Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 125

11:9.1 (126.6) Paradisul este unic, în sensul că este un domeniu de origine primordială şi scopul final al destinului pentru toate personalităţile spirituale. Este adevărat că fiinţele spirituale inferioare nu sunt toate imediat destinate Paradisului; cu toate acestea, Paradisul rămâne întotdeauna ţelul dorit al tuturor personalităţilor supramateriale.

11:9.2 (126.7) Paradisul este centrul geografic al infinităţii. El nu este o fracţiune a creaţiei universale, nici chiar o veritabilă parte a eternului univers al Havonei. Noi ne referim în mod comun la Insula centrală ca aparţinând universului divin, însă aceasta nu este realitatea. Paradisul este o existenţă eternă şi exclusivă.

11:9.3 (127.1) În eternitatea trecutului, atunci când Tatăl universal a dat o expresie personală infinită a sinelui său spiritual în fiinţa Fiului Etern, el a revelat simultan potenţialul de univers al eului său nepersonal în calitate de Paradis. Paradisul nepersonal şi nespiritual pare a fi fost corolarul inevitabil al voii şi al faptei Tatălui făcându-l etern pe Fiul Originar. Astfel a proiectat Tatăl realitatea în două faze actuale - cea personală şi cea nepersonală, cea spirituală şi cea nespirituală. Tensiunile între aceste faze, în faţa voinţei comune de a acţiona a Tatălui şi a Fiului, au dat existenţă Autorului Comun şi universului central al lumilor materiale şi al fiinţelor spirituale.

11:9.4 (127.2) Atunci când realitatea este diferenţiată în personal şi nepersonal (Fiu Etern şi Paradis), nu prea este potrivit să se numească „Deitate” ceea ce este nepersonal, cel puţin pentru că acest nepersonal este calificat într-un anume fel. Energia şi repercusiunile materiale ale acţiunilor Deităţii nu pot fi deloc numite Deitate. Deitatea poate fi cauza multor lucruri care nu sunt Deitate, iar Paradisul nu este o Deitate: el nu este nici conştient în sensul în care muritorii ar putea înţelege cumva acest termen.

11:9.5 (127.3) Paradisul nu este ancestral nici unei fiinţe sau entităţi vii; el nu este un creator. Personalitatea şi relaţiile minte-spirit sunt transmisibile, însă arhetipurile nu. Modelele nu sunt niciodată reflectări; ele sunt copii-reproduceri. Paradisul este absolutul arhetipurilor. Havona este o etalare a acestor potenţiale în actualitate.

11:9.6 (127.4) Reşedinţa lui Dumnezeu este centrală şi eternă, glorioasă şi ideală. Locaşul său este arhetipul splendid al tuturor lumilor-sediu din universuri; iar universul central al locuinţei sale imediate este arhetipul tuturor universurilor pentru idealurile lor, organizările lor şi destinul lor ultim.

11:9.7 (127.5) Paradisul este sediul universal al tuturor activităţilor referitoare la personalitate şi sursa-centru a tuturor manifestărilor de forţă ale spaţiului şi energiei. Tot ceea ce a fost, ce este acum şi ce va fi, a venit, vine acum sau va veni mai târziu din acest loc central unde locuiesc Zeii eterni. Paradisul este centrul întregii creaţii, sursa tuturor energiilor şi locul primordial de origine al tuturor personalităţilor.

11:9.8 (127.6) La urma urmei, lucrul cel mai important pentru muritori referitor la Paradisul etern este faptul că această locuinţă perfectă a Tatălui Universal este destinul real şi îndepărtat al sufletelor nemuritoare ale fiilor muritori şi materiali ai lui Dumnezeu, creaturile ascendente ale lumilor evolutive ale timpului şi spaţiului. Orice muritor cunoscându-l pe Dumnezeu şi alegând cariera de împlinire a voii Tatălui s-a angajat deja pe lunga cale a Paradisului, cale de cercetare a divinităţii şi de ajungere la desăvârşire. Şi, când o astfel de fiinţă de origine animală se ridică până la Paradis şi stă în faţa Zeilor, după ce s-a ridicat din sferele inferioare ale spaţiului, aşa cum o mulţime nenumărată de alte fiinţe fac la fel, acest demers reprezintă realitatea unei transformări spirituale aflată la limitele supremaţiei.

11:9.9 (127.7) [Prezentat de un Desăvârşitor al Înţelepciunii însărcinat de Cei Îmbătrâniţi de Zile de pe Uversa să realizeze această expunere .]