Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 213

20:6.1 (228.5) Metoda prin care un Fiu al Paradisului se pregăteşte pentru o întrupare de muritor ca Fiu al consacrării, şi intră în interiorul mamei sale pe planeta de consacrare, este un mister universal. Şi orice efort de a detecta acţiunea acestei tehnici sonaringtoniene este sortită unui eşec sigur. Fie ca cunoaşterea sublimă a vieţii de muritor a lui Isus din Nazaret să pătrundă în sufletele voastre, însă nu vă risipiţi gândurile în speculaţii inutile asupra modului în care s-a efectuat această misterioasă întrupare a lui Mihail din Nebadon. Să ne mulţumim cu cunoaşterea şi asigurarea că astfel de înfăptuiri îi sunt posibile naturii divine, şi să nu ne pierdem timpul în deducţii inutile în ceea ce priveşte tehnica folosită de înţelepciunea divină pentru a produce astfel de fenomene.

20:6.2 (229.1) Într-o misiune de manifestare ca muritor, un Fiu al Paradisului se naşte întotdeauna din femeie şi este crescut ca băiat al tărâmului, aşa cum a făcut-o Isus pe Urantia. Aceşti Fii de slujire supremă trec toţi de la copilărie la tinereţe şi apoi la virilitate exact ca o fiinţă umană. Sub toate aspectele, ei devin asemănători muritorilor rasei în care s-au născut. Ei fac cereri Tatălui la fel ca şi copiii tărâmurilor pe care slujesc. Din punct de vedere material, aceşti Fii umani-divini trăiesc vieţi obişnuite, cu o singură excepţie: ei nu au descendenţi în lumea pe care locuiesc. Este o restricţie universală impusă tuturor ordinelor Fiilor de consacrare a Paradisului.

20:6.3 (229.2) La fel cum Isus a lucrat pe lumea voastră ca fiu de tâmplar, şi alţi Fii ai Paradisului lucrează după diverse capacităţi pe planetele lor de consacrare. Este dificil să ne imaginăm o profesie care nu a fost urmată de vreun Fiu al Paradisului pe parcursul manifestării sale pe una din planetele evolutive ale timpului.

20:6.4 (229.3) Atunci când un Fiu de consacrare a dobândit măiestrie în experienţa vieţii de muritor, atunci când a reuşit să se acorde perfect cu Ajustorul său interior, el iniţiază atunci partea misiunii sale destinată să ilumineze mintea şi să inspire sufletul fraţilor săi din trup. Ca instructori, aceşti Fii se consacră exclusiv iluminării spirituale a raselor muritorilor lumilor şederi lor.

20:6.5 (229.4) Deşi carierele de manifestare, ca muritori, ale Mihaililor şi avonalilor sunt comparabile sub numeroase aspecte, ele nu sunt identice în întregime. Niciodată un Fiu Magistral nu proclamă: „Cine l-a văzut pe Fiu la văzut pe Tată”, aşa cum a făcut Fiul vostru Creator pe parcursul întrupării sale pe Urantia. Însă, un Avonal de manifestare declară literalmente „Oricine m-a văzut l-a văzut pe Fiul Etern al lui Dumnezeu”. Fiii Magistrali nu sunt descendenţii imediaţi ai Tatălui Universal şi nu se întrupează doar prin voinţa Tatălui. Ei sunt dăruiţi ca Fii ai Paradisului supuşi voinţei Fiului Etern al Paradisului.

20:6.6 (229.5) Atunci când Fiii de consacrare, Creatori sau Magistrali, ajung la porţile morţii, ei reapar a treia zi. Însă nu trebuie să aveţi ideea că ei ajung întotdeauna la finalul tragic întâlnit de Fiul Creator care a locuit în lumea voastră acum o mie nouă sute de ani. Experienţa extraordinară şi deosebit de crudă prin care a trecut Isus din Nazaret a făcut ca Urantia să fie numită local „lumea crucii”. Nu este necesar ca un tratament atât de inuman să fie aplicat unuia din Fiii lui Dumnezeu, şi marea majoritate a planetelor le-a oferit o primire mai respectuoasă, permiţându-le să termine cariera lor muritoare, să încheie epoca, să judece supravieţuitorii adormiţi şi să inaugureze o nouă dezlegare fără a li se provoca o moarte violentă. Trebuie ca un Fiu de manifestare să întâlnească moartea, să treacă prin întreaga experienţă efectivă a muritorilor tărâmurilor, însă planul divin nu cere deloc ca această moarte să fie violentă sau anormală.

20:6.7 (229.6) Când Fiii de manifestare nu sunt supuşi morţii violente, ei abandonează de bună voie viaţa lor şi trec porţiile morţii, nu pentru a satisface exigenţele unei „dreptăţi severe” sau ale unei „mânii divine”, ci mai degrabă pentru a desăvârşi manifestarea, pentru „a bea paharul” carierei întrupării şi experienţei personale în tot ceea ce constituie viaţa unei creaturi, aşa cum este ea trăită pe planetele de existenţă muritoare. Manifestarea este o necesitate planetară şi universală, iar moartea fizică nu este nimic mai mult decât o parte necesară a unei misiuni de manifestare.

20:6.8 (230.1) Când întruparea sa ca muritor s-a încheiat, Avonalul de serviciu porneşte către Paradis, este acceptat de Tatăl Universal, şi se întoarce în universul local care-i fusese încredinţat, unde este recunoscut de Fiul Creator. Apoi, Avonalul de manifestare şi Fiul Creator trimit Spiritul lor al Adevărului asociat pentru a acţiona în inima raselor muritoare care locuiesc pe lumea manifestării. În epocile de presuveranitate ale unui univers local, acesta este spiritul comun al acestor doi Fii pus în lucrare de Spiritul Creativ. El diferă puţin de Spiritul Adevărului care caracterizează epocile universului local consecutive celei de-a şaptea manifestări a unui Mihail.

20:6.9 (230.2) Când un Fiu Creator şi-a încheiat manifestarea sa finală, Spiritul Adevărului, care a fost trimis înainte în toate lumile acestui univers local în care un Avonal şi-a realizat manifestarea, îşi schimbă natura şi devine efectiv spiritul suveranului Mihail. Acest fenomen are loc concurent cu eliberarea Spiritului Adevărului destinat să servească pe planeta manifestării muritoare a lui Mihail. După care, fiecare lume onorată de o manifestare Magistrală va primi de la septuplul Fiu Creator, în asociere cu Fiul Magistral, acelaşi Consolator spiritual pe care l-ar fi primit dacă Suveranul universului local s-ar fi întrupat personal ca Fiu al manifestării.