Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 331

3. Fiul şi Spiritul Universului

Оглавление

33:3.1 (368.1) Cu toate că pătrunde toate universurile de timp şi spaţiu, Spiritul Infinit funcţionează din cartierul general al fiecărui univers local ca o focalizare specifică, dobândind calităţi depline de personalitate prin tehnica de cooperare creativă cu Fiul Creator. Cât despre un univers local, autoritatea administrativă a Fiului Creator este supremă; Spiritul Infinit, în calitate de Slujitor Divin, este în întregime cooperator deşi perfect coordonat.

33:3.2 (368.2) Spiritul-Mamă al Universului din Salvington, asociat lui Mihail în controlul şi în administrarea Nebadonului, face parte din al şaselea grup de Spirite Supreme, fiind a 611.121-a din acel ordin. El s-a oferit voluntar pentru a-l însoţi pe Mihail cu prilejul eliberării sale de obligaţiile din Paradis şi, de atunci, a lucrat împreună cu el la crearea şi la guvernarea universului său.

33:3.3 (368.3) Maestrul Fiu Creator este suveranul personal al universului său, însă - în toate detaliile conducerii sale - Spiritul Universului este codirector cu Fiul. În timp ce Spiritul îl recunoaşte întotdeauna pe Fiudrept suveran şi conducător, Fiul acordă întotdeauna Spiritului o poziţie coordonată şi o autoritate egală în toate treburile tărâmului. În toată lucrarea sa de dăruire de iubire şi de viaţă, Fiul Creator este întotdeauna şi pentru totdeauna perfect susţinut şi ajutat cu pricepere de către preaînţeleptul şi preacredinciosul Spirit al Universului şi de toată suita sa diversificată de personalităţi îngereşti. Un astfel de Slujitor Divin este de fapt mama spiritelor şi a personalităţilor spirituale, omniprezentul şi preaînţeleptul sfetnic al Fiului Creator, o manifestare fidelă şi autentică a Spiritului Infinit al Paradisului.

33:3.4 (368.4) Fiul îndeplineşte funcţia unui părinte în universul său local. Spiritul, aşa cum l-ar putea înţelege creaturile muritoare, rolul unei mame, fiind mereu în preajma Fiului şi veşnic indispensabilă administrării universului. În faţa unei insurecţii, numai Fiul şi Fiii săi asociaţi pot funcţiona ca salvatori. Spiritul nu poate niciodată să se opună unei rebeliuni sau să protejeze autoritatea, însă Spiritul susţine întotdeauna Fiul în tot ce i se cere să experimenteze în eforturile sale de a stabiliza guvernarea şi de a menţine autoritatea în lumi pângărite de rău sau dominate de păcat. Numai un Fiu poate salva opera creaţiei lor comune, însă nici un Fiu nu poate spera să obţină succesul final fără cooperarea neîncetată a Divinei Slujitoare şi a vastei sale adunări de colaboratoare spirituale, fiicele lui Dumnezeu, care luptă cu atâta loialitate şi atât de vitejeşte pentru bunătatea muritorilor şi pentru gloria divinilor lor părinţi.

33:3.5 (368.5) Odată cu încheierea celei de-a şaptea şi din urmă manifestări în chip de creatură a Fiului Creator, incertitudinile izolării periodice se sfârşesc pentru Divina Slujitoare, iar ajutoarea universală a Fiului divin se instalează pentru totdeauna în siguranţă şi control. La întronarea Fiului Creator ca Maestru Fiu, la jubileul jubileelor, în faţa oştirilor adunate, Spiritul Universului recunoaşte pentru prima dată public şi universal subordonarea sa faţă de Fiu, jurându-i credinţă şi supunere. Acest eveniment a avut loc în Nebadon în perioada întoarcerii lui Mihail pe Salvington după manifestarea sa pe Urantia. Spiritul Universului nu a recunoscut niciodată, înainte de acest eveniment important, subordonarea faţă de Fiul Universului, şi numai după această abandonare voluntară a puterii şi autorităţii din partea Spiritului s-a putut proclama în adevăr despre Fiu că ''toată puterea din cer şi de pe pământ a fost pusă în mâinile sale.''

33:3.6 (369.1) După acest legământ de supunere al Spiritului-Mamă Creativ, Mihail din Nebadon a recunoscut cu nobleţe eterna sa dependenţă de spiritul său însoţitor, instaurând Spiritul asociat la conducerea domeniilor universului său şi cerând tuturor creaturilor să îşi ia un angajament de loialitate faţă de Spirit aşa cum au făcut-o faţă de Fiu; şi atunci a fost emisă şi răspândită ''Proclamaţia finală de egalitate.'' Cu toate că era suveranul acestui univers local, Fiul a proclamat în faţa lumilor faptul egalităţii cu el a Spiritului în toate înzestrările de personalitate şi atributele caracterului divin., iar acesta a devenit arhetipul transcendent pentru organizarea familială, chiar şi pentru creaturile umile din lumile spaţiului. Acesta este, în fapt şi în adevăr, idealul înalt al familiei şi instituţia căsătorieicu bună ştiinţă.

33:3.7 (369.2) Fiul şi spiritul prezidează acum universul, aşa cum un tată şi o mamă supraveghează familia lor de fii şi fiice şi le satisfac nevoile. Nu este deloc exagerat faptul de a ne referi la Spiritul Universului ca la însoţitoarea creativă a Fiului Creator, iar cu privire la creaturile tărâmului ca la fiii şi fiicele lor - o mare şi glorioasă familie, însă una care necesită nişte responsabilităţi incalculabile şi o vigilenţă perpetuă.

33:3.8 (369.3) Fiul iniţiază crearea anumitor copii ai universului, în timp ce Spiritul este singurul răspunzător pentru înfiinţarea unor numeroasele ordine de personalităţi spirituale care ajută şi servesc sub îndrumarea şi conducerea aceleiaşi Mame-Spirit. În crearea altor tipuri de personalităţi ale universului, Fiul şi Spiritul acţionează împreună, şi în nici un act creativ nici unul dintre ei nu întreprinde ceva fără consultarea şi aprobarea celuilalt.

Cartea Urantia

Подняться наверх