Читать книгу Soarta Dragonilor - Морган Райс, Morgan Rice - Страница 9

Gwendolyn stătea în măruntaiele castelului, cu fratele ei Godfrey lângă ea, și se uita înapoi la Steffen cum stătea acolo, foindu-se, frângându-și mâinile. Era un personaj ciudat – nu doar pentru că era deformat, cu spatele răsucit şi cocoşat, ci și, de asemenea, pentru că părea să fie umplut cu o energie nervoasă. Ochii lui nu se opreau niciodată din mișcare, şi mîinile îi erau împreunate, ca și cum ar fi fost răvăşit de vinovăţie. Se legăna în locul unde stătea, trecând de pe un picior pe altul, şi îngâna pentru el însuşi într-o voce profundă. Toți acești ani de când era aici, s-a gândit Gwen, toți acești ani de izolare îl făcuseră în mod clar un personaj ciudat.

Gwen aştepta ca el să se deschidă în cele din urmă, pentru a descoperi ce s-a întâmplat cu tatăl ei. Dar cum secundele s-au transformat în minute, cum sudoarea se aduna pe fruntea lui Steffen, cum el se legăna tot mai dramatic, nu a venit nimic. A continuat să fie doar o tăcere groasă, grea, punctată doar de zgomotele îngânate de el.

Gwen începea să transpire și ea aici jos, focurile puternice din gropi fiind prea aproape în această zi de vară. Ea vroia să fi terminat cu acest lucru, să părăsească acest loc – şi să nu se mai întoarcă aici niciodată. L-a studiat pe Steffen, încearcând să descifreze expresia lui, să-și dea seama ce îi trecea prin minte. El promisese să le spună ceva, dar acum era tăcut. Cum îl examina, părea că el avea dubii. În mod evident, îi era frică; avea ceva de ascuns.

În cele din urmă, Steffen și-a dres glasul.

"Ceva a căzut pe jgheab în acea noapte, recunosc," a început, fără a-i privi în ochi, privind undeva pe podea, "dar eu nu sunt sigur ce a fost. Era de metal. Am dus oala afară în acea noapte, şi am auzit ceva aterizând în râu. Ceva diferit. Astfel," a spus el, dregându-și glasul mai multe ori pe când își frângea mâinile,"vedeţi, orice ar fi fost, a fost luat de apă, de maree."

"Ești sigur?" a întrebat Godfrey.

Steffen a dat energic din cap.

Gwen şi Godfrey au schimbat o privire.

"L-ai văzut, cel puțin?" a presat Godfrey.

Steffen clătină din cap.

"Dar ai menționat un pumnal. Cum ai știut că a fost un pumnal, dacă nu l-ai văzut?" a întrebat Gwen. Era sigură că el mințea; doar că nu ştia de ce.

În cele din urmă, Steffen și-a dres glasul.

"Am spus acest lucru deoarece doar am presupus că a fost un pumnal," a răspuns el. "A fost mic şi de metal. Ce altceva ar putea fi?"

"Dar ai verificat pe fundul oalei?" întrebă Godfrey. "După ce ai golit-o? Poate că este încă în oală, pe fund."

Steffen clătină din cap.

"Am verificat fundul,", a spus el. "Fac asta întotdeauna. Nu era nimic. Gol. Orice a fost, a fost luat de apă. Am văzut că plutea departe."

"Dacă a fost de metal, cum de plutea?" a întrebat Gwen.

Steffen și-a dres glasul, apoi a ridicat din umeri.

"Râul este misterios", a răspuns el. "Mareele sunt puternice."

Gwen a schimbat o privire sceptică cu Godfrey, şi putea spune după expresia lui că nici el nu-l crede pe Steffen.

Gwen devenea tot mai nerăbdătoare. Acum era, de asemenea, uimită. Numai cu câteva clipe înainte, Steffen avusese de gând să le spună totul, aşa cum le promisese. Dar părea că se răzgândise brusc.

Gwen a făcut un pas mai aproape de el și s-a încruntăat, simțind că acest om avea ceva de ascuns. Și-a luat masca cea mai dură, şi pe când a făcut-o, a simţit puterea tatălui ei curgând prin ea. Era hotărâtă să descopere tot ce a ştia el – în special dacă o ajuta să-l găsească pe ucigașul tatălui ei.

"Minți," a spus ea, cu o voce de oţel rece, puterea din ea surprinzătoare chiar și pentru sine înseși. "Ştii care este pedeapsa dacă-l minți pe un membru al familiei regale?"

Steffen și-a frânt mâinile şi aproape a sărit în loc, privind în sus la ea pentru o clipă, apoi repede în altă parte.

"Îmi pare rău", a spus el. "Îmi pare rău. Vă rog, nu mai am nimic mai mult."

"Tu ne-ai întrebat mai înainte dacă vei fi scutit de închisoare, dacă ne spui tot ce știi," a spus ea. "Dar nu ne-ai spus nimic. De ce ai pune această întrebare dacă nu ai nimic să ne spui?"

Steffen și-a lins buzele, privind în jos la podea.

"Eu… eu… hmm, "a început și s-a oprit. Își drese glasul. "Am fost îngrijorat… că aș putea avea probleme că nu am raportat că un obiect a căzut pe jgheab. Asta e tot. Îmi pare rău. Nu știu ce a fost. A dispărut."

Gwen și-a îngustat ochii, uitându-se fix la el, încercând să ajungă în sufletul acestui personaj ciudat.

"Ce s-a întâmplat mai exact cu stăpânul tău?" a întrebat ea, fără a-l lăsa să scape. "Ni s-a spus că lipsește. Şi că tu ai ceva de a face cu asta."

Steffen clătină din cap din nou şi din nou.

"El a plecat," a răspuns Steffen. "Asta e tot ce știu. Îmi pare rău. Nu știu nimic care vă poate ajuta."

Dintr-o dată s-a auzit un zgomot puternic de fâșâit din cealaltă parte a camerei și toți s-au întors să vadă gunoaiele curgând pe jgheab și aterizând cu un pleoscăit în imensa oală de noapte. Steffen s-a întors și a fugit în acea parte a camerei, grăbindu-se spre oală. El stătea lângă ea, privind cum se umple cu deșeuri de la camerele superioare.

Gwen s-a întors și s-a uitat la Godfrey, care i-a întors privirea. Avea o expresie la fel de uimită.

"Orice ascunde", a spus ea, "n-o să ne spună."

"Am putea pune să fie închis", a spus Godfrey. "Asta ar putea să-l facă să vorbească."

Gwen clătină din cap.

"Eu nu cred asta. Nu cu acest om. E evident că-i e foarte frică. Cred că are de a face cu stăpânul său. În mod clar are un conflict cu privire la ceva, și nu cred că are de a face cu moartea tatei. Cred că știe ceva care ar putea ajuta să ne ajute – dar eu simt că a-l încolți nu-l va face decât să se închidă mai mult în el însuși."

"Deci, ce ar trebui să facem?" întrebă Godfrey.

Gwen a stat acolo, gândindu-se. Își amintea de o prietenă de-a ei, de când era mică, care a fost odată prinsă mințind. Își amintea că părinții ei au presat-o în toate modurile să spună adevărul, dar ea nu vroia. Doar după câteva săptămâni mai târziu, atunci când toată lumea a lăsat-o în pace, fata a ieșit în față în mod voluntar și a spus totul. Gwen simțea aceeași energie venind de la Steffen, simțea că a-l încolți l-ar face să se închidă, că el avea nevoie de spațiu pentru a veni în față pe cont propriu.

"Hai să-i dăm timp", a spus ea. "Să căutăm în altă parte. Să vedem ce putem afla, și să revenim la el când avem mai multe. Cred că o să se deschidă. Doar că nu e pregătit."

Gwen se întoarse și îl urmări, prin cameră, examinând deșeurile care umpleau cazanul. Era sigură că el i-ar duce la ucigașul tatălui ei. Pur și simplu nu știa cum. Se întrebă ce secrete zăceau în adâncul minții sale.

Era un personaj foarte ciudat, se gândi Gwen. Foarte ciudat, într-adevăr.