Читать книгу Transformată - Morgan Rice - Страница 9

Caitlin fugea. Bătăușii se intorseseră si o urmăreau pe alee. În fața ei era o fundătură, un zid masiv, dar ea a fugit oricum, chiar spre el. În timp ce fugea, a luat viteză, o viteză imposibilă, iar clădirile rămâneau în urmă ca o ceață. Simțea vântul vâjâindu-i prin păr.

În timp ce se apropia, a sărit, și dintr-un singur salt a fost pe partea de sus a peretelui, la o înălțime de zece metri. Încă un salt și a zburat prin aer, din nou, zece metri, șapte, aterizând pe beton, fără a greși măcar un pas, încă alergând, alergând. Se simțea puternică, invincibilă. Viteza ei a crescut și mai mult, și a simțit ca ar putea zbura.

S-a uitat în jos și în fața ochilor ei betonului s-a schimbat în iarbă – iarba verde, înaltă, unduindu-se. Ea a fugit printr-o preerie, cu soarele strălucind, și a recunoscut-o ca fiind casa din copilăria ei timpurie.

În depărtare, putea simți că tatăl ei stătea la orizont. În timp ce fugea, a simțit că se apropia de el. Ea l-a văzut venind în centrul atenției. Stătea cu un zâmbet mare, și cu brațele larg deschise.

O durea să-l vadă din nou. Ea a fugit din toate puterile. Dar, pe când ea a ajuns mai aproape, el s-a îndepărtat.

Dintr-o data, ea cădea.

O ușă uriașă, medievală, s-a deschis, și a intrat într-o biserică. Ea a mers pe un culoar slab luminat, cu torțe arzând de fiecare parte a ei. În spatele unui amvon, un bărbat stătea cu spatele la ea, îngenunchind. Pe când se apropia, el s-a ridicat și s-a întors.

Era un preot. S-a uitat la ea, și fața lui s-a umplut de frică. Ea și-a simțit sângele vâjâind prin vene și s-a privit pe ea însăși cum s-a apropiat de el, fără a se putea opri. El a ridicat o cruce în fața ei, temător.

Ea s-a năpustit asupra lui. Își simțea dinții creascând lungi, prea lungi, și a privit cum s-au înfipt în gâtul preotului.

El a țipat ascuțit, dar ei nu-i păsa. Ea a simțit cum sângele lui curge prin dinții și în venele ei, și a fost cea mai mare senzație din viața ei.

Caitlin stătea în șezut în pat, cu respirația întretăiată. S-a uitat în jur, dezorientată. Lumina soarelui de dimineață pătrundea înăuntru.

În cele din urmă, ea și-a dat seama că a visat. Și-a șters sudoarea rece de la tâmple și s-a așezat pe marginea patului.

Liniște. Judecând după lumina, Sam și mama ei trebuie să fi plecat deja. S-a uitat la ceas și a văzut că era într-adevăr târziu: 8:15. Va întârzia în a doua ei zi de școală.

Perfect.

A fost surprinsă de faptul că Sam nu o trezit-o. În toți acei ani, el nu a lăsat-o să doarmă prea mult – o trezea mereu dacă el pleca primul.

El trebuie să fie în continuare supărat pentru aseară.

S-a uitat la telefonul ei mobil: mort. Uitase să-l încarce. Tot aia. Nu avea chef să vorbească cu nimeni.

A aruncat pe ea niște haine de pe podea și și-a trecut mîinile prin păr. În mod normal ar pleca pur și simplu fără să mănânce, dar în această dimineață ea a simțit o sete. O sete neobișnuită. S-a dus la frigider și a luat o sticlă de doi litri de suc de grapefruit roșu. Într-o frenezie bruscă, a rupt capacul și a băut direct din sticlă. Nu s-a oprit din înghițit până când nu a golit toată sticla.

S-a uitat la recipientul gol. Oare tocmai a băut toate astea? În viața ei, nu a băut mai mult de o jumătate de pahar. S-a privit apucând și zdrobind recipientul de carton într-o singură mână, până când a ajuns o minge mică. Ea nu putea înțelege ce era această putere nou dobandită care îi curgea prin vene. Era incitant. Și înfricoșător.

Tot îi mai era sete. Și foame. Dar nu pentru mâncare. Venele ei țipau după ceva mai mult, dar ea nu putea înțelege ce.

*

Era ciudat să vadă holurile școlii ei atât de goale, opusul complet al zilei dinainte. Cu ora începută, nu era nimeni pe hol. S-a uitat la ceas: 08:40. Mai erau 15 minute din cea de-a treia clasă a ei din zi. S-a întrebat dacă chiar merita să se mai ducă, dar apoi, din nou, ea nu știa unde să meargă. Deci a urmat numerele pe hol spre clasă.