Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 339

1. Personalizarea Spiritului Creativ

Оглавление

34:1.1 (374.4) După desăvârşirea organizării fizice a unui ansamblu stelar şi planetar şi după stabilirea circuitelor de energie de către centri suprauniversali de putere, ca urmare a acestei lucrări preliminare de creaţie făcută de către agenţii Spiritului Infinit, care operează după şi sub ordinele focalizării sale creative din universul local, Fiului Mihail proclamă că viaţa urmează acum să fie proiectată în universul nou organizat. Când Paradisul a recunoscut această declaraţie de intenţie, s-a produs o reacţie de aprobare în Trinitatea Paradisului, în urma căreia Spiritul Maestru, din al cărui supraunivers se organizează această nouă creaţie, dispare în strălucirea spirituală a Deităţilor. Între timp, celelalte Spirite Maestru se apropie de lăcaşul central al Deităţilor Paradisului şi apoi, când Spiritul Maestru îmbrăţişat de Deităţi iese la iveală pentru a fi recunoscut de semenii lui, se produce ceea ce se numeşte o „erupţie primară”. Aceasta este o formidabilă străfulgerare spirituală, un fenomen care se poate distinge clar chiar şi în sediul îndepărtat al suprauniversurilor interesate; şi simultan cu această puţin înţeleasă manifestare a Trinităţii, are loc o schimbare însemnată în natura prezenţei şi puterii spirituale creative a Spiritului Infinit aflat în universul local respectiv. Ca răspuns la aceste fenomene din Paradis şi chiar în prezenţa Fiului Creator, se personalizează imediat o nouă reprezentare personală a Spiritului Infinit. Aceasta este Slujitoarea Divină. Spiritul Creativ individualizat, ajutor al Fiului Creator, a devenit asociatul lui creativ personal, Spiritul-Mamă al universului local.

34:1.2 (375.1) Din această nouă segregare personală a Creatorului Comun, şi prin ea, pornesc curenţii stabiliţi şi circuitele ordonate ale puterii de spirit şi ale influenţei spirituale menite să impregneze toate lumile şi toate fiinţele acelui univers local. În realitate, această prezenţă nouă şi personală nu este decât o transformare a asociatului preexistent şi mai puţin personal al Fiului în lucrarea lui anterioară de organizare fizică a universului.

34:1.3 (375.2) Aceasta este, în câteva cuvinte, relatarea unei drame uluitoare, însă ea reprezintă tot ce se poate spune cu privire la aceste operaţiuni memorabile. Ele sunt instantanee, insondabile, şi incomprehensibile; secretul tehnicii şi al procedeelor lor se află în sânul Trinităţii Paradisului. Numai de un singur lucru suntem siguri: prezenţa Spiritului în universul local, în epoca creaţiei sau a organizării pur fizice, era incomplet diferenţiată de spiritul Spiritului Infinit al Paradisului; pe de altă parte, după ce Spiritul Maestru supraveghetor a reapărut din îmbrăţişarea secretă a Dumnezeilor, şi în urma străfulgerării energiei spirituale, manifestarea Spiritului Infinit în universul local se preschimbă deodată şi complet sub înfăţişarea personală a Spiritului Maestru care era în legătură transmutantă cu Spiritul Infinit. Spiritul-Mamă al universului local dobândeşte astfel o natură personală, nuanţată de aceea a Spiritului Maestru al suprauniversului sub jurisdicţia astronomică în care este plasat universul local.

34:1.4 (375.3) Această prezenţă personalizată a Spiritului Infinit, Spiritul-Mamă Creativ al universului local, este cunoscută în Satania sub numele de Slujitoarea Divină. Spre toate intenţiile practice şi către toate scopurile spirituale, această manifestare a Deităţii este o fiinţă divină, o persoană spirituală. Ea este recunoscută şi respectată ca atare de către Fiul Creator. Prin această localizare şi prin această personalizare a celei de Treia Surse-Centru în universul nostru local se face că Spiritul a putut apoi să se supună atât de complet Fiului Creator, încât s-a putut zice pe bună dreptate despre acest Fiu că: „toate puterile din ceruri şi de pe pământ i-au fost încredinţate lui.”

Cartea Urantia

Подняться наверх