Читать книгу Minciuni De Familie - Dawn Brower - Страница 10

Pentru prima dată în viața sa, Amethyst credea că un bărbat poate fi cu adevărat remarcabil. Avea o slujbă minunată, făcea ceea ce îi plăcea, una care îi asigurase un trai bun și, în general, îi plăcea viața ei. Mama ei putea fi chiar minunată uneori. Nu avusese o copilărie atât de rea. Mama sa îi arătase demult că o adora, dar, în același timp, simțise să nu aparținea niciunui loc. Probabil acesta fusese un rezultat al mutărilor atât de dese... În orice loc fusese părea că magia plutea în aer. De parcă abia aștepta să ajungă și să o apuce strâns. Niciun alt bărbat nu o mai atrăsese atât de mult înainte, dar Cooper o făcea să-și dorească lucruri la care nu se mai gândise înainte.

Niciodată nu a fost atât de ușor să descopere informații despre oamenii și orașele pe care le-a cercetat. Cooper îi ușura foarte mult munca... Să afle încă din prima zi că exista un jurnal? Nimic de genul acesta nu i se mai întâmplase până acum. Abia aștepta să ajungă la pensiune să îl citească. Bineînțeles, bonusul era faptul că putea să petreacă timp cu Cooper. Amethyst își trecu limba peste buze și îl admiră pe bărbatul care pășea în fața sa. Nici lui nu i se păruse prea greu să o ajute cu cercetările ei, ceea ce se dovedi a fi un avantaj imens.

Merseră pe poteca ce ducea înapoi înspre casa lui. Nu le luaseră prea mult timp să ajungă înapoi la veranda din față. În momentul în care urcară scările, ușa se deschise și, un bărbat pe care nu îl mai văzuse înainte păși spre ei. Avea păr negru și ochi strălucitori măslinii. Privirea lui o făcu să înghețe, dându-i impresia că putea să vadă prin ea. Trăsăturile lui nu erau tocmai frumoase – mai izbitoare decât orice altceva. Fața lui afișa trăsături proeminente, iar corpul său era foarte bine lucrat. Nu părea să existe niciun gram de grăsime pe trupul lui. În timp ce cobora încet scările, Amethyst observă că avea brațul stâng înfășurat într-o fașă. Oare ce se întâmplase cu el? Cooper se apropie de el și îl îmbrățișă rapid.

- Hei, unchiule Nick, ce mă bucur că ai ajuns! Ești bine? Vrei să te ajut cu ceva?

Unchiul lui Cooper se opri la baza scărilor și îi studie pe amândoi cu privirea lui intensă.

- Nu. Sunt bine. Prezintă-mă prietenei tale! Tonul lui era aspru și solicitant.

Nepoliticos? Amethyst se uită printre ei încercând să se decidă dacă voia sau nu să-l cunoască pe acest bărbat. Ordinul pe care i-l dăduse Nick lui Cooper nu părea să-l deranjeze pe acesta din urmă. În loc să-l remarce, el merse mai departe cu prezentările.

- Ea este Amethyst. Amethyst, acesta este nașul meu, Nicholas Drake.

Naș? Atunci oare de ce îl numise unchiul Nick? Asta fusese destul de ciudat... Îi întinse mâna pentru a i-o strânge. Pentru scurt timp el o privi de parcă nu ar fi știut ce să facă. Apoi își ridică încet mâna dreaptă și i-o strânse ferm. Amethyst nu se putu opri să nu se holbeze la el. Fără să știe de ce, i se păru foarte familiar, însă încercă să își alunge din minte sentimentul de déjà vu.

- Încântată să vă cunosc, domnule Drake.

- Nick.

Ea înclină capul, aruncându-i o privire confuză.

- Poftim?

El zâmbi pentru prima dată de când se întâlniră pe veranda din fața casei.

- Prefer să îmi spui Nick. Domnul Drake este prea formal. Nu suport formalitățile. Ce puneți la cale voi doi?

- Zâmbetul său o deranja. Zâmbetele puteau să aibă semnificații diferite. La acest bărbat, când buzele i se ridicau, însemna că te-a văzut și că nu-i place neapărat ceea ce se află în spatele acestui chip. Ar fi vrut să se îndepărteze de el, însă refuza să îi dea această satisfacție. Amethyst nu dăduse înapoi de la nimic și dacă ar fi făcut astfel cu acest bărbat ar fi însemnat cea mai mare greșeală din viața ei. Încerca să-și urmeze instinctele în tot ceea ce făcea, iar acestea urlau acum în ea să îl evite pe acest bărbat.

Cooper arătă înspre Amethyst și spuse:

- Amethyst este interesată de legenda noastră locală. Doar ce am vizitat insula Ghost Peak, în fine, doar am admirat-o din depărtare, ca să fiu mai precis. Va trebui să o duc pe insulă într-o altă zi. Mă duc să îi spun lui tata că ne întoarcem la pensiune.

Nick își flutură mâna și se dădu într-o parte.

- Atunci, nu te rețin. Du-te și spune-i de planurile tale! Eu o să îi țin companie lui Amethyst cât timp tu dai o fugă înăuntru. Oricum trebuie să îmi iau ceva din mașină.

Cooper deja se îndrepta spre scări în timp ce spuse:

- Sigur nu ai nevoie de ajutor? Aș putea să...

Nick îl opri dând din nou din mână:

- Du-te, Coop! Sunt bine.

- În regulă, atunci. Nu am să stau mult, spuse Cooper. După care alergă pe trepte și intră grăbit în casă.

Amethyst îl urmări cu privirea în timp ce intra în casă, după care se întoarse înspre Nick și îl întrebă:

- Ai vrea să te ajut cu ce voiai să iei din mașină?

Însă Nick se îndrepta deja spre mașina lui sport argintie, aproape ignorând-o.