Читать книгу Strigăt De Onoare - Морган Райс, Morgan Rice - Страница 14

Gwendolyn a fugit pe străzile laterale întortocheate din partea cea mai rău famată a Curții Regelui, cu lacrimile curgându-i pe obraji pe când se îndepărta de castel, încercând să ajungă cât mai departe posibil de Gareth. Inima încă îi bătea să-i sară din piept de la confruntarea lor, de când îl văzuse pe Firth spânzurat, de când auzise amenințările lui Gareth. A încercat cu disperare să extragă adevărul din minciunile lui. Dar, în mintea bolnavă a lui Gareth, adevărul și minciuna erau toate împletite împreună, și era atât de greu să știi ce era real. Oare încercase să o sperie? Sau tot ce spusese era adevărat?

Gwendolyn văzuse cu ochii ei trupul spânzurat al lui Firth, și asta i-a spus că poate, de această dată, totul era adevărat. Poate că Godfrey a fost într-adevăr otrăvit; poate că ea a fost într-adevăr vândut într-o căsătorie cu un sălbatic Nevarun; și, poate că acum Thor călărea direct într-o ambuscadă. Gândul i-a dat fiori.

Se simțea neajutorată în timp ce alerga. Ea trebuia să îndrepte lucrurile. Nu putea alerga tocmai până la Thor, dar putea alerga la Godfrey și putea vedea dacă fusese otrăvit și dacă era încă în viață.

Gwendolyn a sprintat mai tare spre partea rău famată a orașului, uimită să se găsească aici, din nou, de două ori în tot atâtea zile, în această parte dezgustătoare a Curții Regelui, unde jurase să nu se mai întoarcă. Dacă Godfrey chiar fusese otrăvit, știa că se va fi întâmplat la berărie. Unde altundeva? Era supărată pe el pentru că se întorsese la băutură, pentru că-și coborâse garda, pentru că fusese atât de neglijent. Dar, mai presus de toate, ea se temea pentru el. Și-a dat seama cât de mult ajunsese să țină la fratele ei în ultimele zile, și gândul de a-l pierde și pe el, mai ales după ce-l pierduse pe tatăl ei, îi lăsa un gol în inimă. Și, de asemenea, se simțea într-un fel responsabilă.

Gwen a simțit o frică reală pe când se avânta pe aceste străzi, și nu din cauza bețivilor și ticăloșilor din jurul ei; mai degrabă, ea se temea de fratele ei, Gareth. El părea demonic la ultima lor întâlnire, iar ea nu-și putea scoate din minte imaginea feței lui, a ochilor lui - atât de negri, atât de lipsiți de suflet. Arăta posedat. Faptul că el fusese așezat pe tronul tatălui lor făcuse imaginea chiar mai suprarealistă. Se temea de răzbunarea lui. Poate el chiar complota să o mărite, ceva ce ea nu va permite niciodată; sau poate că vroia doar să o facă să se uite în altă direcție și de fapt plănuia să o asasineze. Gwen a privit în jur, și, cum alerga, fiecare chip îi părea ostil, străin. Toată lumea părea o amenințare potențială, trimisă de Gareth să o ucidă. Devenea din ce în ce mai paranoică.

Gwen a dat colțul și a dat peste un bărbat în vârstă, beat - ceea ce a făcut-o să-și piardă echilibrul - și a sărit și a țipat involuntar. Era tensionată la maxim. I-a luat o clipă să-și dea seama că era doar un trecător neglijent, nu unul dintre acoliții lui Gareth; s-a întors și l-a văzut împleticindu-se, fără măcar să se întoarcă și să-și ceară scuze. Lipsa de demnitate a acestei părți a orașului era mai mult decât putea suporta. Dacă nu ar fi fost vorba de Godfrey, ea nici nu s-ar fi apropiat de ea, și l-a urât pentru că a făcut-o să se înjosească astfel. De ce nu era în stare pur și simplu să stea departe de taverne?

Gwen a mai dat un colț și acolo era: taverna preferată a lui Godfrey, un loc ca vai de capul lui, stând acolo strâmbă, cu ușa întredeschisă, cu bețivi revărsându-se din ea, așa cum o făceau mereu. Ea nu a pierdut timpul, ci s-a grăbit prin ușa deschisă.

Ochii ei au avut nevoie de câteva clipe ca să se obișnuiască cu semi-întunericul dinuntru, cu duhoarea de bere stătută și trupuri nespălate; când a intrat, sala s-a scufundat în tăcere. Cele vreo două duzini de bărbați înghesuiți înăuntru s-au întors cu toții și s-au uitat la ea, surprinși. Iat-o aici, o membră a familiei regale, îmbrăcată cu haine alese, repezindu-se în această cameră care probabil nu mai fusese curățată de ani de zile.

S-a dus direct la un bărbat înalt, cu o burtă mare, pe care l-a recunoscut ca fiind Akorth, unul dintre prietenii de băutură ai lui Godfrey.

"Unde e fratele meu?" l-a întrebat ferm.

Akorth, care de obicei era în vervă, gata să scoată vreo glumă porcoasă de care râdea el însuși primul, a surprins-o: el doar a dat din cap.

"Nu face bine, doamna mea", a spus el, sumbru.

"Ce vrei sa spui?” a insistat ea, cu inima începând să bată repede.

"A băut o bere stricată", a spus un bărbat înalt, slab, pe care ea l-a recunoscut ca fiind Fulton, celălalt amic al lui Godfrey. "S-a prăbușit aseară târziu. Nu s-a mai sculat."

"E în viață?" a întrebat ea, frenetic, apucându-l pe Akorth de încheietura mâinii.

"Abia", a răspuns el, privind în jos. "A avut o perioadă mai grea. S-a oprit din vorbit cu o oră în urmă."

"Unde este?" a insistat ea.

"În camera din spate, doamnă", a spus barmanul, sprijinindu de bar și ștergând o halbă, arătând și el sumbru. "Și ar fi bine să ai un plan ce să faci pentru el. Nu am de gând să am un cadavru zăcând în taverna mea."

Gwen, copleșită, s-a surprins pe sine când a scos un pumnal mic, s-a aplecat în față și i-a ținut vârful la gâtul barmanului.

El a înghițit cu noduri, privind-o șocat, pe când sala a căzut într-o tăcere de moarte.

"În primul rând", a spus ea, "acest loc nu este o tavernă- este o bodegă ca vai de mama ei, și una pe care o s-o fac una cu pământul cu ajutorul gărzii regale dacă mai îndrăznești să-mi vorbești așa. Poți începe prin a mi te adresa cu doamna mea."

Gwen s-a simțit ca o altă persoană, și a fost surprinsă de puterea care o inunda; nu avea nicio idee de unde provenea.

Barmanul a înghițit în sec.

"Doamna mea", a repetat el.

Gwen a ținut ferm pumnalul.

"În al doilea rând, fratele meu nu va muri - și cu siguranță nu în acest loc. Cadavrul lui ar aduce tavernei tale mei multă onoare decât orice suflet viu care a trecut pe aici. Și dacă moare, poți fi sigur că vina va cădea pe tine."

"Dar nu am făcut nimic rău, doamna mea!" a pledat el. "Era același bere pe care am dat-o la toată lumea!"

"Cineva trebuie să o fi otrăvit", a adăugat Akorth.

"Ar fi putut fi oricine", a spus Fulton.

Gwen a coborât încet pumnalul.

"Du-mă la el. Acum!" a poruncit ea.

Barmanul și-a coborât umil capul de data aceasta și se întoarse și se grăbi printr-o ușă laterală din spatele barului. Gwen l-a urmat, Akorth și Fulton alăturându-i-se.

Gwen a intrat în camera din spate a micii taverne și s-a auzit icnind când l-a vazut pe fratele ei, Godfrey, întins pe podea, pe spate. Era mai palid decât îl văzuse vreodată. Părea să fie la un pas de moarte. Totul era adevărat.

Gwen s-a grabit lângă el, i-a apucat mâna și a simțit cât de rece și umedă era. Nu era conștient, cu capul culcat pe podea, neras, cu părul slinos lipindu-i-se de frunte. Dar ea i-a simțit pulsul, și deși era slab, era încă acolo; a văzut, de asemenea, cum i se ridica pieptul cu fiecare respiratie. Era în viață.

Ea a simțit o furie bruscă inundând-o.

"Cum ai putut să-l lași aici așa?" a țipat, întorcându-se brusc spre barman. "Fratele meu, un membru al familiei regale, lăsat singur să zacă pe podea ca un câine și să moară?"

Barmanul a înghițit greu, părând nervos.

"Și ce altceva era să fac, doamna mea?" întrebă el, părând nesigur. "Aici nu este un spital. Toată lumea a spus că practic e mort și-"

"El nu e mort!" țipă ea. "Și voi doi", a spus ea, întorcându-se spre Akorth și Fulton, "ce soi de prieteni sunteți? El v-ar fi lăsat așa?"

Akorth și Fulton au schimbat o privire umilită.

"Iartă-mă", a spus Akorth. "Doctorul a venit noaptea trecută și s-a uitat la el și a spus că e pe moarte - și că nu mai e decât o chestiune de timp. Eu n-am crezut că se mai poate face ceva."

"Am stat cu el aproape toată noaptea, doamna mea", a adăugat Fulton , "alături de el. Tocmai am luat o pauză scurtă, am băut ceva să ne înecăm tristețea, și apoi ai venit și-"

Gwen s-a întins mânioasă și le-a plesnit amândurora halbele din mâini, trimițându-le pe podea, lichidul vărsându-se peste tot. Ei s-au holbat la ea, șocați.

"Fiecare dintre voi, apucați-l de la un capăt," a poruncit ea rece, stând în picioare, simâind o nouă putere crescând în ea. "Îl vom lua din acest loc. Mă veți urma traversând Curtea Regelui până ajungem la vrăcița regală. Fratelui meu i se va da o șansă de recuperare reală, și nu va fi lăsat să moară pe baza prostiilor scoase de un doctor fără minte.

"Și tu," a adăugat ea, întorcându-se spre barman. "Dacă fratele meu va trăi, și dacă va reveni vreodată în acest loc și vei fi de acord să-i servești o băutură, voi avea personal grijă să fii aruncat într-o temniță de unde să nu mai ieși."

Barmanul s-a foit și a plecat capul.

"Acum mișcați-vă!" țipă ea.

Akorth și Fulton au tresărit și au sărit la treabă. Gwen a ieșit grăbită din cameră, cei doi urmând-o, cărându-l pe fratele ei, urmând-o afară din berărie și în lumina zilei.

Ei au început să se grăbească pe străzile dosnice, aglomerate, ale Curții Regelui, spre vrăciță, și Gwen s-a rugat doar să nu fie prea târziu.