Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 360
1. Originea şi natura Purtătorilor Vieţii
Оглавление36:1.1 (396.2) Cu toate că Purtătorii Vieţii aparţin familiei filiaţiei divine, ei sunt un tip particular şi distinct de Fii universali, deoarece ei constituie într-un univers local singurul grup de viaţă inteligentă la creaţia căruia participă conducătorii suprauniversurilor. Purtătorii Vieţii sunt descendenţii a trei personalităţi preexistente: Fiul Creator, Spiritul-Mamă al Universului şi, prin desemnare, unul dintre cei trei Îmbătrâniţi de Zile prezidând peste destinele suprauniversului respectiv. Cei Îmbătrâniţi de Zile, singurii care pot decreta anihilarea vieţii inteligente, participă la crearea Purtătorilor Vieţii care sunt însărcinaţi să stabilească viaţa fizică pe lumile în evoluţie.
36:1.2 (396.3) În lumile Nebadonului, arhivele noastre menţionează creaţia a o sută de milioane de Purtători ai Vieţii. Acest corp eficient de răspânditori ai vieţii nu este un grup cu adevărat autonom. El este dirijat de trioul determinant al vieţii constituit din Gabriel, din Tatăl Melchizedek şi din Nambia, Purtătorul de Viaţă originar şi primul născut al Nebadonului. Însă, în toate fazele administrării sale divizionare, el este autonom.
36:1.3 (396.4) Purtătorii Vieţii sunt împărţiţi în trei mari categorii: prima categorie este cea a Purtătorilor Vieţii seniori, a doua este cea a asistenţilor lor, şi a treia cea a păstrătorilor. Categoria primară este subîmpărţită în doisprezece grupuri de specialişti în diverse forme de manifestare a vieţii. Segregarea în aceste trei diviziuni a fost efectuată de Melchizedeki, care au condus experienţe în acest sens pe sfera-sediu a Purtătorilor Vieţii. De atunci, Melchizedekii au fost întotdeauna strâns asociaţi cu Purtătorii Vieţii şi îi însoţesc întotdeauna atunci când pleacă pentru a implanta viaţa pe o nouă planetă.
36:1.4 (396.5) Când o planetă evolutivă este definitiv stabilizată în lumină şi viaţă, Purtătorii Vieţii se organizează în corpuri deliberative superioare, având capacitate consultativă, pentru a contribui la administrarea şi la dezvoltarea ulterioară a lumii şi a fiinţelor ei slăvite. În epocile posterioare şi bine stabilite ale unui univers în evoluţie, numeroase alte sarcini sunt încredinţate Purtătorilor Vieţii.