Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 129

2. Domeniile absolutului necalificat

Оглавление

12:2.1 (130.3) Atunci când astronomii de pe Urantia scrutează cu telescoapele lor tot mai puternice întinderile misterioase ale spaţiului exterior şi atunci când observă uimitoarea evoluţie a universurilor fizice aproape nenumărate, ei ar trebui să realizeze că percep măreaţa execuţie a planurilor insondabile ale Arhitecţilor Universului principal. Este adevărat că suntem în posesia unor dovezi care sugerează influenţa prezenţei anumitor personalităţi paradisiace colo şi colo în imensele manifestări ale energiei care caracterizează actual aceste regiuni exterioare; cu toate acestea, dintr-un punct de vedere mai larg, regiunile spaţiului care se întind dincolo de frontierele exterioare ale celor şapte suprauniversuri sunt în general recunoscute ca intrând în constituţia domeniului Absolutului Necalificat.

12:2.2 (130.4) Cu toate că ochiul uman lipsit de ajutor nu poate vedea decât două sau trei nebuloase în afară de frontierele suprauniversului Orvontonului, telescoapele voastre vă dezvăluie literalmente milioane şi milioane dintre aceste universuri fizice în curs de formare. Cea mai mare parte a ţinuturilor stelare expuse astăzi cercetării vizuale a telescoapelor voastre se găsesc în Orvonton, însă, cu tehnica fotografică, telescoapele voastre cele mai puternice penetrează cu mult dincolo de frontierele marelui univers, în domeniile spaţiului exterior, în care nenumărate universuri sunt pe cale de organizare. Şi există încă multe alte milioane de universuri aflate dincolo de puterea de penetrare a instrumentelor pe care le posedaţi acum.

12:2.3 (130.5) Într-un viitor nu prea îndepărtat, noi telescoape vor revela privirilor uluite ale astronomilor de pe Urantia cel puţin 375 milioane de noi galaxii în întinderile îndepărtate ale spaţiului exterior. În acelaşi timp, aceste telescoape mai puternice vor dezvălui că numeroase insule universale care fuseseră înainte situate în spaţiul exterior, fac de fapt parte din sistemul galactic al Orvontonului. Cele şapte suprauniversuri sunt încă pe cale de a creşte; periferia fiecăruia suportă o extindere treptată; se stabilizează şi se organizează noi nebuloase; iar unele dintre nebuloasele pe care astronomii de pe Urantia le consideră ca extragalactice se găsesc în realitate la extremitatea Orvontonului şi îşi urmează călătoria împreună cu noi.

12:2.4 (131.1) Locuitorii de pe Uversa care studiază stelele observă că marele univers este înconjurat de predecesorii unei serii de îngrămădiri de stele şi de planete care încercuiesc complet creaţia actualmente locuită la fel ca nişte cercuri concentrice de universuri exterioare nenumărate. Fizicienii de pe Uversa calculează că energia şi materia acestor regiuni exterioare neexplorate sunt deja de mai multe ori superioare totalului masei materiale şi al sarcinilor de energie conţinute în toate cele şapte suprauniversuri. Noi suntem informaţi că metamorfoza forţei cosmice în aceste nivele ale spaţiului exterior este o funcţiune a organizatorilor de forţă ai Paradisului. Mai ştim şi că aceste forţe sunt ancestrale energiilor fizice care animă în prezent marele univers. Cu toate acestea, directorii de putere de pe Orvonton nu au cu nimic de-a face cu aceste ţinuturi îndepărtate, iar mişcările de energie internă nu sunt nici ele legate într-un mod desluşit de circuitele de putere a creaţiilor organizate şi locuite.

12:2.5 (131.2) Noi ştim foarte puţine despre semnificaţia acestor formidabile fenomene ale spaţiului exterior. O viitoare creaţie mai mare este în curs de formare. Putem observa imensitatea sa, îi putem distinge întinderea şi putem simţi dimensiunile ei maiestuoase, însa altfel nu ştim cu mult mai mult decât astronomii de pe Urantia despre aceste domenii. După câte ştim, nu există în această centură exterioară de nebuloase, de sori şi de planete nici fiinţe materiale de ordinul fiinţelor umane, nici îngeri sau alte creaturi spirituale. Acest domeniu îndepărtat este în afara jurisdicţiei şi administraţiei guvernelor suprauniversurilor.

12:2.6 (131.3) Pe tot cuprinsul Orvontonului se crede că este în gestaţie un nou tip de creaţie, un ordin de universuri destinat să devină scena activităţilor viitoare ale Corpurilor Finalităţii care se adună. Şi în caz că ipotezele noastre sunt corecte, viitorul nelimitat poate să vă rezerve aceleaşi spectacole captivante ca trecutul nelimitat pentru strămoşii şi predecesorii voştri.

Cartea Urantia

Подняться наверх