Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 41

2:4.1 (38.1) Îndurarea este pur şi simplu justiţie temperată de acel soi de înţelepciune care izvorăşte din perfecta cunoaştere şi completa recunoaştere a slăbiciunii naturale a creaturilor finite şi a neajunsurilor datorate mediului lor. „Dumnezeul Nostru este plin de compasiune, mărinimos, îndurător şi plin de milostenie.” De aceea „oricine va face apel la Domnul va fi salvat,” „ căci el va ierta cu prisosinţă.” „Îndurarea Domnului merge din veşnicie în veşnicie.” Da, „îndurarea dăinuie de-a pururea”. „Eu sunt Domnul care aplică bunăvoinţa afectuoasă, judecata şi dreptatea pe pământ, căci în aceste lucruri îmi găsesc plăcerea.” „Nu îi rănesc cu plăcere şi nici nu îi fac să sufere pe copiii oamenilor,” deoarece sunt „Tatăl cel plin de îndurare şi Dumnezeul oricărei consolări.”

2:4.2 (38.2) Dumnezeu este binevoitor din fire, compătimitor prin natura sa şi mereu plin de milă. Nu este niciodată necesar să facem apel la vreun fel de influenţă pentru a obţine bunăvoinţa sa afectuoasă. Nevoia creaturilor este în întregime suficientă pentru a da liber curs tandrei sale compătimiri şi graţiei sale salvatoare. De vreme ce Dumnezeu ştie totul despre copiii săi, îi este uşor să-i ierte. Cu cât omul îl înţelege mai bine pe semenul său, cu atât îi este mai uşor să îl ierte şi chiar să îl iubească.

2:4.3 (38.3) Numai discernământul unei înţelepciuni infinite îi dă posibilitatea unui Dumnezeu al dreptăţii să acorde atât dreptate, cât şi compasiune în oricare dintre situaţiile universului. Tatăl ceresc nu este niciodată sfâşiat de atitudini contradictorii faţă de copiii săi din univers. Dumnezeu nu este niciodată victima antagonismelor în modul său de a vedea. Atotcunoaşterea lui Dumnezeu dirijează infailibil liberul său arbitru în alegerea conduitei sale în univers pentru a satisface perfect, simultan, şi egal cerinţele tuturor atributelor sale divine şi calităţile infinite ale naturii sale eterne.

2:4.4 (38.4) Îndurarea este vlăstarul natural şi inevitabil al bunătăţii şi al iubirii. I-ar fi imposibil naturii bune a unui Tată iubitor să refuze înţeleapta acordare a graţiei fiecărui membru al fiecărui grup al copiilor săi din univers. Justiţia eternă şi îndurarea divină îmbinate constituie ceea ce în experienţa umană s-ar numi nepărtinire.

2:4.5 (38.5) Îndurarea divină reprezintă o tehnică nepărtinitoare pentru ajustarea nivelelor de perfecţiune şi de imperfecţiune ale universului. Îndurarea este justiţia Supremaţiei adaptată la situaţiile finitului în evoluţie, dreptatea eternităţii modificată pentru a face faţă intereselor superioare şi bunăstării universale a copiilor timpului. Îndurarea nu este o violare a dreptăţii, ci mai degrabă o interpretare comprehensivă a exigenţelor justiţiei supreme, atunci când ea este imparţial aplicată fiinţelor spirituale subordonate şi creaturilor materiale din universurile evolutive. Îndurarea este justiţia Trinităţii Paradisului, aplicată cu înţelepciune şi cu iubire multiplelor inteligenţe ale creaţiilor timpului şi spaţiului, aşa cum această justiţie este formulată de înţelepciunea divină şi determinată de mintea atotcunoscătoare şi de liberul arbitru suveran al Tatălui Universal şi al tuturor Creatorilor săi asociaţi.