Читать книгу Strigăt De Onoare - Морган Райс, Morgan Rice - Страница 13

Luanda s-a repezit să traverseze câmpul de luptă, evitând în ultima clipă un cal în galop în timp ce-și făcea drum spre locuința mică în care se afla regele McCloud. Ținea strâns în mână țepușa de fier, tremurând, în timp ce traversa terenul prăfuit al orașului pe care-l cunoscuse odată, acest oraș al poporului ei. Fusese forțată toate aceste luni să-i vadă fiind măcelăriți - și îi ajunsese. Ceva în interiorul ei s-a rupt. Nu-i mai păsa dacă mergea împotriva întregii armate McCloud - ea va face tot ce putea să-l oprească.

Luanda știa că ce era pe cale să facă era o nebunie, că își lua viața în propriile mâini, și că probabil McCloud o va ucide. Dar și-a împins aceste gânduri din minte în timp ce alerga. Venise timpul să facă ce era corect - cu orice preț.

Pe câmpul de luptă aglomerat, în mijlocul soldaților, l-a reperat pe McCloud în depărtare, cărând-o pe biata fată care țipa într-o locuință abandonată - o casă mică de lut. El a trântit ușa în urma lor, ridicând un nor de praf.

"Luanda!" a venit un strigăt.

Se întoarse și-l văzu pe Bronson, la vreo sută de metri în urmă, alergând după ea. Progresul lui a fost întrerupt de un flux nesfârșit de cai și soldați, forțându-l să se oprească de mai multe ori.

Acum era șansa ei. Dacă Bronson o prindea, el avea să o împiedice să meargă până la capăt.

Luanda și-a dublat viteza, strângând spasmodic țepușa, și a încercat să nu se gândească cât de nebunești erau toate astea, cât de mici îi erau șansele. Dacă armate întregi nu-l puteau doborî pe McCloud, dacă proprii săi generali, propriul său fiu, tremurau dinaintea lui, ce șansă putea să aibă ea singură?

Mai mult decât atât, Luanda nu mai ucisese vreun om înainte, cu atât mai puțin un om de statura lui McCloud. Oare se va bloca atunci când va veni momentul? Oare chiar putea să se strecoare până la el? Era el oare invincibil, cum o avertizase Bronson?

Luanda s-a simțit implicată în vărsare de sânge a acestei armate, în ruina țării ei. Privind înapoi, ea regreta că fusese de acord să se căsătorească vreodată cu un McCloud, în ciuda dragostei ei pentru Bronson. Clanul McCloud, învățase ea, era un popor sălbatic, fără speranță. Clanul MacGil fusese norocos că Ținuturile Înalte îi separau, acum își dădea seama de asta, și că rămăseseră de partea lor a Inelului. Ea fusese naivă, fusese proastă să creadă că cei din clanul McCloud nu erau atât de răi pe cât fusese crescută să creadă. Ea a crezut că i-ar putea schimba, că a avea oportunitatea de a fi o prințesă McCloud - și într-o zi regină - cumva merita, indiferent de riscuri.

Dar acum știa că se înșelase. Ea ar renunța la tot - la titlul ei, la bogățiile ei, la faima ei, la tot - ca să nu-i fi întâlnit niciodată pe cei din clanul McCloud, pentru a fi din nou în siguranță, cu familia ei, în partea ei de Inel. Era acum supărată pe tatăl ei pentru că a aranjat această căsătorie; ea era tânără și naivă, dar el ar fi trebuit să știe mai bine. Era oare politica atât de importantă pentru el ca să-și sacrifice propria fiică? Era supărată pe el, de asemenea, pentru că murise, pentru că o lăsase singură cu toate acestea.

Luanda învățase în modul dificil, în ultimele luni, să depindă de ea însăși, iar acum era șansa ei de a îndrepta lucrurile.

Tremura când a ajuns la căsuța de lut cu ușa întunecată, de stejar, trântită de rege. Se întoarse și se uită în ambele sensuri, așteptându-se ca oamenii lui McCloud să o prindă; dar spre ușurarea ei, erau prea preocupați cu dezastrul pe care-l provocau ca să o observe.

S-a întins, cu țepușa într-o mână, și a apucat clanța, rotind-o cât de ușor ca a putut, rugându-se să nu-l alerteze pe McCloud.

Păși înăuntru. Era întuneric aici, și ochii i s-au ajustat treptat de la lumina dură a soarelui în orașul alb; aici era și mai rece, și pe când păși peste pragul casei mici, primul lucru pe care l-a auzit au fost gemetele și strigătele fetei. Când ochii i s-au obișnuit, s-a uitat prin căsuță și l-a văzut pe McCloud, gol de la brâu în jos, pe podea, cu fata dezbrăcată, zbătându-se sub el. Fata striga și țipa, cu ochii dați peste cap, până când McCloud s-a întins și i-a închis gura cu palma masivă.

Luandei îi venea cu greu să creadă că ce vedea era real, că ea chiar trecea prin asta. A făcut un pas timid înainte, cu mâinile tremurând, cu genunchii moi, și s-a rugat să aibă puterea de a merge până la capăt. Strângea țepușa de fier ca și cum ar fi fost o funie salvatoare.

Te rog, Doamne, lasă-mă să-l omor pe acest om.

L-a auzit pe McCloud grohăind și gemând, ca un animal sălbatic, satisfăcându-se. Era neobosit. Țipetele fetei părea să crească cu fiecare mișcare a lui.

Luanda a mai făcut un pas, apoi altul, și era la doar un metru distanță. S-a uitat în jos la McCloud, i-a studiat corpul, încercând să decidă care era cel mai bun loc unde să lovească. Din fericire, el își scosese cămașa de zale și purta doar o cămașă de pânză subțire, acum udă de transpirație. O putea mirosi de aici, și s-a dat înapoi. Scoaterea armurii fusese o mișcare neglijentă din partea lui, și va fi, a decis Luanda, ultima sa greșeală. Va ridica sus țepușa, cu ambele mâini, și o va înfige în spatele lui expus.

Când gemetele lui McCloud au ajuns la maxim, Luanda a ridicat sus țepușa. S-a gândit la cum i se va schimba viața după acest moment, cum, în doar câteva secunde, nimic nu va mai fi la fel. Regatul McCloud va fi eliberat de regele său tiran; oamenii ei vor fi scutiți de mai multe distrugeri. Noul ei soț îi va lua locul și, în final, totul va fi bine.

Luanda stătea acolo, înghețată de frică. Tremura. Dacă nu acționa acum, nu o va face niciodată.

Și-a ținut respirația, a făcut un ultim pas înainte, ținând țepușa deasupra capului cu ambele mâini, și dintr-o dată s-a lăsat în genunchi, trimițând în jos fierul cu toate forțele, pregătită să-l înfigă în spatele bărbatului.

Dar s-a întâmplat ceva ce nu se aștepta, și totul s-a întâmplat ca într-o ceață, prea repede pentru ca ea să reacționeze: în ultima secundă McCloud s-a rostogolit din drum. Pentru un bărbat de statura lui, era mult mai rapid decât își putuse ea imagina. S-a rostogolit într-o parte, lăsând-o pe fata de sub el expusă. Era prea târziu ca Luanda să se oprească.

Țepușa de fier a continuat, spre groaza ei, înfigându-se în jos până la capăt, în pieptul fetei.

Fata s-a ridicat drept în sus, țipând, și Luanda a fost îngrozită să simtă țepușa străpungându-i carnea, mai mulți centimetri, direct până la inimă. Sânge i-a bolborosit din gură și s-a uitat la Luanda, îngrozită, trădată.

În cele din urmă, a căzut pe spate, moartă.

Luanda a îngenuncheat acolo, amorțită, traumatizată, abia înțelegând ce tocmai se întâmplase. Înainte de a putea procesa totul, înainte să-și poată da seama că McCloud era în siguranță, a simtit o lovitură dureroasă pe o parte a feței, și s-a simțit căzând la pământ.

Când cădea prin aer, era vag conștientă de faptul că McCloud tocmai o lovise, o lovitură extraordinară care a trimis-o în zbor, că el chiar îi anticipase fiecare mișcare, de când intrase în cameră. El simulase ignoranța. Așteptase acest moment, așteptase ocazia perfectă nu doar de a se feri de lovitura ei, dar și de a o păcăli, în același timp, să o ucidă pe sărmana fată, pentru a pune vina în mâinile ei.

Înainte ca lumea ei să se stingă, Luanda a prins o privire spre fața lui McCloud. El rânjea în jos, cu gura deschisă, respirând greu, ca o fiară sălbatică. Ultimul lucru pe care l-a auzit, înainte ca cizma lui uriașă să se ridice și să coboare direct spre fața ei, a fost vocea lui guturală, scurgându-se animalic:

"Mi-ai făcut o favoare", a spus el. "Oricum terminasem cu ea."