Читать книгу Drumul spre zîmbet - Lidia Ruban - Страница 7

Când aveam vreo șase s-au șapte ani îmi plăcea foarte mult un băiat pe nume Ghena ce locuia în vecinătate. Era dintr-o familie cu patru copii, el era cel mai mare, și cu doi ani mai mare decât mine. Iar sora lui Ana, învăța cu mine într-o clasă. Vara jucam cu toții fodbal, iar iarna hochei, hochei jucam așa fără patine, și ne era foarte vesel. Ne adunam mulți copii, veneu copiii tantei Antonina, Borea, Iura și Aliona, venea și Serghei fiul nanei Valea, ei locuiau mai aproape de grădiniță, și eu cu frățiorul meu Grișa și Ghena cu Ana și Vanea, Victor era micuț și rămînea cu tanti Marusea, ca și Cristina de fapt, surioara mea. Noi cu Grișa aproape întotdeauna eram împreună și ne apăram unul pe altul. Iarna construiam cetete din zăpadă și fiecare își apăra regatul său, ne băteam cu bulgări de zăpadă. Vara ne jucam de-a ascunselea, ne ascundeam prin copaci, era și o salcie bătrână cu o scorbură adâncă ne plăcea și acolo să ne ascundem. Așa treceau anii, eu scrieam poezii, și nimănui nu-i spuneam că-mi place Ghena. Iar când noi am crescut și eu eram în clasa a șasea, iar Ghena în clasa a opta, venea și-mi cerea permisiunea de la mămica să merg cu el la serata de la școlală. Promitea că mă va petrece până acasă și că mă va apăra de oricine. Îmi place să-mi amindesc de acele frumoase momente și sincere flăcări a inimii. Iar cînd familia noasrtă a plecat cu traiul la părinții mamei eu încă mult timp am continuat să scriu scrisori Anei și de fiecare dată transmteam tuturor salutări, și întrebam cum acolo prietenii noștri, îmi era foarte tare dor de ei.

Iată această întâmplare din copilărie mea când pentru prima oară am fost îndrăgostită de un băiat. Insă totul a rămas acolo în copilărie, eu am rămas doar cu amintirea.