Читать книгу Valuri alb-roșii în Țarițîn și împrejurimi - Serghei Gordienko - Страница 6

Harkov. Lugansk. Țarițîn/ Martie – iulie, anul 1918.

La începutul lunii martie a anului 1918, Kliment Voroșilov – membru al partidului bolșevicilor din anul 1930, fost lăcătuș, arestant și exilat – a organizat Primul pluton Socialist din lugansk pentru apărarea harkovului de reigmentele germano-austriece-ungare.

La începutul lunii aprilie două armate de bolșevici, inclusiv plutonul lui Voroșilov, se retrăgeau pe calea ferată în direcția Țarițînului, ducând cu sine arme, pâine, lucruri prețioase, tipografii și familii – tot! Mai mult de 80 de mii de oameni în 3034 vagoane, agățate de 714 locomotive, păzite de trenuri blindate se întindeau pe zeci de verste prin stepa infinită a Rusiei de Sud.

De-a lungul întregului drum trebuia să lupți contra atacurilor permanente a armatei generalului Krasnov, Mamantov și Fițhelaurov. De două ori pe zi, dimineața și seara, eșaloanele erau bombardate de împușcături de pe aeroplane, podurile și turnurile de apă de-a lungul drumului erau detonate, iar șinele căii ferate demontate și împrăștiate prin stepă. Cei din Armata Roșie ocupau o poziție de apărare pe perimetru, reparau podurile, adunau șinele și căutau să găsească apa. Sute de oameni se ordonau într-un lanț viu până la cea mai apropiată fântână și cu căldările, ceaunile, ceștile transmiteau apa spre eșaloane.

Peste o lună alimentele începuseră să se termine. A trebuit să fie trimise plutoane de ostași prin satele apropiate și să cerșească sau să ia cu sila alimentele.

S-a adunat un eșalon întreg de răniți și bolnavi – 600 de oameni, iar până la Țarițîn erau încă câteva săptămâni de drum. Au decis să trimită răniții înainte.

La 22 mai eșalonul sanitar cu steagul Crucii Roșii, sub paza trenului blindat și a plutonului Armatei Roșii a ajuns la stația Surovkino la 260 de verste de la Țarițîn. Noaptea trenul blindat a plecat mai departe în recunoaștere. Nimic nu prevestea că se va întâmpla vre-o nenorocire. Dar ofițerul de serviciu de pe peron s-a dovedit a fi un informator al inamicului. Un sunet de telefon și la răsăritul soarelui eșalonul a fost bombardat de artilerie. Apoi a venit în atac cavaleria și pedestrimea. La ora 9 dimineața masacrul s-a încheiat. Vii au rămas doar 70 de oameni.

Peste două zile a avut loc înmormântarea și mitingul funerar.

La 2 iunie eșaloanele au ajuns la Don. A rămas ultima porțiune drum, încă 150 de verste, dar podul de cale ferată era detonat. Ocupând o poziție de apărare pe perimetru, s-au apucat să construiască altul. L-au finisat doar către sfârșitul lunii după un lucru sub soarele arzător, bombardări, atacuri armate și ploaie de gloanțe. La 2 iulie ultimul tren a trecut Donul. Unitățile Armatei Roșii au dat lovitura din partea Țarițînului și drumul a fost deschis. Garnizoana Țarițînului a primit sute de locomotive, trenuri blindate complet armate și 30 de mii de ostași cu experiență în luptă.