Читать книгу Minciuni De Familie - Dawn Brower - Страница 8

Amethyst se plimba agale de-a lungul trotuarului, pierdută în gânduri. Când ieșise din pensiune observase un pod care dădea spre un zid pe jumătate dărâmat. Așa că, fără a se gândi prea mult unde ar vrea să meargă, se îndreptă în acea direcție, căutând efectul liniștitor pe care lacul îl avea asupra ei. Din nu știu ce motiv, de fiecare dată când voia să mediteze la ceva, pașii o duceau în apropierea apelor. Iar după întâlnirea cu Ben și Cooper simțea că are nevoie să reflecteze la toate.

Întâlnirea i-a provocat neliniște, lucru pe care, în mod normal, reușea să-l ignore. Ben Anderson avea un fizic superb, mai puțin bronzat în comparație cu prietenul său. În timp ce privirea lui Cooper părea mai întunecată, prietenul său, Ben, era mai luminos, având părul blond și ochii albaștri. El își manifestase foarte clar interesul în ceea ce o privește, iar tot ce trebuia ea să facă era să îi accepte invitația. Acum avea doi bărbați superbi dintre care să aleagă și niciun indiciu care dintre ei îi plăcea mai mult.

Tocmai când ajunse pe podul cu sârmă de oțel ce ducea înspre plajă, telefonul începu să-i sune, iar Amethyst se chinui să-l găsească prin poșetă. Făcu o grimasă în timp ce se uită la apelant, Lyoness Keane, altfel cunoscută drept mama ei, care tot încerca să ia legătura cu ea, lucru pe care Amethyst nu îl aștepta cu nerăbdare defel. Mama ei putea fi la fel de nestatornică precum un stol de porumbei în zbor. Însă, nu putea să o ignore pentru că Lyoness Keane nu renunța niciodată. Ar continua să sune înapoi în mod repetat până când Amethyst ar fi cedat și ar fi răspuns. La fel de bine ar fi putut să îi răspundă și să vadă ce vrea mama sa. Cu cât mai repede s-ar fi încheiat conversația, cu atât mai bine. În plus, nu ar fi fost mai ușor de tratat cu ea mai târziu, așa că Amethyst se văzu nevoită să răspundă.

- Bună, mamă! spuse ea, încercând să-și mascheze iritația din voce, dar fără prea mult succes. Oare de ce orice conversație cu mama sa trebuia să fie așa o povară?

- Draga mea, pe unde mai umbli? îi răsună în urechi vocea ascuțită a lui Lyoness.

Poftim? De ce ar vrea să știe unde se află acum? Un alt semn rău: oare ce să facă? Hmm... Păi, la fel de bine ar putea fi sinceră. Nu-i așa? Ce s-ar putea întâmpla rău? Nu era niciun motiv să se panicheze încă. Inima îi bătea amețitor în piept. Era puțin prea târziu ca să se poată liniști acum când fiecare scenariu oribil îi trecea prin minte.

- Sunt într-un orășel vechi numit North Point din Michigan, spuse Amethyst încercând să pară cât mai nonșalantă. Nu era însă sigură că reușise.

- De ce întrebi, mamă?

Ignorând complet întrebarea sa, Lyoness spuse:

- Este lângă un lac? Îmi plac Marile Lacuri.

Amethyst ar fi vrut să țipe, dar se abținu. Era mai bine să rămână calmă pe cât posibil cât timp discuta cu mama ei. În schimb, încercă să schimbe subiectul și o întrebă pe mama sa despre ultima ei dragoste.

- Și Saul?

Aproape că o putea vedea pe mama ei cum dă din mâini în timp ce spuse:

- Ooo, acel nemernic. Am terminat-o săptămâna trecută. E timpul să merg mai departe. Știi cum e. Acum spune-mi mai multe despre acest micuț orășel. Lângă ce lac spuneai că se află?

Ar fi trebuit să-și dea seama că mama ei și Saul s-au despărțit. Lui Amethyst i-ar fi plăcut să poată spune că-i putea număra pe iubiții mamei sale pe degetele de la o mână, dar asta ar fi fost o minciună. Nu, probabil că ar fi avut nevoie de un calculator sau vreun fel de software pentru a putea ține evidența tuturor. Da, atât de mulți fuseseră, oricât de șocant ar părea. Mama ei și Saul au decis să se despartă. Singura surpriză a fost cât de rapid s-a întâmplat totul. Acesta trebuie să fi fost un record pentru mama sa.

Cu un oftat își îndepărtă telefonul de la gură pentru a putea preveni țipătul care amenința să-i iasă printre buze. Reuși, totuși, să se controleze și spuse:

- Lacul Michigan.

Amethyst auzi un strigăt puternic de plăcere la celălalt capăt.

- Ooo, asta este absolut perfect. Unde stai? Voi fi acolo mâine. Putem pierde vremea împreună și să petrecem ca între fete. Lucrezi la o nouă poveste? Sunt sigură că aceasta va fi la fel de genială ca toate celelalte. Te pot ajuta în cercetările tale. O să fie foooarte distractiv. Abia aștept să te văd, draga mea.

Mama ei continua să turuie fără a-i da șansa lui Amethyst să o întrerupă. Nu că ar fi putut să o facă. Mintea ei se oprise imediat ce mama sa menționase că i se va alătura. Așa cum se temea, mama ei voia să-i facă o vizită. Mai degrabă să o scoată din minți. În niciun caz nu avea cum să o convingă să renunțe la venirea în North Point. Lyoness se hotărâse asupra planurilor sale de călătorie înainte chiar de a o suna pe Amethyst. Lyoness Keane a făcut mereu tot ce și-a dorit atunci când a vrut. Tot ce putea face era să zâmbească și să o suporte. Înainte de a renunța complet, Amethyst mai făcu o ultimă încercare pentru a o convinge pe mama ei să rămână în Florida.

- Nu știu ce să zic, mamă. Ești sigură că vrei să vii până aici? Este destul de mult de condus de la aeroport. Plus că tu ești în Miami. Este foarte frumos acolo.

- M-am săturat de Florida. Am nevoie de o schimbare. Au trecut mulți ani de când n-am mai vizitat Michigan. Cred că a venit timpul să mă întorc acolo. Cum se numește pensiunea unde stai?

Un efort irosit, la fel cum bănuia de la început. Așa că își scrâșni dinții înainte să spună ceva ce ar fi putut regreta. Mama ei putea fi la fel de solicitantă precum un copil de doi ani. Odată ce îi intra o idee în cap se transforma totul într-o bătălie nebună chiar și numai dacă îi sugerai să facă o altă alegere. Așa că Amethyst se văzu nevoită să-i spună mamei sale numele pensiunii, chiar dacă reticența i se simțea în glas:

- Pensiunea Trenton-Hill.

Înarmată cu informația pentru care sunase, Lyoness încheie:

- OK, iubito. Ne vedem mâine. Pupici.

Amethyst rămase holbându-se la telefon, consternată; mama ei se agățase de ea. După câteva minute își puse telefonul înapoi în poșetă și se întoarse îndreptându-se încet spre pensiune. Părea că trebuie să se pregătească pentru venirea mamei sale de a doua zi. Ar trebui oare să-l avertizeze pe Cooper? Ar fi putut fi un motiv pentru a vorbi cu el. Însă nu știa dacă ar fi fost o idee bună sau nu. Pe de altă parte, proprietarul pensiunii ar trebui să fie anunțat că urma să mai stea cineva cu ea în cameră. Cu siguranță mama ei nu avea să își ia o altă cameră. La cât de dependentă era de ceilalți, cel mai probabil fondurile ei erau destul de limitate. Acesta fusese și unul dintre motivele pentru care o căutase pe Amethyst imediat după despărțire. Iubiții mamei sale îi plăteau toate cheltuielile, iar odată ce relația ei se încheia se sfârșeau și fondurile sale.

Privi în sus și văzu că a ajuns înapoi la pensiune. După ce păși înăuntru suspină resemnată. Îi mulțumi în gând cerului că se afla într-o sală mare cu o canapea. În timp ce pășea în pensiune observă că Cooper nu se mai afla la biroul de recepție. În schimb, o întâmpină o tânără cu păr negru tuns scurt, ochi violeți și un zâmbet cald.

- Bună-ziua, eu sunt Olivia. Cu ce vă pot ajuta?

Lui Amethyst îi trebuiră câteva minute pentru a trece peste dezamăgirea de a nu fi fost Cooper cel care să o ajute. Nu că ar trebui să-i pese, dar nu putea să-și stăpânească atracția pentru el. Abia aștepta să poarte o nouă conversație cu el.

- Ooo, am crezut că e Cooper de serviciu.

Olivia clătină din cap, continuând să zâmbească.

- Da, este, sau ar fi trebuit să fie. A avut o urgență cu tatăl său, așa că m-a sunat pe mine să îi țin locul. Sunteți unul dintre oaspeții noștri?

- O, îmi pare rău, da. Eu sunt Amethyst Keane. Stau în camera 13. Voiam să îl informez că mama mea, Lyoness Keane, o să mi se alăture mâine. Nu știu când anume va ajunge. Ați putea să îi dați o cheie de la camera mea?

- Desigur. O să îmi notez în calculator. Vă mai pot ajuta cu ceva? Olivia își notă informația pe un post-it galben și o lipi pe monitorul calculatorului.

Amethyst chiar își dorea să afle ce se întâmplase cu tatăl lui Cooper, așa că întrebă:

- Este tatăl lui Cooper bine? Îmi pare rău, știu că poate părea prea personal, spuse ea, știind că nu ar fi trebuit să își bage nasul în viața lui. Uneori nu îmi pot stăpâni firea curioasă, continuă ea ca pe o scuză.

Olivia își flutură mâinile într-un gest indiferent.

- O, sunt sigură că domnul Marchant este bine. S-a retras acum un an când mama lui Cooper a murit. Era singur undeva pe lângă casa din Ghost Peak unde locuiește. Cred că a rămas blocat pe acoperiș. Vântul i-a dărâmat scara, sau ceva de genul ăsta. Noroc că avea la el telefonul mobil și l-a putut suna pe Cooper pentru ajutor.

Ghost Peak?¹ Locul acesta părea interesant, așa că Amethyst spuse:

- Ce nume interesant. De ce este numit astfel?

- Se zvonește că acela este locul unde Easton Hill a cerut-o în căsătorie pe Marianne Trenton. În plus față de această pensiune, legenda spune că el bântuie acel loc în fiecare an în ziua în care a cerut-o în căsătorie.

Amethyst putea simți cum emoția începea să vibreze în interiorul ei. Auzise câteva povești cu fantome despre oraș. Acesta fusese și unul dintre motivele pentru care alesese să-și petreacă următoarea vacanță aici. Voia să o chestioneze pe Olivia ca să afle mai multe informații, dar se abținu.

- Oau, adevărat? Oare crezi că domnul Marchant mă va lăsa să mă plimb pe acolo?

Olivia încuviință din cap.

- Nu văd de ce nu. Îi place compania, mai ales că este mai tot timpul singur. În afară de Cooper, este doar el și golden retriever-ul său, Molly. Probabil că i-ar plăcea dacă i-ai face o vizită.

Amethyst nu își putea ascunde emoția și câteva întrebări îi ieșiră din gură într-un ritm rapid:

- Minunat. Crezi că aș putea să-i fac o vizită în seara aceasta? Crezi că ar trebui să îl sun înainte? Poți să îmi spui cum să ajung la Ghost Peak?

Un râs puternic umplu camera în timp ce Olivia se ținea cu mâna de piept.

- Nu, pur și simplu du-te! Cel mai probabil Cooper este încă acolo. Așteaptă o secundă și o să îți notez cum să ajungi acolo. Este un pic de mers până acolo, dar priveliștea este spectaculoasă și merită pe deplin.

Olivia continuă să scrie indicațiile detaliate. Plimbarea de mai devreme nu mersese așa cum intenționase inițial, dar uneori este mai bine să lași lucrurile să curgă de la sine. Cu ajutorul Oliviei, avea acum un punct de pornire pentru povestea ei. Poate putea chiar să își scurteze vizita și să se întoarcă mai repede acasă. Mama ei ar fi urmat-o oricum...

Avea să se ocupe de problema cu mama ei atunci când aceasta ar fi sosit. Nu avea de ce să se streseze acum. Erau lucruri mult mai importante de investigat și de explorat. Era pe cale să guste pentru prima dată din legenda lui Easton Hill. Abia aștepta să vadă locul unde se presupunea că a cerut-o în căsătorie pe soția lui, Marianne.

Olivia luă hârtia pe care scrisese instrucțiunile și i-o înmână lui Amethyst.

- Poftim. Mi-a făcut plăcere să te cunosc, Amethyst. Mult noroc!

Amethyst încuviință din cap și spuse:

- Mulțumesc pentru tot ajutorul. Îți doresc o după-amiază frumoasă.

Apoi se întoarse și părăsi pensiunea. Nimic nu se compară cu primul indiciu al unei povești care să-i facă sângele să clocotească de entuziasm; grăbind pasul, înaintă pe drumul pe care Olivia i-l notase pe foaie. Curând avea să înceapă să strângă detaliile despre fantoma acestui oraș și istoria sa bogată care l-a făcut să devină o legendă.

1 Ghost Peak – în traducere „Piscul Fantomei”