Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 372
5. Înalţii Comisionari
Оглавление37:5.1 (410.4) Înalţii Comisionari sunt muritori ascendenţi care s-au contopit cu Spiritul; ei nu s-au contopit cu un Ajustor. Voi înţelegeţi bine cariera de ascensiune a universului, a unui candidat muritor de contopire cu Ajustorul, deoarece aceasta fiind înaltul destin în perspectivă pentru toţi muritorii de pe Urantia, de la manifestarea lui Cristos Mihail. Însă aceta nu este destinul exclusiv al tuturor muritorilor de-a lungul epocilor precedând o manifestare pe planete asemănătoare cu a voastră, şi există un alt tip de lumi, ale căror locuitori nu beneficiază niciodată de prezenţa permanentă a unui Ajustor al Gândirii. Aceşti muritori nu sunt niciodată uniţi definitiv cu un Veghetor de Mister coborât din Paradis; cu toate acestea Ajustorii locuiesc temporar în ei, le servesc drept îndrumători şi modele, pe toată durata vieţii lor trupeşti. Pe parcursul acestei şederi provizorii Ajustorii stimulează evoluţia unui suflet nepieritor exact aşa cum o fac ei în acele fiinţe cu care speră să se contopească, însă atunci când cursa muritoare este încheiată, ei se despart pentru totdeauna de aceste creaturi cu care au fost temporar asociate.
37:5.2 (410.5) Sufletele supravieţuitoare ale acestui ordin ating nemurirea prin contopire eternă cu un fragment individualizat al spiritului, Spiritului-Mamă al universului local. Ele nu formează un grup numeros, cel puţin în Nebadon. Pe lumile casă, voi veţi recunoaşte aceşti muritori care s-au contopit cu Spiritul şi vă veţi înfrăţi cu ei pe calea de ascensiune către Paradis, în timp ce vă vor însoţi până pe Salvington unde se vor opri. Unii dintre ei pot să se ridice ulterior la nivele universale superioare, însă majoritatea vor rămâne pentru totdeauna în serviciul universului local. În calitate de clasă, ei nu sunt destinaţi să atingă Paradisul.
37:5.3 (411.1) Nefiind contopiţi cu Ajustorul ei nu devin niciodată finalitari, însă ei sfârşesc prin a fi înrolaţi în Corpul de Perfecţiune al universului local. Ei s-au supus în spirit poruncii Tatălui: „Fiţi perfecţi”.
37:5.4 (411.2) După ce au atins Corpul de Perfecţiune al Nebadonului, ascenderii care s-au contopit cu Spiritul pot să accepte rolul de Ajutoare ale Universului. Este una dintre căile care li se deschid pentru a continua creşterea lor experienţială. Ei devin atunci candidaţi la comisii însărcinate cu înaltul serviciu de a interpreta punctele de vedere ale creaturilor evolutive în lumile materiale, pe lângă autorităţile celeste ale universului local.
37:5.5 (411.3) Înalţii Comisionari îşi încep serviciul pe planete, ca comisionari rasiali. În această calitate, ei interpretează punctele de vedere ale diverselor rase muritoare şi descriu nevoile lor. Ei sunt suprem devotaţi bunăstării raselor umane pentru care sunt purtători de cuvânt . Ei caută întotdeauna să obţină pentru eleîngăduinţă, dreptatea şi un tratament nepărtinitor în toate relaţiile cu celelalte popoare. Comisionarii rasiali intervin într-o nesfârşită serie de crize planetare şi servesc drept expresie articulată unor grupuri întregi de muritori în luptă.
37:5.6 (411.4) După o lungă experienţă în soluţionarea problemelor pe lumile locuite, comisionarii rasiali sunt ridicaţi la funcţii de un nivel superior, şi sfârşesc prin a atinge statutul Înalţilor Comisionari ai universului local, şi în acest univers local. Ultimul recensământ indica în Nebadon prezenţa a peste un miliard şi jumătate de Înalţi Comisionari. Aceste fiinţe nu sunt finalitari, ci ascendenţi care au o lungă experienţă şi care fac mari servicii universului lor natal.
37:5.7 (411.5) Noi îi regăsim invariabil pe aceşti comisionari în toate tribunalele de justiţie, de la cele mai umile până la cele mai elevate. Ei nu participă la procedurile de justiţie, însă acţionează ca prieteni ai curţii şi dau sfaturi magistraţilor care prezidează în ceea ce priveşte antecedentele, mediul şi natura specifică a persoanelor implicate în judecată.
37:5.8 (411.6) Înalţii Comisionari sunt ataşaţi diverselor oştiri de mesageri ai spaţiului şi, întotdeauna, spiritelor ocrotitoare ale timpului. Îi întâlnim la reuniuni ale diverselor adunări universale, şi aceşti aceiaşi comisionari înzestraţi cu înţelepciunea omului muritor sunt întotdeauna ataşaţi misiunilor Fiilor lui Dumnezeu pe lângă lumile spaţiului.
37:5.9 (411.7) De fiecare dată când echitatea şi dreptatea cer să se înţeleagă felul în care vreun proiect de politică sau de procedură ar afecta rasele evolutive ale timpului, aceşti comisionari sunt la dispoziţie pentru a prezenta recomandările lor. Ei sunt întotdeauna prezenţi pentru a vorbi în locul celor care nu pot fi acolo pentru vorbi în propriul lor nume.
37:5.10 (411.8) Lumile muritorilor contopiţi cu Spiritul. Al optulea grup de şapte lumi primare şi de sateliţitributari din circuitul Salvingtonului este proprietatea exclusivă a muritorilor Nebadonului care s-au contopit cu Spiritul. Ascenderii care s-au contopit cu Ajustorul lor nu sunt interesaţi de aceste lumi decât pentru a face numeroase şederi agreabile şi profitabile ca oaspeţi invitaţi de rezidenţii contopiţi cu Spiritul. Aceste lumi constituie reşedinţa permanentă a supravieţuitorilor contopite cu Spiritul, mai puţin pentru cei câţiva dintre ei care ating Uversa şi Paradisul. Această limită prevăzută pentru ascensiunea muritorilor există pentru binele universurilor locale prin reţinerea unei populaţii permanente evoluate a cărei experienţă crescândă va continua să întărească stabilitatea şi diversificarea viitoare a administrării universului local.
37:5.11 (411.9) Aceste fiinţe pot să nu atingă Paradisul, însă ele ating în stăpânirea problemelor Nebadonului o înţelepciune experienţială care depăşeşte totalmente tot ceea ce pot dobândi ascenderii în trecere. Şi aceste suflete supravieţuitoare, combinaţii unice ale umanului şi divinului, urmează cariera lor cu o pricepere tot mai mare de a uni punctele de vedere ale acestor nivele atât de îndepărtate unul de altul şi să prezinte acest dublu punct de vedere cu o înţelepciune mereu mai înaltă.