Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 334
6. Administrarea generală
Оглавление33:6.1 (371.3) Gabriel este şeful executiv şi administratorul efectiv al Nebadonului. Absenţa lui Mihail din Salvington nu influenţează în nici un fel conducerea ordonată a treburilor universului. Pe durata absenţei lui Mihail, ca în recenta misiune de reunire în Paradis a Maeştrilor Fii din Orvonton, Gabriel este regentul universului. În astfel de perioade, Gabriel caută întotdeauna să obţină sfatul lui Emmanuel din Salvington în legătură cu toate problemele majore.
33:6.2 (371.4) Tatăl Melchizedek este primul asistent al lui Gabriel. Când Steaua Strălucitoare a Dimineţii lipseşte din Salvington, responsabilităţile sale sunt preluate de acest Fiu Melchizedek originar.
33:6.3 (371.5) Diverselor subadministraţii ale universului li s-au încredinţat anumite domenii speciale de responsabilitate. În timp ce, în general, un guvern al sistemului vegheză asupra bunăstării planetelor sale, mai în particular el este preocupat de starea fizică a fiinţelor vii, de problemele biologice. În schimb, conducătorii constelaţiei acordă o atenţie specială condiţiilor sociale şi guvernamentale existând pe diferite planete şi sisteme. Un guvern al constelaţiei se preocupă mai ales de unificare şi stabilizare. La un nivel şi mai înalt, conducătorii universului se ocupă mai mult de statutul spiritual al domeniilor.
33:6.4 (371.6) Ambasadorii sunt numiţi prin decret juridic şi reprezintă universurile în alte universuri. Consulii sunt reprezentanţi ai constelaţiilor, una pe lângă alta, şi în sediul universului; ei sunt numiţi prin decret legislativ şi funcţionează numai în limitele universului local. Observatorii sunt numiţi prin decret executiv al unui suveran de sistem pentru a reprezenta acel sistem pe lângă alte sisteme şi în capitala constelaţiei; nici ei nu operează decât în limitele universului local.
33:6.5 (371.7) Din Salvington transmisiunile sunt dirijate simultan către cartierele generale ale constelaţiei, ale sistemelor şi spre planetele individuale. Toate fiinţele celeste din ordinele superioare sunt capabile să utilizeze acest serviciu pentru comunicarea cu tovarăşii lor răspândiţi prin tot universul. Transmisiunea universală este extinsă la toate lumile locuite, indiferent de statutul lor spiritual. Comunicarea interplanetară este interzisă doar acelor lumi aflate în carantină spirituală.
33:6.6 (372.1) Transmisiunile constelaţiei sunt difuzate periodic din cartierul general al constelaţiei de conducătorul Părinţilor Constelaţiei.
33:6.7 (372.2) Cronologia este calculată, estimată şi rectificată de un grup special de fiinţe de pe Salvington. Ziua standard de pe Nebadon este egală cu optsprezece zile şi şase ore ale timpului de pe Urantia, plus două minute şi jumătate. Anul nebadonian constă într-un segment de timp din rotaţia universului în relaţie cu circuitul Uversei şi este egal cu o sută de zile din timpul standard al universului, aproximativ cinci ani ai timpului de pe Urantia.
33:6.8 (372.3) Ora Nebadonului, difuzată de pe Salvington, reprezintă timpul standard pentru toate constelaţiile şi sistemele din acest univers local. Fiecare constelaţie îşi conduce treburile după ora Nebadonului, însă sistemele îşi păstrează propria lor cronologie, aşa cum fac planetele individuale.
33:6.9 (372.4) Ziua în Satania, aşa cum este calculată pe Jerusem, este cu ceva mai mică (cu 1 oră, 4 minute, 15 secunde) decât trei zile de pe Urantia. Aceste perioade de timp sunt general numite timp al Salvingtonului sau universal şi timp al Sataniei sau sistemic. Timpul standard este timpul universului.