Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 35

1:7.1 (31.1) Când Isus vorbea despre „Dumnezeul viu,” el se referea la o Deitate personală, Tatăl Universal care este în ceruri. Conceptul personalităţii Deităţii înlesneşte - comuniunea; el favorizează o adorare inteligentă; el dezvoltă o încredere însufleţitoare. Între lucrurile nepersonale poate exista interacţiune, dar nu comuniune. Nu ne putem bucura de o relaţia de comuniune tată-fiu, precum este aceea dintre Dumnezeu şi om, nu ne putem bucura decât dacă amândoi sunt persoane. Doar personalităţile pot comunica una cu alta, cu toate că această comuniune personală poate fi mult facilitată tocmai de prezenţa unei entităţi impersonale ca Ajustorul Gândirii.

1:7.2 (31.2) Omul nu realizează uniunea sa cu Dumnezeu aşa cum o picătură de apă ar putea să îşi găsească unitatea cu oceanul. Omul atinge uniunea divină printr-o comuniune spirituală reciprocă şi progresivă, prin raporturi de personalitate cu un Dumnezeu personal, câştigând tot mai mult în natură divină, conformându-se din toată inima şi în mod inteligent voinţei divine. O relaţie atât de sublimă nu poate exista decât între personalităţi.

1:7.3 (31.3) Conceptul de adevăr se poate, cât de cât, să fie gândit separat de personalitate, iar conceptul de frumuseţe poate să existe fără personalitate, însă conceptul de bunătate divină nu este de înţeles decât în relaţie cu personalitatea. Doar o persoană poate iubi şi poate fi iubită. Chiar şi frumuseţea şi adevărul ar fi detaşate de speranţa de supravieţuire dacă nu ar fi însuşiri ale unui Dumnezeu Personal, un Tată iubitor.

1:7.4 (31.4) Nu putem înţelege pe deplin cum de Dumnezeu poate fi primordial, invariant, atotputernic şi perfect, şi în acelaşi timp înconjurat de un univers mereu schimbător şi aparent limitat de legi, un univers de imperfecţiuni relative în evoluţie constantă. Însă noi putem cunoaşte acest adevăr în propria noastră experienţă personală, căci noi ne păstrăm cu toţii identitatea personalităţii şi unitatea voinţei, în ciuda schimbărilor constante din noi înşine şi din mediul nostru deopotrivă. Însă noi putem cunoaşte acest adevăr în propria noastră experienţă personală, deoarece noi păstrăm cu toţii identitatea personalităţii noastre şi a unităţii voinţei noastre, în ciuda schimbărilor constante atât în noi înşine cât şi în mediul nostru.

1:7.5 (31.5) Nici matematica, nici logica, nici filozofia nu pot pricepe realitatea ultimă a universului; acolo poate ajunge doar experienţa personală prin conformarea progresivă la voinţa divină a unui Dumnezeu personal. Nici ştiinţa, nici filozofia, nici teologia nu pot valida personalitatea lui Dumnezeu. Numai experienţa personală a fiilor Tatălui celest prin credinţă poate aduce realizarea actuală şi spirituală a personalităţii lui Dumnezeu.

1:7.6 (31.6) Cele mai înalte conceptele asupra personalităţii din univers implică: identitate, conştiinţă de sine, voinţă proprie şi posibilitate de a se revela. Iar aceste caracteristici mai şi implică fraternitatea cu personalităţi egale şi diferite, aşa cum există în asocierile de personalităţi ale Deităţilor Paradisului. Unitatea absolută a acestor asocieri este atât de perfectă, încât divinitatea se recunoaşte prin indivizibilitatea sa, prin unitatea sa. „Domnul Dumnezeu este unul. „ Indivizibilitatea personalităţii nu-l împiedică pe Dumnezeu să dăruiască din spiritul său, pentru ca el să trăiască în inima oamenilor muritori. Indivizibilitatea personalităţii unui părinte uman nu împiedică reproducerea de fii şi fiice muritori.

1:7.7 (31.7) Acest concept al indivizibilităţii laolaltă cu acela al unităţii implică transcenderea timpului şi a spaţiului de către Ultimitatea Deităţii; aşadar, nici timpul şi nici spaţiul nu pot fi absolute sau infinite. Prima Sursă-Centru este această infinitate care transcende într-un mod categoric orice minte, orice materie, şi orice spirit.

1:7.8 (31.8) Faptul Trinităţii Paradisului nu încalcă în nici un fel adevărul unităţii divine. Cele trei Deităţi ale Paradisului sunt una în toate reacţiile realităţii universale şi în toate relaţiile cu creaturile. Existenţa acestor trei persoane eterne nu violează nici adevărul indivizibilităţii Deităţii. Îmi dau pe deplin seama că nu am nu am la dispoziţie nici un limbaj adecvat pentru a expune cu claritate minţii muritoare modul în care aceste probleme ale universului ni se prezintă nouă. Însă nu vă descurajaţi; nici măcar personalităţilor înalte, aparţinând grupului meu de fiinţe paradisiace, totalitatea acestor lucruri nu le este pe deplin clară. Amintiţi-vă întotdeauna că aceste adevăruri profunde referitoare la Deitate se vor clarifica din ce în ce mai mult pe măsură ce mintea noastră se spiritualizează pe parcursul epocilor succesive ale lungii ascensiuni a muritorilor către Paradis.

1:7.9 (32.1) [Prezentat de un Consilier Divin, membru al unui grup de personalităţi celeste desemnate de Luminătorii Vremurilor de pe Uversa, sediul celui de-al şaptelea supraunivers, să supravegheze, în revelaţia care va urma, părţile referitoare la problemele care depăşesc frontierele universului local al Nebadonului. Am misiunea să semnez aceste capitole descriind natura şi atributele lui Dumnezeu, pentru că reprezint cea mai înaltă sursă de informaţie disponibilă în acest sens pe oricare din lumile locuite. Am servit în calitate de Consilier Divin în fiecare din cele şapte universuri şi am locuit mult timp în Paradis, în centrul tuturor lucrurilor. De multe ori, m-am desfătat în plăcerea supremă de a mă afla în prezenţa personală imediată a Tatălui Universal. Descriu realitatea şi adevărul naturii Tatălui şi a atributelor sale cu o autoritate indiscutabilă. Ştiu bine despre ce vorbesc.]