Читать книгу Înlănțuită - Блейк Пирс - Страница 15

Alford își scoase arma și se repezi afară din depozit. Riley și Lucy îl urmară cu mâinile pe arme. Afară, ceva plana în cercuri deasupra stâlpului de care atârna cadavrul. Scotea un bâzâit constant.

Tânărul ofițer Boyden avea arma scoasă. Tocmai trăsese în mica dronă care încercuia corpul și era gata să mai tragă o dată.

— Boyden, lasă naibii arma aia jos! strigă Alford. Își puse propria armă în toc.

Boyden se întoarse surprins spre Alford. Chiar când își cobora arma, drona se ridică mai sus și se îndepărtă.

— Ce naiba ai crezut că faci trăgând așa cu arma? mârâi el la Boyden.

— Protejam locul faptei, spuse Boyden. E probabil vreun blogger care face poze.

— Probabil, spuse Alford. Și nici mie nu-mi place câtuși de puțin. Dar e ilegal să tragi în chestiile alea. În plus, e o zonă populată. Ar trebui să știi mai bine de atât.

Boyden plecă capul rușinat.

— Îmi pare rău, domnule, spuse el.

Alford se întoarse spre Riley.

— Drone, la dracu’! spuse el. Chiar urăsc secolul douăzeci și unu. Agent Paige, spuneți-mi vă rog că putem da jos cadavrul acum.

— Mai aveți și alte fotografii în afară de cele pe care le-am văzut? întrebă Riley.

— O grămadă, cu fiecare detaliu, spuse Alford. Le puteți vedea la mine în birou.

Riley încuviință din cap.

— Am văzut ce aveam nevoie să văd aici. Și ați făcut o treabă bună în a ține scena sub control. Dați-i drumul și dați-o jos.

Alford îi spuse lui Boyden.

— Cheamă-l pe coronerul districtului. Spune-i că poate să nu mai taie frunză la câini.

— Da, șefu’, spuse Boyden, scoțându-și telefonul mobil.

— Haideți, le spuse Alford lui Riley și Lucy. Le conduse la mașina lui de poliție. Când se urcară și fură gata de plecare, un polițist le făcu loc dincolo de barieră spre strada principală.

Riley observă atent ruta. Criminalul ar fi circulat cu propriul vehicul pe aceeași rută pe care și Boyden și Alford o foloseau. Nu mai era nicio altă cale în zona dintre depozit și liniile de tren. Părea probabil ca cineva să fi văzut vehiculul criminalului, deși nu li s-ar fi părut neobișnuit.

Departamentul de poliție din Reedsport nu era nimic mai mult decât o vitrină de cărămidă chiar pe strada principală a orașului. Alford, Riley și Lucy intrară și luară loc în biroul comisarului.

Alford puse un teanc de dosare pe birou.

— Aici e tot ce avem, spuse el. Dosarul complet referitor la vechiul caz de acum cinci ani și tot ce știm până acum despre crima de azi noapte.

Riley și Lucy luară fiecare câte un dosar și începură să îl frunzărească. Atenția lui Riley fu captată de fotografiile de la primul caz.

Ambele femei erau de vârste asemănătoare. Prima lucrase într-o închisoare, ceea ce o punea într-o oarecare măsură în pericolul unei posibile victimizări. Dar a doua ar fi considerată o victimă cu risc scăzut. Și nu era nicio indicație cum că vreuna dintre ele ar fi frecventat baruri sau alte locuri care le-ar fi făcut în mod special vulnerabile. În ambele cazuri, cei care le cunoscuseră pe femei le descriseseră ca fiind prietenoase, săritoare și conformiste. Și totuși, trebuia să existe vreun factor care să-l atragă pe criminal la aceste femei în special.

— Ați făcut ceva progrese în cazul crimei Marlei Blainey? îl întrebă Riley pe Alford.

— A fost sub jurisdicția poliției din Eubanks. Inspectorul principal Lawson. Dar am lucrat cu el pe caz. Nu am aflat nimic util. Lanțurile erau total obișnuite. Criminalul le-ar fi putut lua de la orice magazin de bricolaj.

Lucy se aplecă spre Riley pentru a se uita la aceleași poze.

— Totuși, a cumpărat o grămadă, spuse Lucy. Ai crede că vreun angajat ar fi observat pe cineva care cumpără atâtea lanțuri.

Alford încuviință din cap.

— Mda, asta am crezut și noi la momentul respectiv. Dar am contactat magazinele de bricolaj de peste tot prin zonă. Niciun angajat nu a remarcat nicio astfel de vânzare neobișnuită. Trebuie să le fi cumpărat câte puține o dată, pe ici pe colo, fără să atragă prea multă atenție. Până când a comis crima, avea o grămadă la îndemână. Poate că încă mai are.

Riley se uită mai atent la cămașa de forță pe care o purta femeia. Părea identică cu cea folosită pentru legarea victimei din noaptea trecută.

— Dar cămașa de forță? întrebă Riley.

Alford ridică din umeri.

— Ai zice că așa ceva va fi ușor de identificat. Dar nu am găsit nimic. Face parte din dotarea standard în spitalele psihiatrice. Am verificat toate spitalele din tot statul, inclusiv unul foarte aproape de aici. Nimeni nu a observat nicio cămașă de forță lipsă sau furată.

Liniștea se așternu în timp ce Riley și Lucy continuară să se uite peste rapoarte și fotografii. Corpurile fuseseră lăsate la o distanță de șaisprezece metri unul de celălalt. Asta indica faptul că ucigașul nu locuia prea departe. Dar cadavrul primei femei fusese aruncat fără tact pe marginea unui râu. În cei cinci ani dintre crime, atitudinea ucigașului se schimbase într-un fel.

— Și ce părere aveți de tipul ăsta? întrebă Alford. De ce cămașa de forță și toate lanțurile astea? Nu pare să exagereze?

Riley se gândi o clipă.

— Nu în mintea lui, spuse ea. E vorba de putere. Nu vrea să-și restricționeze victimele doar fizic ci și simbolic. Criminalul vrea să sublinieze acest aspect.

— Dar de ce femei? întrebă Lucy. Dacă vrea să-și subjuge victimele, nu ar fi mult mai dramatic cu bărbați?

— E o întrebare bună, răspunse Riley. Revăzu în minte locul crimei – cât de grijuliu fusese contrabalansat corpul.

— Dar amintește-ți, nu e prea puternic, spuse Riley. Poate fi în parte o chestiune de alegere a unor ținte mai ușoare. Femei de vârstă mijlocie ca acestea ar opune mai puțină rezistență. Dar probabil că și reprezintă ceva în mintea lui. Nu au fost alese ca indivizi, ci ca femei – și ceea ce or reprezenta femeile pentru el.

Alford lăsă să-i scape un bombănit cinic.

— Deci spuneți că nu a fost nimic personal, zise el. Nu e ca și cum aceste femei au făcut ceva ca să fie răpite și ucise. Nu e ca și cum criminalul chiar credea că o meritau în mod special.

— Așa se întâmplă de obicei, spuse Riley. În ultimul meu caz, criminalul viza femei care cumpărau păpuși. Nu-i păsa cine erau. Tot ce conta era că le vedea cumpărând o păpușă.

Liniștea căzu din nou. Alford se uită la ceasul de mână.

— Am o conferință de presă în aproximativ o jumătate de oră, spuse el. Mai e ceva de discutat înainte de asta?

Riley spuse:

— Păi, cu cât agentul Vargas și cu mine putem interoga mai repede familia cea mai apropiată a victimei, cu atât mai bine. Diseară, dacă e posibil.

Alford se încruntă îngrijorat.

— Nu cred, zise el. Soțul ei a murit tânăr, poate acum cincisprezece ani. Tot ce mai are sunt doi copii adulți, un băiat și o fată, amândoi cu familiile lor. Locuiesc chiar în oraș. Oamenii mei i-au interogat toată ziua. Sunt foarte epuizați și tulburați. Haideți să-i lăsăm până mâine înainte să-i mai supunem la un alt interogatoriu.

Riley văzu că Lucy era gata să protesteze, așa că o opri cu un gest tăcut. Era inteligent din partea lui Lucy să vrea să interogheze familia imediat. Dar Riley știa mai bine decât să facă valuri în rândul forței de ordine locale, mai ales dacă păreau să fie la fel de competenți ca Alford și echipa lui.

— Înțeleg, spuse Riley. Haideți să încercăm mâine dimineață. Dar familia primei victime?

— Cred că încă mai sunt ceva rude în Eubanks, spuse Alford. O să mă interesez. Haideți să nu ne grăbim. Criminalul nu e grăbit, până la urmă. Ultima lui crimă a fost acum cinci ani și e puțin probabil că va acționa din nou curând. Haideți să ne acordăm timp să facem lucrurile bine.

Alford se ridică de pe scaun.

— Ar trebui să mă pregătesc pentru conferința de presă, zise el. Vreți să participați? Aveți vreo declarație de făcut?

Riley reflectă asupra propunerii.

— Nu, nu cred, spuse ea. E mai bine ca FBI-ul să rămână discret deocamdată. Nu vrem ca ucigașul să simtă că i se face prea multă publicitate. Ar putea fi mai înclinat să se afișeze dacă nu crede că primește atenția cuvenită. Momentan, e bine ca dumneavoastră să fiți figura pe care o văd oamenii.

— Bine atunci, puteți să vă instalați, spuse Alford. Am rezervat două camere la o pensiune locală pentru dumneavoastră. Aveți și o mașină afară la dispoziție.

Îi glisă pe masă lui Riley formularul de rezervare și un set de chei de la mașină. Ea și Lucy părăsiră sediul.

*

Mai târziu, pe seară, Riley stătea pe un divan la fereastra bovindou care dădea spre strada principală din Reedsport. Amurgul se așternuse și luminile se aprindeau pe stradă. Aerul de noapte era cald și plăcut și totul era liniștit, fără niciun reporter în zare.

Alford rezervase pentru Riley și Lucy două camere minunate la etajul doi al pensiunii. Proprietara locului le servise o cină delicioasă. Apoi Riley și Lucy petrecuseră o oră și ceva în camera principală de la parter făcând planuri pentru a doua zi.

Reedsport chiar era un oraș pitoresc și încântător. În alte circumstanțe, ar fi un loc plăcut pentru o vacanță. Dar acum că Riley era departe de toate discuțiile despre crima de ieri, mintea ei se întoarse la griji mai familiare.

Nu se gândise la Peterson toată ziua până acum. Era pe undeva și ea o știa, dar nimeni altcineva nu o credea. Fusese oare înțelept să lase lucrurile așa? Ar fi trebuit oare să încerce mai tare să convingă pe cineva?

Se înfioră gândindu-se că doi criminali – Peterson și cine le ucisese pe cele două femei aici – își vedeau de viață în acest moment așa cum le plăcea. Câți alții mai erau în libertate, pe undeva prin stat, pe undeva prin țară? De ce era cultura noastră năpăstuită de aceste ființe umane pervertite?

Oare ce făceau? Complotau undeva în izolare sau își petreceau timpul confortabil cu prietenii și familia – oameni inocenți, nebănuitori, care nu aveau nicio idee de răul dintre ei?

În acel moment, Riley nu avea cum să știe. Dar era sarcina ei să afle.

Se trezi, de asemenea, gândindu-se temătoare la April. Nu i se păruse corect să o lase pur și simplu la tatăl ei. Dar ce altceva putea să facă? Riley știa că și dacă nu ar fi acceptat acest caz, un altul ar fi apărut curând. Era pur și simplu prea implicată în munca ei pentru a se confrunta cu o adolescentă obraznică. Nu era acasă suficient.

Dintr-un impuls, Riley își scoase telefonul mobil și trimise un mesaj.

Bună April. CF?

După câteva secunde sosi răspunsul.