Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 200
2. Desăvârşitorii Înţelepciunii
Оглавление19:2.1 (215.10) Desăvârşitorii Înţelepciunii sunt o creaţie specializată a Trinităţii Paradisului, destinată să personifice înţelepciunea divinităţii în suprauniversuri. Există exact şapte miliarde dintre aceste fiinţe, din care un miliard sunt ataşate fiecăruia dintre cele şapte suprauniversuri.
19:2.2 (215.11) În comun cu Consilierii Divini şi Cenzorii Universali, coordonaţii lor, Desăvârşitorii Înţelepciunii au trecut prin înţelepciunea Paradisului, înţelepciunea Havonei şi înţelepciunea sferelor paradisiace ale Tatălui, mai puţin Divinington. După aceste experienţe, Desăvârşitorii Înţelepciunii au fost numiţi permanent în serviciului Îmbătrâniţilor de Zile. Ei nu servesc nici în Paradis, nici pe lumile circuitelor Paradis-Havona; ei sunt în întregime ocupaţi cu administrarea guvernelor suprauniversurilor.
19:2.3 (216.1) În orice loc şi în orice moment în care activează un Desăvârşitor al Înţelepciunii, înţelepciunea divină activează la rândul ei. Există actualitatea prezenţei şi perfecţiunii manifestării în cunoaşterea şi înţelepciunea pe care o comportă actele acestor puternice şi maiestuoase personalităţi. Ele nu reflectă înţelepciunea Trinităţii Paradisului, ele sunt această înţelepciune. Ele sunt sursele înţelepciunii pentru toţii instructorii în aplicarea cunoaşterii universale; ele sunt izvoare de discernământ şi surse de discriminare pentru instituţiile de învăţătură şi de discernământ în toate universurile.
19:2.4 (216.2) Înţelepciunea are o origine dublă: ea derivă din perfecţiunea clarviziunii divine inerentă fiinţelor perfecte, şi din experienţa personală dobândită de creaturile evolutive. Desăvârşitorii Înţelepciunii sunt înţelepciunea divină, perfectă şi paradisiacă a clarviziunii Divine. Când asociaţii lor administrativi pe Uversa, Puternicii Mesageri, Cei Lipsiţi de Nume şi de Număr, şi cei Înălţaţi în Autoritate, acţionează împreună, ei sunt înţelepciunea experienţei universului. O fiinţă divină poate avea perfecţiunea cunoaşterii divine, un muritor evolutiv poate atinge la un moment dat perfecţiunea cunoaşterii ascendente, însă nici una dintre aceste fiinţe nu epuizează singură potenţialul întregii înţelepciuni posibile. În consecinţă, atunci când conduita suprauniversurilor face dezirabil să se atingă maximul de înţelepciune administrativă, aceşti Desăvârşitori ai înţelepciunii clarviziunii divine sunt întotdeauna asociaţi personalităţilor ascendente care au ajuns la înalte responsabilităţi de autoritate suprauniversală prin tribulaţiile experienţiale ale progresului evolutiv.
19:2.5 (216.3) Desăvârşitorii Înţelepciunii vor avea întotdeauna nevoie de acest complement de înţelepciune experienţială pentru a realiza perspicacitatea lor administrativă. Însă a fost emisă ipoteza că finalitarii Paradisului ar putea poate ajunge la un nivel de înţelepciune elevat încă neatins acum, după ce vor fi fost admişi la un moment dat în al şaptelea stadiu al existenţei spirituale. Dacă această deducţie este exactă, atunci aceşti ascenderi evolutivi perfecţionaţi ar deveni indubitabil administratorii universului cei mai eficienţi care au fost vreodată cunoscuţi în întreaga creaţie. Cred că aceasta este înaltul destin al finalitarilor.
19:2.6 (216.4) Varietatea aptitudinilor Desăvârşitorilor Înţelepciunii le permite să ia parte practic la toate serviciile celeste ale creaturilor ascendente. Ordinul meu de personalitate, Consilierii Divini, precum şi cel ai Desăvârşitorilor Înţelepciunii şi al Cenzorilor Universali, constituie ordinele cele mai elevate de fiinţe care se pot angaja şi se angajează efectiv în munca constând în revelarea adevărului planetelor şi sistemelor individuale, fie în stadiul lor primitiv, fie în epoca în care sunt ancorate în lumină şi viaţă. Noi luăm cu toţii contact din timp în timp cu serviciul muritorilor ascendenţi, de la planetele pe care apare viaţa, până la universurile locale şi la suprauniversul nostru, şi în special în acesta din urmă.