Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 225
6. Destinul Maeştrilor Mihaili
Оглавление21:6.1 (241.5) Nimeni nu ar putea să pretindă că poate analiza cu autoritate finală fie naturile fie destinele Suveranilor Maeştri septupli ai universurilor locale; cu toate acestea, noi speculăm, cu toţii, foarte mult în aceste probleme. Suntem învăţaţi, şi noi credem, că fiecare Mihail al Paradisului este absolutul conceptelor de deitate duală a originii sale; el încorporează astfel fazele actuale ale infinităţii Tatălui Universal şi ale Fiului Etern. Mihailii trebuie să fie parţiali faţă de infinitatea totală, însă ei sunt probabili absoluţi faţă de fracţiunea de infinitate care se raportează la originea lor. Cu toate acestea, observând activităţile lor în prezenta vârstă a universului, noi nu detectăm nici o acţiune care să fie mai mult decât finită; toate capacităţile lor superfinite pe care noi le deducem trebuie să fie conţinute în ei şi încă nerevelate.
21:6.2 (242.1) Împlinirea carierei de manifestare ca şi creatură şi înălţarea la suveranitatea supremă a unui univers trebuie să semnifice eliberarea completă a capacităţilor de acţiune finită a unui Mihail însoţit de apariţia unei capacităţi de slujire mai mult decât finită. În realitate, noi remarcăm referitor la acest subiect că aceşti Fii Maestru sunt atunci îngrădiţi în producerea de noi tipuri de creaturi, îngrădire neîndoielnic făcută necesară prin eliberarea de potenţialităţile lor superfinite.
21:6.3 (242.2) Este foarte probabil ca aceste puteri creatoare latente să rămână conţinute în ei pe parcursul întregii epoci prezente a universului. Însă, la un moment dat, în viitorul îndepărtat, în universurile care sunt în prezent în curs de mobilizare în spaţiul exterior, noi credem că legătura dintre un Fiu Maestru septuplu şi un Spirit Creativ care aparţine celui de-al şaptelea stadiu ar putea să atingă nivele absonite de serviciu, însoţite de apariţia de noi lucruri, semnificaţii şi valori pe nivele transcendentale şi de semnificaţie universală ultimă.
21:6.4 (242.3) La fel cum Deitatea Supremă este în plină actualizare datorită serviciului experienţial, tot astfel Fiii Creatorii sunt pe cale de a atinge realizarea personală a potenţialelor de divinitate paradisiacă conţinute în natura lor insondabilă. Pe Urantia, Christos Mihail a spus odată: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”. Şi noi credem că, în eternitate, Mihailii sunt literalmente destinaţi să fie „calea, adevărul şi viaţa” deschizând întotdeauna, pentru toate personalităţile universului, calea care merge de la divinitatea supremă, prin absonitatea ultimă, până la finalitatea de deitate eternă.
21:6.5 (242.4) [Prezentat de un Desăvârşitor al Înţelepciunii de pe Uversa.]