Читать книгу Drumul spre zîmbet - Lidia Ruban - Страница 3

Eu am ieșit în coridor din billiard pentru a o suna pe Oxana, meșter de manichiură, deoarece câteva zile în urmă îmi făcusem manichiura la ia și mi sa deformat o unghie. În acest moment s-a apropiat un tânăr ce joacă des billiard la noi, crezând că eu am finisat discuția m-a întrebat:

Tânărul:

– Lidia ați fi deacord să deveniți soția mea?

Eu nu m-am așteptat la așa întrebara de la acest tânar, dar în glumă deja de multe ori răspunsesem multora dintre oaspeții care veneau să joace billiard la noi cu regularitate. Așa că și acestu-i tânăr i-am răspuns la fel:

Eu:

– Nu vă este frica că vă voi raspunde Da!

Însă, în acest moment, tânărul scoate din buzunarul jacetului un inel de aur nespus de frumos și mi-l îmbrecă pe deget! Eu am ramas șocată și plăcut surprinsă.

Eu:

– Vai! Vă sunt foarte recunoscătoare! Însă nu pot primi așa cadou! Eu am răspuns așa în glumă!

Tânărul:

– Cînd aveți o zi liberă? Vă invit la o cafea!

Eu:

– Nu! Nu, eu nu pot primi așa cadou! Primiți înapoi vă rog inelul!

Tânărul:

– Nu! La revedere! Pe curând!

Și tânărul a plecat în grabă. Tot acest timp, Oxana era pe fir. Și eu puțin șocată și plăcut surprinsă continui discuția cu Oxana:

Eu:

– Îți imaginezi! Acum o secundă în urmă un tînăr m-a cerut în căsătorie!

Oxana:

– Da? Felicitări! Este iubitul tău?

Eu:

– Nu! Este un oaspete ce joaca cu regularitate billiard aici la noi. Adevarat că încă nici nu-i cunosc numele.

Oxana:

– Da așa ceva se poate întîmpla doar în povești! Îi vei răspunde da?

Eu:

– Nu, eu am deja mire! Peste o saptamînă va fi nunta noastră pe 18.12.2008, eu am cumparat deja biletele. Iar înapoi în Sanct-Peterburg ne vom întoarce împreuna cu soțul deja.

Oxana:

– Mă bucur mult pentru tine! Iar în ce privește reparația unghiei, poți veni mâne la mine la salon?

Eu:

– Da, pot! Ne sunăm mâne! Larevedere!

Eu în stare de șoc și cu inelul pe deget mă întorc în billiard unde lucrez chelneriță de pe 01.10.2008.

Barmen în această seară lucrează Iulia. O doamnă blândă și binevoitoare în jur de 35 de ani născută în Sanct-Peterburg. Are părul de o culoare deschisa, simpatică, comunicabilă și oricând este gata să te susțină și să te ajute.

Eu m-am apropiat de ea și zic:

– Iulia, acel băiat ce mă tot privește de fiecre dată cînd vine să joace billiard ma cerut în căsătorie și mi-a îmbrăcat un inel pe deghet!

Iulia:

– De aur! Poate te căsătorești cu el, și rămii să trăiești în Sanct-Peterburg, ce bun ai tu în Moldova ta, doar aici trăiești mai bine!

Eu:

– Nu, eu am deja mire, degrabă ne căsătorim și voi avea o familie fericită. Și casă am deja în Moldova, eu cu bunelul am început s-o construim de la fundament! Mai tîrziu am invitat oameni care se ocupa cu construcția caselor, podul l-am pus împreună cu sătenii și prietenii noștri, așa cum este primit în sat la noi să ne ajutăm unii pe alții. Și eu vreau să trăiesc acolo împreună cu iubitul meu.

Iulia:

– Ah! Lidasic, Lidasic! (A zis Iulia cu tristrțe în voce).