Читать книгу Stabs-căpitanul Ruso Blanco. Istoria şi reflecţiile unui ofițer în exil - Serghei Gordienko - Страница 3

O comandă de grăniceri s-a urcat pe nava noastră ”Re Viktorio”. Am așteptat acest eveniment timp de câteva săptămâni și acum e așa, de parcă așa a fost întotdeauna, pe arca noastră cu un aer încrezut vine echipa militară a reprezentanților țării, unde noi ne vom cere permisiunea pentru dreptul la exil, ne vom acomoda cu obiceiurile și morala locală, ne vom mira de viața nouă, neobișnuită pentru noi, vom învăța să vorbim în altă limbă, să gândim altfel, mereu să ne amintim de trecut și să îl comparăm cu pezentul și desigur nu în favoarea prezentului. Toate astea eu le-am înțeles mult mai târziu. De data aceasta alerg înaintea evenimentelor.

Deșiratul agent argentinian, de cum mi-a văzut documentele, imediat le-a pus la el în buzunarul de la piept și m-a dat la o parte, ca pe o valiză masivă cu încărcătură suspectă, în care poate fi ascunsă o jumătate de pud de contrabandă. Lăsând să treacă toți pasagerii, ofițerul s-a întors către mine, a scos hârtiile și cu o privire cercetătoare a căutat ceva compromițător pe fiecare pagină.

Sunteți bolșevik? Din Armata Roșie? a întrebat argentinianul.

Logică extraordianră – ai în mână documente cu stema imperială, cu vulturul cu două capete și tu mă întrebi despre Armata Roșie. Am dat din cap în loc de răspuns.

Ruso blanco? m-a întrebat ofițerul privindu-mă insistent.

Da. Armata albă.

De unde cunoașteți limba spaniolă? A-ți fost pregătit special?

Are dreptate. Ar fi cel puțin straniu să aștepți de la un imigrant rus să cunoască limba spaniolă. Raspund, cum este:

Am învățat pe navă.

Așa repede ai învățat?

Ceva mai repede decât franceza, germana și engleza.

Ofițerul continua să mă privească cu privirea de sticlă.

Stanislav Istomin … mi-a pronunțat cu greu numele, Ofițer al armatei Imperiale? a trecut la limba germană.

Iavoli, – răspund deasemena în germană.

Cu ce scop în Argentina?

Imigrez.

A-ți pierdut războiul la voi? A-ți luptat rău?

Am tăcut. Are dreptate. Ofițerul a lovit de câteva ori cu documentele de palmă.

O să verificăm! Până atunci o să stați în cameră.

Păcat. Ieșirea era atât de aproape.

O zi în cameră, bagajul e confiscat. Dimineața discut cu același ofițer.

Sunteți liber. Iată documentele Dumenavoastră și permisul pentru ședere temporară. Aranjați-vă. Încercați să Vă adresați la consulatul rus. Cred că Vă Vor ajuta.

Cu primul autobus de ocazie merg la consulat. Interesant, oare și aici a ajuns puterea Sovietică. Dacă consulatul e sovietic, atunci va trebui să caut ajutor în alt loc.

Dar consulatul s-a dovedit a fi Imperialist. Consulul m-a întâlnit oficial, cu un interes vădit față de persoana mea.

Bine drăguțule, arătați documentele, Vă Vom lua la evidență. Frontul german, Armata de Voluntari, generalul Vranghel… Vreți să locuiți în Argentina?

Dacă e posibil.

Atunci lăsați-mi mie documentele și dosarul militar. O să îl traducem în spaniolă cu apostila consulatului. Aceasta o să vă fie de folos la primirea dreptului de reședință permanentă.

Desigur. Mulțumesc.

Aveți unde să vă opriți? Înțeleg. Cu părere de rău, consulatul nu dispune de locuințe libere. O să vă ofer o recomandare pentru societatea de caritate izraeliteană. O să Vă găsească ceva pentru început. E într-al 5-lea cartier al orașului.

Domnule Ptașnikov, am protestat eu, -nu ar fi mai bine să mă trimiteți în Palestina?

Stai liniștit, drăguțule. Acolo îi ajută pe mulți. Prezintă-te ca de al lor…

M-am prezentat la Dumneavoastră ca de-al nostru.

Păi da, dar posibilitățile noastre sunt foarte reduse. Doar știți și singur, noi reprezentăm un stat, care nu mai există. Nu avem finanțare. Totul se mai menține doar din inerție, totul va dispărea, imediat ce Sovetele vor trimite încoace consulul lor.

Foarte rezonabil. Dar să plec la societatea propusă totuna nu vroiam.

Pe aici este pe undeva vre-o biserică rusească?

Este. Acolo vreți să căutați adăpost? Păi iată, adresa – strada Brazili, apartamentul 315. În partea veche a orașului. Adresați-vă la starețul Constantin. Lui îi plac vrangheliții.

Am luat din nou transportul și am plecat pe adresa indicată. Aș fi vrut în drum să admir orașul, dar ultima frază a lui Ptashnikov î-mi revenea insistent în memorie – ”lui îi plac vrangheliții”. Se părea starețul îi iubește, dar consulului nu îi plac. Fie, o să mă clarific mai apoi.

Catedrala Sfânta Treime se găsea chiar în centrul orașului în cel mai vizibil loc. Se contopea cu cerul senin argentinian, străluceau de departe crucile aurite și stelele celor cinci cupole sinilii, de parcă era o pictură a icoanei lui Rubliov, ”Sfânta Treime”. Pereții netezi, galbeni cu chenarele maronii ale ferestrelor, mozaica venețiană pe fronton, sculptura de paitră albă și gardul de piatră – se asemăna ideal cu o biserică moscovită din veacul al optsprezecelea. Din ușile deschise se auzea basul diaconului și cântecul horului:

Binecuvântată Domnia Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, de acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Domnului să ne rugăm. Doamne miluiește … Pentru orașul acesta, pentru alte orașe, țări cu credință Domnului să ne rugăm. Doamne miluiește.

În aceiași clipă în suflet mi s-a născut o dorința să rămân aici. Trebuie să pun o lumânare pentru că am ajuns cu bine. Î-mi scot chipiul și intru în biserică. Deodată m-a lovit în nări mirosul lumânărilor bisericești și al tămâiei. Inspir cu tot pieptul, încet, până mi se umplu plămânii și î-mi țin răsuflarea ca să simt cât mai mult acest miros binecuvântat. Cumpăr lumânări, le pun pentru că am ajuns cu bine, î-mi fac semnul crucii, sărut icoana. Î-mi prind rând la ispovedanie.

A-ți venit de curând? mă întreabă preotul.

Aseară. Din Europa. Sunteți starețul Constantin?

Da, fiule.

Mă ajutați să mă aranjez?

După slujba în biserică o să fie servit ceaiul în școala parohială. Acolo vom discuta, a răspuns preotul și a invitat la ispovedanie următorul.

Îi pup mâna, mă depărtez, privind atent prin părți. Văd că are o atitudine de simpatie față de mine și privește în urma mea lung cu ochi triști. Am aflat că și fiii lui au făcut serviciul militar în cavaleria de gardă. După ce s-a gândit puțin, a înțeles situația, mea foarte tristă și mi-a propus să trăiesc un timp în biblioteca bisericească.

Locuința mea temporară s-a dovedit a fi destul de spațioasă cu două ferestre care dădeau spre ograda interioară. Din depozitul minuscul mi-a fost adus un pat și o saltea vechișoară. Rămas singur, stau pe pat, mă uit la stelajul de cărți, legăturile de ziare, masa de lângă fereastră… Singurătate totală și pace. O altă țară, un alt continent, alți oameni, altă limbă, altă viață… Trebuie cumva să mă stabilesc.

În următoarele săptămâni de viață la biserică, în special îl ajutam pe preotul Constantin la gospodăria bisericească, pentru ai mulțumi măcar cât de puțin pentru locuință și hrană: Reparam mobila, măturam mica ogradă bisericească, făceam ordine la școala parohială și bibliotecă. În zilele de sâmbătă și duminică ajutam la liturghie și luam prânzul în familia preotului. Printre cărțile bibliotecii am găsit și un manual de limbă spaniolă, vechi și voluminos, de care m-am apucat imediat și îl citeam tot timpul liber iar înainte de culcare răsfoiam legăturiele de ziare argentiniene și imigraționale. Am înțeles că făceam parte din cel de-al treilea val de imigranți din Russia. Primii încoace au venit evreii la sfârșitul secolului trecut. Acum lor le aparțineau restaurantele, dughenile, atelierile meșteșugărești și frizeriile de pe cele mai aglomerate străzi a Buenos-Aerusului.

În octombrie 1887 comunitatea ortodoxă din localitate compusă din greci, serbi și arabi creștini s-au adresat către Împăratul Rus Alexandr al III-lea cu cerere despre deschiderea unei biserici ortodoxe în Buenos Aires. Cu participarea procurorului-șef Sfântul Sinod Pobedonostzev la 14 iunie a anului 1888 a fost deschisă prima biserică în America de Sud inclusă la misiunea Împărătească. Slujba primei liturghii a fost oficiatăla 01 ianuarie 1889. Cu toate astea parohia era mai mult decât modestă – era amplasată în casă particulară în două cămeruțe strâmte. Dar lumea se trăgea încolo: liturghia, ungerea cu mir, botezul, căsătoriile – totul se petrecea acolo. Uimitor dar ziarele argentiniene din acele timpuri denumeau parohia rusă – sinagogă iar pe toți imigranții din Russia îi considerau iudaiști.

Binefăcătorul meu, părintele Constantin a fost numit aici în anul 1891. Ca să vezi e aici deja de 30 de ani! Are recomandarea directă a lui Pobedonostzev!..Răsfoiesc o legătură întreagă de ziare Rusești…Fiul preotului eparhiei Tveri din satul Zadorie. Seminarul Teologic, Academia Teologică Petersburg, excelență la învățătură, grad de candidat bogoslov cu dreptul de a primi gradul de magistru, a fost lector … La cerere Ministerului Afacerilor Externe a fost numit paraclisier în biserica atașată misiunii rusești din Gaaga, unde pentru zel a fost hirotonosit în calitate de diacon. De la 16 aprilie anul 1891 este numit abate a Bisericii Rusești Ortodoxe în Buenos Aieres și hirotonosit de la 20 aprilie al aceluiași an cu ordinul de preot. Ziarul Local ”Noutăți Bisericești” pentru anul 1894… Așa … Articolul părintelui Constantin despre necesitatea construirii unei biserici. Mai departe… Este procurat o parcelă de pământ în partea istorică a orașului. Posibil, anume aici. Ziarul rus pentru anul 1897… Călătoria părintelui Constantin prin orașele Russiei, colectarea donațiilor pentru biserica din Buenos Aires… Audiere la Împărat! Superb! Monarhul a jertfit 5000 de ruble din resursele personale… Donațiile împărătăsei văduve Maria Fedorovna, alte personalități al familiei Imperiale…

La 6 decembrie 1898 la sărbătoarea Sfântului Nicolai Făcătorul de Minuni în prezența prezidentului Argentinei în sfârșit a fost stabilită biserica rusească în Buenos Aieres. 23 septembire 1901 biserica Sfânta Treime a fost în mod oficial sfințită în prezența corpului militar diplomatic, reprezentantului guvernului rus, președintelui republicii, Hulio Rochi, miniștrilor și primăriei Buenos Airesului. Părintele Constantin a ieșit cu un cuvânt de salut: ”Noi mereu ne rugăm pentru pace, pentru unirea tuturor într-o iubire frățească, pentru belșug de roadă în această țară primitoare și îi dorim să aibă parte de liniște… Mulțumim pentru ajutor la toți reprezentații diferitor națiuni și diferitor credincioși. Prezența lor la sfințirea bisericii de azi e plăcută îndeosebi…” Multe articole în care sunt lăudate cuvântările starețului în ziarele din Buenos Aires… Pe lângă biserică au fost deschise o dugheană cu cele mai necesare lucruri, adăpost pentru nevoiași, sală de lectură gratis, societatea lucrătorilor ruși, hor, trupa de teatru dramatic, se fac colectări de bani în folosul celor săraci. Considerabil!

Mai departe, al doilea val de imigrări după revoluția din anul 1905. Au venit ruși și ucraineni. Înaintea războiului cu Germania și Argentina aici deja locuiau 120 000 de imigranți din Russia. După cât se pare, cel mai greu le-a fost anume imigranților din acest de al doilea val. Nici autoritățile locale, nici consulatul nu îi ajutau să-și găsească domiciliul. Oamenii înoptau în parcuri și vagoane de tramvai. Școala parohială de pe lângă catedrală a fost transformată în locuință temporară pentru imigranți.

August anul 1914. Russia a declarat război Germaniei. Se colectează donații pentru cei nevoiași și jertfele războiului, se recrutează voluntari pentru armata rusă…

Februarie anul 1917. Revoluție în Petrograd… Aprilie… Părintele Constantin este suspendat din funcția de secretar a departamentului diplomatic a misiunii Ruse în Buenos Aires de către Guvernul Provizoriu…Octombrie…O nouă revoluție în Russia, un nou val de imigranți: ofițeri și ranguri inferioare a armatei lui Vranghel, preoți ortodocși, comercianți, negustori, moșieri, ziariști, ingineri… Pe lângă Catedrală a fost deschisă societatea de ajutor reciproc. Acum a ajuns și rândul meu să mă contopesc cu următorul val de compatrioți, aruncați din leagănul natal.

După o săptămână mă duc la consulatul rus după documentele mele și după cele traduse. Domnul Ptashikov, mi se pare, azi nu este ocupat. Mă servește cu ceai negru și zahăr rafinat, mă întreabă despre Russia, despre revoluție, războiul civil, apoi despre viața mea la părintele Constantin.

Să înțeleg că încă nu ți-ai găsit de lucru, drăguțule? Cred că de data asta Vă pot ajuta. Adresați-vă la domnul Bakovsk. Este un fost plutonier, ține cafeneaua ”Ucraina” în port. Mă gândesc că Dumneavoastră ca fost militar ve-ți găsi limbă comună cu dânsul. Cereți o funcție de administrator. Puteți chiar să faceți referire la mine.

O propunere foarte neașteptată și venită foarte la timp! Mă duc direct la port. Fostul plutonier trăia aici deja de mulți ani și s-a transformat într-un adevărat burghez. Viața liniștită a unui proprietar de cafenea l-a transformat într-un mod care și era de așteptat – a pierdut alura militară, burta s-a bălăbănit, obrajii s-au deșirat. Bankovskii fuma un trabuc brazilian și mă asculta cu o față plictisită. Se vede, a ascultat așa istorii de multe ori.Toate istoriile imigranților sunt asemănătoare, sunt diferite doar prin detalii. Nu m-a angajat în calitate de administrator, dar a propus să încep ca personal fără rang stabilit. Am acceptat bucuros.

Viața mea s-a schimabt radical. La ora șase dimineața deja eram la cafenea. Începeam cu deredicarea încăperii după vizitatorii nocturni, ridicam scaunele pe masă, frecam podeaua, spălam sticlele de la geam și oglinzile. Ziua strângeam de pe mese, spălam vesela, aduceam produse la bucătărie și aveam grijă de doi băiețandri care erau angajați ca chelneri și nu prea se rupeau muncind. Finisam la ora șase seara. Ziua de lucru de 12 ore mă epuiza defintiv. Venind acasă, cădeam lat pe pat și adormeam. Despre citirea cărților și ziarelor a trebuit să uit complet, iar limba spaniolă acum o învățam vorbind cu vizitatorii cafenelei, la pauza de masă, deschideam manualul în fața unei farfurii cu borș și un pahar de ceai negru, acoperit cu o hrincă de pâine neagră. În cafenea intrau oameni foarte diferiți – argentinieni și marinari imigranți din toată lumea. O dată a intrat chiar și grăcnicerul deșirat care mi-a verificat documentele pe navă. S-a așezat la fereastră, s-a interesat cum m-am aranjat la Buenos Aires și a servit după recomandarea mea sarmale cu smântână.

Î-mi plătea 100 de peso pentru o lună și mă aproviziona cu produse de primă necesitate. După prima lună, observând străduința mea, mi-a adăugat 50 de peso. Aproape tot ce câștigam, puneam deoparte – trebuia să mă gândesc să mă mut cu traiul din biblioteca bisericească.

Î-mi plăcea Buenos Airesul cu mulțimea lui de cafenele și restaurante, asemănătoare cu ale noastre, mereu suna muzica, iar vizitatorii pe înserate dansau tango. Chiar mă gândeam să rămân aici în următorii ani, dar evenimentele ce au urmat, au spulberat aceste planuri și totodată și speranțele mele spre o viață mai liniștită, a unui imigrant, care deja se aranjase cu bine în Argentina.

Din mapa de serviciu a ștabs-căpitanului Proscurin.

Raportul serviciului secret. Berna. Sfârșitul anului 1914 – începutul anului 1915.

Ulianov (Lenin) îl critică pe Plehavin pentru pozițiile de apărare. Ține cuvântări la Geneva, Claran, Țiurih și Berna, organizează conferința partidelor Revoluționare.

Notița lui Proscurin:

Un adevărat agent al influenței!

Raportul serviciului secret. Constantinopol. Ianuarie anul 1915.

Revoluționarul Ghelifand (Parvus) s-a întâlnit la Constantinopol cu fon Waghenheim, ambasadorul german. A propus spre examinare planul revoluției în Russia, nimicirea guvernării Imperiale și divizarea Russiei în câteva state.

Raportul serviciului secret. Berlin. Martie anul 1915.

La Berlin Ghelifand (Parvus) s-a întâlnit cu Rițler, angajatul cancelariei Imperiale. A propus spre examinare planul de pregătire a revoluției în Russia, care se va începe cu o grevă politică de proporții în primăvara anului 1916, sub sloganul ,,Pace și libertate,,. Organizarea și conducerea se pune în sarcina partidului revoluționar și grupărilor revoluționare. Se va propune să facă o coaliție temporară cu un scop comun pentru a birui monarhia și acțiunile de separare a puterii ce vor urma. Se propune să fie acordată susținere financiară grupului de bolșevici, conducători care se află în Elveția. Pentru înfăptuirea revoluției Ghelifand cere 20 milioane de ruble.

Raportul serviciului secret. Copenhaga. Februarie anul 1915.

Consilierul de Stat al Danemarcei s-a reântors din Petrograd, unde și-a îndeplinit misiunea de mediator și s-a întâlnit cu Împăratul și miniștrii Sazonov și Vite și adăugător cu împărăteasa văduvă Maria Fedorovna. Ultima a fost de acord să ajute la încheirea unui tratat de pace. Restul au refuzat.

Raportul serviciului secret. Berlin. Aprilie anul 1915.

Conducătorul serviciului secret Shteinvax a primit de la Ministerul Afacerilor Externe 150 000 de mărci pentru a fi folosite la elaborarea manifestelor și broșurilor în limba rusă. Tot materialul a fost transmis prin rețeaua de agenți în Russia.

Notița lui Proscurin:

Unde-s contramăsurile noastre?

Raportul serviciului secret. Berna. Mai anul 1915.

Din surse neverificate Ghelifand (Parvus) s-a întâlnit cu Ulianov (Lenin). Amănunte nu sunt cunoscute.

Raportul serviciului secret. Copenhaga. Anul 1915.

Ghelifand (Parvus) a deschis la Copenhaga institutul pentru studierea cauzelor războiului mondial cu participarea revoluționerilor imigranți Fiurstenberg (Ganețkii), Urițkii (Borețkii), Ciudnovskii și alții

Raportul serviciului secret. Petrograd. Iulie anul 1915.

Consilierul de Stat al Danemarcii a venit repetat la Petrograd cu propunerea să fie începute negocierile privitor la încheierea tratatului de pace. Împăratul și Ministrul Afacerilor Interne Sazonov au refuzat.

Raportul serviciului secret. Copenhaga. 25 ianuarie anul 1916.

Ambasadorul german la Copenhaga, Brokdorf-Ranțau a raportat cancelarului, că acel un milion de ruble ce a fost alocat de ministerul finanțelor pentru organizarea revoluției a fost adus de Ghelifand (Parvus) la Petrograd și se folosește conform destinației.

Raportul serviciului secret. Berna. August anul 1916

Ambasadorul german la Berna l-a recrutat pe eserul Tzivin, care anterior lucra pentru serviciul de spionaj austro-ungar, cu achitarea muncii în mărime de 140 franci elvețieni. Germanii i-au achitat lui Tzivin 125 mii de franci elvețieni. Romberg a recrutat deasemenea și pe socialistul finladez Chesciula. Ambii au legături cu bolșevicii: Ulianov (Lenin), Radosliskii (Zinoviev), Buharin și alții

Raportul serviciului secret. Berlin. Octombrie anul 1916

Conform rezultatelor cercetării noastre Vă comunicăm, că Ghelifans (Parvus), cunoscut revoluționer marxist, născut în gubernia Minsk, din anul 1911 a fost recrutat de Comandamentul General german. Acum în mod activ lucrează în Constantinopol pe lângă generalul fon Sanders. Încurajează guvernarea turcă către războiul contra Russiei.

Raportul serviciului secret. Berlin. Octombrie anul 1916.

În taberele prizonierilor de război, serviciul de spionaj a creat ”Comitetul de propagandă revoluționară” în Olanda, ”Uniunea pentru eliberarea Ucrainei” în Austria, ”Comitetul ajutorului intelectual acordat prizonierilor de război din Germania și Austria” în Geneva.

Notița lui Proscurin:

Uniunea pentru eliberareaUcrainei… Nemții lucrează nu doar pe elemente de revoluție. Lucrează și cu harta națională.

Raportul serviciului secret. Berlin. Noembrie anul 1916.

Secretarul de Stat al Afacerilor Externe a Germaniei, Iasov a transmis un demers către Ministrul Finanțelor în vederea alocării a 5 milioane de mărci pentru finanțarea propagande revoluționare în Russia.

Raportul serviciului secret. Berna. Noembrie anul 1916.

Revoluționerul finlandez Keskiula, transmite contrasionajului corespondența lui Ulianov (Lenin) cu bolșevicii în Russia. Conducătorul contraspionajului german, Steinwachs cere Ministerului afacerilor externe a Germaniei să se achite lui Keskiula, 20 mii de mărci lunar pentru editarea ziarelor și broșurilor lui Ulianov.

Raportul directorului biroului de detectivi francez ”Bint și Sabmin”, depus pe numele lui Krasilnikov, administratorul Departamentului poliției Imperiale Ruse.Tziurih. 30 decembrie anul 1916.

Conform instrucțiunii Dumneavoastră vă comunicăm, că la 28 decembrie revoluționerul rus Ulianov (Lenin) a părăsit locul să de trai din Tziurih și a plecat la Bern, unde a intrat în clădirea consulatului german și a rămas acolo până la ziua următoare.