Читать книгу Valuri alb-roșii în Țarițîn și împrejurimi - Serghei Gordienko - Страница 7

Țarițîn. 5 iunie anul 1918

Un tren special de la Comitetul Principal al Petrolului al Guvernului Bolșevic a ajuns la gara de sud-est a Țarițînului din Moscova. 9 vagoane de prima clasă. Trenul nu a putut dintr-o dată să se apropie de oraș: multe căi ferate erau ocupate aleatoriu de eșaloane cu ostași ce se întorceau de pe front, unități ce se retrăgeau de la Rostov și refugiați, inclusiv Guvernul Republicii Sovetice de pe Don, care a fugit după ofensiva armatei generalului Krasnov. Spre seară au reușit să treacă trenul la gara Caucaziană, de unde el trebuia să plece la Baku. În el se afla împuternicitul comitetului, inginerul Alexeev – fiul unei revoluționare foarte cunoscute în trecut– cu doi fii de câte 14 și 16 ani, ”tineri ingineri”. Din ordinul lui Troțki, lui Alexeev i s-au acordat 9 milioane de ruble pentru reparația uzinelor petroliere la Baku și asigurarea aprovizionării neântrerupte pe Volga în sus. Din cauza acțiunilor de luptă de la Caucaz, drumul către Baku a fost închis.

Pe peron Alexeev a fost întâlnit de socialist revoluționerul Kotov – comisarul uezdului pus de către Guvernului Provizoriu la Țarițîn și cumulativ avocat de tribunal.

Se vede nu vrea soarta să înfăptuiți cele ce a-ți palnificat la Baku, – a zis încet Kotov. – Vom încerca aici la Țarițîn.

Vom încerca, – a căzut de acord Alexeev.

Unde vreți să Vă opriți?

La cel mai bun hotel al orașului.

Atunci hotelul ”Lux”!

Fostul locotenenet Stepianinț, iar acum comandantul echipei Armatei Roșii care păzea gara Caucaziană a orașului Țarițîn, a atras atenția la un grup straniu de oameni cu doi copii minori. A observat, că cei doi șefi se comportau încrezuți și relaxați, zâmbeau. Dar iată ceilalți paisprezece arătau foarte suspecți: fiecare din ei avea într-o mâină o valiză, iar în cealălată un geamantan impunător. Mai mult ca atât, geamantanele erau toate identice. Necătând la arșița de afară, ei erau îmbrăcați cu sacouri. Fiind un fost militar, Stepianinț a ghicit după umflăturile abia vizibile din partea stângă, că ei toți sunt înarmați. Și ce priviri! Studiau situația iute, exact și neobservabil.

Fostul locotenent a decis să-i urmărească pe cei veniți. Se ținea la o distanță decentă și i-a condus până la hotel. După luxul hotelului a înțeles, că nu a dat greș: oaspeții orașului dețineau o sumă de bani mai mult decât decentă, dar nu erau funcționari de stat, altfel ar fi fost întâlniți de cineva dintre șefimea orașului sau a armatei. Stepianinț a recunnoscut pe avocatul de tribunal Kotov, pe care de multe ori la văzut la tribunal, unde asigura escorta condamnaților. Fostul locotenent a decis să dedice tot timpul său liber urmăririi grupului straniu.