam, deși avusesem o perioadă în care am făcut-o, dar a trebuit să mă las pentru că era incompatibil cu exercițiul pe care îl făceam, și deși beam, nu lăsam alcoolul niciodată să mă facă să-mi pierd controlul. Prietenii mei mă tachinau uneori pe această temă, mai ales Damaso, care trăgea niște beții ca de campionat, dar îmi plăcea să mă simt mereu în control în orice situație. Eram un pic obsesiv pe tema asta.

Când m-am întors, m-am oferit să iau ceva de băut pentru Tere și partenerul meu, Jerome nebunul. În timp ce așteptam să mă servească cineva la bar, o fată frumoasă ce părea tai sau similar a venit lângă mine. Avea părul castaniu, lung, buclat, în două codițe lungi, care îi atârnau de o parte și alta a capului peste piept. Avea o șapcă de pânză verde și o bluză cu bretele de aceeași culoare. Cu fața rotundă și un zâmbet frumos evidențiat de buzele vopsite un roşu foarte moale. Avea ochii căprui închis, oarecum oblici, dar nu prea mult. Destul de înaltă, probabil de un metru șaptezeci și slăbuță. Nu pot spune că m-am îndrăgostit la prima vedere, ar fi o prostie, dar hormonii mei de macho iberic au făcut un triplu salt; mai ales atunci când s-a întors spre mine și a vorbit o engleză perfectă, cu o voce dulce și muzicală pe care am putut-o auzi doar pentru că a coincis cu o scădere în volumul muzicii.

─ Scuză-mă, m-am băgat în fața ta?

─ Nu, nu, ce contează! Nu îți face griji. Încă aștept să mă servească. Comandă tu prima să nu-ți faci partenerul să te aștepte.

─ Partenerul? Nu, sunt singură. Am venit cu o prietenă, dar a trebuit să plece ... Stai puțin! A fost o strategie pentru a afla tocmai asta, nu?

─ Ei bine, m-ai prins –am recunoscut zâmbind. Deși nu pot să cred că o femeie atât de frumoasă nu are companie.

Comentariul mea a amuzat-o și a început să râdă cu un râs melodios care m-a extaziat instantaneu. Pentru un moment ne-am uitat unul la altul tăcuți.

─ Îmi pare rău, nu m-am prezentat –am spus. Numele meu este David, sunt unul dintre spaniolii onorați la acest eveniment.

─ Spaniol? După engleza ta am crezut că ești american ... a afirmat cu o grimasă.

─ Se datorează faptului că mama mea este americană. Din Boerne, un oraș mic de zece mii de locuitori din Texas, în apropiere de San Antonio. Un paradis pentru drumeții, plin de trasee frumoase, deși nu la fel de mult ca tine, cum nu am mai văzut în viața mea. Care este numele tău? Cred că ai uitat să-mi spui, sau este un secret?

─ Nu, nu, nu e nici un secret. Numele meu este Sumalee, Sumalee Sintawichai. În tai înseamnă floare frumoasă.

─ Floare frumoasă? Te scutesc de compliment, dar, evident, este un nume perfect pentru tine. Se spune că Tailanda este țara zâmbetelor. Dacă toți îl au la fel de frumos ca al tău, trebuie să fie paradis.

─ Este dificil să nu îi zâmbesc unui bărbat ca tine –a răspuns.

Jur că zâmbetul ei valora un război. Era superbă. Era clar că această femeie îmi captase atenția.

─ Ai spus Simalee Sintawachi? Am strigat încercând să acopăr zgomotul din jur. O să încerc să mi-l amintesc.

─ Nu, Sumalee Sintawichai –a repetat apropiindu-se de urechea mea ca să nu trebuiască să țipe și făcându-mi toată pielea de găină. Deși pentru moment cred că Sumalee e suficient. Nu vreau să-ți explodeze capul din prima zi.

Prima zi? Însemna că voia să ne mai vedem? Pentru că eu da, asta era clar. Cât mai mult posibil. O fată atât de drăguță mi-o doream întotdeauna lângă mine. Nu am spus nimic despre comentariul ei și i-am oferit să ni se alăture. A fost încântată cu condiția să nu o las singură nici un moment. A fost ușor să-i accept termenii și, odată ce am comandat băuturile pentru Jerome și Tere, și cea pe care i-am oferit-o ei, ne-am îndreptat spre grup. Am prezentat-o tuturor colegilor mei și am fost uimit cât de confortabilă era cu atâția străini. Când a venit rândul lui să Damaso, care era deja amețit de alcool, a început să-i arunce complimente țipând și a trebuit să-l opresc.

─ Oprește-te bestie feroce! Controlează-ți mâinile, dacă vrei să le păstrezi. Păstrează-ți farmecele pentru altă femeie. Sumalee este cu mine în seara asta. Am făcut o înțelegere, nu?

─ Sigur că da. Doar a ta –a spus făcându-mi cu ochiul ștrengăresc și luându-mă de braț. Am convenit să nu ne separăm nici un moment astăzi.

Damasus, Jerome, Josele și Diego se uitau la mine uimiți. Nu știau dacă să creadă că am câștigat la loterie sau dacă era o capcană în spatele norocului. Mie nu-mi păsa, voiam doar ca noaptea să dureze pentru totdeauna. Mă simțeam euforic. Doar ce sosisem și deja conectasem cu cineva. Era clar că cei șapte ani cu Cristina nu mă făcuseră să-mi pierd capacitatea legendară cu femeile.

Am petrecut toată petrecerea vorbind fără oprire. Ne simţeam foarte confortabili unul cu celălalt, ca și cum ne cunoșteam de o viață. Mi-a spus că lucra într-o agenție de turism organizând excursii mai ales în Tailanda, țara ei, sau din Tailanda în Singapore. A trebuit să plece de acolo, pentru că mama ei era bolnavă și avea nevoie să facă bani pentru a-i plăti tratamentul. În Tailanda avea un servici bun, dar salariile erau foarte mici și venise în Singapore, sfătuită de o prietenă. Astfel, putea strânge bani să trimită acasă pentru medicamentele mamei ei. Era dintr-o zonă numită Chiang Rai, în partea de nord a țării, în apropiere de granița cu Myanmar și Laos. Familia ei era săracă și a trebuit să lupte pentru a obține o bursă să studieze marketing la Universitatea Thammasat. Când a terminat școala i s-a oferit un loc de muncă bun într-o companie mare, dar salariile erau foarte mici pentru ceea ce avea ea nevoie, ceea ce a împins-o la Singapore, unde, din fericire pentru mine, era acum.

Aveam multe în comun. Amândoi iubeam sportul, călătoriile, lectura, să încercăm lucruri noi, aventura, tot ce ține de spațiu ... Ca și cum eram suflete pereche. Nu-mi puteam crede marele noroc. Noaptea promitea să fie un succes.

Nu știu în ce moment am ajuns în această situație, dar dintr-o dată mi-am dat seama că vorbeam cu mâna ei dreaptă pe a mea, pe care i-o mângâiam cu mâna stângă. Pielea ei era foarte moale și simțeam o senzație de apăsare în piept care mă făcea să respir greu. În plus, cum muzica era foarte tare și multă lume țipa trebuia să ne vorbim la ureche, ceea ce făcea situația și mai interesantă când îmi spunea ceva și răsuflarea ei îmi mângâia fața. Păream doi îndrăgostiți spunându-ne secrete. Mă abțineam cu greu să nu mă întorc și să încep să o sărut și să o mângâi, dând frâu liber ardoarei pe care o simțeam în tot corpul, dar nu cunoșteau obiceiurile locului și nu am vrut să stric seara.

Am vorbit despre familia mea, ce m-a adus la Singapore ... Mă întreba lucruri infinite de toate felurile. Cât timp voi fi în Singapore, dacă îmi place să călătoresc ... Părea un al treilea grad, dar la care mă supuneam cu plăcere. A fost foarte interesată de toată povestea cu fosta mea prietenă. A spus că i se părea incredibil că o fată ar putea să mă lase pentru altul. Îmi plăcea din ce în ce mai mult. Definitiv urcase la poziția de persoana mea favorită din Singapore.

Aveam o înțelegere și încredere că se părea că fusesem împreună toată viața. În timp ce îmi vorbea îi puteam mirosi părul, care avea un parfum foarte specific care mi-a spus mai târziu că era jasmin și observam un sentiment ciudat pe care nu îl mai simțisem de foarte mult timp.

Era ca și cum mă îndrăgostisem, dar sigur nu era asta, ci mai degrabă atracția sexuală a primei întâlniri. Ar fi o nebunie. Doar ce o întâlnisem acum câteva ore, veneam dintr-o poveste tragică, dar, deși părea menit să fie sufletul meu pereche, nu putea fi atât de ușor.

Avea vreo logică?