Читать книгу Marşul Regilor - Морган Райс, Morgan Rice - Страница 12

O rafală de vânt l-a lovit pe Gareth în față și s-a uitat în sus, clipind printre lacrimi, în lumina palidă a primului soare care răsărea. Ziua abia începea, și totuși în acest loc îndepărtat, aici, pe marginea Vîrfurilor lui Kolvian, se adunaseră deja sute de persoane – familia regelui, prietenii și supușii regali apropiați, stând aproape, în speranța că vor participa la înmormântare. Chiar dincolo de ei, ținuți înapoi de o armată de soldați, Gareth putea vedea masele adunându-se, mii de oameni privind funeraliile de la distanță. Durerea pe fețele lor era autentică. Tatăl său fusese iubit, asta era sigur.

Gareth stătea împreună cu restul familiei apropiate, într-un semi-cerc în jurul corpului tatălui său, care stătea suspendat pe scânduri peste o groapă în pământ, cu frânghii în jur, așteaptă să fie coborât. Argon stătea în fața mulțimii, purtând hainele stacojiu-aprins pe care le folosea numai pentru funeralii, cu fața enigmatică în timp ce se uita în jos, la corpul regelui, gluga acoperindu-i fața. Gareth a încercat cu disperare să analizeze acea față, să descifreze cât de multe știa Argon. Oare Argon știa că și-a ucis tatăl? Și dacă da, le-ar spune celorlalți, sau ar lăsa destinul să-și urmeze cursul?

Spre ghinionul lui Gareth, acel băiat enervant, Thor, a fost exonerat de orice vinovăție; evident, el nu ar fi putut să-l înjunghie pe rege în timp ce era în temniță. Ca să nu mai vorbim de faptul că chiar tatăl său le spusese tuturor că Thor era nevinovat. Ceea ce doar a înrăutățit lucrurile pentru Gareth. Un consiliu fusese deja format să ancheteze situația, să controleze fiecare detaliu al crimei. Inima lui Gareth bătea să-i spargă pieptul în timp ce stătea acolo cu ceilalți, cu ochii ațintiți la cadavrul pe cale de a fi coborât în pământ; el ar fi vrut să meargă în groapă cu el.

Era doar o chestiune de timp până când urmele duceau la Firth – și când o făceau, Gareth va fi tras în jos cu el. El trebuia să acționeze rapid pentru a distrage atenția, să dea vina pe altcineva. Gareth s-a întrebat dacă cei din jurul lui îl suspectau. Probabil că era doar paranoic, iar pe când se uita la chipurile lor, nu a văzut pe nimeni uitându-se la el. Acolo stăteau frații lui: Reece, Godfrey, și Kendrick; sora lui Gwendolyn; și mama sa, fata ei schimbată de durere, arătând catatonică; într-adevăr, de la moartea tatălui său, ea era o persoană diferită, abia capabilă să vorbească. El a auzit că, atunci când a primit știrile, ceva s-a întâmplat în ea, un fel de paralizie. Jumătate din fața ei era înțepenită; atunci când deschidea gura, cuvintele ieșeau prea lent.

Gareth a examinat fețele consilierilor regelui din spatele ei – generalul principal, Brom, și capul Legiunii, Kolk, stăteau în fața, în spatele lor stând nenumărații consilieri ai tatălui său. Toți simulau durerea, dar Gareth știa mai bine. Știa că tuturoracestor oameni, tuturor membrilor consiliului și sfătuitorilor și generalilor – și tuturor nobililor și seniorilor din spatele lor – abia le păsa. El a recunoscut pe fețele lor ambiția. Dorința de putere. Pe măsură ce fiecare se uita în jos la cadavrul regelui, el a simțit că fiecare se întreba cine va fi următorul care va apuca tronul.

Era exact gândul pe care-l avea Gareth. Ce s-ar putea întâmpla în urma unui astfel de asasinat haotic? Dacă ar fi fost curat și simplu, iar vina dată pe altcineva, atunci planul lui Gareth ar fi fost perfect – tronul i-ar reveni lui. La urma urmei, el era primul născut, fiul legitim. Tatăl său îi cedase puterea lui Gwendolyn, dar nimeni nu fusese prezent la acea reuniune, cu excepția fraților lui, și dorințele sale nu fuseseră niciodată ratificate. Gareth cunoștea consiliul, și știa cât de în serios luau ei legea. Fără o ratificare, sora lui nu putea domni.

Ceea ce, din nou, ducea la el. Dacă lucrurile își urmau cursul – şi Gareth era hotărât să se asigure că o vor face – atunci tronul ar trebui să-i revină lui. Asta era legea.

Frații săi i se vor opune, nu avea nicio îndoială. Ei își vor aminti întâlnirea cu tatăl lor, şi, probabil, vor insistă ca Gwendolyn să domnească. Kendrick nu ar încerca să preia puterea pentru el însuși – era prea curat la suflet. Godfrey era apatic. Reece era prea tânăr. Gwendolyn era singura ameninţare reală. Dar Gareth era optimist: nu credea că Consiliul era gata ca o femeie – cu atât mai puţin o adolescentă – să conducă Inelul. Şi fără o ratificare de la rege, aveau scuza perfecta pentru a trece peste ea.

Singurul pericol real rămas în mintea lui Gareth era Kendrick. Până la urmă, el, Gareth, era urât de toată lumea, în timp ce Kendrick era iubit de oamenii de rând, de soldaţi. Având în vedere situația, exista întotdeauna şansa ca Consiliul să dea tronul lui Kendrick. Cu cât Gareth putea prelua puterea mai repede, cu atât ar putea-o folosi pentru a-l strivi pe Kendrick.

Gareth a simţit ceva trăgându-l de mână, şi s-a uitat în jos și a văzut cum frânghia îi ardea palma. El și-a dat seama că începuseră să coboare sicriul tatălui său; s-a uitat şi i-a văzut pe ceilalți frați ai sai, fiecare ținând de asemenea o funie, lăsându-l încet în jos. Capătul lui Gareth s-a înclinat, pentrun că el întârziase coborârea, şi el s-a întins şi a apucat frânghia cu cealaltă mâna până când în cele din urmă a ajuns la același nivel. Era o ironie: chiar şi în moarte, nu-și putea mulțumi tatăl.

Clopotele îndepărtate băteau, de la castel, şi Argon a păşit înainte şi a ridicat o mână.

“Itso ominus domi ko resepia…”

Limba pierdută a Inelului, limba regală, folosită de strămoşii săi timp de o mie de ani. Era o limbă pe care profesorii privați ai lui Gareth i-au băgat-o în cap pe când era mic – şi una de care avea nevoie pentru a-și asuma puterile regale.

Argon s-a oprit brusc, s-a uitat în sus, şi apoi direct la Gareth. Un fior rece a trecut pe coloana vertebrală a lui Gareth atunci când ochii translucizi ai lui Argon au părut să ardă prin el. Fața lui Gareth s-a înroșit, şi s-a întrebat dacă întreg Regatul îl privea, şi dacă toți ştiau ce însemna. În această privire fixă, el a simţit că Argon ştia de implicarea lui. Şi totuşi Argon era misterios, refuzând întotdeauna să se implice în urcușurile şi coborâșurile soartei oamenilor. Oare va păstra tăcerea?

"Regele MacGil a fost un rege bun, un rege drept," a spus încet Argon, vocea lui adâncă şi nepământeană.

"El a adus mandrie si onoare strămoşilor săi, şi bogăţie şi pace cum acest regat n-a mai cunoscut vreodată. Viaţa lui a fost luată prematur, după cum a vrut Dumnezeu. Dar a lăsat în urmă o moştenire profundă şi bogată. Acum depinde de noi să ne îndeplinim această moştenire."

Argon se întrerupse.

"Regatul nostru al Inelului este înconjurat de ameninţări profunde şi de rău augur pe toate laturile. Dincolo de Canionul nostru, protejat doar de scutul nostru  de energie, se află un popor de salbatici şi creaturi care ne-ar putea rupe în bucăți. În interiorul Inelului nostru, de cealaltă parte a ținuturilor noastre înalte, se află un clan care ne-ar face rău. Trăim într-o prosperitate şi pace de neegalat; dar siguranța noastră este efemeră.

"De ce iau zeii pe cineva dintre noi în în floarea vârstei – un rege bun şi înţelept şi corect? De ce a fost destinul său să fie ucis în acest fel? Suntem toți doar pioni, marionete în mâna sorții. Chiar şi la apogeul puterii noastre, putem ajunge sub pământ. Întrebarea cu care trebuie să ne confruntăm nu este către ce ne străduim – ci cine ne străduim să fim. "

Argon și-a coborât capul, iar Gareth și-a simţit palmele arzând pe când  coborau sicriul până la capăt; în cele din urmă a lovit pământul cu o bufnitură.

"Nu!" a venit un țipăt.

Era Gwendolyn. Isteric, ea a fugit spre marginea gropii, ca şi cum ar fi vrut să se arunce ea însăşi înăuntru; Reece a alergat şi a prins-o, a tras-o înapoi. Kendrick s-a dus să-l ajute.

Dar Gareth n-a simţit niciun pic de simpatie pentru ea; mai degrabă, el s-a simţit ameninţat. Dacă ea vroia să fie sub pământ, el ar putea aranja asta.

Da, într-adevăr, el ar putea.

*

Thor stătea doar la câțiva metri distanță de cadavrul regelui MacGil și privea cum e coborât în pământ, şi se simţea copleşit de imagine. Cocoţat pe marginea celui mai înalt pisc din regat, regele alesese un loc spectaculos unde să fie îngropat, un loc măreţ, care părea să ajungă chiar la nori. Norii aveau o nuanţă de portocaliu şi verde şi galben şi roz, pe măsură ce primul soare la răsărit se târa în sus pe cer. Dar ziua era acoperită cu o ceata care nu se ridica, ca și cum însuși Regatul era în doliu. Krohn, alături de el, a scheunat.

Thor a auzit un ţipăt, şi a privit în sus pentru a o vedea pe Estopheles, zburând în cercuri mari deasupra lor, privind în jos la ei. Thor era încă amortit; cu greu putea crede evenimentele din ultimele zile, că el stătea acum acolo, în mijlocul familiei regelui, uitându-se cum acest om pe care el a ajuns atât de repede să-l iubească era coborât în pământ. Părea imposibil. Abia începuse să-l cunoască, primul om care i-a fost vreodată ca un tată adevărat, iar acum el îi era luat. Mai mult decât orice, Thor nu se putea opri  să se gândească la ultimele cuvinte ale regelui:

Tu nu ești ca ceilalți. Ești special. Și până când nu înțelegi cine ești, regatul nostru nu va fi deloc liniștit. "

Ce a vrut regele să spună cu asta? Cine era el, mai exact? Cum era el special? Cum de știa regele? Ce avea soarta regatului de-a face cu Thor? Oare regele doar delira?

Există un ținut mare, departe de aici. Dincolo de Imperiu. Dincolo chiar de țara dragonilor. Este țara Druizilor. De acolo este mama ta. Trebuie să mergi acolo să cauți răspunsuri. "

Cum a știut MacGil despre mama lui? Cum a ştiut unde a trăit ea? Şi ce fel de răspunsuri avea ea? Thor a presupus întotdeauna  că ea a murit – ideea că ea ar putea fi în viaţă îl electrifica. El era hotărât, mai mult ca oricând, să o caute, să o găsească. Pentru a găsi răspunsuri, pentru a descoperi cine era şi de ce era special.

Clopotul bătea şi, când cadavrul lui MacGil a început să fie coborât, Thor s-a întrebat despre răsturnările crude ale soartei; de ce i- a fost permis să vadă în viitor, să-l vadă pe acest mare om ucis – dar a fost făcut neputincios în a face ceva în legătură cu asta? În unele moduri, își dorea să nu fi văzut niciodată acest lucru, să nu fi știut niciodată dinainte ce se va întâmpla; își dorea ca el să fi fost doar un spectator nevinovat ca şi restul, doar să se fi trezit într-o zi și să fi aflat că regele era mort. Acum, el se simţea ca fiind parte din asta. Într-un fel, se simţea vinovat, ca și cum ar fi trebuit să fi făcut mai mult.

Thor s-a întrebat ce se va întâmpla acum cu Regatul. Era un regat fără rege. Cine va domni? Va fi, cum specula toată lumea, Gareth? Thor nu-și putea imagina nimic mai rău.

Thor a scanat mulţimea şi a văzut feţele dure ale nobililor şi seniorilor, adunați aici din toate colțurile Inelului; ştia că sunt bărbaţi puternici, din ce îi spusese Reece, într-un regat agitat. Nu putea să se oprească din a se întreba cine ar putea fi criminalul. În toate aceste fețe, părea ca și cum toți erau suspecți. Toţi aceşti oameni căutau puterea. Oare Regatul se va sparge în bucăți? Forţele lor se vor lupta unele cu altele? Care va fi propria lui soartă? Şi ce se va întâmpla cu Legiunea? Va fi desființată? Ar putea fi desființată armata? Oare Cavalerii de Argint s-ar revolta dacă Gareth era numit rege?

Şi după tot ce s-a întâmplat, oare ceilalți vor crede cu adevărat că Thor a fost nevinovat? Va fi el obligat să se întoarcă în satul său? Spera că nu. El a iubit tot ce a avut; vroia mai mult decât orice să rămână aici, în acest loc, în Legiune. Vroia doar ca totul să fie cum a fost, să nu se schimbe nimic. Regatul, cu doar câteva zile în urmă, părea atât de substanţial, atât de permanent; MacGil părea că va sta pe tron pentru totdeauna. Dacă ceva atât de sigur, atât de stabil se putea prăbuși dintr-o dată – ce speranța era pentru ei ceilalți? Nimic nu mai părea permanent pentru Thor.

Inima lui Thor s-a rupt privind-o pe Gwendolyn cum încearcă să sară în mormânt cu tatăl ei. Pe când Reece a tras-o înapoi, însoţitorii au venit şi au început să arunce movila de pământ în groapă, în timp ce Argon a continuat cântările ceremoniale. Un nor a trecut pe cer, acoperind pentru o clipă primul soare, iar Thor a simţit un vânt rece biciuind prin această zi de vară care se încălzea rapid. El a auzit un scâncet, şi s-a uitat în jos şi l-a văzut pe Krohn la picioarele lui, privind în sus la el.

Thor abia ştia ce se va întâmpla cu orice acum, dar ştia un singur lucru: trebuia să vorbească cu Gwen. Trebuia să-i spună cât de rău îi pare, cât de înnebunit de durere era și el din cauza morții tatălui ei, să-i spună că nu era singură. Chiar dacă ea va decide să nu-l mai vadă niciodată pe Thor, el trebuia să-i spună că a fost acuzat pe nedrept, că el nu a făcut nimic în acel bordel. Avea nevoie de o şansă, doar o singură şansă, să pună lucrurile la punct, înainte ca ea să-l respingă pentru totdeauna.

Pe când ultima lopată de țărână a fost aruncată pe rege şi clopotele au bătut din nou şi din nou, mulţimea s-a rearanjat: rânduri de oameni se întindeau cât de departe putea vedea Thor, șerpuind pe drum de-a lungul crestei, fiecare ținând un singur trandafir negru, aliniindu-se pentru a trece pe lângă movila proaspătă de pământ care marca mormântul regelui. Thor a pășit inainte, a îngenuncheat şi a pus trandafirul pe grămada deja în creştere. Krohn a scheunat.

Pe când mulţimea a început să se disperseze, oamenii îndreptându-se în toate direcţiile, Thor a observat că Gwendolyn a scăpat din strânsoarea lui Reece şi a alergat, isteric, departe de mormânt.

"Gwen!" a strigat după ea Reece.

Dar ea era de neconsolat. S-a strecurat prin mulțime a fugit în jos pe o potecă de-a lungul marginii crestei. Thor nu putea suporta să o vadă așa; trebuia să încerce să vorbească cu ea.

Thor țâșni și el prin mulţime, cu Krohn după el, strecurându-se cum putea prin mulţime, încearcă să urmeze traseul ei şi să o prindă din urmă. În cele din urmă, a reușit să iasă pe la margine și a văzut-o alergând, departe de ceilalți.

"Gwendolyn!" a strigat.

Ea a continuat să alerge, şi Thor a urmarit-o, alergând și mai repede, cu Krohn schelălăind alături de el. Thor a fugit mai repede şi mai repede, până ce plămînii îl ardeau, şi în cele din urmă a reuşit să micșoreze distanța dintre ei.

El i-a apucat unul din braţe, oprind-o.