Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 343

5. Slujirea Spiritului

Оглавление

34:5.1 (379.1) Până în momentul celei de-a şaptea efuziuni a Fiului Creator, Divina Slujitoare cooperează cu el la formularea vieţii şi la crearea de noi ordine de fiinţe. Apoi, după înălţarea lui până la deplina suveranitate a universului, ea continuă să colaboreze cu Fiul şi cu spiritul manifestat al Fiului în urmărirea lucrării de slujire a lumii şi a progresului planetar.

34:5.2 (379.2) Pe lumile locuite, Spiritul-Mamă întreprinde munca de progres evolutiv, începând cu materiile neînsufleţite ale ţinutului. El înzestrează mai întâi viaţa vegetală, apoi organismele animale, apoi primele ordine de existenţă umană. Fiecare transmitere succesivă a vieţii contribuie şi mai mult la dezvoltarea potenţialului evolutiv al vieţii planetare, de la stadiile iniţiale şi primitive până la apariţia creaturilor înzestrate cu voinţă. Această muncă a Spiritului este în mare măsură efectuată de cele şapte adjutante, de spiritele promisiunii, de spiritul-minte al planetelor în evoluţie care unifică şi coordonează, care conduce mereu şi laolaltă rasele oamenilor către idei şi idealuri spirituale mai înalte.

34:5.3 (379.3) Omul muritor simte pentru prima dată slujirea Spiritului în conjuncţie cu mintea atunci când mintea pur animală a creaturilor evolutive dezvoltă o capacitate de recepţie faţă de adjutantele adorării şi înţelepciunii. Această slujire a celei de-al şasea şi a celei de-a şaptea dintre adjutante denotă că evoluţia mentală a trecut pragul slujirii spirituale, iar o astfel de minte având funcţia de venerare şi de înţelepciune este imediat inclusă în circuitele spirituale ale Divinei Slujitoare.

34:5.4 (379.4) Când mintea este astfel înzestrată cu slujirea Spiritului Sfântului Sfânt, ea posedă capacitatea de a alege (conştient sau inconştient) prezenţa spirituală a Tatălui Universal - Ajustorul Gândirii. Dar numai după ce un Fiu manifestat a eliberat Spiritul Adevărului pentru o slujire planetară a tuturor muritorilor, se face că toate minţile normale sunt automat pregătite pentru recepţionarea Ajustorilor Gândirii. Spiritul Adevărului lucrează în uniune completă cu prezenţa spiritului Divinei Slujitoare. Această legătură spirituală duală planează asupra lumilor, căutând să propovăduiască adevărul şi să ilumineze spiritual minţile oamenilor, să inspire sufletele raselor în ascensiune şi să conducă mereu popoarele care sălăşluiesc pe planetele evolutive către ţelul paradisiac al destinului lor divin.

34:5.5 (379.5) Deşi Spiritul Adevărului este răspândit peste toată carnea, acest spirit al Fiului este aproape în întregime limitat în funcţiile sale şi în puterea sa de receptivitatea personală a oamenilor la ceea ce constituie suma şi substanţa misiunii Fiului de manifestare. Spiritul Sfânt este parţial independent de atitudinea umană şi parţial condiţionat de deciziile şi de cooperarea voinţei omului. Cu toate acestea, slujirea Spiritului Sfânt devine tot mai efectivă în sanctificarea şi în spiritualizarea vieţii lăuntrice a muritorilor care ascultă cu atât mai mult de îndrumările divine.

34:5.6 (379.6) Ca indivizi, voi nu posedaţi un fragment sau o entitate separată a spiritului Fiului-Tată Creator sau a Spiritului-Mamă Creativ; aceste slujiri nu intră în contact cu centrele gânditoare ale minţii individuale, şi nici nu le locuiesc, aşa cum o fac Monitorii de Mister. Ajustorii Gândirii sunt individualizări definite ale realităţii prepersonale a Tatălui Universal, sălăşluind efectiv în mintea muritoare ca parte integrantă a acelei minţi, şi ei lucrează mereu în perfectă armonie cu spiritele conjugate ale Fiului Creator şi ale Spiritului Creativ.

34:5.7 (380.1) Prezenţa Spiritului Sfânt al Fiicei Universului Spiritului Infinit, cea a Spiritului Adevărului al Fiului Universului Fiului Etern, şi cea a Spiritului Ajustor al Tatălui Paradisiac într-un şi cu un muritor evolutiv, denotă simetria înzestrării spirituale şi a slujirii spirituale, şi califică un astfel de muritor pentru a realiza în mod conştient faptul că el este fiu al lui Dumnezeu prin credinţă.

Cartea Urantia

Подняться наверх