Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 38

2:1.1 (33.4) ”Atingând Infinitul, nu-l putem descoperi. Urmele paşilor divini nu sunt cunoscute.” „Întinderea lui Dumnezeu este infinită, iar mărirea sa este de necercetat.” Lumina orbitoare a prezenţei Tatălui este atât de mare încât pentru umilele sale creaturi el pare „a locui în întunericul cel mai adânc”. Nu numai că gândurile şi planurile sale sunt insondabile, însă „el face şi nenumărate lucruri mari şi minunate”. „Dumnezeu este mare. Noi nu-l înţelegem şi nu putem socoti numărul anilor săi”. „Va locui oare Dumnezeu cu adevărat pe pământ? Iată, cerul (universul) şi cerul cerurilor (universul universurilor) nu-l pot cuprinde”. „Cât sunt de nepătruns judecăţile sale, iar căile sale de nedescoperit!”

2:1.2 (34.1) ”Nu există decât un singur Dumnezeu, Părintele Infinit, care este totodată un Creator fidel.” „Creatorul divin este deopotrivă Repartizatorul Universal, sursa şi destinul sufletelor. El este Sufletul Suprem, Mintea Primordială şi Spiritul Nemărginit al oricărei creaţii.” „Marele Controlor nu face greşeli. El răspândeşte măreţie şi glorie.” „Dumnezeul Creator este total lipsit de teamă şi de antipatie. El este nemuritor, etern, existând prin sine, divin şi generos.” „Cât de pur şi de frumos, cât de profund şi de insondabil este Străbunul celest al tuturor lucrurilor.” „Infinitul este excelent prin faptul că se face cunoscut oamenilor. El este începutul şi sfârşitul, Tatăl oricărui ţel bun şi perfect.” „Cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile. Creatorul Etern este cauza cauzelor.”

2:1.3 (34.2) Cu toate că personalitatea lui veşnică şi universală se manifestă printr-o infinitate de manifestări minunate, Tatăl este conştient în mod necondiţionat de propria sa infinitate şi de eternitatea sa. Tot astfel, el îşi cunoaşte pe deplin perfecţiunea şi puterea. În afară de coordonaţii săi divini, el este singura fiinţă din univers a cărei aprecieri asupra sieşi este perfectă, corectă şi completă.

2:1.4 (34.3) Tatăl face constant şi infailibil faţă nevoilor ce rezultă din variaţiile care i se cer pe măsură ce se efectuează, din timp în timp, schimbările în diversele secţiuni ale principalului său univers. Marele Dumnezeu se cunoaşte şi se înţelege pe sine. El este infinit conştient de toate atributele sale primordiale de perfecţiune. Dumnezeu nu este nici un accident cosmic, nici un experimentator al universului. Suveranii Universului pot să se angajeze în aventuri. Părinţii de Constelaţii pot face experienţe. Şefii sistemelor de lumi pot să se lase antrenaţi. Însă Tatăl Universal vede sfârşitul încă de la început; planul său divin şi ţelul său etern îmbrăţişează şi înţeleg efectiv toate experienţele şi aventurile tuturor subordonaţilor săi din toate lumile, sistemele şi constelaţiile tuturor universurilor din vastele sale tărâmuri.

2:1.5 (34.4) Nici un lucru nu este nou pentru Dumnezeu şi nici un eveniment cosmic nu se întâmplă ca o surpriză; Dumnezeu locuieşte în cercul eternităţii. Zilele sale nu au nici început, nici sfârşit. Pentru Dumnezeu nu există nici trecut, nici prezent, nici viitor. Totalitatea timpului este prezentă în orice clipă. El este marele şi singurul EU SUNT.

2:1.6 (34.5) Tatăl Universal este infinit în toate atributele sale, într-un mod absolut şi necondiţionat. Acest fapt în sine şi prin sine îl separă de orice comunicare personală directă cu fiinţe materiale finite şi cu alte inteligenţe inferioare create.

2:1.7 (34.6) Contactele şi comunicările cu multiplele sale creaturi necesită deci dispozitive care au fost clasificate în trei categorii. În primul rând, personalitatea Fiilor Paradisiaci ai lui Dumnezeu care, cu toate că este perfectă în divinitate, participă adesea la natura trupului şi a sângelui chiar a raselor planetare, devenind una din voi şi una cu voi; în felul acesta, ca să spunem aşa, Dumnezeu devine om, după cum s-a întâmplat cu coborârea lui Mihail, care a fost numit când Fiu al lui Dumnezeu când Fiu al Omului. În al doilea rând, există personalităţile Spiritului Infinit, diversele ordine ale oştirilor serafice şi ale altor inteligenţe celeste, care se apropie de fiinţele materiale de origine umilă, dându-le ajutor şi servindu-le pe atât de multe căi. Şi, în al treilea rând, există Veghetorii impersonali de Mister, Ajustorii Gândirii, darul efectiv al marelui Dumnezeu însuşi, trimişi pentru a locui în fiinţe cum sunt oamenii de pe Urantia, şi aceasta fără nici un avertisment sau explicaţie. Din înălţimile gloriei, ei se coboară nesfârşită pentru a onora şi locui umilele minţi ale muritorilor, care posedă în realitate sau în potenţial capacitatea de a fi conştienţi de Dumnezeu.

2:1.8 (35.1) În acest fel, şi în multe altele, prin mijloace care vă sunt necunoscute şi depăşesc în întregime înţelegerea finită, Tatăl Paradisului coboară în mod voluntar infinitatea sa cu iubire, o modifică, o diluează şi o atenuează pentru a putea să se apropie de mintea finită a copiilor săi creaţi. Astfel, printr-o serie de repartizări de personalităţii din ce în ce mai puţin absolute, Tatăl infinit se poate bucura de un contact restrâns cu diversele inteligenţe ale numeroaselor domenii din vastul său univers.

2:1.9 (35.2) Toate aceste lucruri le-a făcut, le face şi le va continua să le facă, fără a-şi îndrepta câtuşi de puţin atenţia asupra faptului şi realităţii infinităţii sale, eternităţii sale şi primordialităţii sale. Iar toate aceste lucruri sunt absolut adevărate, în ciuda dificultăţii de a le înţelege, în ciuda misterului care le învăluie şi în ciuda imposibilităţii pentru creaturile asemănătoare locuitorilor Urantiei de a le sesiza în întregime.

2:1.10 (35.3) Datorită faptului că Tatăl Prim este infinit în planurile sale şi etern în ţelurile sale, există o imposibilitate inerentă a oricărei fiinţe finite de a sesiza vreodată sau a înţelege în plenitudinea lor aceste planuri şi ţeluri divine. Omul muritor nu poate întrevedea scopurile Tatălui decât ici şi colo, din timp în timp, pe măsură ce ele sunt revelate în raport cu execuţia planului de ascensiune a creaturilor, pe nivelele sale succesive de progres în univers. Cu toate că omul nu poate înţelege în totalitatea sa ce înseamnă infinitatea, este absolut sigur că Tatăl infinit înţelege pe deplin şi învăluie cu iubire natura finită a tuturor copiilor săi în toate universurile.

2:1.11 (35.4) Părintele împărtăşeşte divinitatea şi eternitatea cu un mare număr de fiinţe superioare din Paradis, însă noi ne întrebăm dacă împărtăşeşte pe deplin infinitatea şi primordialitatea universală rezultată, cu altcineva decât asociaţii săi coordonaţi ai Trinităţii din Paradis. Infinitatea personalităţii trebuie să înglobeze neapărat orice finitudine a personalităţii, de unde şi adevărul - un adevăr literal - a învăţăturii care spune „În El noi trăim, ne mişcăm şi ne avem existenţa”. Fragmentul de pură Deitate a Tatălui Universal care locuieşte omul muritor este o parte a infinităţii, a Marii Prime Surse-Centru, Părintele Părinţilor.