Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 146

2. Constituţia Havonei

Оглавление

14:2.1 (154.3) Fiinţele spirituale nu locuiesc un spaţiu nebulos, ele nu rămân în lumi eterate. Ele sunt domiciliate pe veritabile sfere de natură materială, lumi la fel de reale ca acelea în care trăiesc muritorii. Lumile Havonei sunt efectiv fizice, cu toate că substanţa lor fizică diferă de organizarea materială a planetelor celor şapte suprauniversuri.

14:2.2 (154.4) Realităţile fizice ale Havonei reprezintă un ordin de organizare energetică radical diferit de tot ceea ce prevalează în universurile evolutive ale spaţiului. Energiile Havonei sunt triple, în timp ce unităţile suprauniversale ale energiei-materii conţin o sarcină de energie dublă, cu toate că una din formele de energie există sub fazele pozitive şi negative. Creaţia universului central este triplă (Trinitate); creaţia unui univers local (în mod direct) este dublă, fiind datorată unui Fiu Creator şi un Spirit Creativ.

14:2.3 (154.5) Materialele Havonei comportă exact o mie de elemente chimice de bază, plus funcţiunea echilibrată a şapte forme de energie havoniană. Fiecare dintre aceste energii fundamentale manifestă şapte faze de excitare, astfel încât nativii Havonei răspund la patruzeci şi nouă de stimuli pentru senzaţii diferite. În alţi termeni, dintr-un punct de vedere pur fizic, nativii universului central dispun de patruzeci şi nouă de forme specializate de simţ. Simţurile morontiale sunt în număr de şaizeci şi două, iar reacţiile de ordin spiritual superior variază la diferitele tipuri de fiinţe între şapte zeci şi două sute zece.

14:2.4 (154.6) Nici una dintre fiinţele fizice ale universului central nu ar fi vizibilă pentru urantieni. Nici un stimul fizic al acestor lumi îndepărtate nu ar suscita o reacţie în organele voastre de simţ grosiere. Dacă un muritor de pe Urantia ar putea fi transportat pe Havona, el ar fi surd, orb şi complet lipsit de orice altă reacţie senzorială; el nu ar putea trăi decât ca o fiinţă limitată conştientă de sine, însă privată de orice stimul venind din mediu şi de orice reacţie corespunzătoare.

14:2.5 (154.7) Numeroase fenomene fizice şi reacţii spirituale care se produc în creaţia centrală sunt necunoscute pe lumile cum ar fi Havona. Organizarea fundamentală a unei creaţii triple nu seamănă deloc cu constituţia dublă a universurilor create ale timpului şi ale spaţiului.

14:2.6 (154.8) Toate legile naturale sunt coordonate aici pe o bază care diferă în întregime de sistemele cu energie duală ale creaţiilor în evoluţie. Întregul univers central este organizat conform unui sistem triplu de control perfect şi simetric. În întregul ansamblu al sistemului Paradis-Havona, un echilibru perfect este menţinut între toate realităţile cosmice şi toate forţele spirituale. Paradisul, cu controlul său absolut asupra creaţiei materiale, reglează şi menţine perfect energiile fizice ale acestui univers central. Fiul Etern susţine într-un mod absolut perfect statutul spiritual al tuturor fiinţelor care locuiesc Havona, ca parte a controlului său universal de spirit. În Paradis, nimic nu este experimental; sistemul Paradis-Havona este o unitate de perfecţiune creatoare.

14:2.7 (155.1) Gravitaţia spirituală universală a Fiului Etern este uimitor de activă în întregul Univers central. Toate valorile spiritului şi personalităţile spirituale sunt constant atrase în interior către reşedinţa Zeilor. Acest impuls către Dumnezeu este intens şi ineluctabil. Ambiţia de a-l atinge pe Dumnezeu este mai marcată în universul central, nu pentru că gravitaţia spirituală este mai puternică aici decât în universurile exterioare, ci pentru că fiinţele care au atins Havona sunt mai deplin spiritualizate şi în consecinţă răspund mai mult la acţiunea atracţiei întotdeauna prezentă a gravitaţiei spiritului universal a Fiului Etern.

14:2.8 (155.2) Similar, Spiritul Infinit atrage toate valorile intelectuale către Paradis. În întregul univers central, gravitaţia mentală a Spiritului Infinit funcţionează în legătură cu gravitaţia Spiritului Fiului Etern. Împreună, cele două constituie stimularea conjugată a sufletelor ascendente pentru a-l găsi pe Dumnezeu, pentru a atinge Deitatea, pentru a ajunge în Paradis şi a-l cunoaşte pe Tatăl.

14:2.9 (155.3) Havona este un univers spiritual perfect şi fizic stabil. Controlul şi stabilitatea echilibrată a universului central par a fi perfecte. Tot ceea ce este fizic sau spiritual este perfect previzibil, însă fenomenele mentale şi voinţa personalităţilor nu sunt. Noi deducem efectiv că păcatul este imposibil aici, însă afirmând aceasta noi ne bazăm pe faptul că nativii Havonei dotaţi cu liber arbitru nu au fost niciodată vinovaţi de a fi transgresat voinţa Deităţii. De întreaga eternitate, aceste fiinţe celeste au fost constant loiale către Eternii de Zile. Păcatul nu a apărut nici la vreo creatură intrată ca pelerin în Havona. Nu a existat niciodată exemplu de rea purtare la vreo creatură din nici un grup de personalităţi create sau admise în universul central al Havonei. Metodele şi mijloacele de selecţie în universurile timpului sunt atât de perfecte şi divine încât nici o eroare nu s-a produs vreodată în istoria Havonei. Nici o greşeală nu a fost niciodată comisă. Nici un suflet ascendent nu a fost vreodată admis prematur în universul central.

Cartea Urantia

Подняться наверх