Читать книгу Soarta Dragonilor - Морган Райс, Morgan Rice - Страница 11

Gareth s-a așezat pe tronul tatălui său în Sala Mare, frecându-și mâinile de-a lungul brațelor sale netede, de lemn, și privind la scena din fața lui: mii dintre supușii săi erau înghesuiți în sală, oameni venind din toate colțurile Inelului pentru a asista la acest  eveniment care se întâmpla doar o dată în viață, pentru a vedea dacă el putea mânui Sabia Dinastiei. Pentru a vedea dacă el era Alesul. De când tatăl său era tânăr n-au mai avut oamenii șansa să asiste la o încercare de mânuire a săbiei – și nimeni nu părea să vrea să o piardă. Adrenalina atârna în aer ca un nor.

Gareth însuși era amorțit de anticipare. În timp ce privea, camera continua sa se umple, tot mai mulți oameni înghesuindu-se în interior, și a început să se întrebe dacă nu cumva consilierii tatălui său au avut dreptate, dacă într-adevăr a fost o idee rea să organizeze încercarea în Sala Mare și să o deschidă tuturor. Ei l-au îndemnat să facă încercarea în sala mică, privată, unde era ținută Sabia; au motivat că, dacă încercarea nu reușea, puțini ar fi fost martori. Dar Gareth nu avea încredere în oamenii tatălui său; se simțea mai încrezător în destinul său decât în vechea gardă a tatălui său, și dorea ca întregul regat să asiste la realizarea lui, să fie martori că el era Alesul, exact când se întâmpla. El ar fi vrut ca momentul să fie înregistrat în timp. Momentul în care destinul lui se împlinea.

Gareth a intrat în cameră cu fler, a pășit țanțoș printre oameni însoțit de consilierii săi, purtând coroana și mantaua, ținându-și sceptrul – el vroia ca ei toți să știe că el, nu tatăl său, era adevăratul Rege, adevăratul MacGil. După cum se așteptase, nu i-a luat mult timp să simtă că acesta era castelul lui, aceștia erau supușii lui. El a vrut ca oamenii lui să o simtă acum, acest spectacol de putere să fie văzut pe scară largă. După ziua de azi, ei vor ști cu siguranță că el era singurul lor rege adevărat.

Dar acum, în timp ce Gareth stătea acolo, singur pe tron, privind la dinții de fier goi din centrul camerei, pe care va fi pusă sabia, luminați de o rază de soare care pătrundea în jos, prin tavan, nu mai era atât de sigur. Gravitatea a ceea ce era pe cale să facă îl strivea; era un pas ireversibil și nu exista nicio cale de întoarcere. Și dacă, într-adevar, eșua? Încercă să-și scoată gândul din minte.

Ușa imensă se deschise cu un scârțâit de cealaltă parte a camerei, și cu un suflu excitat, camera deveni tăcută, anticipând. În cameră au intrat o duzină dintre cei puternici bărbați de la curte, ținând sabia între ei, toți luptându-se cu greutatea ei. Șase bărbați stăteau de fiecare parte, mergând încet, pas cu pas, ducând sabia spre locul ei.

Inima lui Gareth bătu mai repede pe măsură ce o privea apropiindu-se. Pentru un scurt moment, încrederea lui a șovăit – dacă acești doisprezece bărbați, mai mari decât toți cei pe care-i văzuse vreodată, abia o puteau ține, ce șansă ar fi avut el? Dar el a încercat să-și împingă aceste gânduri din minte – la urma urmei, sabia ținea de destin, nu de forță. Se forță pe sine să-și amintească că era destinul lui să fie aici, să fie întâiul născut al clanului MacGil, să fie rege. Îl căută în mulțime pe Argon; pentru un motiv oarecare a avut o dorință bruscă, intensă, de a-i cere sfatul. Aceasta era momentul în care avea nevoie de el cel mai mult. Din anumite motive, el nu se putea gândi la nimeni altcineva. Dar, desigur, el era de negăsit.

În cele din urmă, duzina de oameni a ajuns în centrul camerei, aducând sabia în coloana de lumină, și au așezat-o jos pe dinții de fier. S-a așezat cu un zăngănit care reverbera, sunetul călătorind în valuri prin întreaga cameră. Camera a devenit complet tăcută.

Mulțimea s-a despărțit instinctiv, deschizând o cale pentru ca Gareth să poată să ajungă la ea și să încerce să o ridice.

Gareth s-a ridicat încet de pe tronul său, savurând momentul, savurând toată această atenție. Putea simți toți ochii pe el. Știa că un moment ca acesta nu va mai veni din nou, un moment în care întregul regat îl privea atât de complet, atât de intens, analizându-i fiecare mișcare pe care o făcea. Trăise acest moment de atât de multe ori în mintea lui, de când era doar un copil, iar acum el sosise. Vroia să se miște încet.

A coborât treptele tronului, luându-le una câte una, savurând fiecare pas. El a mers pe covorul rosu, simțind cât de moale era sub picioare lui, tot mai aproape de coloana de lumină, spre sabie. În timp ce mergea, era ca și cum mergea printr-un vis. Se simțea în afara ființei lui. O parte din el se simțea ca și cum ar fi umblat pe acest covor de multe ori înainte, mânuind sabia de un milion de ori în visele sale. Îl făcea să se simtă tot mai mult că el era cel sortit să o ridice, că mergea spre destin.

Văzuse în mintea sa cum fi ar mers lucruile: el va păși înainte cu îndrăzneală, va întinde o singură mână, și, în timp ce supușii lui se aplecau spre el, brusc și dramatic o va fi ridicat-o sus, deasupra capului. Ei toți ar suspina adânc și ar cădea cu fețele la pământ și îl vor declara Alesul, cel mai important dintre regii domnitori din neamul MacGil, cel menit să conducă pentru totdeauna. Ei vor plânge de bucurie văzând aceasta. Vor tremura de frică în fața lui. Îi vor mulțumi lui Dumnezeu că au trăit acum, să fie martori la aceasta. Îl vor venera ca pe un zeu.

Gareth se apropie de sabie, acum doar la câțiva pași distanță, și simți un tremur interior. Pe când intra în lumina soarelui, deși mai văzuse sabia de multe ori înainte, a fost luat prin surprindere de frumusețea ei. El nu avusese voie să se apropie așa de mult de ea mai înainte, și l-a surprins. Era ceva intens. Cu o lamă lungă, strălucitoare, realizată dintr-un material pe care nimeni nu l-a descifrat, avea mânerul cel mai ornat pe care îl văzuse vreodată, învelit cu o pânză fină, ca o mătase, încrustată cu bijuterii de toate felurile, și inscripționată cu blazonul șoimului. Pe când a pășit mai aproape, ținând mâna deasupra ei, el a simțit puternica energie ce radia din ea. Părea să pulseze. Abia mai putea respira. În doar o clipă va fi în palma lui. Sus, deasupra capului său. Strălucind în lumina soarelui pentru ca toată lumea să poată vedea.

El, Gareth, Cel Măreț.

Gareth s-a întins și a pus mâna dreaptă pe mâner, închizându-și încet degetele în jurul ei, simțind fiecare bijuterie, fiecare contur pe când îl apuca, electrizat. O energie intensă i-a radiat prin palmă, prin braț, prin corp. Nu semăna cu nimic din ce simțise vreodată. Acesta era momentul lui. Momentul său pentru totdeauna.

Gareth nu își va asuma niciun risc: s-a întins și a pus și cealaltă mâna pe mâner. A închis ochii, respirând superficial.

Dacă e pe placul zeilor, permiteți-mi să ridic aceasta. Dați-mi un semn. Arătați-mi că eu sunt Regele. Arătați-mi că sunt menit să conduc.

Gareth s-a rugat în tăcere, așteptând un răspuns, un semn, așteptând momentul perfect. Dar secundele au trecut,  zece secunde întregi, cu întregul regat privindu-l, iar el nu a auzit nimic.

Apoi, dintr-o dată, a văzut fața tatălui său, încruntându-se la el.

Gareth a deschis ochii terorizat, dorind să își șteargă imaginea din minte. Inima lui bubuia, și el a simțit că fusese o prevestire teribilă.

Era acum ori niciodată.

Gareth s-a aplecat și, cu toată puterea lui, a încercat să ridice sabia. S-a luptat cu toate forțele, până ce tot corpul i se zgudui, convulsiv.

Sabia nu se clinti. A fost ca și cum ar fi încercat să deplaseze chiar temelia pământului.

Gareth a încercat mai tare încă, cu tot mai multă forță. În cele din urmă, el gemea și țipa în mod vizibil.

Câteva momente mai târziu s-a prăbușit.

Sabia nu se mișcase nici de-un deget.

Un suspin șocat s-a răspândit în întreaga cameră în timp ce el a lovit solul. Mai mulți consilieri s-au grăbit să-i vină în ajutor, să verifice dacă era bine, iar el i-a împins cu violență. Jenat, s-a ridicat, aducând-se înapoi pe propriile picioare.

Umilit, Gareth s-a uitat în jur la supușii săi, căutând să vadă cum îl vor privi acum.

Ei se îndepărtau deja, părăseau deja camera. Gareth putea vedea dezamăgirea pe fețele lor, putea vedea că el a fost doar un alt spectacol eșuat în ochii lor. Acum toți știau, fiecare dintre ei, că el nu era adevăratul lor rege. Nu era membrul familiei MacGil menit și ales. Nu era nimic. Doar un alt prinț care a uzurpat tronul.

Gareth se simțea arzând de rușine. Nu se simțise niciodată mai singur decât în acel moment. Tot ce-și imaginase, din copilărie, fusese doar o minciună. O iluzie. Crezuse în propria sa fabulație.

Și ea l-a zdrobit.