Читать книгу Dispărută fără urme - Блейк Пирс - Страница 17

Primul lucru care îi atrase atenția lui Riley fu păpușa – aceeași păpușă pe care o găsise mai devreme în copacul de lângă Daggett, în exact aceeași poziție. Pentru o clipă, fu surprinsă să o vadă în laboratorul de criminalistică a FBI-ului, înconjurată de o multitudine de echipamente high-tech. Îi părea ciudat de nelalocul ei – ca un fel de mic altar bolnăvicios al unei epoci non-digitale din trecut.

Acum păpușa nu mai era decât un altă probă, protejată de o pungă de plastic. Știa că o echipă fusese trimisă să o recupereze imediat după ce sunase de la locul faptei. Chiar și așa, era o priveliște bulversantă.

Agentul special Meredith veni în întâmpinarea sa.

„A trecut ceva vreme, agent Paige,” spuse el cu căldură. „Bine ai revenit.”

„Mă bucur să fiu înapoi la treabă, domnule,” spuse Riley.

Se apropie de masă pentru a sta cu Bill și tehnicianul de laborator Flores. Orice dubii și incertitudini ar fi avut, îi părea sincer bine să îl revadă pe Meredith. Îi plăcea stilul său morocănos, „fără prostii” și o tratase întotdeauna cu respect și considerație.

„Cum a fost cu senatorul?” întrebă Meredith.

„N-a fost bine, domnule,” răspunse ea.

Riley observă un spasm de supărare pe chipul șefului său.

„Crezi că o să ne facă probleme?”

„Sunt aproape sigură de asta. Îmi pare rău, domnule.”

Meredith dădu din cap înțelegător.

„Sunt sigur că nu e vina ta,” spuse el.

Riley presupuse că șeful său își imagina destul de bine ce se întâmplase. Comportamentul senatorului Newbrough era fără îndoială caracteristic politicienilor narcisiști. Meredith era probabil călit în privința asta.

Flores tasta rapid și pe măsură ce o făcea, imagini ale unor fotografii îngrozitoare, rapoarte oficiale și știri din presă apăreau pe monitoarele imense din cameră.

„Am făcut niște cercetări, și s-a dovedit că aveai dreptate, agent Paige,” spuse Flores. „Același criminal a mai lovit o dată, cu mult înainte de crima din Daggett.”

Riley auzi mormăitul de satisfacție al lui Bill, și preț de o secundă Riley se simți justificată, simți încrederea în sine revenind.

Dar apoi starea de spirit i se înecă. Încă o femeie murise de o moarte oribilă. Ăsta nu era un motiv de sărbătoare. Își dorise, de fapt, să nu fi avut dreptate.

De ce nu pot să mă bucur că am dreptate din când în când? se întrebă ea.

O hartă imensă a Virginiei se desfășură pe ecranul plat principal, apoi se rezumă la jumătatea de nord a statului. Flores identifică un punct sus pe hartă, aproape de granița cu Maryland.

„Prima victimă a fost Margaret Geraty, treizeci și șase de ani,” spuse Flores. „Corpul a fost găsit aruncat pe un teren agricol, la aproximativ douăzeci de kilometri în afara Belding-ului. A fost ucisă pe 25 iunie, cu aproape doi ani în urmă. FBI-ul nu a fost convocat. Poliția locală a lăsat cazul baltă.”

Riley se uită cu atenție la pozele de la locul crimei pe care Flores le afișase pe un alt monitor. În mod evident, criminalul nu încercase să așeze corpul. Îl aruncase în grabă și plecase.

„Acum doi ani,” spuse ea, gândindu-se, analizând totul. O parte din ea era surprinsă că făcea asta de atâta timp. Însă o altă parte din ea știa că acest tip de criminali bolnavi putea opera timp de ani de zile. Puteau avea o răbdare uimitoare.