Читать книгу Vânătoarea De Comori - Stephen Goldin - Страница 5

Dacă ar fi fost măcar atât de buni ca să ne urască, am fi putut folosi acea ură pentru a crea o identitate rasială. Dar ei ne-au refuzat chiar și această fărâmă de respect. Suntem unelte, lucruri care trebuie folosite, nevrednice de dragoste sau ură, milă sau denigrare. Ei ne definesc prin funcțiile noastre, nu prin persoana noastră. Și, pentru că n-avem alternative, facem și noi la fel...

A fost nevoie de o luptă sângeroasă pentru ne a câștiga libertățile cele mai de bază. Va fi nevoie de mult, mult mai mult pentru ne a câștiga un sentiment de identitate...

− Jasmine S

Un Manifest Android

Atât de mare-i era reputația încât prezența Tylei deVrie aducea o tensiune tăcută cu multe ore înainte ca ea să intre în clădire. Femeile se dichiseau jenate, știind că, indiferent de cât de strălucitoare ar arăta, ea va arăta mai bine. Bărbații se fâțâiau timizi – foștii iubiți se întrebau ce făcuseră de i-au pierdut favorurile și iar cei care mai sperau se întrebau dacă erau suficient de provocatori pentru a-i atrage atenția. Când valetul android chargé d’affaires a anunțat în cele din urmă sosirea ei, nimeni nu era atât de stângaci încât să se oprească și să se holbeze. Oamenii împrăștiați ici și acolo și-au întors discret capul spre ușă, apoi și-au văzut nonșalanți de treaba lor dinainte. De fapt numai câțiva și pe rând, dar înainte ca diva deVrie să ajungă la a treia din cele trei trepte largi care duceau de la ușă până la mezaninul cu vedere la sala de bal, toată lumea făcuse un inventar complet al celor mai recente ținute scandaloase ale sale. În timp ce fața îi purta expresia știută de plictiseală plăcută, ținuta ei era destul de departe de a fi atât de plictisitoare încât să nu pornească următoarea fiță interstelară. Dungile fosforescente subțiri se învârteau electric pe fața ei, ca niște electroni roșii și verzi în jurul unui nucleu. Părul ei era pieptănat în sus și împletit, cu cozi groase în culori verde și roșu, împletite cu îndemânare, dându-i un aspect de acadea baston și adăugând douăzeci de centimetri la înălțimea ei. Pornind de la umerii ei, două benzi largi de plastiglo, una roșie și una verde, se arcuiau în jos pe partea din față, îi acopereau sânii și făceau un X direct printre picioare, apoi se împerecheau în jurul contururilor netede ale gambelor pentru ca în final să se înfășoare în jurul tălpilor ei pe post de sandale. De acolo, benzile se încolăceau prin spatele picioarelor, se încrucișau din nou peste fese și continuau până la umeri pentru a termina ciclul. În jurul gleznei sale stângi era o bandă îngustă de mătase, de care atârna nonșalantă singură piesă de podoabă – o bucată de inimă de piatră de mărimea unei cireșe, tăiată din inima unei creaturi de siliciu de pe planeta Ootyoce. Pe oricine altcineva ținuta ar fi fost exagerată; pe ea, îți oprea respirația. Tyla deVrie i-a amuțit pe reporterii de presă din galeria din anticamera sălii, toți înarmați cu întrebări despre moștenirea fantastică a familiei deVrie în Vânătoarea de Comori. Acum stătea lângă balustradă, privind peste vasta întindere a sălii în formă de dom. Chiar dacă erau aproape o mie de oameni la nivelul parterului, sala părea mai puțin de jumătate plină. Îngrămădeala, la urma urmei, ar fi fost ceva déclassé.

O orchestră cânta la capătul de nord al sălii. Aceasta nu era o simplă colecție de sintetizatoare și mixere, ci optzeci de oameni în carne și oase care cântau la instrumente reale, cei mai desăvârșiți maeștri adunați de pe planete din întreaga galaxie. Muzica pe care o interpretau era delicată, potrivită pentru dansurile impunătoare ale Societății. Unii invitați de fapt dansau, deși majoritatea erau mulțumiți să se așeze la mesele de pe marginea parterului sau stăteau în picioare și vorbeau. Orchestra avea o amplificare slabă – suficient de tare pentru a înăbuși discuțiile învecinate, dar nu atât de asurzitoare pentru a interfera cu propria discuție. Tyla stătea ca un monarh care își privea domeniul; apoi, îndrăznind să se miște, ea merse cu pași lungi, ca de pisică, la gravtubul transparent. Ar fi putut să pozeze ca statuie, deoarece câmpul gravitațional o făcea să plutească ușor pe podeaua sălii; privirea ei rămase fixă iar expresia ei nu se schimba niciodată. Doar o foarte mică zdruncinătură a informat-o că a ajuns la nivelul parterului. Ea a ieșit din tub și a început să socializeze.

Părea că se mișcă doar la întâmplare prin mulțime, acceptând o băutură de pe tava unui servitor android, degustând de la un hors d'œuvre la altul. Mișcările browniene ale societății puteau determina schimbarea destinației sale de zeci de ori într-un minut, dar întotdeauna știa exact unde se îndreaptă. Ca un politician priceput răsfoind propriul fișier Farley, mintea ei era un glosar de calculator cu informații exacte despre oamenii pe care îi întâlnea.

Kontorr, Occla: peste 80 de ani, deși pretinde că are 70. Trei ex-soți (inclusiv Tonas!), Divorțată în prezent. Familia este din Societatea Veche, iar ea e rămasă în urma tendințelor. Cosponsor pentru Jumpdown. Cunoștință ocazională - de tratat cu o aprobare cordială, cuvânt de salut.

alMassan, Ranso: 120 sau cam așa ceva. Îi place să se plângă de defecțiuni la brațul artificial. Căsătorit cu Robidia de 30 de ani – ieșit din cursă. Prieten vechi de familie - de tratat cu zâmbet cald, schimb de plezanterii.

Tens, Arrira: 30 (???). Căsătorită în Societate (Vond, desigur!), apoi rămasă singură după divorț. Deziluzii despre propria valoare. Arivistă pe plan social. A încercat să se cupleze cu Billin înainte de a termina eu cu el. Nu vorbesc cu ea în acest an - de tratat cu încruntare și dispreț rece.

Corbright, Wilfern: 62, râde tare cu răgete fără niciun motiv bun. Destul de Nouveau. Pe lista C (cu siguranță). Niciodată nu a fost prezentată oficial - tratează cu reținere politicoasă.

Danovich, Necor: 68. Fost iubit, cu doi ani în urmă. Ochi blânzi, performanțe mediocre - tratează cu zâmbet prietenos, de oprit și discutat câteva baliverne.

Erau foarte multe paracgrafe ca cel din urmă. Tyla deVrie era notorie pentru inimile frânte în rândurile bărbaților eligibili ai Societății, lăsându-i la fel de brusc cum i-a acostat, fără niciun motiv. Aventurile ei era o sursă constantă de bârfe în rândul doamnelor cu o reputație și o strălucire mai mică, o sursă de frustrare veșnică pentru amanții pe care-i abandonase – și o sursă continuă de speranță pentru bărbații cu care ea trebuia să se combine, fiecare dintre ei imaginându-și că el va fi cel care o va îmblânzi în cele din urmă. La vârsta de numai treizeci și trei de ani, ea era una din acei oameni din galaxie.

Când se întâlnea cu unul dintre vechii ei iubiți, ea îi întreba întotdeauna dacă au intrat în Vânătoare. Această întrebare era pro forma; răspunsul era, invariabil, − Desigur. În afară de flirturile de rutină, totuși, ea acorda o atenție redusă bărbaților eligibili care nu îi fuseseră încă iubiți. Nu era o noapte pentru a începe aventuri noi. Tyla avea propria ei agendă.

Trăncăneala ineficientă a mulțimii, al cărei singur credo părea a fi loquo, ergo sum, politețea gentilă și zâmbetele ipocrite – aceasta era lumea pe care ea o cucerise cu o precizie calculată. Și-a înfășurat zgomotul conversației în jurul ei ca o haină caldă și familiară. Lumea ei, Societatea ei. Dar în seara aceea simți o atingere slabă a febrei lui Alexander - trebuie să mai existe o altă lume, undeva, să o cucerească.

Mai bine savurează asta, fată, se avertiză ea aspru. Aceasta poate fi ultima ta petrecere pentru o perioadă bună de timp.

În timp ce discuta cu Doz Linn, un fost amant, au traversat din neatenție orbita socială a lui Barb. Barbanté Leonyn, o brunetă înaltă, superbă, fosta cumnată a lui Tyla. Rochia ei, dezvăluind un decolteu amplu în față și în spate, parodia un combinezon spațial, inclusiv mănușile și bocancii. Partea dreaptă era de un roșu strălucitor, cu clopote din safir care se bălăngăneau din ea; partea stângă era albastră cu clopote de rubin.

Barb era o forță naturală care mătura totul în fața ei. Înconjurată de un grup de admiratori, îi lăsă deoparte să se concentreze pe Tyla. − Tyla, draga mea, arăți cu adevărat răpitoare și sunt sigur că cel puțin jumătate din bărbații de aici au exact același gând în mintea lor. De unde tot vii cu ținutele astea? Cu adevărat m-aș face verde de invidie, numai că o să mă contrazic cu rochia mea, așa că, bineînțeles, nu o voi face, dar nu este deloc surprinzător să te văd în compania unuia dintre cei mai frumoși bărbați. L-aș fura de la tine, dragă, dar nu pot, nu-i așa, pentru că deja l-ai lăsat să plece, deci, care-ar fi ideea?

Ea își termină băutura și-i înmână paharul unuia dintre admiratorii ei, luând un alt pahar de la alt bărbat care era pe punctul de a-l bea el însuși. Abia făcând pauză să respire, ea continuă: − Spațiul, ce muzică îngrozitoare! Toate aceste bang-bang-uri sunt de-ajuns să-mi dea cu adevărat o stare premenstruală. Ai crede că își pot permite să angajeze o orchestră care cunoaște diferența dintre muzica reală și sunetul de urinare într-o ploscă de spital. Cum este Bred, apropo? Și nu-mi spune că nu este aici, dragostea mea, pentru că am văzut-o pe Honey B afară pe portul spațial chiar după-amiaza asta. Nu cred că s-a deranjat să vină la bal. Nu, desigur, nu, nu te-ai putea aștepta la vreun comportament prea sociabil din partea lui. De ce m-am căsătorit cu el - mă depășește. Am avut trei soți de atunci și fiecare dintre ei a fost mai mult decât dispus să fie văzut la brațul meu la petreceri. Nu, nu mă întreba numele lor, dragă, nu sunt un almanah și sunt doamne aici care ar putea recita întreaga listă înapoi și înainte. Dacă te gândești la asta, unele dintre ele au preferat înapoi mai mult decât înainte… Ah, dar nu contează. Doz, fi drăguț și umple-mi paharul, te rog? − Nu e gol, remarcă cu răutate Doz Linn.

Barb se uită la paharul ei, apoi la Doz Linn. Apoi se uită înapoi la paharul ei. Apoi turnă calm conținutul pe pantofii lui. − Acum este, spuse ea.

Pe când Doz stătea cu gura deschisă, Barb îi dădu paharul, o luă pe Tyla de braț și o conduse pe lângă un cerc de masculi care se retrăseseră brusc. Tyla nu era sigură de ce tolera această invazie a imperiului ei, cu excepția faptului că știa că Barb spunea lucruri pe care nimeni altcineva nu îndrăznea să le spună.

− Ți-am dus lipsa, Tyla, cu adevărat. Mi-au lipsit discuțiile noastre de surori. Chiar dacă ești sora lui Bred, nu a mea, întotdeauna am simțit că există o legătură mistică între noi. Și cu adevărat, indiferent cât de mult mă plâng, mi-e dor de și de Bred. Am fost la fel de nepotriviți ca doi pantofi stângi, prăjiturelul meu și cu mine, dar el a fost singurul om de al cărui nume îmi aminteam a doua zi de dimineață, fără să-l scriu pe pernă în seara dinainte. Viața nu este niciodată ușoară pentru noi, reginele Societății, nu-i așa?

Tyla nu s-a deranjat să răspundă. Barb nu punea întrebări la care aștepta răspunsuri.

− Ce crezi despre marele scandal android? Personal, cred că totul e un nonsens, făcând un lucru atât de mare din așa puțin. Nu e ca și cum ar avea șanse să câștige sau altceva, nu cu o navă doar de fier vechi și cu un echipaj de roboți. Și chiar dacă ar avea o șansă, cine-l bagă în seamă, cu excepția unei grămezi de păuni încrezuți cu IQ-uri cât jumătate din dimensiunea penisului? Dacă ei cred că sunt mai buni decât un andro, tot ce trebuie să facă este să-l bată în Vânătoarea de Comori, nu?

− Oo și vorbind despre asta, Arrira îmi spune că există niște case de pe Hellfire pe care niciunul din oamenii noștri nu le poate bate. Este aproape suficient ca cineva să vrea să viziteze Hellfire. Jură că nu știe acest lucru din experiența personală, bineînțeles; las-o pe ea să nege singurul lucru ce ar ridica-o la nivelul subumanilor, în estimarea mea. Aceștia își adaptează genetic acei andro pentru o muncă specifică, știi, ceea ce e mai mult decât pot spune despre oricare dintre bărbații pe care i-am avut în ultima vreme. E suficient să te facă să renunți la toată credința în Darwin, îți pot spune sincer.

Se putea conta întotdeauna pe Barb pentru o diversiune, dar un pic din asta a ajuns ceva într-adevăr foarte mult. Tyla căuta în jur o modalitate de a se desprinde și a văzut-o pe Nillia Rathering în discuții cu un grup de alte femei la doar câțiva metri distanță. Nillia nu prea era un pas spre mai bine, dar cel puțin juca jocul social cu aceleași reguli pe care le avea și Tyla.

Tyla îi strigă numele. Nillia ridică privirea și o văzu pe Tyla, apoi radie cu strălucirea caldă a unui heruvim din vechime și îi făcu semn Tylei să i se alăture. Tyla a început imediat să regrete această inițiativă. A fost cumva prea rapidă să sară din oala unui canibal în a altuia?

Manevra ei a avut oricum efectul scontat. Barb se uită la Gentlelady Rathering și hotărî că timpul ei ar putea fi petrecut mai bine în altă parte. − Ei bine, Tyla dragostea mea, ar fi fost cu adevărat exorbitant să fiu sora ta din nou pentru câteva ore, dar am venit la bal cu propria mea agendă, știi tu. Pur și simplu trebuie să găsesc un om care merită să fie sedus, o sarcină grea, atât cât ar putea fi. Privind în jur, mă tem că tu și cu mine vom fi forțate să ne coborâm standardele pentru a obține o viață heterosexuală cu adevărat satisfăcătoare, deși presupun că aș putea introduce prea multe adjective în calificările mele. Vânătoare fericită! Și chiar așa, Barb a plecat să zăpăcească un alt sector al sălii.

Tyla, între timp, a rămas cu Nillia Rathering. – Îmi pare bine să vă văd din nou, Nillia. Tyla putea să mintă social cu cele mai plăcute zâmbete.

− Da, copilul meu, a fost mult prea lungă despărțirea, spuse Nillia. − Vino și lasă-mă să-ți văd ținuta uimitoare.

Tyla s-a conformat cu reținere. Nillia Rathering era inofensivă, dar era de așa o mare plictiseală… Iar Tyla a observat cu dezgust pe când se apropia că Nillia a mai adunat încă câteva kilograme de la ultima lor întâlnire. Unele femei păreau să-și piardă pur și simplu mândria de felul cum arătau cândva, odată ajunse la o sută cincizeci de ani. Nu voi lăsa niciodată să mi se întâmple așa ceva, a decis Tyla în tăcere.

Nillia examina îndeaproape rochia, aruncând încântată oo-uri și aa-uri. − Oo, dac-aș fi cu o sută de ani mai tânără. Ți-aș fi putut arăta un truc sau două, draga mea.

− Sunt sigură că încă mai puteți, răspunse Tyla, lansând complimentul pe care Nillia îl așteptase.

− Of, nu, nu, dragă, mă flatezi prea mult. Mă tem că zilele mele de glorie sunt toate în urma mea. Din moment ce Tyla știa că Nillia nu credea asta, adevărul a ieșit ca o minciună socială politicoasă.

− Dar tu, Tyla? întrebă Nillia. − Ai fost cam pustnică în ultimele câteva luni, nu-i așa? Mi-a fost dor de fața ta minunată la toate petrecerile. Nu te-am văzut de când... de la Labirint, nu-i așa, în Noua Cretă?

− Mă tem că treburile personale au devenit puțin prea apăsătoare, răspunse Tyla, ignorând curiozitatea evidentă.

− Și vorbind despre afacerile personale, draga mea, spuse Nillia, coborându-și vocea la un nivel între-noi-fetele, - ai auzit despre Randa și Mendasan?"

− Am auzit că le-a fost desființată căsătoria, dar nu am auzit din ce cauză. Această conversație ar putea avea o valoare, la urma urmei. Informația era totul în Societate.

− Ea l-a prins în pat cu unul dintre iubiții ei. Și nici măcar nu au avut eleganța să o invite și pe ea. Numai despre asta s-a vorbit la balul Blue Star. Desigur, asta a fost înainte ca Fendon să apară cu un extraterestru.

− Ce fel de extraterestru?

− Știe-l Doamne, nu pot să le țin minte corect pe toate. Bineînțeles, el a susținut că făcea parte dintr-o întâlnire de afaceri, dar extraterestrul purta pandantivul de platină al lui Dorin, iar Dorin era, în mod ciudat, absent. Nici unul dintre ei nu a venit la Delder 400 și știi cât de frecvent participau ei mai demult.

− Și există zvonuri despre un duel ce se va ține înainte de balul Hesperion. Unele partide anonime au jignit alte partide anonime, numindu-le "un plângăcios impotent și un ipocrit cu nas albastru", așa că s-au întors acasă pe Gavilon pentru a practica scrima. De ce trebuie să aibă bărbații un ego atât de fragil?

− Dar există și vești bune. Cathalia Ling se căsătorește.

− N-am primit nicio invitație. Era de neconceput că oricine, de orice rang, să se căsătorească fără să o invite pe Tyla.

− Pai, desigur pentru că nu au anunțat-o încă, dar Walsa mă asigură că a întocmit contractul el însuși.

− Cu cine se mărită?

− Nu s-a hotărât încă. Unul dintre cei doi tineri băieți Untermann, e aproape sigur. Asta va face o alianță destul de puternică, nu crezi?

Vocea lui Nillia a coborât la tonuri chiar mai conspirative, continuând: − Și vorbind de genul acesta de lucruri, draga mea, știu că nu-i treaba mea, dar încă nu te-ai căsătorit?

Știi că n-am făcut-o, băgăreață bătrână. Nu se întâmplă nimic în galaxie fără să afli tu despre asta. – Nu fiți naivă. Știi că nu aș face așa ceva fără să vă invit la nuntă. Nu trebuie să vă faceți atâtea griji despre asta.

− Știu, dragă, dar nu mă pot abține. I-am promis mamei tale că o să am grijă de tine, știi doar.

Asta era, vechea promisiune pe care Nillia o scotea de la naftalină cu fiecare ocazie socială, ca un soldat străvechi care ieșea din pod, purtând o uniformă care amenința să se destrame pe la cusături. Poate că îi dă un fel de senzație tare să creadă că e responsabilă pentru mine, se gândi Tyla. Măcar o dată aș vrea să merg la o petrecere fără ea.

− Trebuie să recunoști că nu e normal ca cineva de vârsta ta să nu fi fost căsătorită cel puțin o dată, continuă veselă Nillia, fără să-și dea seama că o necăjea pe tânăra femeie. − Îți ratezi complet anii cei mai buni. Tinerețea este vârsta experimentelor, știi tu.

− Cred că am experimentat deja destul, pe pielea mea.

Nillia a dat din mână ca să alunge ideea asta. – Astea sunt afaceri, dragă, nu căsătorii. Totul este superficial. Tu ai nevoie de ceva mai profund, de o relație de durată, ceva mai mult decât o săptămână sau două.

− Mai am mult de căutat un bărbat cu care aș vrea o relație de durată. Tyla o folosise pe Nillia să scape de Barb și acum se uita în jur după cineva care să o salveze de Nillia. Orchestra nu mai cânta, pentru moment. Peste umărul lui Nillia îl văzu pe Tendric Parto. Dacă ar reuși să-i prindă ochii...

− Nu ar trebui să fie pentru totdeauna, știi tu, continuă Nillia. − Un an sau doi ar fi suficient. Mă gândesc la câțiva tineri care s-ar dovedi niște soți excelenți pentru tine. Doar că n-ai căutat destul de bine, asta-i tot. Chiar și fratele tău a fost căsătorit o dată, iar Domnul știe că e un... S-a prins în faux pas și și-a lăsat vocea să derapeze într-un sunet de neînțeles.

− Ciudat? a ajutat Tyla, bucurându-se pentru o clipă de sentimentul de a-și pune inchizitorul în defensivă.

− Nu, desigur că nu, draga mea, aveam de gând să spun "excentric". Dar dacă și el și Barb au supraviețuit unei căsnicii, cu siguranță nu există niciun motiv pentru care tu nu ai putea. Uită-te în jur în sală, în seara asta. Toți bărbații eligibili, cei mai râvniți din galaxie sunt aici. Și în ținuta asta, cu siguranță nu vei avea probleme să-l atragi pe bărbatul pe care îl vrei tu.

Tyla se uită în jur. Tendric Parto fusese tras deoparte de aceeași femeie, probabil noua lui soție - Tyla, a ratat nunta și nu a avut șansa să o cunoască. Dar trebuia să fie cineva pe care să îl folosească ca pe un truc pentru a o părăsi pe Nillia. Ochii ei se plimbau deasupra meselor așezate în jurul perimetrului de dans. Cunoștea fiecare față de la petrecerile anterioare, cu excepția....

− Cine-i ăsta? întrebă ea, îndreptându-se spre un tânăr arătos și abătut, așezat singur la o masă.

Figura Nilliei s-a schimbat brusc, iar vocea ei acum șoptea. – Oo. Crede-mă, dragă, n-ai vrea să ai ceva de-a face cu ăsta. E androidul.

Barb menționase ceva despre un "scandal mare cu un android", dar ar fi avut nevoie de o părere mai avizată și de mai puține detalii. − Ce face aici? întrebă ea.

− Vrei să spui că nu ai auzit de scandal? Draga mea, nu te-a pus nimeni la curent cu știrile, nu-i așa? Acea creatură s-a înscris în Vânătoare.

Tyla era cu adevărat șocată. − Nu știam că l-au lăsat să se înscrie.

− Devon nu a vrut, te asigur. Dar regulile sunt destul de clare − orice ființă conștientă, de sex masculin, care poate plăti taxa de înscriere, poate participa. S-a făcut un gest de amabilitate socială, iar Comitetul, desigur, nu a vrut să pară că ar exclude extratereștri. Dar cine ar fi crezut vreodată că un android ar putea veni cu suficienți bani pentru a fi admis?

− De unde a avut banii?

− Se pare că toți androizii din galaxie au contribuit la plata taxei și au cumpărat o navă. Este ca o cauză sau se întâmplă ceva cu ei − niște nonsensuri despre încercarea de a dovedi că sunt egali cu ființele umane.

Ochii Tylei se strânseră. − Credeți că are măcar vreo șansă?

− Toți cei cu care am vorbit cred că nu. Dar e rușinos numai să te gândești că chestia asta participă la Vânătoarea noastră. Sunt sigură că Regulile vor fi modificate până la viitoarea vânătoare.

Tyla dădu din cap. Intrarea androidului în Vânătoare ar putea să știrbească ușor strălucirea concursului, dar tradiția Vânătorii era atât de glorioasă încât prejudiciul ar fi minim. La un an după ce se va termina, toată lumea își va aminti doar de câștigător. Nici nu era îngrijorată de Android ca o concurență − dacă, așa cum spunea Barb, nu avea decât o vechitură de navă uzată și niște roboți ca echipaj.

Majoritatea celor înscriși în mod regulat concurau numai pentru că dacă nu ar fi făcut-o și-ar fi pierdut statutul în Societate. De fapt ei mergeau la Vânătoare destul de apatici, doar ca să adune câteva din obiectele de pe listă și să piardă grațios, pentru a spune mai târziu anecdote interesante despre cum ar fi putut câștiga dacă nu ar fi avut acest și acel accident atât de nefericit. Nu era decât o singură persoană despre care își făcea griji. O singură persoană pentru care Vânătoarea era mai mult decât un simplu joc.

− Bună, Tyla, spuse o voce din spatele ei și recunoscu vocea inamicului.

− Bună, domnule Jusser, spuse ea, întorcându-se. Chiar mă gândeam la dumneavoastră.

Ambic Jusser arăta ca rolul pe care-l juca – un donjuan sofisticat, cu umeri largi. Înalt la stat de doi metri, avea o față frumoasă, deși dură, cu tenul de un bronz spațial. Mustața și barbișonul erau stropite parcă cu un praf argintiu; avea o bandă rasă lată de trei centimetri ce se întindea pe centrul craniului din față până în spate și care fusese tatuată extravagant de însuși faimosul Corinarr.

Cămașa lui Jusser era netedă, din plastisilk semitransparent, cu reflexii spiralate în albastru, roșu și galben. Designul părea, la prima vedere, întâmplător, dar era gândit să conducă ochiul în jurul torsului său magnific și apoi în jos spre talie. Pantalonii trei-sfert erau din catifea curcubeu, strălucind în toate culorile deodată dar erau atât de strânși că păreau pictați. Suspensorul lui era extrem de îngroșat și purta cizme din piele moale care alunecau fără zgomot de-a lungul podelei de bal. Mâinile îi erau înmănușate cu grijă, dreapta în roșu și stânga în galben.

Bijuteriile povesteau incitant totul despre el. Un șir de diamante îi înconjura capul, legat la spate de gât cu doi ciucuri. Un cercel de rubin atârna de fiecare ureche, iar brățările strâmte cu diamante galben aprins îi înconjurau încheieturile. Cureaua era de fapt un șir de smaralde, în timp ce jartierele lui erau mozaicuri de rubine, smaralde, safire și diamante. Pe cizma sa dreaptă avea un pinten de platină, cu o stea mare de safir, în loc de rotiță. Iar în jurul gâtului avea un tub din plastic transparent, plin cu sute de licurici vii, care străluceau și clipeau − vii și calzi, dar care-și schimbau tot timpul nuanța și modelul. Licuricii erau extrem de scumpi, chiar și după standardele Societății, și puteau trăi doar câteva ore în interiorul tubului.

Tyla îl ura pe Jusser cu o pasiune atât de intensă ca și cum ar fi avut un foc în stomac.

Zâmbetul lui Jusser era cel pe care îl purta întotdeauna: sportiv, câștigător măreț, superior și caritabil. Dumnezeu în a șaptea zi. − Sper că aveți gânduri frumoase, zise el.

− Erau despre dumneavoastră, a replicat Tyla.

− Sunteți mirifică în seara asta, draga mea, continuă Jusser. − Dar stați, dumneavoastră sunteți întotdeauna mirifică.

− Iar dumneavoastră sunteți la fel ca oricând, zise Tyla dulce.

Nillia Rathering a simțit acumularea ironiei din replicile neplăcute și a decis că atenția ei era dorită în altă parte. Cu un scuză grațioasă, a alunecat degajată într-un colț mai puțin intens al sălii. Și alți oameni din jurul Tylei și Jusser s-au deplasau spre zone mai sigure.

− Este desigur, minunat să vă văd din nou, a spus Jusser. I-a luat brațul atât de ușor încât ea nu avu altă alternativă decât să-l lase. − Mi-a fost tare dor de dumneavoastră, să știți.

− Se pare că v-ați descurcat destul de bine cât timp am fost departe.

− Bineînțeles că m-am descurcat. Sunt un câștigător, nu-i așa?

− Asta depinde, spuse cu atenție Tyla, de jocurile pe care le jucați.

Jusser ridică din umeri. − Singurul lucru pe care l-am dorit dar nu l-am avut niciodată sunteți dumneavoastră, draga mea, iar acum, că m-am gândit la asta, e doar o chestiune de timp. De ce să vă pierdeți energia luptând împotriva mea?

În timp ce vorbeau, el o conducea înspre centrul sălii. Chiar când au ajuns acolo, orchestra a început să cânte din nou. − Vreți să vă alăturați mie în Zolthen? întrebă Jusser înainte ca Tyla să poată răspunde la întrebarea anterioară.

Tyla a ezitat o fracțiune de secundă, și asta a fost în defavoarea ei. Jusser i-a luat tăcerea drept consimțire și a ridicat-o în brațe pe ritmul muzicii. A fost o ambuscadă fină plănuită perfect.

− Presupun că sunteți aici să priviți startul Vânătorii de Comori, spuse Jusser, în timp ce o răsuci ușor în jurul lui.

− Într-un fel, da. Ea s-a încadrat pe tempoul muzicii, s-a dat un pas înapoi și alături de el în timp ce-i ținea mâna stângă cu dreapta ei și s-a strecurat pe sub braț ca să ajungă în spatele lui.

− Mă aștept să vă văd jos pe lângă Hermes ca să mă vedeți cum decolez. El i-a lăsat mâna cu stânga, dar i-a luat cealaltă mâna cu dreapta și s-a răsucit încă o dată, ca să se întoarcă în fața ei.

− Mă tem că va fi oarecum dificil, spuse ea, făcând un pas mai aproape de el și alunecându-și brațul liber în jurul taliei lui. Împreună făcură trei pași spre dreapta lui Jusser. − Voi fi la bordul lui Honey B în acel moment.

− Nava lui Bred? S-a înscris la Vânătoare? Jusser o împinse încet de la el și ea făcu o piruetă lentă.

− Da, a fost în ultimul moment. Ea așteptă măsura corectă, apoi sări în sus și ateriză într-un picior. Partenerul ei a luat piciorul liber, a îngenuncheat și l-a trecut peste umărul lui. Apoi, apucând-o de mâna întinsă, o ridică cu totul în aer.

− Nu ați prefera să fiți văzută cu un câștigător?

− Intenționez să fiu unul dintre ei.

El o întoarse o dată, apoi o așeză din nou. − Nu vă așteptați ca bordelul ăla zburător să fie un concurent serios, nu-i așa? Se întoarse pe jumătate, astfel că cei doi se aflau acum lipiți spate în spate.

− Desigur, chiar mă aștept, a spus ea, făcând cinci pași înapoi, în timp ce el a făcut același număr de pași înainte, astfel încât să rămână în continuare lipiți. − Pentru că eu o voi conduce Vânătoarea pentru el.

− Oo, acum se clarifică situația. Chiar mă întrebam de ce a coborât Bred din norul său și s-a alăturat muritorilor. Au făcut trei pași în dreapta, doi la stânga, apoi s-au întors, astfel că au ajuns încă o dată față în față. – De fapt sora lui trage sforile.

− Deoarece femeile nu pot intra singure în concurs, i-am cerut lui Bred să se înscrie în Vânătoare ca o favoare pentru mine. El a fost de acord, atâta timp cât eu fac toată treaba. Ei și-au apucat încheieturile celuilalt și au făcut doi pași laterali lungi și târâiți. − Mi-a dat temporar comanda navei sale.

− Și de ce sunteți dintr-o dată atât de interesată? Întotdeauna ați preferat petrecerile în ciuda jocurilor.

− Întotdeauna a fost un... În acest moment, dansul cerea, pentru un timp, un schimb de parteneri. Ei s-au combinat cu un cuplu din apropiere și au făcut câteva rotiri ușoare cu alții înainte de a se reîntâlni din nou. – deVrie în Vânătoarea de Comori, a continuat Tyla cu ușurință. Și, de obicei, noi câștigăm.

Zâmbetul lui Jusser se întinse. − Dar nu și ultima dată.

Auzindu-l, furia ei s-a dublat. − Nu trebuie să fiți atât de macabru. Dacă părinții mei nu ar fi murit, ar fi câștigat din nou. Ați fost norocos. Era atât de supărată încât aproape că a ratat un pas, dar s-a redresat la timp și și-a păstrat demnitatea, făcând stângăcia să pară o înfloritură a pasului de bază.

− Norocul n-a avut nimic de-a face cu asta, draga mea. Ei se țineau de mâini mai slab și au făcut un mic cerc. − Am concurat pur și simplu ca și cum aș concura la orice – pentru a câștiga. Și asta am făcut.

Cerințele rigide ale dansului Zolthen cereau acum o îmbrățișare. Tyla și-a pus rezervată brațele în jurul partenerului său, în schimb nimic nu era rezervat la strângerea lui Jusser. − Agenții mei au găsit recent niște afrodiziace noi și exotice pentru mine, șopti el în urechea ei − Și aș fi încântat să împart prima mea mostră cu tine.

S-au rupt din strânsoare. Dansul cerea ca fiecare să facă o piruetă pe piciorul drept, și apoi să vină împreună din nou. Jusser s-a rotit perfect. Tyla pur și simplu s-a îndepărtat de el, lăsându-l în mod deliberat pe Jusser fără parteneră în mijlocul ringului de dans.

Nimeni nu-și părăsea partenerul în mijlocul unui Zolthen. Un astfel de act era considerat o insultă calculată și Jusser rămase fără cuvinte. Ce era mai rău era că deși nu au scos niciun sunet, insulta a fost imediat observată de toți cei din sală, iar camera s-a umplut imediat de efervescență. Totuși, nimeni altcineva nu s-a abătut de la dans.

Cumpătul Tylei era în fierbere, dar chiar și așa o parte rece a minții ei cântărea alternativele. Să-l desființeze pe Jusser în mijlocul Zolthenului a fost o insultă majoră, dar trebuia să fie ceva și mai mult ce ar fi putut face. Plecarea bruscă din sală o va lipsi pe ea de restul petrecerii dar asta nu era destul de umilitor pentru el. Tyla deVrie era un expert remarcabil la apăsarea tăcută a pumnalului, și o insultă obișnuită nu era suficient.

Se îndreptă cu fermitate spre androidul cu figura tristă, așezat la o masă de unul singur. Era atât de ocupat să fie ignorat de alții că nici măcar nu a observat când ea s-a apropiat. − Vrei să termini cu mine acest Zolthen? întrebă ea.

Androidul privi în sus, smuls din reveria sa. − Ăă, cine, eu?

Ea a repetat întrebarea.

− Dar noi... nici măcar nu ne-am prezentat. Poate că nu știți cine sunt eu.

− Este necesar?

− Oo, nu, nu, cred că nu. Bine, în regulă, mi-ar plăcea. Făcu o grimasă și se ridică în picioare.

Androidul părea surprinzător de tânăr. Androizii ieșeau din fabricile lor de procesare complet maturi și îmbătrâneau foarte încet, astfel încât erau, în mod normal, făcuți să pară de o vârstă mai matură − să zicem, șaizeci. Acesta părea să aibă abia vreo douăzeci de ani, era mai mult un băiat decât un bărbat. Pentru a se potrivi în Societate, el cumpărase niște haine evident costisitoare și bine adaptate − dar moda era de anul trecut, iar ignoranța Androidului se vedea și mai rău. Avea partea rasă la modă în părul său, dar banda nu avea nici măcar un centimetru lățime. Androidul era înalt și subțire, cu o supradimensionare a membrelor – părea neîndemânatic, ca și cum ar fi fost construit pentru a declanșa simpatiile materne ale femeilor, dar fără a-i înstrăina pe bărbați. Se uita fără speranță, nevinovat și uluit, dar nu fără un farmec de băiat tânăr care compensa totul.

E o entitate artificială, își aminti Tyla, creată într-o eprubetă și crescută într-o cuvă pentru a servi o anumită funcție.

Îi luă mâna și îl conduse înapoi pe ringul de dans, urmărind reacția lui Ambic Jusser cu colțul ochiului. Era la fel de bună pe cât anticipase. Nu era foarte mulțumit. Dar nici vreunul dintre ceilalți oameni de la Bal, care făcuseră mari eforturi toată seara pentru a ignora androidul. Acum, prezența lui a fost recunoscută de unul dintre cei mai importanți membri ai societății, iar invitația de a dansa i-a ridicat statutul acestuia.

Tyla putea simți mânia și indignarea care radia prin hol, deghizată cu zâmbete politicoase și expresii stupide. Iar ei nu-i păsa. Poziția ei era suficient de stabilă pentru a calma orice furtună; cel mai important lucru era că răzbunarea ei pe Jusser să fie cât mai amănunțită posibil. Nu-și va reveni prea repede din această lovitură.

Pe măsură ce ei începură să danseze, a devenit din ce în ce mai evident că androidul era pe atât de stângaci pe cât părea. Tyla s-a prefăcut că nu observă și chiar a făcut tot ce-i stătu în putință pentru a masca câteva dintre greșelile creaturii. Ea s-a ținut distantă și s-a concentrat pe dans, cu ochii goi îndreptați în față.

− Ei bine, cel puțin eu aș putea să mă prezint, spuse androidul ezitant. − Numele meu este Johnathan R.

− Ce bine pentru tine, răspunse Tyla. Circumstanțele ar putea să o constrângă să danseze cu această creatură, dar nu va trebui să meargă atât de departe încât să fie politicoasă cu el.

Androidul s-a fâstâcit și a ratat doi pași. − Știu că sunteți Tyla deVrie, pentru că l-am auzit pe android când v-a anunțat la ușă.

− Inteligent.

A ratat și alți pași iar Tyla s-a încordat. Trebuia să fie atât de bufon?

− Domnișoară deVrie, sunteți foarte frumoasă și sunt sigur că ați fi putut dansa cu orice bărbat de la Bal în seara asta. E evident că nu vă place de mine. De ce mi-ați cerut să dansez?

− N-am mai dansat cu un andro înainte.

El s-a oprit de tot. − Oo. Păi sunt sigur că ați descoperit o experiență nouă și interesantă. Acum, dacă mă scuzați, domnișoară deVrie, am o afacere importantă de tratat înapoi la masa mea. Mulțumesc foarte mult pentru dans. Și a plecat, întorcându-se cu spatele la ea și merse crispat la masa pe care o ocupase toată seara.

Orchestra s-a oprit din cântat. Toți s-au oprit din dans. Conversațiile au încetat. Și toate privirile înțepeniră îndreptate spre un singur loc din sala enormă.

Tyla putea simți, din depărtare, atenția pe care o primea, dar chiar și acea putere prea concentrată de-abia putea declanșa ceva în creierul ei. Mintea ei îi era amorțită. Acest lucru nu i se putea întâmpla tocmai ei, nu Tylei deVrie. Cum ar putea un android să îndrăznească să plece din fața ei − mai ales după ce ea s-a înjosit să danseze cu el? Singura răsplată pentru amabilitatea ei fusese să-i știrbească imaginea în ochii tuturor celor importanți.

Zâmbetul se întoarse pe buzele lui Ambic Jusser. Fusese răzbunat de insulta Tylei fără să încerce nimic. A început să se apropie din nou de ea. Din partea cea mai îndepărtată a sălii, Barb se îndrepta și ea spre ea, cu o privire ciudată de simpatie pe față.

Dar Tyla n-ar lăsa să se întâmple așa ceva. În cel mai rău caz - și, în măsura în care o preocupa pe ea - își va păstra onoarea. Cu un autocontrol născut de ani de pregătire socială, și-a ridicat capul cu mândrie și a mers spre gravtub. Câmpul se înmuie în jurul picioarelor ei în timp ce intra, ridicând-o ușor în sus, până ajunse la mezanin. Ea a ieșit din tub și, cu demnitate, ieși din sală.

Reporterii erau încă acolo, fără să știe de cataclismul social care tocmai a lovit-o. Tyla deVrie umbla maiestuoasă prin fața lor la postul de apel și își ridică cu grație degetul mare spre scaner. Momente mai târziu, limuzina sa a tras la marginea drumului, ușa alunecă și o primi înăuntru. Intră și ușa se închise din nou, ascunzând-o de ochii lumii.

De-abia atunci scutul ei emoțional s-a descompus. – Portul spațial, spuse ea cu o voce care de-abia se auzea, iar mâinile îi tremurau atât de tare încât a trebuit să încerce de trei ori, până a putut să-și pună degetul cu cip pe scaner pentru a-și verifica identitatea.

Limuzina a alunecat încet pe strada întunecată.