Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 239

Mesagerii solitari

Оглавление

23:0.1 (256.1) MESAGERII Solitari formează legiunea personală şi universală a Creatorului Comun; ei sunt primul şi cel mai vechi ordin al Personalităţilor Superioare ale Spiritului Infinit. Ei reprezintă acţiunea creatoare iniţială a Spiritului Infinit, lucrând solitar pentru a aduce la existenţă spirite personale solitare. Nici Tatăl, nici Fiul, nu au participat direct la această prodigioasă spiritualizare.

23:0.2 (256.2) Aceşti mesageri spirituali au fost personalizaţi într-un singur episod creativ, iar numărul lor este staţionar. Cu toate că una dintre aceste fiinţe extraordinare este asociată cu mine în prezenta misiune, nu ştiu câte personalităţi ale acestui ordin există în universul universurilor. Ştiu doar, din timp în timp, câţi sunt înscrişi în registrele noastre ca funcţionând în momentul respectiv, în jurisdicţia suprauniversului nostru. Conform acestui ultim raport de pe Uversa, observ că existau aproape 7.690 de miliarde de Mesageri Solitari operând în interiorul frontierelor Orvontonului, şi presupun că această cifră este considerabil inferioară unei şeptimi din numărul lor total.

Cartea Urantia

Подняться наверх