Читать книгу O viata zbuciumata. Spovedania unei invatatoare - Vera Samson - Страница 6

La 22 iunie anul 1941 s-a început războiul pentru apărarea patriei cu Germania hitleristă.

Mare necaz s-a năpustit peste toată ţara. Zi de zi cădeau mii de bombe. Ţin bine minte cum toţi vecinii noştri se ascundeau de bombardament în beciul nostru, fiindcă era mare şi bine construit.

Satul nostru Caşcalia este aranjat între 2 dealuri. Şi iată că de peste un deal înaintau trupele germane, de peste altul – oştirile ruse şi cădeau bombele una după alta. În ziua aceea, spre înserate, în beciul nostru a întrat un ostaş sovietic, fugea şi el săracul de moarte, fugea de armata rusă, în felul acesta era trădător, fugea de armata germană ca duşman, era bine prins în capcană. Mama i-a dat o bucată de pîine şi i-a zis să stea cu noi în beci, dar el ne-a explicat că trebuie să plece, precum de îl găsesc pe el aici “Vă împuşcă pe toţi!” şi el a plecat. A doua zi l-am văzut călcat de un tanc rusesc. Femeile l-au bocit, acesta a fost primul cadavru al acestui ostaş fără nume şi l-au îngropat sub umbra unui nuc din grădină. In buzunar nu avea documente, ci numai o poezioară scrisă pe un colţ de ziar vechi: “Tovarăşul meu, tu ai căzut în lupta crîncenă cu duşmanul, Nu striga, nu plînge mereu, nu te ofta, tu nu eşti rănit, eşti mort. Ce să fac? Îţi scot ciobotele tale pentru o amintire fiindcă noi trebuie să înaintăm”. Multe cadavre ale ostaşilor de diferite naţionalităţi au rămas pe cîmpuri. În viile noastre zăceau multe cadavre umflate şi împuţite, neîngropate. Pe toţi îi aştepta cineva acasă. Era o jale extraordinară… Multe filme despre război am vizionat, dar ce am văzut eu pe câmpuri de război, numai în satul nostru, era imposibil de povestit, aceste evenimente s-au memorizat greu în mintea mea de copil. Mai tîrziu, cînd terminasem Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Sociale, eu organizam în şcoală cu copii diferite serate despre acele ore retrăite în timpul războilui. După ce s-a terminat războiul, ecoul lui încă continua. Aici-colea explodau minele şi bombele de pe cîmpul de luptă. Aceste terenuri trebuiau prelucrate şi astfel, zi de zi, se întîmplau nenorociri. Pe unele locuri special erau lăsate unele obiecte mici ca stilouri. Copiii se repezeau după ele, după aceste obiecte distrugătoare, şi explodau cu ele în mînă pe loc. Pe cîmpiile de la Vozoaca, aşa se zice unui mare teren de pămînt, se găseau cadavrele ostaşilolr de diferite naţionalităţi, pe suprafaţa pămîntului nu mai avea cine să îngroape atîtea cadavre. Aşa aceste trupuri au fost mîncate de viermi, cioare şi animale sălbatice pe cîmpuri.